541 matches
-
fluctuează ele însele într-o mare măsură, după cum voi arăta în cele ce urmează. Această fluctuație, totuși, nu este cauzată în primul rînd de situația narativă sau de diferența dintre ficțiunea epică și narațiunea la persoana întîi în sensul lui Hamburger. Romanul nu este un gen omogen, ci un amestec de componente diegetic-narative și mimetico-dramatice. În părțile narative, totuși, poate fi observată o evoluție graduală de la elementul pronunțat diegetic-narativ la cel mimetic-dramatic. Stilul indirect liber, vorbirea indirectă, relatarea unui dialog și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
narațiunii la persoana întîi, pe de-o parte, și ale narațiunii la persoana a treia, pe de altă parte, derivă din această opoziție. Deja există un număr de tentative de a formula fundamentul teoretic al acestei distincții 212. Studiul lui Hamburger intitulat Logica literaturii prezintă în mod exhaustiv suportul critic pentru o perspectivă potrivit căreia această opoziție este o trăsătură esențială a ficțiunii în proză. Aceasta susține că o graniță categorială separă două tipuri de narațiune fundamental diferite: "ficțiunea epică" este
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
diferite: "ficțiunea epică" este narațiunea la persoana a treia produsă de o "funcție narativă" impersonală, iar "redarea simulată a realității" este relatarea personală a unui narator la persoana întîi. Aproape toate fenomenele narațiunii pe care le-a descoperit și definit Hamburger în Logica literaturii sînt localizate în spațiul acestei granițe a genului trebuie plasate de o parte sau de cealaltă a graniței, altfel vor suporta o schimbare atunci cînd trec peste aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
aceasta. Aceste fenomene includ sensul preteritului epic (timpul trecut folosit în ficțiune), funcția verbelor de acțiune internă, stilul indirect liber, spațiul naratorului personalizat și acela al funcției narative impersonale ș.a.m.d. Din cauza discuției ample care a înconjurat teoria lui Hamburger în ultimii ani, ar fi superfluu să ne ocupăm de problemele puse de aceasta. Teoria acesteia nu poate fi acceptată fără restricții din motivele indicate la pagina 45. Cea mai importantă obiecție pe care o aduc eu are legătură cu
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
după cum consideră autoarea, este operativă doar o funcție narativă impersonală. Teoria sa nu e schimbată fundamental de modificarea tezei prin conceptul de "fluctuație" a funcției narative introduse în cea de-a doua ediție în germană a studiului Logica literaturii. Potrivit lui Hamburger, nu sînt doi naratori în roluri diferite care se confruntă unul cu celălalt la granița persoana întîi/persoana a treia a romanului, ci există doar o funcție narativă impersonală, care de obicei nu poate fi asociată cu noțiunea unui personaj-narator
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
o funcție narativă impersonală, care de obicei nu poate fi asociată cu noțiunea unui personaj-narator personalizat, precum și un narator la persoana întîi care apare "în persoană" și de ale cărui Aici și Acum din cadrul actului narativ cititorul este mereu conștient. Hamburger conchide astfel că narațiunea genuină se produce doar la persoana întîi: un narator personalizat relatează ceea ce a trăit sau a observat el într-un punct anterior al vieții sau ceea ce a auzit el în acest sens. Ficțiunea epică a narațiunii
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt analizate și descrise fenomenele narative în studiul de față, această opoziție nu poate fi menținută din motivul foarte însemnat că un narator personalizat apare de asemenea în narațiunea la persoana a treia, și anume naratorul auctorial. Criteriul pe care Hamburger îl aplică tuturor formelor de narațiune la persoana a treia e valid doar pentru variantele impersonale ale situației narative auctoriale și pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pentru însăși situația narativă personală, cu alte cuvinte, pentru distincția dintre narațiunea personală și cea impersonală, dar nu și pentru distincția persoana întîi/persoana a treia. Într-un articol despre teoria narațiunii contemporană, Wolfgang Lockemann adoptă parțial rezultatele teoriei lui Hamburger, însă încearcă o linie de gîndire diferită în anumite puncte 213. Astfel, acesta se referă tocmai la acele aspecte care sînt importante pentru ceea ce susțin eu. Pornind de la primele propoziții ale operei lui Goethe Anii de ucenicie ai lui Wilhelm
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi menționați anterior, iar fizionomia lor intelectuală ar putea deveni foarte vizibilă pentru cititor. Aici se găsește diferența decisivă dintre referința la persoana întîi și cea la persoana a treia într-o narațiune. Decisive nu sînt, așa cum crede Hamburger, natura personală (naratorul la persoana întîi) și natura impersonală (funcția narativă), ci, mai degrabă, gradul de întrupare, de prezență fizică a naratorului care spune "eu". În romanul la persoana întîi cvasiautobiografic, această corporalitate caracterizează atît eul care trăiește, cît și
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în spațiul și timpul lumii ficționale în narațiunea la persoana întîi și în narațiunea la persoana a treia. Acest lucru poate fi ilustrat prin enunțul care deja a fost folosit ca exemplu de Karl Bühler și citat din nou de Hamburger în vederea demonstrării particularităților deictice ale structurii ficțiunii. Bühler a folosit exemplul eroului unui roman despre care se spune că ar fi în Roma. După comunicarea acestei informații despre localizarea personajului, naratorul ar putea continua cu termeni precum "acolo" și "aici
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
referi la locul în care se află eroul, în funcție de transferul punctului de vedere al naratorului la locul acțiunii sau de lipsa acestuia: ""Acolo" s-a plimbat agale prin Forum toată ziua, acolo [...] "Aici" ar putea fi folosit la fel de bine"220. Hamburger nu este de acord cu acest lucru, pentru că o asemenea explicație presupune existența unui narator personalizat cu orientare spațio-temporală proprie. În cazul unui narator ficțional (la persoana a treia), susține Hamburger, doar sistemul de orientare al personajelor dintr-un roman
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acolo [...] "Aici" ar putea fi folosit la fel de bine"220. Hamburger nu este de acord cu acest lucru, pentru că o asemenea explicație presupune existența unui narator personalizat cu orientare spațio-temporală proprie. În cazul unui narator ficțional (la persoana a treia), susține Hamburger, doar sistemul de orientare al personajelor dintr-un roman va fi un factor decisiv, nu și acela al naratorului sau al funcției narative. Însă explicația lui Hamburger este contrazisă atunci cînd aceasta folosește exemplul citat pentru a demonstra că ""acolo
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
orientare spațio-temporală proprie. În cazul unui narator ficțional (la persoana a treia), susține Hamburger, doar sistemul de orientare al personajelor dintr-un roman va fi un factor decisiv, nu și acela al naratorului sau al funcției narative. Însă explicația lui Hamburger este contrazisă atunci cînd aceasta folosește exemplul citat pentru a demonstra că ""acolo" nu este decît "aici" în referirea la figura fictivă, fictivul Eu-Origo [orientarea spațio-temporală] al persoanei din roman. Acest lucru devine vizibil imediat, atunci cînd combinăm un adverb
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu referire explicită la versiunea originală în limba germană a lucrării Situațiile narative ar trebui discutate de asemenea în acest context. Lockemann neagă posibilitatea unei separări a celor două aspecte narative persoană și perspectivă. Pentru el, la fel ca pentru Hamburger, singura distincție fundamentală este aceea dintre narațiunea la persoana a treia și narațiunea la persoana întîi, inclusă aici sub forma opoziției "persoană". În opinia lui Lockemann, situația narativă auctorială și situația narativă personală nu sînt două forme narative distincte, în ciuda
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
pîlpîia în sobă284. În ciuda situației narative auctoriale, poate fi observată aici o anumită tendință către perspectivizare: se pare că naratorul se transpune în cadrul descris. Astfel cititorul poate, la rîndul său, să se orienteze în salonul familiei Buddenbrook. Cu ajutorul acestui fragment Hamburger încearcă să arate modul în care are loc orientarea. Ea crede că adevăratul Eu-Origo al cititorului este invocat, iar acesta poate, "cu ajutoul propriilor "imagini tactile", să ajungă la o imagine mentală a relațiilor spațiale din cameră"285. Această descriere
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cititorul nu va reuși să construiască o imagine spațială "cu ajutoul propriilor "imagini tactile"". Diferențele sînt revelate într-o comparație a pasajelor citate din romanele Turnurile din Barchester și Casa Buddenbrook. Un transfer al cititorului în realitatea ficțională, cum consideră Hamburger că s-ar întîmpla în narațiunea la persoana a treia ("ficțiunea epică"), este posibil doar atunci cînd prezentarea spațială are loc în mod perspectival. În cazul unei prezentări spațiale aperspectivale, orientarea din interiorul camerei rămîne nedeterminată și va fi susținută
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
vieții interioare și problema demarcației dintre comentariile naratorului și perspectiva personajelor individuale. 5.4.1. Prezentarea lumii interioare Faptul că prezentarea lumii interioare a unui personaj ficțional poate crea iluzia nemedierii este o trăsătură specifică genului epic. În termenii lui Hamburger: Ficțiunea epică este singurul loc determinat epistemologic în care poate fi reprezentată eu-originaritatea (sau subiectivitatea) unei persoane a treia ca persoană a treia"299. Prezentarea lumii interioare poate, desigur, să fie inclusă și în forma la persoana întîi a narațiunii
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
subiectivitatea) unei persoane a treia ca persoană a treia"299. Prezentarea lumii interioare poate, desigur, să fie inclusă și în forma la persoana întîi a narațiunii, cel puțin în aceeași măsură ca în forma la persoana a treia pe care Hamburger o numește ficțiune epică. Prezentarea gîndurilor, a percepțiilor, a sentimentelor și a stării de spirit ale personajelor intră în sfera întregii literaturi narative, însă este deosebit de pregnantă în roman. În această relație, caracteristicile generice ale narațiunii joacă un rol deosebit
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
premisă pentru o simbioză de acest fel este familiarizarea cu încercările de a găsi o soluție ale oamenilor de știință din cealaltă disciplină. Harweg își îngustează baza încă de la început, cînd ignoră toate modificările aduse pentru a susține teza lui Hamburger despre preteritul epic, cu excepția celor înaintate de Weinrich 417. Faptul că timpurile trecute denotă în general "relația de posterioritate semnalată indubitabil dintre emițătorul și receptorul unei narațiuni ficționale", așa cum susține Harweg 418, este ușor de combătut, cînd este formulat într-
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
analiza finală dintr-o înțelegere prea îngustă a necesităților perspectivale și a posibilităților situațiilor narative la persoana întîi. Această neînțelegere constituie, de asemenea, baza pentru multe discuții critice legate de forma la persoana întîi. Trebuie să fiu de acord cu Hamburger cînd aceasta contrazice opinia lui Georg Misch conform căreia "caracterul viu al imaginației creative" poate fi obținut "mai liber și mai plăcut în prezentarea la persoana întîi" decît atunci cînd imaginația trebuie transferată la persoana a III-a495. Chiar dacă am ceda
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
indirect liber, și anume combinarea vorbirii, a percepției sau a gîndirii personajului ficțional cu vocea naratorului ca instanță care mediază. Această accentuare a creat impresia că stilul indirect liber poate fi găsit doar în textele la persoana a treia 502. Hamburger a avansat chiar teza conform căreia în romanul la persoana întîi stilul indirect liber nu ar putea apărea "nici cu referire la personaje de persoana a treia, nici cu referire la însuși naratorul la persoana întîi"503. Un număr semnificativ
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și I. Schabert (ed.), Sympathielenkung in den Dramen Shakespeares, München 1978. Halperin, John (ed.), The Theory of the Novel. New Essays, New York 1974. Halpern, Daniel și John Fowles, "A Sort of Exile in Lyme Regis", London Magazine, martie 1971, 34-46. Hamburger, Käte, Die Logik der Dichtung (1957), Stuttgart 21968. Hamburger, K., "Noch einmal: Vom Erzählen", Euphorion 59 (1965), 46-71. Hardy, Barbara, The Appropriate Form: An Essay on the Novel, Londra 1964. Hardy, B., The Novels of George Eliot, Londra 21963. Harvey
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
München 1978. Halperin, John (ed.), The Theory of the Novel. New Essays, New York 1974. Halpern, Daniel și John Fowles, "A Sort of Exile in Lyme Regis", London Magazine, martie 1971, 34-46. Hamburger, Käte, Die Logik der Dichtung (1957), Stuttgart 21968. Hamburger, K., "Noch einmal: Vom Erzählen", Euphorion 59 (1965), 46-71. Hardy, Barbara, The Appropriate Form: An Essay on the Novel, Londra 1964. Hardy, B., The Novels of George Eliot, Londra 21963. Harvey, W. J., The Art of George Eliot, Londra 1961
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Greene, Graham, 198 Brighton Rock, 233 Grimm, Reinhold, 139 Grimmelshausen, H. J. Chr. von, Simplicissimus, 223, 312 Gülich, Elisabeth, 27, 73 Günther, Werner, 117, 278-279 Habicht, Werner, 202 Halperin, John, 338 Halpern, Daniel, și John Fowles, 186 Halter, P., 202 Hamburger, Käte, 27, 40-43, 45-46, 48, 52, 54-55, 65, 80. 83, 91, 99, 114, 118, 143-145, 148-150, 160, 182, 193, 200, 269, 315, 320 Handke, Peter, 112 Die linkshändige Frau ( Femeia stîngace), 202 Hardy, Barbara, 197 Hardy, Thomas, 17, 117, 197
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Gülich, "Erzähltextanalyse (Narrativik)", Linguistik und Didaktik 15 (1973), 326. O trecere în revistă cuprinzătoare a modelelor de text narative cu o bază lingvistică (și naratologică) o oferă E. Gülich și W. Raible în Linguistische Textmodelle, München, 1977, 192-314. 8 Käte Hamburger, Die Logik der Dichtung (1957), Stuttgart, 21968. 9 Johannes Anderegg, Fiktion und Kommunikation: Ein Beitrag zur Theorie der Prosa (1973), Göttingen, 1977. 10 Seymour Chatman, "The Structure of Narrative Transmission", în: Style and Structure in Literature: Essays in the New
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]