259 matches
-
acestei mișcări și nu aveau nimic în comun cu ideea de descentralizare. Printre ele se aflau politicianul francez Raymond Poincaré, care mai târziu a devenit prim-ministru și apoi președinte, și liderul socialist Léon Blum, amândoi fiind priviți ca niște iacobini tradiționaliști. Dar această mișcare era politică în sensul că ea căuta o reformă pentru organizarea teritorială a Franței, nu neapărat prin revenirea la vechile provincii, ci prin crearea unui nivel mai vast decât departamentele. După Charles-Brun, criteriul pentru definirea noilor
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
la instituțiile Republicii. Chiar și astăzi, Franța este caracterizată de marea ei diversitate culturală, economică și socială. În mare măsură, instituțiile centralizatoare care au funcționat mai mult de 200 de ani, au fost o încercare de a depăși această situație. Iacobinii cei mai extremiști precum Émile Combes, au fost înspăimântați de faptul că marea diversitate asociată cu forțele reacționare provinciale precum Biserica și nobilimea, se vor revolta și vor distruge câștigurile dobândite de Revoluție și de Republica laică (la République laïque
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în sistemul politico-administrativ francez. În plus, chiar dacă aproape orice partid politic francez a fost împărțit între cei care erau mai mult în favoarea descentralizării (pe care ne propunem să-i numim neo-girondini) și cei care erau mai mult în favoarea implicării statului (iacobinii tradiționaliști), niciuna din părți nu a luat în calcul o întoarcere la vechiul sistem uniform și extrem de centralizat. Al doilea, era clar că reformele au fost incomplete și creaseră un sistem de guvernare teritorială destul de confuz și haotic. Mulți critici
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
cu mare dificultate, din umbrele labirintului instituțional francez. Fiecare instituție are partizanii ei: "departamentaliștii" și "regionaliștii"; fiecare instituție este înființată printr-o anumită percepere a statului francez și a felului în care teritoriul acestuia ar trebui organizat. "Departamentaliștii" provin din iacobini și cred în unitatea și indivizibilitatea Republicii, în timp ce "regionaliștii" se aseamănă mai degrabă cu girondinii și cred în necesitatea recunoașterii diversității Franței. Nu este deloc surprinzător că geografi ca Jean-François Gravier sau istorici precum Fernand Braudel ar trebui incluși printre
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
institutionnel français, a fost, în schimb, păstrat împreună cu acestea. Acest lucru nu este surprinzător atâta timp cât, probabil, majoritatea celor de stânga (socialiștii, radicalii de stânga și comuniștii) care au alcătuit primul guvern de coaliție format de președintele Mitterrand, erau "souverainistes" și iacobini convinși. Senatul ai cărui membri au fost aleși pe baza circumscripțiilor electorale cantonale, adică, departamentale, a jucat un rol important în asigurarea protejării intereselor departamentului și municipalității împotriva posibilelor pericole care ar putea veni atât din partea regionalizării cât și a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
lucru a provocat apariția "coalițiilor de dezvoltare regională" în regiuni precum Bretania sau Corsica. Aceste coaliții de guvernare, cel puțin la început, nu erau îndeosebi politice însă au reunit un număr mare de actori din diferite "familii" politice, de la centraliști iacobini de dreapta și de stânga, până la regionaliști radicali. Aceștia au fost uniți sub "drapelul" dezvoltării economice regionale pentru regiunea lor și au evitat, la acel moment, cereri politice pentru un grad sporit de autonomie, chiar dacă unii membri ai coaliției tindeau
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
puterea centrală a servit în trecut unității naționale, în prezent îi dăunează însă"). A fost reiterat astfel același punct pe care de Gaulle l-a menționat cu 13 ani înainte în cuvântarea susținută în 1968 la Lyon. Socialiștii au rămas iacobini în sensul că își doreau să mențină unitatea națională ("nous proclamons notre attachement irréductible à la patrie" "proclamăm atașamentul nostru ireductibil față de patrie"), însă au considerat că o astfel de unitate putea fi obținută acum, nu prin negarea existenței diversității
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
franceze încă de la Revoluție și, într-adevăr, doar într-o anumită măsură. Existaseră deja în cadrul tensiunilor dintre monarhia centralizatoare și feudele puternice aflate în posesia nobilimii. Modelul dominant a înclinat spre centralizare și a fost inițiat de monarhi, continuat de iacobini și completat, cel puțin pe linie politică și administrativă, de Napoleon I. Acestei centralizări, patrimoniul napoleonian și iacobin i-au mai adăugat cel puțin aspirația către standardizarea structurilor politice și administrative dar și culturii și societății. Dacă standardizarea politică și
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
SFIO Section Française de l'Internationale Ouvrière) a fost ea însăși divizată între marxiști și non-marxiști, mai bine spus, între revoluționari, și reformatori, atâta timp cât cei din urmă foloseau uneori retorica marxistă. În practică, ramura reformistă a socialismului francez, chiar dacă erau iacobini înflăcărați, în propriile discursuri retorice simpatizau cu dimensiunea locală a politicii franceze și chiar cu descentralizarea moderată. Nu este surprinzător, dat fiind faptul că, încă din secolul al XIX-lea, au construit feude locale puternice în zone precum Nord, Pas-de-Calais
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și Marsilia. Pe de altă parte, socialismul revoluționar, reprezentat de Partidul Comunist Francez (PCF Parti Communiste Français) înființat în 1920 de membrii SFIO (majoritatea la Congresul de la Tours) care au sprijinit Revoluția Bolșevică din 1917 din Rusia, era reprezentat de iacobini mult mai extremiști. Aceasta se datorează eroului Lenin care a fost un mare admirator al lui Robespierre și al metodelor drastice pe care acesta le-a folosit pentru a impune "Republica Virtuții"3. Pe lîngă această imitare a modelului leninist
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
cetățeni. Marile decizii nu mai sînt doar treaba regelui și a Adunării, ele sînt treaba tuturor. Actele politice se pregătesc în cluburile pariziene, cel al moderaților (les feuillants), cel al cordelierilor, gata să se sprijine pe foburgurile populare, cel al iacobinilor, care puțin cîte puțin acceptă ideea Republicii și care și-a creat o importantă rețea de vreo două mii de filiale provinciale, "societățile populare". Pentru a forma și a informa cetățeanul, presa se dezvoltă și se citește adesea cu voce tare
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
ai săi: el este ajutat de Comitetul de siguranță generală cu brațul său înarmat, Tribunalul revoluționar și, în provincie, prin agenții naționali și prin reprezentanții în misiune. El își dictează legea Convenției, unde se impun montagnarzii, se sprijină pe Clubul iacobinilor și pe societățile populare și poate deci lua măsurile cele mai nemiloase. Se adîncește prăpastia de sînge care separă Republica de Vechiul Regim, condamnîndu-l pe Ludovic al XVI-lea la moarte și executîndu-l la 21 ianuarie 1793. Se pune Teroarea
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
efemere *mandate teritoriale, fragila cale de mijloc nu poate fi păstrată. Și aceasta cu atît mai puțin cu cît toate privirile se întorc către armată. Exportarea Revoluției. Suflul, într-adevăr, nu se mai află în secțiunile pariziene și în Clubul iacobinilor; el se găsește în interiorul trupelor cuceritoare care, după Fleurus și intrarea în Belgia, sparg coaliția și deschid calea către Marea Națiune purtătoare a idealului revoluționar. Prusia, Spania și Olanda semnînd pacea în 1795, rămîne să se joace partida cu Austria
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
000 la 35.000 de insurgenți sînt executați fără judecată; restul sînt condamnați la exil sau la deportare. Comunarzii provin din vechiul Paris al meseriilor calificate și din rîndul meșteșugarilor, în majoritatea lor. Ei reprezintă curente foarte diverse: patrioți dezamăgiți, iacobini revoluționari, blanquiști, proudhonieni, socialiști din Internațională. Apropiată de sans-culottes și de insurgenții de la 1848, ultim avatar al revoltelor pariziene născute din revoluția franceză, Comuna este interpretată de Marx ca fiind prima dintre revoluțiile viitoare. Cu toate acestea, avîntul mișcării muncitorești
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
face obiectul unei propuneri de revizuire". Republica devine "regimul definitiv" al Franței. Republicanii de guvernare la putere Marile legi republicane. Ieșiți învingători din criză, republicanii sînt totuși divizați. Republicanilor de guvernare, calificați drept "oportuniști", li se opun radicalii democrați și iacobini care, în spatele lui Clémenceau, revendică "Republica democratică și socială" și un program îndrăzneț: suprimarea Senatului, descentralizare administrativă, impozit pe venit, separarea Bisericii de Stat. Electoratul radicalilor era încă, în 1879, cel din cartierele muncitorești ale marilor orașe, dar el se
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
Boulanger, ministru de război în 1887, republican dar belicos, neliniștește guvernul, care-l scoate la pensie. Boulanger poate atunci să-și construiască o carieră politică triumfală prin jocul alegerilor parțiale. Deviza sa "dizolvare, Constituantă, revizuire" îi reunește pe nemulțumiți: radicali, iacobini, naționaliști cerînd revanșa, monarhiști sperînd restaurația, bonapartiști autoritari. Născut la stînga, boulanjismul, un timp, menține echivocul, dar glisează rapid la dreapta. El marchează apariția unui naționalism de dreapta antiparlamentar. Dar Boulanger nu știe să-și exploateze succesul și mișcarea sa
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
VIII com. Grăniceri Obiectiv de investiții 20 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 25 6 Școala cls. I-VIII com. Șicula Obiectiv de investiții 80 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 26 7 Școala cls. I-VIII sat Chereluș, com. Șicula Obiectiv de investiții 80 ────────────────────────────────────────────────────���───────────────────────────────────── 27 8 Școala cls. I-VIII sat Iacobini, com. Brazii Reabilitare 32 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 28 9 Liceul Teoretic " Mihai Veliciu" oraș Chișineu-Criș Reabilitare 120 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 29 10 Școala cls. I-VIII sat Nădab, oraș Chișineu-Criș Reabilitare 123 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 30 11 Școala cls. I-VIII " A. M. Guttenbrunn" com. Zăbrani Reabilitare 150 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 31 12
EUR-Lex () [Corola-website/Law/192021_a_193350]
-
Taine, mai ales pe cele relativ la leg? tură dintre natur? ? i literatur? (L�int�lligence ? i Histoire de la litt�rature anglaise). Armonia evolu? iei nu trebuie s? fie tulburat?. At�ț Iorga c�ț ? i Taine au ur�ț din suflet Revolu? ia Francez? , pe Iacobini ? i pe Robespierre (Origines de la France contemporaine). Taine judeca un scriitor dup? �mediul moral� al societ?? îi. El era un determinist: rasă, mediul, momentul istoric au, dup? p? rerea lui, efecte decisive. Hennequin era �mpotriva acestei idei. Numai societ?? ile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
provoca și impunea, în veacul francez, supraponderala sintagmă artist-cetățean. Numai și din măruntul considerent că geniul n-ar fi suportat fariseismul. Chiar dacă noxe ale Revoluției l-au abătut de la monarhismul său funciar și l-au intoxicat cu sangvinarele teze ale iacobinilor. Cele care, prin întîrziată contaminare, aveau să declanșeze morbul revoluției universale. Al celei rusești, oricum. De la a cărei nocivitate s-a hrănit corcitura bolșevică autohtonă, stopîndu-i țării, timp de jumătate de secol, evoluția organică. Prea lungă, nu? această divagație diacronică
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de acaparare sau de înlăturare a adeziunilor religioase rivale. În Franța, îndeosebi, unificarea lingvinstică a în-tîrziat mai mult decît în zonele protestante francofone din Elveția vecină. Mai cu seamă galicismul lui Louis XIV și, mai mult încă, furia anticlericală a iacobinilor și a succesorilor lor mai mult au minat decît au întărit identitatea colectivă a francezilor. În Italia, de asemenea, artizanii unificării au trebuit să consacre o mare parte a energiei lor în încercarea de a-și convinge concetățenii că erau
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
preocupare mai puțin generoasă și anume aceea de a prezerva puterea secțiunilor populare ale Montagnarzilor pe care el se sprijinea. Acestea erau destinate să reprezinte direct "voința generală". În spiritul acestei idei, începînd cu vara lui 1793 mai ales, conducătorii iacobini extremiști vor căuta să invoce mai degrabă Poporul și nu Națiunea revoluționarilor mai moderați.175 Aceste avataruri trecătoare nu dezmint însă esențialul. Doctrina revoluționară a Națiunii legitimează modul de dominare a unui stat ce pretinde a se baza pe o
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
unității naționale, justificînd în consecință expulzarea celor ce contestă acest nou monopol al suveranității, se confruntă astfel cu faza de formare a unei legitimități democratice foarte distincte de cea a regimurilor pur și simplu reprezentative. Așa cum observă Lucien Jaume, pentru iacobinii care anunță în modul cel mai clar dezvoltările democratice viitoare, aceasta este o "viză de universalitate ce i se cere cetățeanului" cu scopul ca acesta să asimileze în mod reflex o logică în care "Statul se încorporează societății".177 Dusă
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
țară care vorbește aceeași limbă ca și dușmanii noștri și care se consideră mai mult fratele și concetățeanul acestora decît al francezilor, ce au altă limbă și alte obiceiuri."182 Denunțarea constituie astfel apogeul edificării naționale, așa cum Brissot le declară iacobinilor la 30 decembrie 1791, "avem nevoie de mari trădări; aici este salvarea noastră. Marile trădări nu le sînt funeste decît trădătorilor; ele vor fi utile popoarelor"183. Iată perspectiva din care anticlericalismul republican sau lupta modernă pentru laicitate reprezintă avatarurile
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
substanța reală a societăților de care se serveau. După Sieyès, națiunea ia chipul unui simplu cadru instituțional și juridic: ea nu este altceva decît un "corp de asociați trăind în virtutea unor legi comune și reprezentați prin aceeași legislatură 201". Cu iacobinii însă, ea se va remodela în grandiosul proiect al Națiunii universale, al viitoarei patrii a libertății în care oamenii vor învăța să renunțe la propriile interese pentru a se devota interesului public. Prima dintre aceste concepții este doar formalistă, în vreme ce
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
vor face interpreții acestui nou concept de națiune formată din ființe vii și nu din "supuși ai legilor" cum voia Sieyès. De aici încolo acestă interpretare o va concura pe aceea național-liberală a abatelui legislator cît și viziunea eshatologică a iacobinilor ce tindeau să substituie omului obișnuit, Omul nou, supus complexului de relații sociale pînă la nivelul identificării sale cu Statul. Viziunea este profund diferită. Pentru Herder și Fichte, nu statul este acela care reprezintă Națiunea sau care trebuie să organizeze
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]