450 matches
-
pentru că nu stătea foarte bine, deoarece i se rupsese unul din picioare, l-a sprijinit cu o creangă groasă de salcie. Când a terminat, i-am zărit fața. Era înfricoșător de luminoasă; față de om fericit. Am înțeles atunci că dragostea Hingherului pentru câini ascundea o ură la fel de totală față de oameni. Nici eu n-am o părere foarte bună despre specia din care fac parte. Ba, au existat momente când am fost gata să cred că singura crimă a zeilor este omul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ținute de mâini omenești, toate plutoanele de execuție au fost formate din oameni, toți gardienii din închisori au fost aleși dintre oameni. Dar a trebuit să recunosc că nu toți oamenii sânt la fel. De aceea lumina întunecată de pe fața Hingherului m-a făcut să mă cutremur. M-am întrebat, ce nefericire săpase în bătrânul din luminiș, care-mi păruse înainte un sfânt, o ură ce-i strălucea pe față ca dragostea? Ce joc era acela care-l umplea de o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bătrânul din luminiș, care-mi păruse înainte un sfânt, o ură ce-i strălucea pe față ca dragostea? Ce joc era acela care-l umplea de o bucurie atât de cumplită? Nu mai eram deloc sigur că, găsindu-mă acolo, Hingherul m-ar fi iertat. Citeam pe fața lui în acele momente că nu mai iubea decât câinii. Dacă ar fi stat în puterea lui, ar fi lăsat numai câini pe pământ. O lume ca o imensă haită. ― Ucide-l! răsună
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un salt și colții lui aveau să se înfigă în beregata mea. Am întins mâinile să mă apăr, m-am zgâriat rău în mărăcini și mi-am mușcat buzele ca să nu țip. Când am deschis ochii, l-am văzut pe Hingherul mângâind câinele care ridicase iarăși botul în direcția sălciilor și mârâia; adulmecase ceva bestia. Mi s-a părut că a trecut un secol până ce m-am putut strecura de-acolo, înapoi, prin bălării. Vântul mirosea puternic a sevă înfierbîntată de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a azilului, iar Profetul rătăcise câteva săptămâni prin bălării, spionând. Pe el nu-l mușcau câinii care hălăduiau pe-acolo. Îngâna cu ciotul lui de limbă sunete nearticulate pe care însă câinii, se pare, le înțelegeau, ca și în cazul Hingherului. Dar n-a izbutit să afle nimic și cu timpul nimeni n-a mai crezut în zvonul care făcuse cătunul să fiarbă. A rămas doar vechea și inexplicabila (Marta nu și-o lămurea nici ea) dușmănie tăcută împotriva celor care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ieșit din gheretă cu o pușcă de vânătoare, pe care nici nu observasem până atunci că o ținea acolo, și a tras în câine. Prea târziu însă. Cadavrul individului cu mers de pisică plutea pe apa plină de sânge. Noaptea, Hingherul a fost văzut târând de pe țărm trupul câinelui împușcat. Pe urmă a dispărut, nu l-a mai zărit nimeni. Își făcuse, se vorbea, un sălaș în bălării. În aceeași noapte, plimbîndu-mă, fiindcă nu puteam să adorm după cele întîmplate, am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă salute ca portarul, aplecîndu-se din șale. Și întregul timp care mi-ar fi rămas aș fi putut să mi-l consacru, cioplind pe țărmul mării un monument care să-mi fie închinat. Iar după aceea aș fi trimis după Hingherul și l-aș fi pus să crească o duzină de câini fioroși care să stea de pază lângă monument, ca să nu se ducă nimeni, noaptea, pe furiș să urineze pe el. Pe Domnul Andrei l-aș fi putut face informatorul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la fereastră. Afară marea se vedea ca o insomnie neagră. Nu, nu puteam dormi. Am ieșit să mă plimb. În spatele azilului, bălăriile se întindeau sub cerul înstelat ca o uriașă pată tulbure. Aș fi avut poftă să-l întîlnesc pe Hingherul cu câinii lui, dacă se mai afla cumva pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am luat o barcă și am început să vâslesc în direcția cătunului. Eram aproape convins
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta. Dinspre maluri se auzeau țârâituri de greieri care ciuruiau noaptea și din când în când țipete scurte de pasăre. Umbre lungi atârnau de trestii. Din nou m-am gândit la Hingherul. Pe unde umbla oare? Dădea târcoale azilului sau se dusese în lume? Simțeam în aer mirosuri de furtună, care îmi sporeau și mai mult surescitarea. M-am întrebat: de ce o iubeam pe Laura? De fapt, era mai degrabă interesantă decât
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să se uite înapoi. Am vrut să-l strig, însă Hingherul fusese totdeauna un tip ciudat, de la care nu știai ce să aștepți. Și, din moment
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să se uite înapoi. Am vrut să-l strig, însă Hingherul fusese totdeauna un tip ciudat, de la care nu știai ce să aștepți. Și, din moment ce-și făcuse sălaș acolo în bălării, însemna că avea ceva în cap și că nu vroia să fie văzut; altminteri ce rost avea să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
De fapt, am trișat. 36 Îmi luasem obiceiul să dau câte o raită prin bălării și, într-o zi, am descoperit în luminișul dintre sălcii, cu o mare emoție, un manechin de paie, hărtănit, care o reprezenta pe Moașa. Deci, Hingherul vroia să se răzbune acum împotriva ei!? Probabil, dresa un câine care s-o atace și s-o omoare, la fel cum îl omorâse pe individul cu mers de pisică. Întors la azil, am tăcut mâlc. Nici lui Dinu nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Întors la azil, am tăcut mâlc. Nici lui Dinu nu i-am spus nimic. În zilele următoare m-am dus din nou în bălării, m-am așezat la pândă în spatele sălciilor și mărăcinilor, dornic să-l văd la lucru pe Hingherul care-mi devenise, dintr-odată, foarte drag. Dar nu era nimeni acolo, iar manechinul devenea din zi în zi mai jalnic. Paiele putrezeau, se înnegreau. Fularul roșu al Moașei, pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pus în jurul gâtului acelei caricaturi postume care semăna cu un cadavru în descompunere, putrezea și el. În curând n-avea să se mai recunoască nimic. Am început să-mi pierd speranța și să mă întreb ce se întîmplase. Renunțase oare Hingherul la planul său? Se scârbise să mai stea în bălării și plecase în lume? într-o după-amiază am găsit manechinul răvășit de șoarecii care își făcuseră culcuș în el. Asta însemna că nu mai aveam nimic de așteptat acolo. Mi-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înspăimîntată de moarte. "N-ai nimerit, n-ai nimerit", râdea Nelson, iar ochiul lui, singurul, i se învîrtea ca un titirez în orbită. Glontele atinsese, în schimb, urechea unui cățel care începuse să schelălăie. Apăru atunci din senin, cu bascul Hingherului pe cap, doctorița Sonia, luă cățelul în brațe, îi șterse cu grijă sângele, bolborosindu-i ceva la ureche, ca un descântec. Când a terminat, s-a întors în sfârșit spre mine: "Bine, dragă, că i-ați făcut de petrecanie lui
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără zgomot, intră Hingherul. "Ce mai faci Ehoan?" l-am întrebat. Fără să-mi răspundă, Hingherul s-a așezat pe scaun, și-a privit o vreme picioarele butucănoase, după care m-a anunțat că fusesem condamnat la moarte. "Cum adică?" am întrebat eu liniștit
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără zgomot, intră Hingherul. "Ce mai faci Ehoan?" l-am întrebat. Fără să-mi răspundă, Hingherul s-a așezat pe scaun, și-a privit o vreme picioarele butucănoase, după care m-a anunțat că fusesem condamnat la moarte. "Cum adică?" am întrebat eu liniștit. "Tribunalul a luat această decizie". Eram în continuare liniștit. "Și cum urmează
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care m-a anunțat că fusesem condamnat la moarte. "Cum adică?" am întrebat eu liniștit. "Tribunalul a luat această decizie". Eram în continuare liniștit. "Și cum urmează să fiu executat?" "Dresez acum un câine special pentru dumneavoastră, mă lămuri posomorât Hingherul. Vă va sări la beregată." "Moarte prin mușcătură, vasăzică." " Da, domnule sculptor", încuviință el. "Și de ce-ai venit să mi-o spui?" Pentru că vă simpatizez". Bănuisem totdeauna că un om care iubea câinii atât nu putea fi în întregime
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ai venit să mi-o spui?" Pentru că vă simpatizez". Bănuisem totdeauna că un om care iubea câinii atât nu putea fi în întregime rău. Dacă m-ai simpatiza într-adevăr, n-ai executa această mîrșăvie", i-am reproșat calm. Dar Hingherul a ridicat din umeri. "Dumneavoastră care ați cunoscut autoritatea, știți ce înseamnă. Când v-au trimis la școala de corecție, a trebuit să vă supuneți. Când v-au condamnat la închisoare, a trebuit să mergeți într-o celulă. Eu nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
la închisoare, a trebuit să mergeți într-o celulă. Eu nu sânt decât executorul unei sentințe. Îmi pare rău, dar n-am ce face." "Bine, dar și dumneata, Ehoan, îl disprețuiești, mi se pare, pe Mopsul. Atunci de ce îl asculți?" Hingherul mă privi lung înainte de a-mi răspunde: "Eu pot să-i disprețuiesc pe fiecare în parte, dar împreună, strânși într-un tribunal, înseamnă legea". Dar dacă legea ți-ar cere să omori un cîine?" l-am încercat. N-a ezitat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un cîine?" l-am încercat. N-a ezitat deloc: "Aș încălca legea". Și abia atunci m-am revoltat. "Eu valorez, deci, mai puțin decât un cîine?" Aruncîndu-mi o privire mustrătoare, înnegurată, semn că obiecția mea îi făcuse o proastă impresie, Hingherul s-a ridicat. Era și timpul. Afară se luminase de ziuă. Vălătuci de ceață atârnau deasupra țărmului și a mării, sub un cer sumbru și rece. M-am sculat să-mi pregătesc ca de obicei un ceai. Îmi tremurau însă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
prestigiului său. Cu profilul lui acvilin, de pasăre de pradă îmbătrânită, stătea de obicei lângă Dodo și prefera, ca și el, să asculte. Ehoan, ce nume mai era și ăsta? poate de aceea toți îl evitau și îi ziceau simplu Hingherul, alergase toată viața după câini să-i prindă și tocmai la picioare îl lovise blestemul câinilor capturați. I se umflau și, din pricina asta, avea mereu neplăceri. Își lărgise pantofii, udându-i cu apă și pe urmă purtându-i uzi, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
apă și pe urmă purtându-i uzi, dar degeaba. Când picioarele i se făceau ca niște butii, nu se mai putea încălța. Trebuia să meargă cu picioarele goale. „Ai picioarele ca apostolii lui Caravaggio”, i-am zis într-o zi. Hingherul s-a întors spre mine încruntat. Crezuse, poate, că-l înjurasem. Nu-mi plăcea meseria pe care o avusese, de aceea îl mai necăjeam uneori, la început, înainte de a observa că acest bătrân rezervat, bizar, umblând veșnic cu un basc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai suportabilă de a se obișnui cu moartea, treptat, învățând să devină mut. Nu ascund că am avut momente în care aproape m-am rușinat comparându-mă cu unii dintre bătrâni. Și primul la care mă gândesc spunând asta e Hingherul care hăituise toată viața câinii prin praful străduțelor dosnice, care purta acest păcat în varicele mari, ca niște lipitori vinete, dar care iubea acum câinii cu o căldură și un devotament ce-l făcuseră în ochii mei aproape un sfânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o căldură și un devotament ce-l făcuseră în ochii mei aproape un sfânt. Mila mea pentru animalele închise în cuști pe la circuri sau prin grădini zoologice a fost egoistă; în ea nu m-am văzut decât pe mine. Pe când Hingherul suferea dezinteresat pentru fiecare câine lovit. Era în stare să doarmă lângă un câine bolnav și cred că a și făcut-o. Uneori lipsea nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]