251 matches
-
aceea munca istoricului actual este una de 'psihologie istorică': în fața unei istorii prea perfecte, trebuie căutate continuu punctele slabe prin care se poate întrezări realitatea prozaică. Aceasta este metoda criticii moderne în istorie. Ea ține cont în analiza veridicității afirmațiilor hagiografice de contextul istoric în ansamblul lui, ori pentru Arabia deșertică a secolului 7 acesta este o lume tribală, ale cărei cutume trebuie cunoscute și înțelese ca să putem aprecia ce este valid sau nu în descrierile oficiale idealizate. Portretul lui Mahomed
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
numără peste 350 de pagini și conține o introducere (despre interpretarea simbolica a diviziunii quadripartite a anului), 182 de capitole dedicate fiecare unui sfânt sau unei sărbători, aranjate conform cronologiei liturgice. Legenda Aurea a câștigat o binecunoscută dominanță în cadrul literaturii hagiografice ulterioare. Peste 900 de manuscrise s-au păstrat, unele decorate cu miniaturi și caligrafii deosebite. Între 1470 și 1530 a fost cea mai tipărită carte în Europa, și probabil cea mai citită, după Biblie. Intenția lui Voragine a fost aceea
Legenda aurea () [Corola-website/Science/303032_a_304361]
-
cunoștința tuturor. "Legenda Aurea" era destinată lecturării cu voce tare în mănăstiri, biserici sau urma să constituie o bază pentru predicatori. Și a fost într-adevăr un succes, câștigând recunoaștere deplină și autoritate imbatabilă în domeniu. Versiunile sale asupra legendelor hagiografice și-au făcut loc în conștiința populară și au stat la baza a nenumărate reprezentări artistice. Autenticitatea unei legende pentru Voragine nu se baza atât de mult pe vechimea sau pe autoritatea tradiției cât pe aprecierea arătată de Biserică. Un
Legenda aurea () [Corola-website/Science/303032_a_304361]
-
317), cronicar francez, seneșal de Champagne, ce provine dintr-o familie nobilă; a participat la cruciada a VII-a, devenind un apropiat al regelui Ludovic (1248-1254) și a scris, în limba franceză, "Viața Sfântului Ludovic", o lucrare politică, dar și hagiografică, regele fiind canonizat ulterior. Jean Froissart (1337-1405), cronicar francez, a scris "Cronica Franței, Angliei, Scoției și Spaniei din timpul Războiului de 100 de ani". Giovanni Villani (1275-1348), care a fost cronicar florentin, și-a scris lucrarea în limba italiană și
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
Eggja, scrisă probabil în secolul VIII, care conține aluziile magice sau religioase. Aproape între 1000 și 1300, creștinismul a fost instalat în țară, cărând și alfabetul latin. Cele mai vechi piesele prozaice vin de la secolul XII, fiind în majoritatea textele hagiografice și istorice precum "Passio Olavi", "Acta sanctorum în Selio", "Historia Norvegiæ" sau "Historia de Antiquitate Regum Norwagiensium". La sfârșitul secolului XII au apărut primele adaptări populare ale textelor: sögur "Fagrskinna" și "Helgisaga Óláfs konungs Haraldssonar", și istorie sinoptica a regilor
Literatura norvegiană () [Corola-website/Science/312449_a_313778]
-
În lucrări anterioare care prezentau elemente biografice ale unor femei sfinte, cum este de exemplu "Passio Sanctarum Perpetuae et Felicitatis", o relatare a martiriului Sfintei Perpetua, nu există acest element de mediere. Scribul scrie doar o scurtă introducere a temei hagiografice, după care urmează textul care este atribuit în întregime Sfintei Perpetua, fără intervenții din partea scribului. Elementul nou în "Memoriale" este faptul că scribul intervine în discuție participând la elaborarea textului, discutând îndoielile sale cu privire la relatarea Angelei. Au existat și alte
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
secole producția literară stagnează. Din aceast timp se poate menționa povestea călugărului Sofronie ""Zadonscina"" (cca. 1393), în care se descrie victoria prințului moscovit Dimitrie Donskoi asupra tătarilor (1380). În secolul al XV-lea, Moscova avansează ca metropolă culturală. Apar scrieri hagiografice și compilații ale unor cronici mai vechi, precum și o culegere de reguli ale vieții sociale, politice și bisericești redactate de protopopul Silvestru. În secolul al XVI-lea se realizează o traducere integrală în limba slavă a Bibliei. În 1575, prințul
Literatura rusă () [Corola-website/Science/305066_a_306395]
-
este "Πηγη γνωσεως" (în limba latină: "Fons cogitationis"), iar în limba română: "Izvorul Cunoștinței", în trei părți: B. Opere polemice: C. Opere exegetice: D. Opere morale și ascetice: E. Opere omiletice: F. Opere Poetice I se mai atribuie și romanul hagiografic "Viața lui Varlaam și Ioasaf", o poveste despre încreștinarea indianului Ioasaf, împreună cu toată familia sa, de către anahoretul Varlaam. Romanul a fost tradus ulterior în latină și slavonă. Versiunea slavonă a legendei a circulat și în Țările Române, unde a fost
Ioan Damaschinul () [Corola-website/Science/305597_a_306926]
-
neoplatonist la curtea bizantina. În secolul al VI-lea s-a dezvoltat limba literară veche georgiana, care a fost adoptată atât în cult cât și în politică. Cultură scrisă din Evul Mediu timpuriu constă mai ales in creații cu subiecte hagiografice, dar ea cuprinde și un volum mare de traduceri din limba greacă, armeana și arabă. Remarcabile opere ale genului hagiografic sunt "Martiriul lui Abo din Tbilisi" de Ioane Sabanisdze și "Viața lui Grigol Khandzteli" de Giorgi Merchule. În evul mediu
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
atât în cult cât și în politică. Cultură scrisă din Evul Mediu timpuriu constă mai ales in creații cu subiecte hagiografice, dar ea cuprinde și un volum mare de traduceri din limba greacă, armeana și arabă. Remarcabile opere ale genului hagiografic sunt "Martiriul lui Abo din Tbilisi" de Ioane Sabanisdze și "Viața lui Grigol Khandzteli" de Giorgi Merchule. În evul mediu apar primele cronici, precum cea despre "Creștinizarea Georgiei". Culegerile de imnuri ale vremii foloseau un sistem propriu de note muzicale
Cultura Georgiei () [Corola-website/Science/305686_a_307015]
-
a fost cinstit ca sfânt de către ucenicii săi și de o mulțime mare de credincioși, imediat după moartea sa. Ieromonahul Pimen, ucenicul său ce a devenit apoi arhimandrit și egumen al mănăstirii Pafnutie-Borovski, a scris în anul 1883 o biografie hagiografică în care i-a prezentat viața și nevoințele duhovnicești. Scrierea a fost publicată în limba rusă cu titlul "Vrednica de pomenire viață a ieroschimonahului Antipa" (în ) în anii 1883 și 1893, la Sankt Petersburg, și a fost răspândită în Rusia
Antipa de la Calapodești () [Corola-website/Science/323476_a_324805]
-
literatura de specialitate opinia, exprimată aproape unanim de către cercetători, privind prima menționare documentară a țiganilor, sub denumirea de "atsincani", varianta georgiană a formelor grecești "atsinganoi"/"tsinganoi", termen folosit pentru desemnarea acestora de către bizantini. Această mențiune a apărut într-un manuscris hagiografic în limba gruzină, datat 1068 d. Hr., scris de un călugăr georgian la Mănăstirea Iviron de la Muntele Athos. În manuscris se menționa că în anul 1054 d. Hr., în timpul domniei împăratului Constantin al IX-lea Monomahul, au sosit la Constantinopol
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
au fost construite 12 biserici, două mănăstiri, trei cimitire și două școli. A murit la 8 mai 1980. Mormântul său se află la biserica Sfântul Nectarie, în apropiere de mănăstirea Panaghia Myrtidiotissa din Thapsana. Scrierile lui Filotei Zervakos acoperă subiecte hagiografice, pastorale, catehetice și apologetice. A publicat regulat articole în periodicele bisericești "Ορθόδοξος Τύπος" și "Κιβωτός". Bogată este și corespondența purtată, printre alții, cu Alexandros Moraitidis. Traduceri în limba română
Filotei Zervakos () [Corola-website/Science/317624_a_318953]
-
în cripta situată sub altarul acesteia au fost identificate rămășițe umane ce păstrau urme de violență extremă, ale unor creștini. Inscripția din mormânt, a servit la identificare acestora ca aparținând celor, a căror viață și patimi sunt relevate în colecția hagiografică "Acta Sanctorum" ca fiind preotul Epictet și monahului Astion, "„martiri ai Halmyrisului din Scythia”" Mănăstirea Halmyris este o mănăstire ortodoxă construită cu scopul cinstirii memoriei lui "Epictet Preotul" și lui "Astion Monahul", creștini martirizați în iulie 290. Accesul se face
Halmyris () [Corola-website/Science/315088_a_316417]
-
(în originalul ebraic מגילת רות „Meggilat Rut” sau „Meghilat Rut”, adică "Sulul lui Rut") este una din cărțile Bibliei ebraice, unul din cele cinci suluri (Meggilot) din cadrul Scrierilor Hagiografice (Ketuvim), fiind situată între Cântarea Cântărilor și Plângerile lui Ieremia, sau ale Scrierilor istorice din Vechiul Testament, unde este situată, conform canonului creștin, mai la început, între Cartea Judecătorilor și Cartea I a Regilor. În liturgia evreiască Sulul lui Rut este
Cartea lui Rut () [Corola-website/Science/321047_a_322376]
-
a fost hirotonit ca episcop și numit ca mitropolit de Zihni și Nevrokopi. La 22 mai 1974 a fost ales ca mitropolit de Patras. A demisionat la 12 ianuarie 2005, ca urmare a vârstei sale înaintate. a scris numeroase studii hagiografice și imnologice, precum și monografii cu conținut istoric și ecleziastic, care au fost publicate în mai multe reviste de specialitate. A fost membru în Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei (1974, 1977-1978) și, de asemenea, în Societatea de Studii Cicladice
Nikodimos Vallindras () [Corola-website/Science/322464_a_323793]
-
Basra - d. 801, Basra), cunoscută și sub numele de Rabi‘a al-Basria (în ) este renumită pentru înțelepciunea ei, dar mai ales pentru dragostea sa față de Dumnezeu. Ea este adesea descrisă ca fiind prima femeie sufită, datorită influenței sale răspândite. Legendele hagiografice spun despre ea că s-a născut în Basra, în anul 717, și a fost vândută ca sclavă în copilărie. Ulterior convertirii sale la islam, Răbiʻa a fost văzută rugându-se toată noaptea după ce muncea toată ziua, motiv pentru care
Rabi‘a al-Adawiyya () [Corola-website/Science/329049_a_330378]
-
Dumnezeu încât noțiunile de rai și iad, în ciuda faptului că erau prezente în Coran, au încetat să mai existe pentru ea. Răbiʻa era de părere că scopul devoțiunii nu este raiul, ci apropierea de Dumnezeu și mulțumirea Lui. Există legende hagiografice care o reprezintă pe ea alergând pe o stradă ținând tăciuni aprinși într-o mână și apă în cealaltă. Facea acest lucru pentru că dorința ei era să ardă raiul și să înăbușe iadul, iar astfel oamenii să-l iubească pe
Rabi‘a al-Adawiyya () [Corola-website/Science/329049_a_330378]
-
Imperiul Otoman. Ordinul a intrat de mai multe ori în clandestinitate fiind interzis definitiv în Turcia, în 1925, odată cu instalarea regimului republican. Acest ordin își revedincă numele de la întemeietorul său Ḥăğğ Bektaš Walī (Hăcɪ Bektaš Velī) sfânt care, conform tradiției hagiografice ar fi ajuns din Horasan în Anatolia, zona Turciei actuale, în jurul secolului XIII. În jurul acestui personaj misterios circulă mai multe legende, printre care enumerăm hagiografia "Vilăyetnăme Hacī Bektaș Velī", aparținând istoricului otoman Ilyăs ibn Hɪzɪr , precum și relatări ale istoricului Așīkpașazăde
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Osman, înaintaș al sultanului Murad I(1362-1389), care se pare că a întreținut legături directe cu fondatorul ordinului. Din acest motiv, Murad I este cel care a poruncit ridicarea unui mausoleu la mormântul sfântului, informație coroborată de cele două cronici hagiografice: "Vilăyetnăme" și "Menăkibnăme". Conform cronicarului otoman Oruc, Ali Pașa, fratele sultanului Orhan a renunțat la toate privilegiile de conducere pentru a deveni derviș Bektași. Tot el a fost cel care a propus trecerea corpului de armată al ienicerilor sub protecția
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
a recondiționat acoperișul acestui sanctuar. În timpul lui Selim I (1512-1520), lăcașul central este închis, ca urmare a influenței tot mai puternice a doctrinei heterodoxe a Kɪzɪlbașilor, fiind redeschis în 1551, sub domnia lui Soliman Magnificul (1520-1566). În lucrarea Vilăyetnăme, tradiția hagiografică a lui Ḥağğ Bektaš, se atestă prezența a 36 de mii de califi sau succesori ai maestrului, dintre care 360 erau permanent la dispoziția acestuia, urmând ca la moartea lui să preia fiecare misiunea de a răspândi învățăturile ordinului. Primii
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
că principalul dascăl al său a fost însuși tatăl,rabbi Levi Itzhak. În copilărie a avut vreme de peste patru ani și un învățător particular, rabinul Shneur Zalman Vilenkin, care l-a învățat Tora, si comentariul lui Rashi, de asemenea cărțile hagiografice și ale profeților lui Israel,Mișna și Ghemara. Cu încurajarea tatălui, băiatul și-a însușit și cunoștințe de cultură generală că autodidact și sub îndrumarea lui Israel Bar Yehuda, viitor militant sionist și socialist, originar dintr-o familie de hasidim
Menachem Mendel Schneerson () [Corola-website/Science/329239_a_330568]
-
menționat până și faptul că acesta cunoștea religia și limba creștinilor în măsura unui preot, că s-a aflat în diverse relații cu ei și că pe unii dintre ei a reușit chiar să îi convertească la islam. În scrierile hagiografice apare ca un bun musulman, stând departe de gruparea "Kalenderiye", prin raderea părului, a mustății, bărbii și a sprâncenelor. De asemenea, se zvonește faptul că își forma cu ușurință prietenii, cum este și cazul celor legate cu Hacı Bektaș Veli
Sarı Saltuk Baba () [Corola-website/Science/331914_a_333243]
-
trece la islam pe gruzini, pleacă spre Dobrogea, urcă la Cetatea Caliacra, unde omoară un balaur, urmând să îi invite pe locuitorii din zonă să îmbrățișeze islamul. Cu toate că viața și personalitatea lui Sarı Saltuk au fost tratate în diverse opere hagiografice, cea mai importantă sursă în acest sens rămâne, fără îndoială, "Saltuk-Nâme". Aici sunt prezentate pe lângă războaiele și evenimentele importante din viața eroului, legendele altor persoane importante ale vremii (secolul al XIII-lea), cât și relațiile pe care le avea Sarı
Sarı Saltuk Baba () [Corola-website/Science/331914_a_333243]
-
că Ecaterina a fost o figură istorică și, mai degrabă, ea ar fi putut fi un compozit trasat pe amintirea despre femeile persecutate pentru credința lor. Multe aspecte ale "patimilor" sale sunt în mod clar legendare și în conformitate cu bine-cunoscutul prototip hagiografic.” Sfânta Ecaterina este celebrată în special de către femeile care poartă numele sfintei și derivate ale acestuia: Cătălina, Catinca, Catrina, Caterina, Cati, Catina, Catița, Tincuța etc, dar și de cei cu numele Cătălin. Sfânta Ecaterina este, în credința populară românească, sora
Ecaterina din Alexandria () [Corola-website/Science/335127_a_336456]