519 matches
-
un compus halogenat al unui alcan. Uneori se utilizează un acid Lewis pe post de catalizator. Acilarea Friedel-Crafts este un caz particular al substituției electrofile aromatice. Reacția constă în acilarea unui compus aromatic, în acest caz a benzenului, cu o halogenură acidă. În proces se folosește drept catalizator un acid Lewis. Un număr mare de compuși chimici de o importanță industrială ridicată sunt obținuți prin înlocuirea unuia sau mai mulți atomi de hidrogen ai benzenului cu alte grupe funcționale. Benzenul este
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
într-o familie evreiască nereligioasă din Frankfurt, Germania, Levi a fost admisă la Universitatea din München în 1929. Și-a făcut studiile de doctorat la Institutul Kaiser Wilhelm de Chimie Fizică și Electrochimie din Berlin-Dahlem, scriindu-și teza despre spectrele halogenurilor metalelor alcaline, sub supravegherea lui și Fritz Haber. Când l-a obținut în 1934, Partidul Nazist ajunsese la putere în Germania, iar evreii nu mai puteau fi angajați în posturi academice. Ea a plecat în Danemarca, unde a găsit un
Hilde Levi () [Corola-website/Science/334751_a_336080]
-
München în 1929, unde a participat la cursurile lui Arnold Sommerfeld. Pentru doctorat, tatăl ei a reușit să obțină acceptarea ei la Institutul Kaiser Wilhelm pentru Chimie Fizică și Electrochimie de la Berlin-Dahlem, unde și-a scris teza pe tema spectrelor halogenurilor metalelor alcaline, sub supravegherea lui și Fritz Haber. Când Levi și-a obținut doctoratul în 1934, Partidul Nazist ajunsese la putere în Germania. Conducătorii ei de doctorat plecaseră în exil, iar evreii nu mai puteau fi angajați în posturi academice
Hilde Levi () [Corola-website/Science/334751_a_336080]
-
cont de faptul că: Metalele reacționează cu oxigenul pentru a forma "oxizi"; reacția de ardere se desfășoară din ce în ce mai greu pe măsură ce metalul se află mai spre coada seriei reactivității. Cu excepția aurului și a platinei, metalele reacționează cu halogenii pentru a forma "halogenuri". În urma reacției cu sulful rezultă "sulfuri": Reacția metalelor cu apa diferă în funcție de așezarea acestora în seria reactivității; Metalele aflate înaintea hidrogenului în seria reactivității chimice îl pot dezlocui pe acesta din combinațiile sale
Reacțiile metalelor () [Corola-website/Science/324545_a_325874]
-
de wolfram este solicitat intens din punct de vedere termic. Vaporii de wolfram se depun pe balonul de sticlă înegrindu-l. Prin introducerea unor halogeni, cum este "iodul", într-o anumită cantitate, acesta se combină cu atomii de wolfram formând o halogenură de wolfram, un gaz incolor care se descompune datorită temperaturii ridicate când ajunge lângă filament. Aici atomul de wolfram se depune pe filament iar halogenul eliberat își reia ciclul. Rolul halogenului este ca pe toată perioada de funcționare a lămpii
Sursă de lumină în proiecția cinematografică () [Corola-website/Science/299613_a_300942]
-
liant (material de cimentare) de diverse tipuri. Este realizată prin minerale argiloase (filosilicați), carbonați (CaCO), silice amorfa (SiO) și oxi/oxihidroxizi de Fe (FeO(OH)). 2. Rocile sedimentare chimice iau naștere prin precipitația soluțiilor marine saturate că evaporite (Carbonați, Sulfați, Halogenuri etc.). 3. Roci sedimentare de origine biotica (biogene) sau Biolite se formează prin activitatea organismelor, vii sau moarte, de exemplu: turba sau cărbune inferior din resturi de plante carbonizate. 4. Sedimentele reziduale sau "rocile reziduale" se formează din rocile descompuse
Rocă sedimentară () [Corola-website/Science/304842_a_306171]
-
împreună cu Nipce pun bazele daghereotipiei, realizând fotografii bazate pe acțiunea luminii asupra sărurilor de argint aplicate la început pe o placă metalică. Suportul pentru fotografii a fost apoi sticla de cristal, hârtia și suportul transparent flexibil, fotosensibil pe bază de halogenură de argint pus la punct de George Eastman în 1884 cea care a făcut posibilă proiecția cinematografică. Este bine să amintim contribuția importantă a inventatorului Thomas Alva Edison care prezintă la "Expoziția Mondială de la Chicago" aparatul numit "kinetoscop". Acesta prezenta
Tehnica proiecției cinematografice () [Corola-website/Science/299363_a_300692]
-
carbon, amoniac; în atmosferă umedă este acoperit de o peliculă de oxid mercuros, iar încălzirea în aer sau oxigen la 350 °C îl transforma în oxidul mercuric de culoare roșie: 2Hg(s) + O(g) → 2HgO(s). Mercurul metalic reacționează cu halogenurile, formând săruri; astfel rezultând: Mercurul dizolvă alte metale, formând compușii numiți amalgame. Amalgamarea reprezintă metoda chimică de recuperare a mercurului pentru reutilizare prin procesarea soluțiilor sărurilor de mercur în apă; acest proces depinde de abilitatea mercurului de a forma aliaje
Mercur (element) () [Corola-website/Science/301013_a_302342]
-
Daghereotipul, ca și ferotipul, este o imagine fotografică ce nu permite transferul direct al imaginii pe un alt mediu fotosensibil, spre deosebire de plăcile de sticlă sau negativele de hârtie. Pregătirea plăcii înainte de expunerea imaginii avea ca rezultat formarea unui strat de halogenură de argint fotosensibilă, iar expunerea la o imagine printr-o lentilă forma o imagine latentă. Imaginea latentă era făcută vizibilă, sau „developată”, punând placa expusă deasupra unui recipient cu mercur ușor încălzit (până la 30 °C). Daguerre a fost primul care
Daghereotipie () [Corola-website/Science/320361_a_321690]
-
latente. Vaporii de mercur condensau mai mult în acele locuri de pe placă ce fuseseră expuse la lumină mai intensă și mai puțin în cele mai expuse mai puțin la lumină. Aceasta producea o imagine de amalgam, mercurul eliminând argintul din halogenuri, solubilizându-l și amalgamându-l în particule libere de argint care aderau la zonele expuse la lumină ale plăcii, lăsând halogenura de argint neexpusă pentru a fi înlăturată în etapa de fixare. Aceasta avea ca rezultat imaginea finală nefixată, ce consta
Daghereotipie () [Corola-website/Science/320361_a_321690]
-
mai puțin în cele mai expuse mai puțin la lumină. Aceasta producea o imagine de amalgam, mercurul eliminând argintul din halogenuri, solubilizându-l și amalgamându-l în particule libere de argint care aderau la zonele expuse la lumină ale plăcii, lăsând halogenura de argint neexpusă pentru a fi înlăturată în etapa de fixare. Aceasta avea ca rezultat imaginea finală nefixată, ce consta din zone luminoase și zone întunecate în amalgamul gri de pe placă. Cutia de developare a fost construită pentru a permite
Daghereotipie () [Corola-website/Science/320361_a_321690]
-
a permite inspectarea imaginii printr-o fereastră galbenă de sticlă, ceea ce permitea fotografului să știe când să înceteze developarea. Următoarea operație era „fixarea” permanentă a imaginii fotografice pe placă prin scufundarea într-o soluție de tiosulfat de sodiu, care dizolva halogenurile neexpuse. Inițial, procedeul lui Daguerre a fost cel de a utiliza o soluție saturată de sare în această etapă, dar apoi a adoptat sugestia lui Hershel de a folosi tiosulfat de sodiu, ca și W. H. F. Talbot. Imaginea astfel
Daghereotipie () [Corola-website/Science/320361_a_321690]
-
cristale cubice cu fețe centrate. Însă, pentru acest compus, savanții rămân incerți cu privire la compoziția chimică a acestuia. În compușii halogenați, berkeliul poate avea starea de oxidare +3 sau +4. Starea +3 este cea mai stabilă, în special în soluții, deși halogenurile tetravalente (ca BkF și CsBkCl) sunt cunoscute doar în formă solidă. Coordinarea atomilor de berkeliu în fluorura și în clorura sa trivalentă se face în forma trigonală prismatică, cu numărul de coordinare 9. În bromurile trivalente, forma cristalină este trigonală
Berkeliu () [Corola-website/Science/305268_a_306597]
-
depinde de condițiile de temperatură și presiune. Cei mai cunoscuți compuși interhalogenici ai bromului sunt formula 69, formula 70, formula 71, formula 72, formula 73. Din punct de vedere chimic, aceste combinații sunt reactive. Ele sunt oxidanți și reacționează cu majoritatea elementelor dând amestecuri de halogenuri. În general, proprietățile fizice ale acestor combinații sunt intermediare între cel al bromului și al celuilalt element halogen din compoziția compusului. Combinațiile oxigenate ale bromului sunt mai greu de preparat decât cele ale clorului și totodată sunt mai nestabile. Formula
Brom () [Corola-website/Science/302790_a_304119]
-
, înseamnă un produs care conține unul sau mai multe straturi fotosensibile aplicate pe un suport destinat înregistrării imaginilor alb-negru sau color. Poate fi preparat pe bază de halogenură de argint sau alte elemente fotosensibile. "Materialul fotografic" se folosește în arta fotografică, sub forma de suport transparent rigid sau placă fotografică sau sub denumirea de "„roll film”" suportul transparent flexibil negativ. Pentru diapozitive de asemeni suportul poate fi rigid
Material fotografic () [Corola-website/Science/299434_a_300763]
-
formează hidrura de litiu, LiH, care este cea mai stabilă dintre hidrurile metalelor alcaline. Litiul este singurul metal alcalin care se combină direct cu azotul la rece, formând nitrura, LiN; de asemenea, se combină direct la cald cu halogenii formând halogenuri, LiX, cu sulf, formând sulfura, LiS, cu carbonul, formând carbura, LiC, cu siliciul, formând siliciura, LiSi, etc. Litiul este al 33-lea element că abundență pe Pământ, dar datorită mării lui reactivități este găsit doar sub formă de compus. Litiul
Litiu () [Corola-website/Science/302768_a_304097]
-
cupru (II), care are ca produs de reacție iodura de cupru (II). Aceasta se va descompune în iodură de cupru (I) și iod molecular: În laborator pot fi utilizate diverse metode de izolare a iodului, de exemplu izolarea analoagă a halogenurilor: oxidarea iodului din acidul iodhidric cu ajutorul dioxidului de mangan. Iodul elementar este folosit ca dezinfectant în diverse forme. Poate fi folosit ca element în sine sau sub forma anionului I dizolvat în apă. Iodul poate proveni din iodofori, care conțin
Iod () [Corola-website/Science/302791_a_304120]
-
iau parte la aceste reacții. Totuși, dacă oxigenul este întâi protonat pentru a forma R−OH, gruparea care pleacă (apă) este mult mai stabilă, iar substituția poate avea loc. De exemplu, alcoolii terțiari reacționează cu acidul clorhidric pentru a produce halogenuri alchilice terțiare, unde gruparea hidroxil este înlocuită de un atom de clor. Dacă se dorește ca un alcool primar sau secundar să reacționeze cu acidul clorhidric, este nevoie de un activator precum clorura de zinc. Alternativ, conversia poate fi făcută
Alcool () [Corola-website/Science/301532_a_302861]
-
descoperiri, diferite colective de cercetători au preparat și alți compuși de xenon, reacțiile chimice ale acestui element înregistrând o rapidă dezvoltare. Xenonul reacționează direct numai cu fluorul. La ora actuală compușii xenonului se pot grupa în principal în patru categorii: halogenuri, oxizi și oxi-halogenuri, acizi, alți compuși. O categorie specială o reprezintă clatrații și excimerii la care participă atomi de xenon. Sunt cunoscute trei fluoruri ale xenonului: formula 6, formula 7, și formula 8. Fluorurile xenonului au fost și sunt punctul de pornire pentru
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
înveliș subțire de oxid de niobiu (V) pot fi produse prin procesele de depoziție de vapori chimici sau de depoziție de straturi atomice, în fiecare caz prin descompunerea termala a etoxidului de niobiu (V) la peste 350 °C. Niobiul formează halogenuri cu numerele de oxidare +5 și +4, precum și diverși compuși substoichiometrici. Pentahalogenurile () au centri de Nb octaedrici. Pentafluorura de niobiu (NbF) e un solid alb cu o temperatură de topire de 79.0 °C iar pentaclorura de niobiu (NbCl) e
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
reactiv versatil, fiind folosită la generarea de compuși organometalici, cum ar fi diclorura de niobocen (). Tetrahalogenurile () sunt polimeri închiși la culoare cu legături Nb-Nb, cum ar fi tetraflorura neagră, higroscopica de niobiu (NbF) și tetraclorura maro de niobiu (NbCl). Compușii halogenurilor anionice sunt binecunoscute, acest fapt datorându-se acidității Lewis a penthalogenurilor. Cel mai important e [NbF], care e un intermediar în separarea Nb și Ta din minereuri. Această heptafluorură tinde să formeze oxopentafluorura mai ușor decât o face compusul tantalului
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
e [NbF], care e un intermediar în separarea Nb și Ta din minereuri. Această heptafluorură tinde să formeze oxopentafluorura mai ușor decât o face compusul tantalului. Alți compuși halogenici includ octaedrica [NbCl]: Pentru metalele timpurii, o varietate de grupuri de halogenuri sunt cunoscute, un prim exemplu fiind [NbCl]. Ați compuși binari ai niobiului includ nitrura de niobiu (NbN), care devine un supraconductor la temperaturi joase și e folosită la detectorii de lumină infraroșie. Principalul carbid de niobiu este NbC, un metal
Niobiu () [Corola-website/Science/304786_a_306115]
-
o descreștere (de aproximativ 15%) în volumul cristalului. SmS prezintă histerezis, adică atunci când presiunea este eliberată până la 0,4 kbari, compusul revine la starea de semiconductor. Samariul metalic reacționează cu toți halogenii (fluor, clor, brom și iod) pentru a forma halogenuri trivalente: Reducerea acestora cu samariu, litiu sau sodiu metalic la temperaturi ridicate (de aproximativ 700-900 ° C) produce halogenuri divalente. Diiodura de samariu poate fi preparată prin încălzirea triiodurii, SmI, sau prin reacționarea samariului cu 1,2-diiodoetan în tetrahidrofuran anhidru la
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
4 kbari, compusul revine la starea de semiconductor. Samariul metalic reacționează cu toți halogenii (fluor, clor, brom și iod) pentru a forma halogenuri trivalente: Reducerea acestora cu samariu, litiu sau sodiu metalic la temperaturi ridicate (de aproximativ 700-900 ° C) produce halogenuri divalente. Diiodura de samariu poate fi preparată prin încălzirea triiodurii, SmI, sau prin reacționarea samariului cu 1,2-diiodoetan în tetrahidrofuran anhidru la temperatura camerei: De asemenea, reducerea produce numeroase halogenuri non-stoichiometrice ale samariului cu o structură cristalină bine definită, cum
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
sodiu metalic la temperaturi ridicate (de aproximativ 700-900 ° C) produce halogenuri divalente. Diiodura de samariu poate fi preparată prin încălzirea triiodurii, SmI, sau prin reacționarea samariului cu 1,2-diiodoetan în tetrahidrofuran anhidru la temperatura camerei: De asemenea, reducerea produce numeroase halogenuri non-stoichiometrice ale samariului cu o structură cristalină bine definită, cum ar fi SmF, SmF, SmF, SmBr, SmBr și SmBr Cum se poate observa și în tabelul de mai sus, halogenurile samariului își schimbă structura cristalină când atomul unui tip de
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]