1,117 matches
-
Copilăria este o treaptă a începuturilor, parcurs cătinel și poticnit, mai ales dacă nu ți s-a hărăzit un sprijin de nădejde. Și în inconștient (s-a dovedit clinic) rămân încrustate frânturi neîntinate. Peste ani, la maturitatea cea deplină, trecutul e foarte posibil să ni se reflecte, precum un apus de soare, cu fiori mai mult sau mai
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92465_a_93757]
-
km2), are loc în decembrie 1918, când întreg poporul român se afla, pentru prima dată, după multe secole, între granițele sale firești. Adevăr greu de recunoscut și-n ziua de azi, de cei care au râvnit și râvnesc la teritoriul hărăzit de Dumnezeu acestui neam, urmaș al dacilor, romanilor și tuturor migratorilor, care s-au tot vânturat până la constituirea principatelor românești: Moldova, Țara Românească și Ardealul. Sintagma România Mare = România Întregită a fost folosită abia dupăTratatul de la Versailles din 1920 până în
De la UNIRE la REUNIRE – Sergiu GĂBUREAC [Corola-blog/BlogPost/93043_a_94335]
-
ce-s arzătoare Ale nebunilor, zbenguitori în grai, hoinari prin Ursa mare. Cu El, se îmbrăcau copacii în liturghia vieții Și prin pustiul tern iveau lumini, cum luna nopții, Cu fața-i arzărtoare, din neguri, El înviind destine Ca Geniul hărăzind pe zei întru chemări divine, Iar Steaua Lui, eternul vis, crea noi universuri, Din neant, în zile lumina prin nopți fară reversuri, Și-n spațiul cel nemărginit amurguri, mii, firide, Și negrul hău, banal un punct, un cer abia divide
GENIUL VIEȚII de AUREL AURAȘ în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383184_a_384513]
-
m-a urmărit multă vreme: ,,Cerul se sparge crunt și cade în oceane...”. Destin, întâmplare, nu știu exact ce a fost, știu doar că timpul a făcut să cunosc poezia și personalitatea poetului Constantin Barcaroiu, apoi, tot timpul mi-a hărăzit să o cunosc pe poeta Cecilia Bănică Pal, verișoara poetului. Urmând o anume traiectorie a vieții, mărturisesc acum că nimic din ceea ce am trăit nu a fost o întâmplare. Invitată la dialog este distinsa doamnă Iulia Barcaroiu, o prețioasă și
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
m-a urmărit multă vreme: ,,Cerul se sparge crunt și cade în oceane...”. Destin, întâmplare, nu știu exact ce a fost, știu doar că timpul a făcut să cunosc poezia și personalitatea poetului Constantin Barcaroiu, apoi, tot timpul mi-a hărăzit să o cunosc pe poeta Cecilia Bănică Pal, verișoara poetului. Urmând o anume traiectorie a vieții, mărturisesc acum că nimic din ceea ce am trăit nu a fost o întâmplare.Invitată la dialog este distinsa doamnă Iulia Barcaroiu, o prețioasă și
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
acum!...Ca de-un frate,-o dragoste mă strînge,Și spre casa ta pornesc la drum.Nu-ți fă griji, căci ne vom recunoaște,... XIII. RECONDIȚIONARE, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2307 din 25 aprilie 2017. Mi-ai hărăzit, o, Doamne, să-mi port albastre oase tot rumegînd din fluier ca niște cai bătrîni, să le-ncălzesc cu vodkă prin poduri igrasioase, de parcă aș aprinde, cald, focul pe la stîni. Dar nu mi-ai spart în creștet frumosul ou de
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
un telescop, lucrarea, sînt cel ce-adorm în ploaie și mă trezesc ningînd, mai dă o cărămidă pe șmirghel, lasă-ți sarea din nou ca praf de viață la mine-n trup și-n gînd. Citește mai mult Mi-ai hărăzit, o, Doamne, să-mi port albastre oasetot rumegînd din fluier ca niște cai bătrîni,să le-ncălzesc cu vodkă prin poduri igrasioase,de parcă aș aprinde, cald, focul pe la stîni. Dar nu mi-ai spart în creștet frumosul ou de aur
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
dintre rânduri; ultima vizită a fost făcută azi. Nu ne interesează Magistratul, vrem salvarea Castelanului; încă se mai poate, a dispărut într-o subterană... Custodele dorește să reveniți asupra acestui asasinat, vă aparține! Cineva îți spune ce soartă să-i hărăzești unui personaj!!! Asta întrece chiar și cenzura!!! Dacă ai avea o bombă atomică, ai arunca-o, fără să clipești, asupra Stațiunii: așa se nasc marii criminali. Ai țipat: „Mă voi adresa autorităților! Siguranței statului!”. „Sunteți copil!” a zis bătrânul. „Autorităților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
mijloc s-a încins o horă; în interiorul acesteia, Comandorul dansa cu nevasta unui postăvar. Apoi, spre el, în semn de prețuire, a fost împinsă cea mai frumoasă fată din Stațiune, un fel de Regină a Revoluției. § Urât destin i-ai hărăzit Stațiunii. Mai bine aluneca în vale. Ai devastat-o, i-ai împins locuitorii spre crimă și jaf, i-ai orbit atunci când a fost vorba să-și aleagă un conducător. Am hotărât: Șeful Gărzilor Reunite este omul potrivit! Un popor are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
slabă Înclinație: ei trebuie să ajute planul lui Dumnezeu prin dreapta lor făptuire. Iar căutarea dreptății Înseamnă netezirea căii către Îndeplinirea voinței Lui. — Te Înșeli, messer Alighieri. Circumscrii puterea astrelor În spațiul infim al universului În care soarta ne-a hărăzit să trăim. Dar, nu cu mult deasupra capetelor noastre, ca și dedesubtul picioarelor noastre, această putere explodează cu o forță Însutită. Nu e oare dovedit că pietrele rețin această putere În măruntaiele pământului? Diamantul nu e oare rege printre minerale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
promontoriu de stâncă despre care povestise Veniero, care asemenea unui uriaș se ridica din ape În fața navigatorilor, spre a le tăia calea, cu alaiul său de monștri? Un munte la antipozi, În mijlocul unei mări clocotitoare. Cine știe căror locuitori le hărăzise Dumnezeu o asemenea viziune? Silueta Antiliei prinse contur dinaintea ochilor săi. Poate că străbunii noștri dintru Început erau ca ea, se gândi. Poate că așa era paradisul pământesc. Mângâie cu mâna colierul de pietre verzi ascuns sub vestă. Nemurirea. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
biruință tristă și costistitoare... nimeni nu vrea să vadă cât de scump plătim această victorie inutilă, acest triumf mai păgubos decât toate Înfrângerile la un loc... când Dumnezeu i-a dat omului În stăpânire viageră Pământul, Adam și Eva erau hărăziți nemuririi, aveau legământ cu eternitatea și se măsurau cu nesfârșitul; după ce s-a supărat pe ingratitudinea, neascultarea ori, poate, pe insurgența lor de neînțeles și le-a tăiat macaroana veșniciei, ca unor nerecunoscători ce se aflau, Atotputernicul a pierdut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
venim și rasele noastre ne sunt încinse de sudoare și praf. Firești trebuințe ne mână a le schimba. Piaptănul ce-l cauți nu se arată a fi aici. Rogu-te, dară, să te duci în odaia ce ți-a fost hărăzită de Domnul, căci, din câte văz, numai Necuratul te-a-mpins încoace. Nu el, preabunule părinte - suspină femeia. Nu el. Căci de m-ar fi împins Dânsul, n-aș fi venit la milostenia voastră, ci m-aș fi dus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ea, cât și mintea mea slabă tind să imite exact natura duplicitară a universului, emițând judecăți contradictorii și în egală măsură adevărate sau false, pe cât de opuse unele altora... Cum să-mi reprezint exact admirabila nefericire căreia i-am fost hărăzit? Și cum să-mi explic faptul că nu se poate împlini decât în cel mai teribil păcat? Văd eu bine că mult prea adânca mea nepricepere nu numai că nu m-a ajutat să capăt acele chei ale cunoașterii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-i asta? Nu mi-e rușine locului o clipă? Dar eu chiar nu mă pot potoli naibii odată? Întunecată trebuie să fi fost ziua în care mi-a dat naștere acest pământ și nefastă clipa în care mi-a fost hărăzit destinul, de vreme ce nici o creatură n-a fost mai teribilă decât mine în întunecimea minții ei... Presimțirea pe care-o am acum cumva asupra a ceea ce va urma îmi dă fiori chiar și în ceea ce mie-mi pare a fi cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mîna ca să vă scot din colb“. Și aici Își ridica mîinile În sus, iar din mînecile largi, care cădeau În falduri, se iveau mîinile lui albe și frumoase, cu degete fine, așa cum le au doar leneșii și magicienii. „Eu vă hărăzesc“, continua Simon, „mîntuirea veșnică, eu vă dăruiesc cunoașterea și pustiul. Cine voiește, să mi se alăture!“. Lumea se obișnuise cu tot soiul de haimanale care se vînturau de colo-acolo, cîte unul, cîte doi ori urmați de alaiul cucernicilor. Unii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
a marinarilor) era ceva care-l va atrage imediat pe Bandura. Abia cînd păși În odăița ei și cînd ea trase draperia grea de pluș verde și-i vîrÎ mîna caldă sub cămașă, abia atunci Înțelese: Marietei nu-i era hărăzit nici unul dintre acele roluri - nici de Gazdă, nici de Tricoteză, nici de Studentă, nici de Mironosiță - numai ea nu avea nevoie de alte ipostaze coregrafice Îndelung studiate, pentru că ea era o curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și-i ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Țarskoe Selo. Lucrarea se va tipări În ediție bibliografică pe hîrtie japoneză, cu litere aurite, amintind cititorului de iscusința omenească, care putea fi uneori un adevărat refugiu În fața răului, ca și o sursă de trăiri platonice. Un exemplar va fi hărăzit țarului Nikolai al II-lea. (Țarul citea pe nerăsuflate tot ce era operă mistică, Întrucît socotea că prin instruire și istețime iadul putea fi depășit.) Privilegiații, invitații În Marea Taină dezvăluită În carte, vor fi ca loviți de trăsnet: În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de mâncare. Dar nici măcar această suferință nu-i micșora buna dispoziție. Avea el o altă cauză mai gravă de nemulțumire. Cu opt ani înainte se pripise să se însoare. Sunt oameni cărora Providența îndurătoare fără doar și poate le-a hărăzit o singură viață, dar care - din capriciu sau datorită unor împrejurări cu care nu s-au putut lupta - i-au înfruntat hotărârile. Nu există lucru mai jalnic decât holteiul căsătorit. Din această tagmă făcea parte și căpitanul Nichols. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Westminster Bridge Road. Iar acum Alex Carmichael era consultant la cinci sau șase spitale. După câte cred, câștiga zece mii de lire pe an, iar rangul de cavaler era doar primul dintre onorurile care în mod inevitabil aveau să-i fie hărăzite. — Da, m-am descurcat binișor, mi-a răspuns el. Dar marea ciudățenie este că toate acestea le datorez unei singure lovituri norocoase. — Ce vrei să spui? — Ia zi, îți mai amintești de Abraham? Era băiatul ăla care avea viitorul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Împarți cu mine. ROSALIND: Nu, nu-i asta. Am citit undeva o poezie. Vei spune că-i de Ella Wheeler Wilcox și vei pufni În râs. Dar ascultă: „Asta-i Înțelepciunea: iubește și trăiește, Acceptă ce destinul (sau zeii)-ți hărăzește, Și Întrebări nu pune, nu te ruga fierbinte, Sărută-i numai gura, cosița-i dulce simte, A patimii maree salut-o și o curmă, Să ai, să ții - dar și să știi renunța la urmă.“ AMORY: Dar noi n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
în pământ, mai bine să întind în sare și să mă uit la soare”. Dacă m-ar întreba cineva „Ce-ai învățat de la mama dumitale?”, i-aș răspunde: „Asta am învățat: să mă uit la soare. Și dacă Dumnezeu va hărăzi această lumină și dincolo de mormânt, voi fi într-adevăr fericit”. Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA februarie 2011 Referință Bibliografică: IN MEMORIAM: MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA / Alexandru Stănciulescu Bârda : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 71, Anul I, 12 martie 2011. Drepturi de
MITROPOLITUL BARTOLOMEU ANANIA de ALEXANDRU STĂNCIULESCU BÂRDA în ediţia nr. 71 din 12 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364442_a_365771]
-
menirii sale inefabile cântă bucuria redefinirii ca sens, redevenirii ca viață, reînvierii ca har, reînălțării ca spirit. Pasionat și mistic, cutezător și ascet, erou și martir, Radu Gyr și-a mărturisit zelul sacrificiului înnoirii Omului ca Dumnezeu. Alintat de natura hărăzită de Creator, Vetrei Neamului său Poetul-Profet a urzit nădejdea generației sale pe aura Străbunilor care au ctitorit veșnicia luminii geto-dace. Murmurul liturgic al legiunilor de Brazi s-a propagat prin tulnicele Doinelor, înălțându-se prin psalmii de foc ai lacrimilor
SURÂSUL DIVIN ÎN LACRIMA LUI RADU GYR de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363007_a_364336]
-
fără să țină cont de multe criterii economice și sociale, care sunt ignorate cu atâta ingratitudine. Deocamdată vom trece pe lângă monumentul celor dispăruți prematur, lăsând pe soclul acestui simbol o floare și un gând de recunoștință. Divinul Creator să le hărăzească ODIHNĂ VEȘNICĂ ACESTOR EROI MINERI. CU ADÂNC OMAGIU ȘI SUFLETUL ÎNDURERAT, Mihai LEONTE fost Maistru Principal Miner, actual pensionar Referință Bibliografică: 4 DECEMBRIE 2009 MONUMENTUL EROILOR MINERI / Mihai Leonte : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1069, Anul III, 04 decembrie
4 DECEMBRIE 2009 MONUMENTUL EROILOR MINERI de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1069 din 04 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363056_a_364385]
-
se îndepărtează de el dacă nu-și face treburile hărăzite lui, dacă-și încalcă cuvântul dat sau dacă face fapte necugetate. Rugăciunea de dimineața este un sacrilegiu deoarece ar suna „Ajută-mă Doamne în noua zi pe care mi-o hărăzești.” Or simpla sintagmă „ajută-mă Doamne” apare ca un ordin dat entității care face o faptă bună că te ajută. Este dea dreptul jignitor. Cu atât mai jignitoare apare rugăciunea însoțită de o adâncă închinare (gen Becalii) prin care ordoni
CREDE ŞI NU CERCETA! de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1896 din 10 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363400_a_364729]