315 matches
-
din proprietatea cetății Alba Iulia. Probabil că locuința rezidențială a comitelui și a familiei sale a fost fie în localitatea Geoagiu de Sus, mai precis în zona din capul satului, adică locul unde mai târziu și-au stabilit curțile domnești grofii maghiari, fie pe dealul, „Cetățuia” azi în hotarul Stremțului la câtiva kilometri de sat, unde probabil după marea invazie a tătarilor din 1241 familia nobiliară și-a construit o locuință fortificată. După moda vremii, construcția a fost ridicată pe un
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
au petrecut” La primul Război Mondial, în 1917, regele Ferdinand I a făcut promisiunea soldaților ce luptau pe front, că le va da pământ. Astfel, locuitorii din zona Clujului au primit pământ în aceste părți din moșia ce a aparținut grofului Karolyi Ludovic. Pământul avea rost de fermă fiind numit Vadaszpuszta. La început, satul a fost organizat pe actuala vatră, care cu timpul s-a extins. Chiar și numele străzilor amintesc de localitățile de unde au venit: strada Lăpuștești, str. Someșeni, str.
Gelu, Satu Mare () [Corola-website/Science/301763_a_303092]
-
și s-a adăpostit pe dealurile acestea, pierzându-i-se urma. Aici s-a căsătorit, noi nu ne tragem din același loc cu celelalte familii de «Dăncești»!”" (stabilindu-se pe dealul numit „Bonzărești”). Un fecior de la Moci, de pe moșia vreunui grof, se refugiază la „Pădure”, se căsătorește, stabilindu-se pe un deal opus primului și anume la „Dăncești”. S-au scurs de atunci câteva generații, din această spiță sunt numeroase familii cu numele de Danciu. Cu timpul, familiile s-au înmulțit
Idicel-Pădure, Mureș () [Corola-website/Science/300584_a_301913]
-
Bogdana, Cașen, etc). Marea parte a moșiei Cașinului nu era ocupată de satul Stănești, ci de padure deasă de fag și de stejar ce încă se întâlnea aici și în cea mai mare parte pe malul stâng al râului. Fiindcă grofii unguri jegmăneau pe românii aflați sub stăpânirea lor, Gheorghe Ștefan domnitor, cu acordul Principelui Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, migrează trei sferturi din populația localităților Rucăr și Dragoslavele din județul Muscel pentru a întemeia localitățile Rucăr și Dragoslavele din
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
cu bucata în valoare de sute de mii de lei. Oborul de vite era de asemeni foarte renumit. Se strângeau până la 1000 de perechi de boi, 600 de vaci de lapte, capre și cai de muncă. Boierii din Moldova și Grofii din Ardeal aduceau spre vânzare mulți cai și armăsari de lux. Cei mai serioși cumpărători de boi pentru plug și vaci de lapte erau ploeștenii și brăilenii. Până la sosirea lor în târg, vânzarea de vite era slabă, dar după venirea
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
supuși unor obligații tot mai mari față de Austro-Ungaria. La 24 aprilie 1904 are loc "răscoală secerătorilor" de la Aleșd la care participă și 4 bratcani. După înăbușirea răscoalei, bratcanii continuă revoltă cu răfuieli locale. La Bratca, țăranii s-au răzbunat contra grofului Bethlem Gyorgy, incendiind o bună parte a pădurii aparținând acestuia. Actul mării uniri a fost votat la 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, si de 5 locuitori ai comunei Bratca, aleși că delegați ai cercului electoral Alesd. Până în aprilie 1919, locuitorii
Beznea, Bihor () [Corola-website/Science/300845_a_302174]
-
Renold pe de o parte și a canonicilor și a magiștrilor arhidiaconi Ioan de Albă și Benedict de Ozd, împuterniciți ai Capitlului de Albă Iulia, pe de altă parte"... Primele surse despre existența parohiei Ocnița amintesc anul 1330, în biblioteca grofului Teleki, "în actele de dare", iar în anul 1742 se amintește de existența unei biserici și a primei case parohiale. Biserică veche din lemn se află pe "dâmbul bună". În zona aceea a satului se află și astăzi "fântână bună
Ocnița, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300886_a_302215]
-
Așadar ne aflăm într-un străvechi sat de iobagi români care de-a lungul secolelor au înfruntat multe obstacole. Istoricul Károly Hodor, în anul 1837, consemnează următoarele: „Șoimuș este un sat mic, parte a domeniului din Șieul Mare, în posesia grofului Kemény și a părtașilor săi. Are pământ bun pentru cereale și pentru fânaț, dar nu are suficientă pădure și nici apă. Locuitorii sunt români, în localitate au preot și biserică de lemn. Are 127 de suflete și 28 de case
Șoimuș, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300895_a_302224]
-
protopiatul Veneția de Jos ("Archidiaconatus Venecziensis"). Denumirea localității era dată în ortografie maghiară: "Kucsuláta", întrucât rezultatele coonscripțiunii urmau să fie înaintate unei comisii formate din neromâni, în majoritate maghiari. Până în 1918 cea mai mare parte a pământului era proprietate a grofilor(denumirea titlului de conte în maghiară). Dintre aceștia sătenii își amintesc de ultima generație, grofii Ieraru, Chiorniță și Bereski. În acest an Cuciulata devine comună în Regatul României iar Lupșa trece în administrația noii comune. În 1921 are loc prima
Cuciulata, Brașov () [Corola-website/Science/300939_a_302268]
-
rezultatele coonscripțiunii urmau să fie înaintate unei comisii formate din neromâni, în majoritate maghiari. Până în 1918 cea mai mare parte a pământului era proprietate a grofilor(denumirea titlului de conte în maghiară). Dintre aceștia sătenii își amintesc de ultima generație, grofii Ieraru, Chiorniță și Bereski. În acest an Cuciulata devine comună în Regatul României iar Lupșa trece în administrația noii comune. În 1921 are loc prima reformă agrară iar sătenilor li se împarte pământ din moșia grofului Bereski, acesta fiind despăgubit
Cuciulata, Brașov () [Corola-website/Science/300939_a_302268]
-
amintesc de ultima generație, grofii Ieraru, Chiorniță și Bereski. În acest an Cuciulata devine comună în Regatul României iar Lupșa trece în administrația noii comune. În 1921 are loc prima reformă agrară iar sătenilor li se împarte pământ din moșia grofului Bereski, acesta fiind despăgubit. O a doua împroprietărire are loc în 1945, de această dată din pământurile statului. În 1968 este desființată comuna Cuciulata și satul trece sub administrația comunei Hoghiz. În urma cercetărilor arheologice din zona Cuciulății s-au descoperit
Cuciulata, Brașov () [Corola-website/Science/300939_a_302268]
-
averii pe numele lui Mailat Matei. În 1537 Ștefan Mailat, da fratelui său Dumitru averea de la Crihalma, numindu-l “mare proprietar”. În 1570, averea din Crihalma este moștenita de o fiică a lui Dumitru Mailat , care se căsătorește cu un grof Petki din regiunea Ciuc, ajungând astfel Petki stăpân al moșiei din Crihalma. Crihalma este stăpânita astfel timp de 355 de ani , (între 1570- 1925) de familia Petki. Până în 1840 toți urmașii familiei Petki se numesc Josef. În 1909 apare că
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]
-
conform ultimului recensământ. Sunt însă mici semne că populația să fie în creștere, tineretul să mențină tradiția sau să se întoarcă în sat pe cât posibil. La începuturi satul a fost un sat de iobagi, pe moșia stăpânita de serii de grofi “ domni de pământ” care au stăpânit aceste plaiuri, imbogățindu-se pe spatele și munca țărânilor , țăranii fiind considerați doar unelte de muncă și câștig. În monografia nepublicata a preotului Dionisie Bucur se arată că în anul 1792 în satul Crihalma erau
Crihalma, Brașov () [Corola-website/Science/300938_a_302267]
-
Szatara", localiatea avea 822 de români greco-catolici, 9 reformați și 14 evrei, iar terenul satului era argilos. Din "Szatmar Varmegye", carte apărută la Budapesta, rezultă că terenul satului se cifra la 2373 holde, iar după pacea de la Sătmar din 1660, groful Karoly Sandor a obținut domeniul și astfel satul a devenit proprietatea familiei Karoly pînă la mijlocul secolului al XIX-lea, poșta, gara și telegraful aflîndu-se la aflîndu-se la Tokesterebes-adică Terebești -azi. Ar mai fi de amintit faptul că așa cum se consemnează
Pișcari, Satu Mare () [Corola-website/Science/301769_a_303098]
-
un sat în comuna Gâlgău din județul Sălaj, Transilvania, România. Chiar dacă zona este locuită încă din neolitic, prima atestare documentară a satului apare abia în anul 1437, respectiv în actul Unio Trium Nationum din timpul răscoalei de la Bobâlna. La curtea grofului Banfy de la Căpâlna se aduna așa zisă ”Dietă” a Transilvaniei, compusă din reprezentanții celor trei națiuni privilegiate, nobilii unguri, sașii și secuii și fac legământ de unire frățească la 14 septembrie 1437 împotriva turcilor, chipurile, dar și a iobagilor români
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
la Câțcău. Clădirile părăsite cad în ruină și locul rămâne nelocuit aproape 300 de ani. În acest răstimp locuitorii își duc mai departe veacul în satul din pădure pe Valea Maotei în sus. În anul 1467 satul este confiscat de la groful Banfy de către Matei Corvin pentru infidelitate, și dăruit lui Kiss János și fratelui acesta Mihály, iar în anul 1553 satul aparține Cetății Ciceu și pentru care, în 1552, satul a plătit lui Panc Pál (comandantul cetății): 2 miei, 24 dinari
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
zi de zi... Dar într-o zi uriașii și-au strâns lucrurile și au plecat... Unde? Nu se știe... Cine nu crede povestea, spune Moș Dănilă povestitorul nostru, să ia un băț, să urce pe Hagău (toponimic dat de slugile grofului Banfy în sec al XV-lea, adoptat de români și care înseamnă urcuș, povârniș) apoi drept în sus pe culmea dealului Vârful și după ce trece de cele trei vârfuri și de poieni, ajunge la un podiș, aici e Podul Gogoronii
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
pădure în satul Căpâlnea, prin adaptarea la limba românească a ungurescului Kapolna. Sosirea primelor familii pe Valea Maotei s-a petrecut în primele decenii ale veacului al XIV-lea, între 1310-1330. În 1420 sosesc din Ungaria curteni și slujitori ai grofului Bamfy de Losoncz pe podișul de la Gura Văii la baza dealului Aluniș, podiș numit de ei Lab (denumire ce se păstrează și azi - picior [de deal] n.n.). Ei ridică o curte domnească cu cele necesare unei mari curți. Clădirea orientată
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
denumire ce se păstrează și azi - picior [de deal] n.n.). Ei ridică o curte domnească cu cele necesare unei mari curți. Clădirea orientată cu spatele spre Someșul ce curgea pe atunci în imediata apropiere a podișului, a servit de reședință-refugiu grofului și familiei sale. Construcția așezată strategic în această strâmtoare și care putea fi apărată cu ușurință de o mână de oameni, a devenit pentru câțiva ani reședința politică a nobilimii din Transilvania. 1437 Prima atestare documentară apare în actul Unio
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
și care putea fi apărată cu ușurință de o mână de oameni, a devenit pentru câțiva ani reședința politică a nobilimii din Transilvania. 1437 Prima atestare documentară apare în actul Unio Trium Nationum din timpul răscoalei de la Bobâlna. La curtea grofului Banfy de la Căpâlna se aduna așa zisă ”dietă” a Transilvaniei, compusă din reprezentanții celor trei națiuni privilegiate, nobilii unguri, sașii și secuii și fac legământ de unire frățească la 14 septembrie împotriva turcilor, chipurile, dar și a iobagilor români. În
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
a mutat la Câțcău. Clădirile părăsite cad în ruină și locul rămâne nelocuit aproape 300 de ani. În acest răstimp locuitorii își duc mai departe veacul în satul din pădure pe Valea Maotei în sus. 1467 Satul este confiscat de la groful Banfy de către Matei Corvin pentru infidelitate, și dăruit lui Kiss János și fratelui acestuia Mihály. 1553 Satul aparține Cetății Ciceu pentru care în 1552 satul a plătit lui Panc Pál (comandantul cetății): 2 miei, 24 dinari, 6 pui, 24 dinari
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea întâlnim locuitori și în Vlădeasa și Gura Vlădesei. Generațiile care au urmat primilor întemeietori ai satului din pădure au coborât treptat, treptat din bazinul Văii Mari înspre Valea Someșului acolo unde cu secole în urmă groful Banfy își părăsește curtea domnească. În a doua jumătate a veacului al XVIII-lea coboară din satul din pădure descendenții familiilor întemeietoare ale Tinteștilor și anume Lupuț, Graurii, Ionăceștii, Băieșii, Porumbii, Vulturii veniți din Dobrocina. Numeroasa familie a Vălenilor: Toma
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
Bánffy. La acea dată, numărul caselor din Marin era de 60, numărul familiilor de 66, iar totalul populației era de 436 de persoane. În legătură cu proprietarii satului Marin din sec. XIX: În 1808 au fost recenzați membrii familiilor nobile, a proprietarilor, groful Bánffy și baronul Bánffy din Marin. În total au fost 7, în mâna cărora erau în total 51 de sesii iobăgești vechi și 17 sesii iobăgești noi. Cele mai multe sesii le avea groful Bánffy Gyorghy (13 vechi și 5 noi). Baronul
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
au fost recenzați membrii familiilor nobile, a proprietarilor, groful Bánffy și baronul Bánffy din Marin. În total au fost 7, în mâna cărora erau în total 51 de sesii iobăgești vechi și 17 sesii iobăgești noi. Cele mai multe sesii le avea groful Bánffy Gyorghy (13 vechi și 5 noi). Baronul Bánffy János avea 13 vechi. Mărinanii au fost implicați și în mișcarea memorandistă din 1892, prin preotul din Marin, Laurențiu Sima, care a fost desemnat delegat la Conferința națională a românilor din
Marin, Sălaj () [Corola-website/Science/301808_a_303137]
-
Locuitorii erau săraci și își agonisau cele necesare traiului, mai ales din păstorit, slujind la bogătașii din satele vecine și chiar până departe pe Mureș în Lechinta, iar pe Tarnava Mică până în ținuturile Praidului. Cei rămași acasă lucrau pe moșiile grofilor, iar mai tarziu pe cele ale boierului Pop Emil. Trăiau în case mici, acoperite cu stuf sau paie, construite din schelet de lemn și bulgărite cu pământ amestecat cu pleava. Dar vremurile grele au trecut, cedând locul altor vremuri noi
Bobohalma, Mureș () [Corola-website/Science/300364_a_301693]