669 matches
-
fost trimise în iad cu un prăfuleț cât o gânganie... Sfântă otravă! Speli paharul, ești curat ca lacrima, nici o urmă, nu te știe nici gându', nici pământu'... Îi aud clopotul de îngropăciune sunând... Va fi sărbătoare și în ograda noastră! hohotește el crispat de ură. Ai?! Am! Otravă venețiană, o rămășiță -, din ea au gustat trei Mușatini ce hodinesc cu mâinile pe piept în gropnițele ctitoriilor lor... Și ce mai gropniță și-a săpat Vodă la Putna, mai mare dragul să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lor... Și ce mai gropniță și-a săpat Vodă la Putna, mai mare dragul să te hodinești în ea... S-a sfârșit. Și ce-o să-i mai spălăm lespedea cu lacrimi! râde el satanic. Să nu uităm zama de ceapă, hohotește Alexa. Pupa-l-aș rece, numa să lipsească dintre cei vii, se spovedește Negrilă. -Și-acu, boieri dumneavoastră, c-am ales arma, să vedem pe cine cade marea cinste s-o mânuiască. Tiii! exclamă el luminat ca prin farmec și își
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mahomed Sultan chiar s-o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de "teribil" a fost "acel Ștefan Vodă", ce-i mai ziceau și "cel Mare"... Pute! strâmbă el din nas mirosind un pergament. S-au împuțit! Știți ce fac cu toate minciunile aieste?! întreabă cu o strălucire diabolică în ochi și hohotește. Apropie un colț al pergamentului de flacăra unui muc de lumânare. Pergamentul ia foc și arde trosnind, cu fum gros, înecăcios. Îl aruncă în cămin, apoi, ia de pe masă un braț de pergamente și, cu o bucurie diabolică, hohotind, le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și hohotește. Apropie un colț al pergamentului de flacăra unui muc de lumânare. Pergamentul ia foc și arde trosnind, cu fum gros, înecăcios. Îl aruncă în cămin, apoi, ia de pe masă un braț de pergamente și, cu o bucurie diabolică, hohotind, le aruncă în foc. Curând, izbucnește o vâlvătaie de flăcări mistuitoare, trosnitoare, urât mirositoare. Nu prețuiesc nici cât pielea pe care au fost scrise; păcat de viței, adaugă Ștefan freacându-și palmele de poale, de parcă și le-ar șterge de murdărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de la încălțările Măriei tale să le lege, se revoltă Duma. Ștefan bea, întinde cana să-i fie umplută iar. M-au aflat la ananghie, m-au strâns cu ușa: "Vrei ajutor?! Închină-te!" M-am închinat! Veniți, fraților, la pomană! hohotește el. Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
le vine râsul: Vin turcii!! Ha! Ha!... Așa-așa! Bine! Mai tare! Cu inimă! Și ce dacă vin?!?!... Să vină!!... Stanciu izbucnește și el în râs de-adevăratelea: Ești nemaipomenit Ștefane! Aiasta de unde ai mai scornit-o, îi spune el hohotind. Să-i ia naiba!! Să vină dar!! Dacii... Dacii chiar făceau așa? întreabă mai încetișor. Sau... Ștefan zâmbește misterios și tace. Și ce dacă vin?!?! strigă și râd boierii.. Ha! Ha! Ha! Au venit!... Și cum au venit, s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
respirația scurtă, Aliotmanul a purces în marș spre Moldova... Cu Mahomed?! întreabă Ștefan scurt. Cu! Ne face cinstea Împăratul turcesc în persoană, se ploconește el cu un zâmbet schimonosit. Și... și câți?! Pe puțin o sută cincizeci de mii... Numai?! hohotește Ștefan nervos. Dumnezeule! Ne termină! strigă Juga înspăimântat. Se zice chiar aproape două sute... Așa potop de turcime nu s-a pomenit de la bătălia Constantinopolului, spune Țamblac. Aiasta vorbește de cât de mânios e Sultanul să se răzbune. Cu cât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca "preaiubitul fiu" să fie rupt în patru de față cu solii, iar apoi, pe cei nouăzeci și nouă de tatari în afară de unu i-o trimes să-i țină tovărășie în Raiul lui Allah, cu o țapă înfiptă-n cur! hohotește Mihail. Eram tare mâniat... Rău îmi pare... Trebuiau să plătească pentru cât sânge și câte lacrimi, și pentru câtă cenușă... Există o Sfântă Dreptate, se justifică Ștefan, cu părere de rău totuși, că a fost mânios peste fire. "Spune stăpânului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
comună... Dar... să mă lase de tot singur... Singur! Mateiaș aista n-a înțeles că aicea nu e vorba de o măruntă răfuială între două țări. E în joc "Creștinătatea"! spune cu un zâmbet ironic. Suntem doar ,,Oștenii lui Hristos"! hohotește el batjocoritor. Că mult îi arde lui Mateiaș de război, de "Creștinătate"... E obosit, ca mirele după nuntă în luna de miere, hâhâie Mihail cu subînțeles. Încă un pumnal înfipt în spate, oftează Ștefan. Am crezut... M-am bizuit... Barem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cam șoldiu: Fri... friguri de baltă, Doamne... Zdrumică coajă de salcie! Sa... salcie? bolborosește Negrilă scăldat în sudori. Salcie, Negrilă... E bună de friguri... De... de la Lipnic mi... mi se trage... Știe Măria ta... În smârcurile celea... Ștefan, amintindu-și, hohotește: Ce-am mai creștinat la tătărâme, atuncea!... În Nistru, botezându-te Tu, Doamne!"... Și mie, tot de acolo mi se trage... Când mă apucă, zdrumic coajă de salcie... Privirea îi cade pe clepsidră. O răstoarnă. Privește fascinat nisipul ce se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
netrebnică și vicleană. Nu mai târziu, în noaptea aiasta chiar, cu o mână îmi întindeai otrava, cu cealaltă, pe inimă, îmi jurai credință veșnică... Acu, râde el sarcastic, tot cu salcie o să-ți lecuiesc tremuriciul în veșnicie... Îndurare, Stăpâne!!! urlă, hohotește Negrilă îngrozit, holbat, târându-se în genunchi, la picioarele Domnului, dar Ștefan se ferește din calea lui. Nu mă osândi!!... Ai milă!!... Mi-a luat Dumnezeu mințile că m-am luat după aista!! și arată acuzator spre Isaia. Numai el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tale surioare și... și urgisești niște prunci ce-ți sunt ție nepoței, cerșește Isaia. Ștefan se întoarce către Sora ce plânge în brațele Mariei. Mă doare durerea ta, Sora... Te rog să mă ierți... Spune! Pot să fac altfel? Sora hohotește, dar din gura ei cuvânt de îndurare nu iese... Isaia se răstește la ea cu brutalitate: Spuneai că mă iubești!... Că sunt "Soarele tău"!... Îi ești doar soră! Aruncă-te la picioarele lui! Imploră-l! Blesteamă-l! Fă ceva! Vrei să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Îți mulțumesc... Și acum, înainte de plecare, să ne cerem unul altuia, iertare... Iartă-mă Voichițo... și o îmbrățișează. Altfel nu se poate... Ai grijă de tine... Voichița se repede, sărută mâna Mariei, bolborosește: Iartă-mă Doamnă... Iartă-mă Ștefane... Și, hohotind în plâns, fuge pe ușa de taină... Ștefan oftează, o cuprinde pe Maria pe după umeri: Să mergem Maria... Să mergem... Pleacă împreună. Lumânările pâlpâie... Câinele urlă a pustiu... Pe ușa de taină, intră grăbit, gâfâind, mitropolitul Teoctist, bocănind cu cârja
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i că va veni vremea când vor simți ascuțișul iataganului pe pielea lor. Atunci, în zadar vor plânge, în zadar își vor mușca pumnii; va fi târziu... prea târziu... Și vor fi singuri... Ce-o să mai râd acolo, la Putna! hohotește el. O să hohotesc de-o să-mi salte lespedea de pe piept... ce-o să mai râd!... Parcă am fost blăstămați să n-avem și noi parte de puțină tihnă... Mult chinuit a mai fost și pământul ista al Moldovei... Să nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
veni vremea când vor simți ascuțișul iataganului pe pielea lor. Atunci, în zadar vor plânge, în zadar își vor mușca pumnii; va fi târziu... prea târziu... Și vor fi singuri... Ce-o să mai râd acolo, la Putna! hohotește el. O să hohotesc de-o să-mi salte lespedea de pe piept... ce-o să mai râd!... Parcă am fost blăstămați să n-avem și noi parte de puțină tihnă... Mult chinuit a mai fost și pământul ista al Moldovei... Să nu-i fie dat omului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să-ți pierzi capul. Trufia e un păcat ce bântuie în multe capete încoronate și le face să piardă măsura puterii, asemuindu-se unor mici dumnezei, ceea ce pricinuiește multe greșeli și suferințe popoarelor pe care le ocârmuiesc. Nălucite vise? Ohooho! hohotește Ștefan. Nici nu-mi dăduseră tuleiele și mă visam un vajnic căpitan de oști. Eu am dezrobit Constantinopolul! Nu știai?! Și... și "Sfântul Mormânt", tot eu! Da! Chiar eu! Cu sabia! Eram un erou!... Un mare erou!... Daniil zâmbește cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ce-am împlinit din ce-am visat? Și ce scump am plătit pentru el. "Măria ta, proclamă Ștefan înclinându-se în fața propriei sale umbre de pe perete, ar fi cazul să ieși din scena Istoriei!... O ieșire cam jalnică, pe brânci, hohotește el sarcastic. Mai multă demnitate, domnul meu! Mai multă demnitate!" Ștefane! Ești sleit... Te zbați ca marea de maluri... Arzi ca focul... Ți s-au aprins crierii... Prea-ți pui cenușă pe cap. Ai luat pe umerii tăi toată povara
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
lor din obcină în obcină. Buciumă!! strigă el și aruncă ciocanul și dalta... Chiuie: Buciumă!!!... Aleargă ca bezmetic dând ocol chiliei, râzând, strigând: Buciumă!!! Am spus eu?!?!... Se împiedică în anteriu:... Vezi, Măria ta?!?! Buciumă!!! Pleznește palmă de palmă și hohotește cu bucurie mare... Își șterge obrajii uzi de lacrimi... Cade în genunchi spre nevăzutul altar, ridică ochii, brațele spre Cer: "Tatăl Nostru carele ești în Ceruri"!... Tu auzi, Doamne?! Ajută-l Iisuse!! Ajută-l!! Apoi, aleargă în prag, dă ușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rău ascunsă aventurile și sub aparenta ei răceală era cu desăvârșire nefericită. Îl privi lung pe Conrad și, văzând Îngrijorarea de pe fața lui, Începu să plângă. Conrad o cuprinse ușor după umeri și femeia Își sprijini capul de pieptul lui, hohotind: — Dac-aș putea să-ți fiu de folos! Nu știu, Conrad, nu știu niciodată nimic... și acum și primejdia asta... Doamne, ce i s-a Întâmplat? Mișcat la culme, tânărul duce Încercă s-o liniștească, explicându-i că se teme
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cerut, „în forță” - scoatem tot felul de strigăte pitorești ori de cîte ori descoperim varianta oportună. Părem doi inși ce joacă poker pe chibrituri. Ambalat și el în „licitație”, Stelică Nanianu, care s-a oferit să dactilografieze textul, ne strigă, hohotind, din cînd în cînd: „Țineți bine de cuvinte, să nu fugă!” Rămas singur, după ce S. s-a dus să predea „documentul”, mă cuprinde spaima că s-ar putea să le placă celor de la Partid compunerea noastră. Halt, e de ajuns
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
știe că nu stau bine cu ficatul. Încă nedumerit de cele ce se întîmplă, l-am întrebat dacă mi se pare doar că discut cu dînsul. „Nu, - m-a asigurat - totul e aievea!” *Venită în vacanță, Roxana mi-a povestit, hohotind, că „nenea Jean” refuză să admită că a îmbătrînit. „Nu mă simt în nici într-un fel bătrîn”, susține el. La rîndul ei, „tanti Nina” declară că nu se dă pe una de douăzeci de ani! „Dacă m aș despărți
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
culoare încântătoare, și mergea cu surâsul pe buze. Cu o mână își susținea trena rochiei, iar pe cealaltă o abandonase unei gloate de femei care se buluceau să i-o sărute. Cele care știau mai bine ce soartă o așteaptă hohoteau de plâns în jurul ei și o recomandau Providenței. Nimic nu poate evoca acest tablou: trebuie să fi fost văzut. Doamna Roland răspundea fiecăreia cu o caldă afecțiune; nu le făgăduia întoarcerea ei; nici nu le spunea că merge la moarte
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
seaaara taaaa...“ Apoi apare zâna bună și mereu zâmbitoare, îmbrăcată de Levintza. Se ia un exemplar din public, i se spune povestea vieții lui și la urmă, printro minune, i se aduce fratele de peste mări și țări. Frații sfârșesc îmbrățișați, hohotind de plâns. Toți din public așteaptă o asemenea minute, toți stau cu palma întinsă și cerșesc așa ceva. În fine, aproape toți. Cândva, am văzut un individ mai puțin adaptat la cerințele sclipiciu lui lazarovian. Nici nu știu ce căuta în public. Cum
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
chiar și când acestea fac cât o victorie, cum i s-a întâmplat lui Leonidas. Ca premoniții ale propriului destin, răsună alte secvențe ale liricii sale mereu tensionate: „Lava durerii/ Curge încet/ Nu cunoaște firescul drum/Balans de beție lucidă/Hohotind nud/Ecouri cardiace din galaxii/ Liniște apoi/Liniște stranie și nebună/Sapă mormânt/Din adâncimi/ Așteptarea ochilor/ Înșurubată în amintire/ Înfioară morții/De sub zidurile arse.” Ca pe un imens ecran, C. înregistrează clipele trăirilor omenești în marele spectacol al lumii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286095_a_287424]