631 matches
-
esența sa și drumul către sine6, nu e greu de înțeles cum anume Hegel salvează prin conceptul de „Spirit” unitatea istoriei în raționalitatea sa progresivă. Deși fascinat de rigoarea științifică - în care logica, fenomenologia și istoria Spiritului coincid - modelul hermeneutic hegelian, în care conceptul de înălțare (Aufhebung) dozează dialectic o memorie a trecutului, a influențat tezele lui Gadamer despre tradiție. Școala hermeneutică germană din secolul al XIX-lea, continuând prin F. Schleiermacher (1768-1834), J.G. Droysen (1808-1884) și W. Dilthey (1833-1911), intuițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
autorul unui text, atunci genial trebuie să îi fie și interpretul. Emul al lui Leopold von Ranke (1795-1886), care comparase demersul istoriografic cu un oficiu sacerdotal 1, Wilhelm Dilthey va căuta o formulă hermeneutică prin care să depășească dogmatismul istorismului hegelian, dar care să conserve unitatea de sens a istoriei umanității. În primul rând, Dilthey este cel care va recunoaște clivajul între „științele naturii” și „științele spiritului” (sau „umanioarele”), refuzând metodei pozitiviste dreptul de a ancheta obiectele de studiu ale științelor
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
trebuie să accepte crucificarea teologică prin exercițiul gândirii antinomice și paradoxale. Gadamer, Polanyi și Marcel sunt pentru Andrew Louth doar „înaintemergători” ai acestui proiect teologic restaurator care infirmă atât sterilitatea sceptică a rațiunii carteziene, cât și entuziasmul idealist al spiritului hegelian. Nici una dintre științele pozitive ale modernității n-ar putea confirma sensul teologic al tradiției, misterului și revelației 2. O asemenea speranță ar mai trăda încă slăbiciunea teologiei în fața „rațiunii tari” a modernității. Louth avertizează asupra limitelor unor analogii între paradoxul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
modernii nu-l pot explica decât prin apelul la fantasmele „puterii” (persecuție, control, manipulare)1. O stângă îndreptățită?tc "O stângă îndreptățită ?" Abordarea gândirii marxiste presupune o întoarcere la bazele de date (sau, mai precis, datele de bază) ale fenomenologiei hegeliene. Analiza lui John Milbank dobândește aici o atenție suplimentară, articulată într-un subtil text „pro” și „contra” Hegel. Filozoful berlinez este primul cu adevărat interesat să suprapună o logică transcendentală a subiectului (care investighează posibilitatea cunoașterii) cu o logică a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
lumea este o sferă lipsită de centru gravitațional, în care toate sensurile sunt „diseminate” inegal și incomplet, prin forța hazardului. Distribuit dialectic, actul de semnificare al inteligenței lingvistice nu poate ajunge la o integrare dialectică a cunoașterii, după modelul sintezei hegeliene. În acest caz, ne rămâne la dispoziție, ca într-un blestem sisific, așteptarea „eternei reîntoarceri”. Statuând logica „suplimentării” și a „amânării” (différance), J. Derrida încearcă să risipească orice iluzie privind „prezența” nemijlocită sau invizibilă a unui sens ultim; nici un discurs
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sine - declarând chiar, în „Floarea de foc”, că „arta n-are ca rost al ei frumosul”; dimpotrivă, ca formă a cunoașterii, orice artă vizează, „somnambulic”, ceva care îi rămâne, mereu, exterior.) Și, la fel cum momentele evoluției spiritului, în filosofia hegeliană, sunt lăsate în urmă pe măsura circumscrierii lor în formele artei, religiei și filosofiei, genurile și epocile literare sunt, la rândul lor, negate și „depășite” - „încapsulate” prin Aufhebung - în orizontul finalist, vizionar-apocaliptic, al morții literaturii și artei: „Din convingere profundă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
Ioan Alexandru Tofan (n. 1979) este lector dr. în cadrul Facultății de Filozofie și Științe Social-Politice, Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iași. A publicat cartea Logica și filozofia religiei. O relectură a prelegerilor hegeliene (Editura Academiei Române, București, 2010), precum și numeroase studii în reviste și lucrări de specia litate pe teme privind filozofia clasică germană, filozofia religiei, teoria critică sau teoriile secularizării. Din 2009 se preocupă de scrierile lui Walter Benjamin, pe care îl citește
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Fichte este că aceasta vede universalul în manieră ideală, ca opus realității particulare, dar „interesante“ a lumii. Eul lui Fichte se cunoaște doar formal pe sine, iar apoi „deduce“ lumea, fără însă a se regăsi cu adevărat în ea. Soluția hegeliană este multiplă, iar la început ea rezonează cu cea romantică. Este vorba de descoperirea infinitului ca mediere (Vermittlung) infinită a spiritului. În același sens procedează și Schlegel, arată Benjamin, definind absolutul ca „mediu al reflecției“, altfel spus ca generare a
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
Passagen-Werk conține în esență răspunsul la această problemă. În primul rând, este vorba de justificarea faptului că dia lectica istorică a secolului al XIX-lea capătă caracterul unei ima gini, nu al unui „discurs“ sau al unei „argumentații“. Dia lectica hegeliană, de exemplu, stă sub o altă presupoziție: aceea a devenirii conceptului în forma judecății. Desfășurarea dialectică este justificată la Hegel de necesitatea „încheierii“ ei spe culative. Raționalul nu este văzut, în logica speculativă, ca iden titate abstractă a determinațiilor opuse
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
în legătură cu acest aspect. Prin această distincție, Benjamin afirmă caracterul mediat, dialectic al experienței, sustras intenționalității subiectului și, deopotrivă, imobilității temporale a conceptului unui obiect. O apropiere nu lipsită de pericole se conturează între conceptul de experiență la Benjamin și cel, hegelian, de cu noaștere speculativă. Medierea la Benjamin este însă una finită, ea însăși istorică, o rememorare salvatoare a trecutului petrecută, după cum voi încerca să arăt în capitolul al doilea, „în momentul crizei“. Îi lipsește acestei medieri caracterul anticipativ al speculativului
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
slabă a trecutului găsește astfel un corespondent în privirea recuperatorie a prezentului și ambele se susțin în motivul ontologic al fragilității materiei, esențială condiție de posibilitate a memoriei. Ceea ce este în măsură să fie salvat este „rămășița“ pe care dialectica hegeliană o condamnă, triumfătoare, la tăcere. Ruina reprezintă condiția lucrului lăsat în urmă de armatele triumfătoare ale istoriei și care transformă înfrângerea în profeție. E singura care o poate face și, prin urmare, singura care are privilegiul de a-l primi
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
absurdă a pitecantropului refulat de dogme religioase” („Viața românească”, 1928). Cu aceeași ocazie, Șerban Cioculescu inventează termenul „trăirism” pentru a marca, în deriziune, excesul de vitalitate și deficitul de substanță intelectuală din manifestul tinerilor. În Germania misticul P. descoperă dialectica hegeliană și materialismul dialectic, punând de aici înainte inconformismul lui moral și social pe alte baze. În această perioadă numele îi apare în revistele de stânga („Bluze albastre”, „Veac nou”, „Stânga”, „Viitorul social”, „Azi”, „Cuvântul liber”) cu articole vitriolante, de un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
a o scrie. Adevăratul Pandrea este de căutat în eseurile politice și sociologice, toate străbătute de o neîmpăcată opoziție față de ideologia de dreapta. Cel care în 1932, după întoarcerea din Germania, unde probabil că o influență mai mare decât dialectica hegeliană asupra modificării lui de atitudine avusese spectacolul imund al fenomenului național-socialist, declara „Eu rămân om de stânga...”, se impunea drept unul dintre analiștii cei mai pătrunzători ai fascismului. MIRCEA IORGULESCU SCRIERI: Germania hitleristă. Trei luni la Berlin. Documente - Idei - Oameni
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
lucrurile, lumea per ansamblu în mișcare într-o direcție emancipatoare. Nu ii reproșase Hegel lui Kant că lucrul în sine este numai un produs abstract al gândirii, fără acoperire în realitate? Această prezumtiva "întoarcere cu capul în jos" a dialecticii hegeliene de către Marx, de care s-a făcut atâta caz, este lipsită de obiect. Dialectica hegeliana începe ca Idee, ca rațiune, alcătuită din concepte individuale, dar ea nu are nicio valoare atâta timp cât nu neagă realitatea și nu o transformă în ceva
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
apariția republicii nu este inocentă, ci se întemeiază pe genocid, adică pe cea mai gravă vărsare de sânge (la fel se putea întâmpla și în România dacă Regele Mihai I nu acceptă nedreptatea abdicării). Această afirmație nu rezistă nici paradigmei hegeliene de interpretare a trecutului deoarece genocidul, în calificarea juridică și în derularea istorică a faptelor, este suficient de violent și de dureros încât să trădeze o voință explicită care anulează orice considerație privind "viclenia rațiunii" (List der Vernunft) care se
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
să trădeze o voință explicită care anulează orice considerație privind "viclenia rațiunii" (List der Vernunft) care se folosește de anumite violente pentru a instaura o etapă superioară 1. Deci, fie că este vorba despre interpretarea impersonalistă a istoriei, în maniera hegeliana, fie personalista (faptă ca efect al unei voințe individuale conștiente) prezenta vârșarii de sânge în constituirea republicii (Anglia lui Cromwell, Franța lui Robespierre, Turcia lui Talaat Pasă, Rusia lui Lenin, Germania lui Hitler, etc) reprezintă o realitate pe care nici
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
un purtător de cuvânt de anvergură, cu atat mai mult cu cât el reprezenta un model de gandire pentru un mare număr de studenți și era Înconjurat de numeroși discipoli. Bloch se făcuse de asemenea remarcat că apărător al filosofiei hegeliene, În special prin expunerea să - Hegel și violență sistemului - pronunțată cu prilejul celei de-a 125-a aniversări a filosofului și care a constituit ulterior principala sursă a luărilor de poziție Împotriva lui. Procesul ideologic făcut lui Bloch a căpătat
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
critică a istoriei, într-o lucrare de vastă erudiție, care se sustrage influenței pozitivismului vremii, dând seama de o concepție aparent eclectică, în care elementele de filosofia istoriei, datorate, în principal, lui Giambattista Vico (ciclicitățile reversibile) se întâlnesc cu materialismul hegelian, cu evoluționismul lui Darwin și Herbert Spencer și cu un idealism- spiritualism greu încadrabil, toate aflate sub aura inconfundabilă a intuițiilor romantice, pe care Hasdeu încearcă să le acompanieze cu acel spirit critic necesar oricărei sinteze care caută să restituie
Intui?ii romantice ?i accente critice ?n opera istoriografic? a lui B.P. Hasdeu by Claudia Furtun? () [Corola-publishinghouse/Science/83578_a_84903]
-
Caietele filozofice că idealismul inteligent e mai aproape de materialismul inteligent decât de materialismul prost"60. De fapt, era vorba despre niște conspecte după operele lui G.W.F. Hegel, în care Lenin mai degrabă critica idealismul și limitările concepțiilor filosofice hegeliene; Lenin făcuse un conspect după Prelegeri de istorie a filozofiei și notase următorul citat (partea asumată cu adevărat de el fiind greu de atribuit): "Idealismul inteligent este mai aproape de materialismul inteligent decât de materialismul prost. În loc de idealism inteligent: idealism dialectic
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
care utilizează cuvintele, în abilitatea lor de a seduce spre bine sau spre rău"9. Este ceea ce îi face atractivi pentru reprezentanții puterii, al căror scop este cel de a și-i apropria printr-un proces ce implică, în termeni hegelieni, "problema recunoașterii". Este vorba, aici, despre reciproca recunoaștere: a puterii de către servantul său, a servantului de către oamenii puterii. Recunoașterea puterii înseamnă nu doar înregimentarea, ci și utilizarea puterii cuvintelor - esențiala "armă" intelectuală - pentru a legitima puterea. La rându-i, recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
a întâmplat în cazurile acestor intelectuali este expresiv descris de gânditorul invocat aici: Când un individ și-a asumat atitudinea religiozității intramundane, el acceptă această poziție; se vede pe sine ca pe o unealtă, ca o parte a unui mecanism "hegelian", lucrând în întregul general și se supune voluntar mijloacelor tehnice cu care este integrat în organizarea colectivă"28. În opinia mea, putem identifica aici, în mod paradoxal, un efect pervers al raționalismului pe care materialismul dialectic și istoric îl recuperează
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
coautor, 2001). Vasile PLEȘCA este cercetător științific la Institutul de Cercetări Economice și Sociale "Gh. Zane", Academia Română, Filiala Iași. Preocupări: teoria democrației, liberalism (clasic). Apariții editoriale (selecție): Liberalismul și democrația în câteva dezbateri contemporane, Editura Institutul European, 2011; ""Kantieni" versus "hegelieni" în disputele intelectuale ale liberalismului și ale democrației liberale", în Sfera Politicii, volumul XVIII, nr. 8 (150), august 2010; "The Liberal and the Deliberative Democracy", în Transilvania, nr. 4/2011; "Democrația în cheie liberală", în Sfera politicii, XIX, 11(165
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Administrative/930_a_2438]
-
Mecanica socială, Editura Gramar, București, 2001, p. IX. 833 Vasile Conta, Opere Complete, Editura "Librăria Școalelor", București, 1914, volum coordonat de Octav Minar. 834 Ibidem, p. 197. 835 Ibidem, p. 198. 836 Regăsim aici, sub altă formă, dialectica de tip hegelian ca principiu de bază al devenirii. 837 Ibidem, p. 199. Continuumul spațiu-timp este un mod de manifestare a lumii fizice. De asemenea, și fenomenele sociale au această caracteristică, a continuității și devenirii intercondiționate și permanente, fapt ce permite studierea cu ajutorul
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
piardă sau să-și reducă înțelesul inițial) dintre subiect și obiect este ridicată într-un mod dialectic la un nivel superior, fapt din care rezultă că una nu poate exista fără cealaltă, deci ambele formează un tot unitar. În concepția hegeliană, fenomenologia spiritului se ocupă atât de problemele de bază de ordin epistemologic (ca parte a gnoseologiei, adică cea care studiază procesul cunoașterii, așa cum se desfășoară în cadrul diferitelor științe), cât și de ordin etic și istorico-filozofic. Un rol deosebit în concepția
Crizele economice şi ciclicitatea lor by Alexandru Berca [Corola-publishinghouse/Administrative/935_a_2443]
-
fenomenologia spiritului se ocupă atât de problemele de bază de ordin epistemologic (ca parte a gnoseologiei, adică cea care studiază procesul cunoașterii, așa cum se desfășoară în cadrul diferitelor științe), cât și de ordin etic și istorico-filozofic. Un rol deosebit în concepția hegeliană l-a jucat conceptul de conștiință de sine, care conține perspectiva dialectică a exploatatorului și a celui exploatat (Hegel ia ca exemplu pe stăpânul de sclavi și pe sclavii lui). Preluând acest concept, Marx l-a extins la condițiile societății
Crizele economice şi ciclicitatea lor by Alexandru Berca [Corola-publishinghouse/Administrative/935_a_2443]