799 matches
-
circulație aberanta teză a unui Eminescu deținut politic, cel dintâi din România și, încă, ucis de monstruoasa coaliție liberalo-junimistă". Polemica firește, nu se va istovi curând. Scotocind arhivele armata de eminescologi va produce noi dovezi reconfigurând stocul de informații, luminând hățișurile epocii. Patimile iscodelnicilor genealogiști întrecerea sourcier-iștilor continuă; dar, bănuim imaginile biografilor săi nu vor cunoaște corective esențiale, odată fixat modelul sacrificial. Și nici nu credem că el va fi îmbrățișat doar de zelatorii cultului apropiindu-se cu pioșenie nesmintită de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de Florența Își lăsaseră caii pe lângă o căsuță de țară izolată, pe drumul spre Pisa, sub soarele care urcase binișor pe cer. De acolo, se Îndreptaseră către albia râului, care curgea la vreo două leghe, nevăzut printre stufărișuri și printre hățișurile de baltă. Scurta coloană se târa de mai bine de două ceasuri pe terenul Îmbibat cu apă, Împiedicându-se În armurile grele și străduindu-se să Înainteze printre băltoace. Dante Alighieri, purtând Însemnele prioratului, mergea Înaintea grupului, la vreo douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
bine, unde e? În fața lor, printr-o deschizătură din stufăriș, se zărea malul râului Arno. Mai Încolo, râul se făcea din nou nevăzut, cotind-o Într-un meandru ascuns de o ridicătură a terenului. - Ar trebui să fie acolo... după hățișul acela. Dante se uită În direcția indicată. Duna noroioasă parcă voia să Îi respingă la vale. Pe ultimii pași fu nevoit să se ajute cu mâinile, agățându-se de smocurile spinoase de deasupra; apoi, În sfârșit, fu În măsură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi vrut să Îl amenințe. Întinse mâinile spre el, arătându-i că era neînarmat, și i se adresă pe un ton potolit. - Nu te teme, messer Alighieri. Atacatorul dumitale a fugit. A luat-o pe acolo, Îi zise, arătând spre hățișul de străduțe din spatele Baptisteriului. Dar cum te simți? adăugă el apoi, cu ochii ațintiți asupra rănii. Dante Își atinse locul de la baza gâtului, de unde Îi venea durerea, retrăgându-și degetele pătate de sânge. Pipăindu-și tăietura, făcu un pas Îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mai multe rânduri, Îi surprinsese schimbând câte o privire cu Înțeles, Însă gândurile lui erau prea captivate de ultimele Întâmplări din noaptea precedentă. Începuse să cerceteze o urmă care Îi fulgerase prin minte, dar imediat firul se rătăcea Într-un hățiș de ipoteze neconcludente. Adunarea se prelungea de câteva ceasuri bune, Împrăștiate asupra unei multitudini parcă nesfârșite de deliberări nesemnificative. Însă, de câteva momente, ceva Începuse să Îl deranjeze, ceva ce se insinua În toate acele discuții ca un sunet distonant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fur, să te am, nesupuso. Vin gnomi lângă mine, vin iele, dansând, Ce bal se răsfiră în vis și în viață, Un zeu din înalturi ne roagă, în gând, Să facem un foc din fragmente de gheață. Mă pierd prin hățișuri și chem ajutor, Îți cad la picioare, cu moartea în spate, De tine mi-e frică atunci când mi-e dor Și port vorbe grele, în mine săpate. Atunci când te simt adormită profund Îți scriu o poveste-n pădurea din mine
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
care ploaia îi scosese la suprafață și a căror greutate încovoia firele de iarbă. Se strecură pe sub niște rugi de mure și pe sub un arbust de iederă, în adâncul desișurilor, pe lângă vechiul teren de tenis năpădit de bălării, acolo în hățișul unde sălășluiau vulpile. Adam, ca și bunica lui, știa de vulpi, dar nu sufla o vorbă. Pe sub movilițe de pământ fin desțelenit, se aflau vizuini cu intrări largi, întunecoase, în care Adam și Zet priveau cu groază. Adam îl ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
care trecuse, urmărise, de fapt, una și aceeași idee. Se afunda în haosul primar și ieșea apoi la suprafață încleștând în mână cochilia fragilă ce adăpostea un tezaur și care, pe dată, se și sfărâma. Scotocea după prada lui prin hățișuri, pe coclauri, prin fundături și, până la urmă, nu găsea nimic. Așa se conturau în mintea lui imaginile propriei sale activități obsesive. O, dac-ar fi putut să se cufunde îndeajuns de adânc, până acolo unde ar atinge rădăcinile dificultăților și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și în mușchi, iar arcade uriașe de trandafiri agățători, plini de ghimpi, se curbau brambura, în toate direcțiile. Din depărtare se auzea un cuc. Ciocârlii invizibile cântau sus de tot, în văzduhul albastru. — Uite o mână! strigă Hattie. Dintr-un hățiș de mărăcini, extrase o mână de piatră, de mărime naturală. Ce frumoasă e, și ce stranie! O vrei? Nu, e a dumitale. E de marmură? Cred că din ghips. Și în ce fel? Ce? Ai spus că vrei să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deschidere oarecare, pentru ceasul al doisprezecelea măcar, știută în secret doar de noi, niciodată de ei care străbăteau acele lungi coridoare întunecate unde-i însoțeam fără să știe, prin lumina ferestruicilor deschise, folosite de avocații, totdeauna abili și inteligenți, în hățișul căilor de atac. Singurul lucru important era să dormim serile cu capul liniștit pe pernă, noi față de noi înșine, cei adevărați din străfunduri. Cine să înțeleagă toate acestea ținând de tainele nerostite vreodată, și cui să spui? și mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
imprevizibilitatea ființei ei. Mai erau și alte lumini și întunecimi în joc, mă abțineam cu greu ademenirii lor. Mă privi drept în ochi, trecură câteva secunde, fața ei venea din lungimea unui timp pe care-l credeam uitat, zămislit din hățișuri, spaime și lumini. În clipele acelea aparținui altei vârste, pe care aș fi vrut-o adusă din nou la suprafață, în bătaia serii de-atunci, în dulcea nehotărâre dintre da și nu, dar nu îndrăznii. Privirea-mi stătea pe umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Îndepărtau, se reîntorcea În cărare, Își relua urcușul. Alteori, lăsa cu totul căile folosite de cei care urcau sau coborau, pentru a escalada versanți abrupți și bolovănoși sau pentru a rătăci prin locuri neumblate, unde pădurea se Întuneca amenințător, prin hățișuri de mărăcini, prin rîpi pe fundul cărora clipocea un fir nevăzut de apă, și pripoare lutoase, cu malurile brăzdate de torente. Drumețiile Începuseră să-i placă. Abia cînd se Întorcea din nou acasă avea unele mustrări de conștiință. Se oprea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
și azvârlea În Vale bucățile care Încă mișcau. Știau până și copiii că șerpii, oricât de zdrobiți ar fi, nu mor de tot decât după asfințit. În rest, n-aveau a se teme decât cei care se Încumetau să străbată hățișurile În partea lor cea mai de jos, acolo unde soarele cu greu pătrundea câteodată, prin cine știe ce spărtură În frunziș. Cu ceva vreme Înainte ca viitorul lor prieten, Lică, să sfârșească În apa adâncă și verzuie a Gropanului, cei doi veri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Încolăceau nevolnic. Le ieșiră În cale dihori și vulpi, un cotoi sălbatic Îi scuipă dintr-o scorbură, un mistreț tolănit În nămol Își repezi către ei râtul lung și negru din care ieșeau, Încovoiați, colții ascuțiți ca două iatagane. Printre hățișurile de pe malurile abrupte, când În stânga, când În dreapta, zăreau mișcându-se alene părți din trupul Balaurului, stăpânul Văii. Știau asta de la femeile de pe uliță care Încercau să-i sperie și să-i țină departe de locurile tainice. Era gros cât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
dreptății. Cel care i-a călăuzit În luptă a fost pus În fruntea obștei de către voința de nestrămutat a celor cu spirit democratic și cu fiorul libertății pure curgându-le prin vene laolaltă cu aprigul sânge al vieții. Dar, vai!, hățișul scriptic și birocratic al desfășurării alegerilor, precum și slaba informare a naivilor cetățeni, au făcut ca noului nostru Primar dătător de speranță să i se ofere un Consiliu plin de elemente ostile care altă treabă nu au decât să blocheze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la coaserea virginității unei mirese, punându-l astfel Într-o amarnică Încurcătură pe ginerică În noaptea nunții, când acesta nu a izbutit - poate și din pricina emoției și a băuturii - să rupă fecioria improvizată a soaței și s-a Încurcat În hățișul prea grosului catgut, rezolvând, până la urmă, problema manual, după ce i-a aplicat miresei două palme sănătoase În chip de anestezie; războiul de țesut la care au lucrat zeci de generații de femei din neamul Comanilor s-a prefăcut brusc Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de plopi scoși din rădăcină de pe malul Dunării. De prin scorburile lor ieșea câte un șarpe negru și amețit, care se repezea, după câteva clipe de rătutire, o Întindea grăbit, ca și cum ar fi știut drumul de când venise pe lume, către hățișurile Văii. „De parcă n-ar fi fost și așa destulă șerpăraie pe acolo”, se pomeni gândind primarul. „Numai ăștia lipseau...” Însă pe gură Îi ieșiră vorbe de binețe: „Hai noroc, vericule!”. „Să trăiești!” răspunse icnit celălalt, pe când Înălța barosul ca să izbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
clipe, Directorul rămase cu gura căscată și nu izbuti să scoată nici o vorbă. Apoi izbucni, iar pădurea răsuna de urletele sale fioroase. Ectoraș nu ținu seama de ele și goni mai departe, Înspăimântat și deznădăjduit. Se udase până la umeri În hățișul de buruieni. Când i se păru că nu mai aude strigătele tatălui, se opri și se trânti la pământ. Văzu că se afla printre tufe de urzici care nu-i bășicaseră pielea și că acolo nu plouase: țărâna era uscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe bucătarul și după aia m-am Îmbătat. Nu-i nici o nenorocire...”. Repetentu Înțelese că această autoumilire a maestrului reprezenta prețul plătit pentru chinurile pe care el, studentul restanțier, avea să le Îndure a doua zi, când urma să străbată hățișul birocratic ținând sub braț dosarul de profesor suplinitor al omului de aleasă cultură și simțire. Peste fostul deținut politic Dordonea se așternuse, venită ca de niciunde, fericirea. După ce, cu multă vreme În urmă, fusese alungat din Satul cu Sfinți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
adevăr, continuitatea clasei dominante, ceea ce presupune o continuitate de tradiție și de metode, a rămas neatinsă în 1822, când, trecând peste episodul revoluționar din anul precedent, puterea s-a transmis în cadrul aceluiași grup de familii. Oricine a pătruns vreodată în hățișul genealogiilor fanariote, nu pentru desfătarea personală, ci pentru a identifica subtextul social al unei politici, a observat în încâlcirea unor relații de rudenie numai aparent întâmplătoare chezășia mereu înnoită a alianțelor imediat utile. Un exemplu este cel al familiei Manu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Astfel, domeniul cunoașterii devine infinit și non-relativ prin aceea că Îndoiala este considerată o latură activă a procesului cognitiv, chiar dacă negativă, care pune la dispoziție cogito-ului noi zone de investigație. Posibilitatea de a pierde calea și a ne rătăci În hățișul de relativități sau În necunoscutul noilor teorii, de pe care Îndoială ridică vălul, este exclusă prin faptul că subiectul are mereu prezent reperul și certitudinea: ideea despre Dumnezeu, instanță care certifică atât procesul de cunoaștere, cât și adevărul cunoștințelor dobândite. Adevărurile
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
azi este un loc al traficului de influență și nepotismului, România fiind unicul loc din lume, probabil, unde gradele didactice și funcțiile didactice se transmit din tată în fiu sau din amant în amantă. Nimeni nu poate interveni în acest hățiș de interese și cumetrii pentru că asemenea celor din occident și universitatea românească este autonomă. Autonomia universitară, așa cum a fost înțeleasă la noi, este un excelent paravan pentru găștile de infractori universitari. Adică oameni care au învățat un pic mai multă
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
includ în categoria retardaților mintal și-i îndrumă spre învățământul special. Experiența didactică dobândită în lecții gândite acasă și construite împreună cu elevii în clasă, îi oferă educatorului prilejul de a citi în ochii și pe chipurile acestora dacă înaintările în hățișurile cunoașterii urmează o cale comună pentru profesor și elevi, dacă aceste înaintări se realizează sincronizat. Scânteierile din ochi și luminile de pe fețele îmbujorate ale copiilor sunt semne că învățarea este însoțită de înțelegere și de bucuria cunoașterii, că efortul intelectual
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
al hărniciei, din multiple cauze. O ierarhizare a acestora este o întreprindere dificilă datorită multitudinii lor, pe de o parte, și întrepătrunderii cu fel de fel de factori aleatori și perturbatori, pe de altă parte. Încercăm, totuși, să desprindem din hățișul interferențelor care se produc în procesul educativ, câteva dominante. Lucrurile se complică și apar greșeli în educație mai ales în familiile cu un singur copil și cu resurse materiale deosebite, care își permit să angajeze tot felul de personal ajutător
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
acum de memorie În sensul de experiență istorică directă, ci de memorie culturală, de panoramă ordonatoare a ceea ce a fost. Câștigarea unei asemenea perspective ne-ar putea ajuta și pe noi, cei cu experiența istorică a comunismului, să ieșim din hățișul trăitului. Iar dacă noi nu vom mai reuși să-l descâlcim, să luăm distanța necesară, atunci tocmai ei, cei fără experiență istorică, dar cu memorie culturală, au șansa de a construi această distanță. Corneliu Pintilescu: Da, o abordare rațională. O
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]