523 matches
-
negației pusă pe conceptele filozofiei este luminată pascal printr-o poetică a iubirii. Toate numele de laudă ale lui Dumnezeu sunt extrase din contemplația străvezie a frumuseții care, în cele din urmă, va salva lumea. Or, sublimul generează numai reflexe himerice și pofta de irealitate. Pe tărâmul acestei false reconcilieri cu haosul programatic al ființei, tentația este de a escamota problematica metafizică a răului, dacă nu prin uitare, atunci măcar prin amânare. Pentru Ortodoxia universală, disocierea frumosului de adevăr va rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
clasic al conflictului social și moral cu afirmarea apodictică, nondialectică, a purității și unicității ontologice a ideii. Gelu Ruscanu (Jocul ielelor), intelectualul ajuns director al unui ziar socialist din iluzia de a fi întrezărit în utopia marxistă propriile sale convingeri himerice referitoare la posibilitatea unei existențe nedivizate de antinomii etice, trăiește evidența incompatibilității dintre caracterul intersubiectiv, patronat de schimburi și compromisuri, al vieții sociale - materializat în tranzacțiile imunde pe care i le propune Șerban Saru Sinești - și claritatea desăvârșită, narcisistă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
jos se află ghindă, și ciuperci, și mușchi, iar pentru dreptele pedepse, înțepătoare și usturătoare, spini, scaieți, ciulini, urzici și vreun smârc acoperit cu vâscoasa mătase a broaștei. Plantele dușmănoase își găsesc, cu aceleași rosturi mustrătoare, un corespondent în fauna, himerică sau nu, a insulei vrăjite, vipere cu limba despicată și șuierătoare, broaște râioase, viespi, arici, gândaci și lilieci, cârtițe în stare să audă pasul cel mai furișat, bufnițe, crustacee. Însă Caliban, cel mai expus la astfel de neajunsuri, este și
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
de ce nu i place, pradă unor bosumflări repetate, dar iute trecătoare și repede urmate de vesele avânturi, de voioase și fermecătoare născociri și isprăvi. Așa arată Ariel, cuprins o vreme (atât de scurtă în fața veșniciei sale) în viața unei insule himerice și în întâmplările ei, efemere și ele. Dar, dincolo de asta, dincolo de visul lui de a fi o mică ființă care zboară din floare în floare, doarme în calicii și zboară călărind pe liliecii nopții, se poate întrezări un Ariel în
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
-o pe „funesta nimfă cu-mbrățișarea ei de fier”, poetul apare pe deplin integrat universului antic și un străin printre contemporani: „La Tibru m-ai trimis să gem/ Cu lut aprins de o minune”. El caută „aticul fior, sunet divin”, „himerica splendoare” a mitului. Figurația antichizantă sau mitologică, ezoterismul imprimă un aer livresc poemelor. Imagistica sculpturală, cultul formelor fixe, versificația sonoră, impecabilă, trimit la parnasianism, de care O. se distanțează totuși prin accentul liric imprimat versului, expresie a eului „avid de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288502_a_289831]
-
oarecum apropiat de intenția celor de la Albatros reportaje după realitate, în fond, la Tonegaru nu poate fi vorba de așa ceva. E un "noi" care pune o pecete asupra generației de creatori și care le definește modalitatea de creație: "Ne adunasem himerici coborând din viața viitoare/ ca să murim drepți ca paiul grâului". Se păstrează și ceva din tonalitățile exersate de grupul de la Sibiu, o impresie de deplasare în spațiul legendei, al visului care anunță onirismul de mai târziu. Revolta e până la urmă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
impune tradiția literară, pentru ca în final să le infirme pe toate. Tonul nu e virulent, tema liniștii, a tăcerii sufletești este aici refuzată. Se respinge literatura lamentărilor pe vechile teme, trecerea timpului, iubirea-ideal, platonică ("Ar trebui să înalț către o himerică iubită/ aceleași patetice și dulci lamentări"), atracția morții, interogațiile existențiale, idealul de neatins ("moartea ar trebui să-mi fie o mare ispită/ și să-mi fac din toate nimicurile întrebări"). Mijloacele de subminare a seriozității textului se multiplică și aici
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
prezent mereu în texte, se distanțează de propria existență proiectându-se într-o instanță ironică, oprind astfel orice tentativă de a recurge la un discurs sentimental. E o poezie a sincerității, dar nu una a zbaterilor în căutarea vreunui ideal himeric, ci una a acceptării tragice, resemnate, a inexistenței transcendentului și a unei existențe dominate de profan: "Îmi pare rău că n-am trăit decât douăzeci de ani,/ că nu știu cine sunt și din creionul ăsta ce-ar fi putut să iasă
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
National Book Award (vezi NBA) atât pentru Varieteu pe apă (The Floating Opera), cât și pentru Rătăcit în casa oglinzilor (Lost in the Funhouse), dar premiul l-a luat mai târziu, atunci când devenise un nume important în literatura postmodernistă, cu himerica, dar foarte "barth-iana" Chimera (1972). Romanul are trei sertare narative, bricolate de Duniazada, sora mai mică a Șeherezadei, ce dă titlul primei secțiuni (unde ea este povestitoarea, nu sora ei), celelalte două fiind dedicate eroilor greci Perseu și Belerofon. Dimensiunea
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
să acordăm o importanță prea mare distincției care pare fundamentală între animalele reale și fabuloase: oamenii Evului Mediu nu făceau nici o diferență între animalele reale, familiare sau exotice și monștrii imaginari. Aceeași pasăre, acvila, poate fi reală sau poate deveni himerică atunci când e bicefală. După cum scria Sfântul Augustin, interpretul gândirii creștine pre-științifice, important pentru noi este să medităm la semnificația obiectelor, nu să le discutăm autenticitatea. Dacă aplicăm acest raționament la bestiare, rezultă că ceea ce contează înainte de toate nu este specia
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
al înfruntării destinului vitreg (Mângâierea dezmoștenirii); meditația sumbră asupra morții inexorabile, care urmează capriciilor „norocului” (Destinul, Filosofia morții), se prelungește, vindicativ, în ideea generalizatoare (și egalizatoare) de condiție umană supusă legii supreme a stingerii. Chiar tendința evaziunii în iluzoriu și himeric, deja schițată, apare ca o revanșă în imaginar a eului macedonskian, lovit și încarcerat în real. Imaginea romantică a geniului, demiurg al unui univers ideal, și mișcarea fundamentală de eliberare din real își corespund, configurând axa în jurul căreia se organizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
orientare parnasiană, ca și unele viziuni clasicizante (Ospățul lui Pentaur), cu „exotismul” lor temporal. De simbolism îl apropie pe M. muzica vagă a trecerii (Fântâna, Rondelul lucrurilor, Rondelul lunei), penumbra melancolică a instantaneelor „impresioniste” (Pe balta clară), nostalgia plecărilor, atracția himericului (Tutunul, Castele-n Spania), anticipative tonalități bacoviene (Rondelul orașului mic) și voluptățile senzuale, de mare rafinament, mai ales olfactiv (Rondelul crinilor, Rondelurile rozelor). Utilizarea pe scară largă a refrenului, încercările instrumentaliste, sinesteziile, apelul incidental la versul alb (Hinov), revenirea la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
ai trandafirilor). În descriere introduce ordinea artificialului prin comparații savante, aluzii mitologice, ornamente stilistice. Viziunea asupra naturii este cea a estetului și a citadinului obosit. M. este și autorul unor pagini de umor negru (Între cotețe) și de explorare a himericului și a patologicului (Nicu Dereanu). Cu Thalassa el impune romanul liric și simbolic. Cartea închide într-un conflict erotic o puternică obsesie macedonskiană: coruperea idealului prin brutalitatea vieții și nostalgia smulgerii din această cursă. Thalassa, adolescent din Smirna, paznic al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
ale interogației poetice, în final autorul operând cu triada zetetic (întrebarea „căutătoare” de adevăr), ephektic (interogația „suspensivă”) și aporetic (dubitația totală). Un paragraf are ca obiect polaritatea Eminescu-Caragiale, înțeleasă ca pereche arhetipală a spiritului românesc, exprimând, pe de-o parte, himericul, nocturnul, metafizicul și (cu un concept blagian) „timpul cascadă”, iar de cealaltă parte, realismul sarcastic, diurnul, antimetafizicul și „timpul havuz”. Polaritatea îl va preocupa în continuare pe M., ilustrând afinitatea comentatorului cu ambele ei laturi, manifestate la el în patosul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288128_a_289457]
-
umbra dramei expresioniste a lui Blaga) ori Sala de așteptare (1938), un text demitizând condiția actorului, nu și „magia” actului artistic. În fine, cuplul dilematic și predestinat, asociat misterului creației, revine într-un poem dramatic ce improviza pe tema jocului himeric al artistului (Natură moartă, 1941). Atașamentul pentru teatru o face a se regăsi din când în când pe F. și în postura cronicarului dramatic (a comentat spectacole de Victor Ion Popa, Ion Sava, în publicații ca „Jurnalul” craiovean, „Falanga” ș.a.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
Biblioteca Județeană Argeș (1974-1997). După 1990 face parte din redacția revistei „Calende”. Debutează în caietul de poezie al revistei „Argeș”, cu ciclul Edict (1970), dar se impune cu volumul Curtea Veche (1974; Premiul Uniunii Scriitorilor), prima sa carte. Solitar și himeric, calofil de tip matein, așternându-și urechea pe catifeaua sonurilor vetuste și muzeale, inventate prin metamorfoza celor existente, sedus de codul etic și estetic al unor nobile vremuri, C. e un menestrel modern și melancolic, purtându-și stângaci fantoma printre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286415_a_287744]
-
1942-1943) ș.a. Primele versuri ale poetesei corespund claustrării într-un univers fragil, al mâhnirii solitare, rostirii muzicale, suferinde, în „poze” adolescentine, puse sub semnul grației imitative. Cu urme simboliste, poemele de mai târziu cultivă dispoziția meditativă (Ghețarul, Izvorul, Termitele), gustul himericului, al vetustului medieval, discreta cochetare cu exoticul, în timbru minulescian. Curgerea vremii însăși devine laitmotiv, surdinizând și „complicând” treptat limbajul poeziei. Livrescul și alura reculeasă, tandrețea, ce-și asociază vestigii de umor și o anume „frondă” feminină, țin de lirismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285971_a_287300]
-
încheiat, s-a ajuns la reglarea de conturi și s-a observat că miile de franci de sub candelabru nu s-au multiplicat în mod miraculos, conform așteptării generale. Au trebuit împărțite, cum se zice, pro rata, și singurul rezultat (destul de himeric!) obținut, a fost următorul: fiecare avea desigur de două ori mai multe jetoane, dar fiecare jeton, în loc să corespundă la zece franci, nu mai reprezenta decât cinci. S-a constatat atunci în chip perfect că ceea ce este adevărat pentru fiecare în
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu [Corola-publishinghouse/Administrative/1442_a_2684]
-
fals să se creadă că, din perspectiva filozofului revoluționar, „faptele” trecutului apropiat, cât și ceea ce ele par să confirme sau să infirme aparțin domeniului realității și autenticității, în vreme ce, dimpotrivă, trecutul îndepărtat, originar (istoric sau preistoric) ar ține neapărat de fabulos, himeric și utopic. Din punctul său de vedere, cât și al celor pe care a reușit să-i convingă, lucrurile stau exact invers: fie și în pofida „faptelor”, trecutul îndepărtat (istoric sau preistoric), intuit, reconstituit ori reconstruit de filozoful revoluționar, este singurul
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în sensul general, al tendințelor de ansamblu și al coincidenței „direcției” istoriei cu presupusa rațiune de a fi a lucrurilor și cu natura esențială a omului. Dimpotrivă, pentru adversarii săi (pentru „reacționari”), trecutul îndepărtat respectiv este descris ca o construcție himerică și utopică, iar încercarea revoluționarilor de a-l restaura apare drept un experiment filozofico-politic hazardat, când nu chiar „satanic”, cum credea Joseph de Maistre în ceea ce privește Revoluția Franceză. Invers, filozoful revoluționar susține că trecutul apropiat a presupus adulterări, denaturări ale naturii
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
după nopți am irosit, silindu-mă să-mi amintesc... Astfel am izbutit să birui anii, astfel am luat din nou în stăpânire toate câte îmi aparținuseră cândva" (Scriptura zeului). Memoria este carte, cartea e memorie. "Suntem memoria noastră, suntem acest himeric muzeu al formelor nestătătoare / această grămadă de oglinzi sparte" (Cambridge). Prin ea ne regăsim: "Bibliotecile sunt memoria umanității". "Viața ca vis" nu este un semn al nimicniciei, a irosirii, precum la Eminescu. Însăși lumea e vis, și prin vis eroul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
naturii. Viziunile sale asupra istoriei, asupra moralei, dreptului și naturii fac din el un gînditor de avangardă. Opera sa corespunde, în mod paradoxal, mai mult ca niciodată, preocupărilor lumii noastre bulversate. "Jean-Jacques Rousseau și-a propus sarcina imensă și aproape himerică pentru vremea lui de a înfăptui victoria ființei naturale a omului asupra unei societăți artificiale. Redusă la dimensiunea spațiului său biologic, tentativa s-a soldat cu un eșec, dar în lumina perspectivei istorice ea este o izbîndă."3 Concepția sa
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
facem să trăiască. Cîte lucruri delicate n-a scris Rousseau despre copil! Cîte comori de dragoste nefolosită la acest tată vinovat!"127 Încă din "Prefața" la Émile, el arată că, dacă metoda sa de educație ar putea fi socotită ca "himerică și greșită", are convingerea că a văzut bine subiectul asupra căruia trebuie să insiste: copilăria. El a știut așa de bine să vadă "copilul în copil", ne-a descris, sau cel puțin a căutat să facă acest lucru, un copil
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
un ochi mic, fantastica cetate care este trunchiul retezat, rămas în picioare, al unui brad - în care putregaiul a rupt creneluri, insectele au săpat galerii, vântul a depozitat cenuși, iar apele le-au risipit sau le-au cimentat în chipuri himerice 68. Analupa este numele unei femei din "Guadelupa, Analupa și Delfina, așa trebuie să se numească femeile lui Botticelli"69, Arnold se leagă de un portret al lui Hans Memling: De căutat în Memling și Van Eyck (Portretul lui Tomaso
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
al cărei nume este o palmă la adresa mult mai vechii hermeneutici 83. Pentru că, pornind de la elation (din engleză) putem ajunge mai departe, trecând la a patra treaptă, aceea a rimelor potențiale. Dacă în Franța sportul național este calamburul ceea ce face himerică încercarea traducerii unui Eminescu, educat la școală nemțească, va nota Pițu într-un text mai târziu 84 rima este cel al românilor. Este greu să convingi un specimen din spațiul carpato-dunărean că există și poezie fără rimă astfel încât dincolo de epoci
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]