481 matches
-
demoni care au apărut în viața lor sub înfățișarea unor tinere frumoase, scriitorul biciuiește rigiditatea și putrefacția ritualurilor feudale, inechitatea sistemului de susținere a examenului-concurs și se declară pentru libertatea persoanei. Vulpile descrise de Pu Songling în Ciudatele întâmplări din iatacul desfătării apar, de obicei, sub înfățișarea unor fete. Dintre acestea, cea mai reușită este Xiao Cui, eroină din povestirea cu același nume, plină de intrigi și suspansuri captivante. Scriitorul a creat, cu o măiestrie extraordinară, imaginea unei fete candide, inimoase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
că i-a luat înapoi tot ce i-a dat bărbatului, dar l-a și pedepsit cum se cuvine. Pu Songling este apreciat de unii critici chinezi ca "rege al prozei scurte" și "un Maupassant al Orientului". Ciudatele întâmplări din iatacul desfătării constituie o operă nepieritoare din istoria literaturii chineze, fiind traduse în peste 30 de limbi. Multe povestiri din această capodoperă au fost imortalizate pe pelicule și montate pe scenă. 4. Epopei din China Povestea regelui Ghesar Povestea regelui Ghesar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
bogatei familii Lu. Aceștia aveau un băiețel de 5 ani pe nume Tianlin. Xiangling se juca zilnic cu băiețelul în grădina casei și cei doi se înțelegeau de minune. Într-o zi, Tianlin a aruncat din neatenție mingea într-un iatac mic din grădină. Xiangling a intrat în încăpere să ia mingea, dar i-au căzut ochii pe o traistă frumoasă, atârnată pe perete. Uitându-se cu atenție, a observat că era tocmai traista pe care i-o dăruise acum câțiva
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
ce s-a întâmplat. Mama lui Tianlin era însă tocmai Zhao Shouzhen, care se măritase cu un băiat din familia Lu. Având traista plină de bijuterii, familia sa s-a îmbogățit treptat. Neputând să-și uite binefăcătoarea, Zhao a ridicat iatacul din grădina casei și a atârnat pe perete traista, ca amintire. Auzind că d-na Xue a plâns la vederea traistei, a venit la ea și a descusut-o despre trecutul ei. Xiangling a început povestea cu întâmplarea din ziua
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
scaun. Biroul era în fața unui geam destul de îngust, care dădea în spatele clădirii, etalând întristător zidul lateral, decolorat și dezolant al unui bloc vecin - un bloc imens în formă de U. în comparație cu încăperea lui, camera mea părea de-a dreptul un iatac de palat! Rămăsesem în picioare, neștiind unde să mă așez. Scaunul era împins, în mod neprietenos, sub biroul de la geam, cu spăta rul spre intrare. Stăteam în mijlocul camerei, cu ochii în pământ, cam stânjenită. Eduard se îndreptase direct spre birou
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de locul respectiv. M-am bucurat însă să citesc durerea pe fața lui Rotari, m-am bucurat că era cuprins de disperare. În plus, am avut plăcerea să descifrez pe fața lui, deși se-mbătase, scârba cu care pășise în iatacul Gundepergăi. În a douăzeci și șaptea zi a lunii ianuarie din anul 636 Rotari a fost încoronat rege, cu tot fastul și ritualurile cuvenite. I-am înmânat un toiag având în vârf o floare sculptată, și apoi i-am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe frunți cununi de biruință; Din ciunte arme am făcut trofeu; Din aspre trâmbiți, vesele taifasuri; Din marș războinic, pași suavi de danț. Brăzdatul Marte chipul și-l descruntă, Și-acum, În loc să sperie vrăjmașii, Încălecat pe cai Împlătoșați, El dănțuie-n iatacuri de domnițe La mângâiosul cântec al lăutei. Dar eu, ce nu-s strunit pentru hârjoane Și nici nu mă răsfăț În dulci oglinzi, Eu, crunt ciuntit, ce nu pot să mă-nfoi Pe lâng-o nimfă legănată-n șolduri; Eu, cel
[Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
specializați în confecționarea unor botine cu toc înalt. Dacă slujnicele însărcinate cu pieptănătura Doamnelor aveau mai puțin de lucru (coafura femeilor s-a arătat mult mai atașată de aranjamentele tradiționale, fără a obstrucționa pătrunderea noutăților complicate), „cosmeticienele” care trebăluiau în iatacul de lângă camera Doamnei erau mult mai ocupate. Ele mânuiau, în fața unei oglinzi de cristal, fardurile, „sulimanurile” (care trebuie să fi existat, de vreme ce Neagoe Basarab se întreabă într-un loc în învățături...: „Unde sânt unsorile și zulufiile cele cu miros frumos
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
decât cele rezervate Voievodului, în care Doamna putea să afișeze alte veșminte decât cele de ceremonie. Adică spațiul privat din palatul domnesc din Orașul de Scaun (camerele sau casa Doamnei) sau din cele aflate în reședințele pasagere (odaia Doamnei și iatacul) de la moșii sau din mănăstiri, încăperea unde ea mânca împreună cu domnițele și jupânesele ori cu Vodă, paraclisul Doamnei - loc al rugăciunilor particulare și al clipelor de reculegere, capela domnească ori altă biserică unde asculta liturghia, locurile presărate pe traseele plimbărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fel de „public” prelungit), în bună măsură, către această zonă, adăugând ocupațiilor tradiționale ale gineceului aceste exerciții de veritabile regente. „Gineceul” - apartamentul Doamnei (despre care secretarul florentin al lui Constantin Brâncoveanu știe că era compus din două camere și un iatac) cu anexele lui, securizat (ne spune un călător străin) de un „vornic” cu 25 de lăncieri, era centrat pe un dormitor și un iatac (adică un dormitor mai mic) -, „unul din păcatele cele mai mari ale civilizației bizantine” (Nicolae Iorga
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
care secretarul florentin al lui Constantin Brâncoveanu știe că era compus din două camere și un iatac) cu anexele lui, securizat (ne spune un călător străin) de un „vornic” cu 25 de lăncieri, era centrat pe un dormitor și un iatac (adică un dormitor mai mic) -, „unul din păcatele cele mai mari ale civilizației bizantine” (Nicolae Iorga), fiindcă oficializa izolarea femeilor - își închise la noi zăvoarele spre a ascunde femeia începând cam pe la jumătatea veacului al XVII-lea, din timpul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cerul; ciclu; cină; cîmpuri; clădire; Cluj; comod; condiții; confortabil; Constanța; copilărie; covor; cu; cuib; cuptor; curățenie; depărtare; în deplasare; dispoziție; distracție; doarme; domnitor; doresc; dorm; drag; cu cei dragi; duce; eu; fată; femeie; frate; hol; peste hotare; hotel; Hunedoara; iarbă; iatac; ieri; Iisus; inexplicabil; interior; încîntare; întotdeauna; lene; libertate; lin; loc cald; loc cu papa bun; loc de locuit; loc drag; loc liniștit; local; locație; locul cel drag; locul cel mai drag; lucru; mame; pe masă; melancolie; mereu; mică; mîncare caldă
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
incluse de George Muntean în volumul al IV-lea al ediției Pagini de critică literară. În viziunea criticului, Goga este un "Whitman al conștiinței românești": "El scrie să fie auzit nu de o cititoare plimbându-se leneș printre oglinzi de iatac ci de mulțimi de plugari istoviți, de cosașii tăind incomensurabil poloage paralele, de milioanele conaționalilor "clăcași", văzuți la un loc, sub osânda muncii poruncite, masă inumerabilă de robi ai pământului a cărei suferință, a cărei revoltă, a cărei speranță de
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
cameră și se face nevăzută". În urma apariției, rămâne un brâu alb: devine clar pentru cititor (dar nu și pentru nefericitul George) că totul fusese o nereușită escapadă amoroasă din partea tinerei Zoe, rivala în dragoste a Elenei, care crezuse că, în iatac, îl va descoperi pe cel iubit, Alexandru. Episodul este, altminteri, suficient de bine gradat, iar tortura psihologică a pusilanimului veteran înfățișată relativ plauzibil. Restul romanului, strangulat de scene de un sentimentalism diabetic (pe care capilarele emoționale ale lectorului contemporan le-
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
flori de promoroacă și, răzbătând peste umerile-i solide, asprul duh al nopții ghețoase o privea cu milioane de ochi". Anxietatea distinctă se transformă în oroare exacerbată, paralizantă: "[e]a se dădu înapoi, amuțită de groază, și apariția o ajunse în iatacul în care încă plutea mireasma caldă a dragostei". În lumina dezintegratoare de mituri, adevărul iese la iveală: "nu era decât vechilul". Admonestat de îndrăgostită, acesta își verbalizează prompt suspiciunile; bruscat, devine amenințător. În cele din urmă, "a ieșit, tropăind din
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
remarcabilă radiografie sinestezică a unui desengaño erotic. Este o metamorfoză a senzualului în trivial; o subită maculare a universului intim, de a cărui puritate, cu doar câteva clipe înainte, femeia fusese atât de sigură: "Mireasma care plutea încă în aerul iatacului era acum acră, respingătoare. Sanctuarul fusese profanat". Necroza fenomenologică se generalizează prin enumerarea substantivală: "Toate obiectele de pe mese, de pe etajere, de pe gueridoane, toate perinele divanului, mototolite de spasmul dragostei, ofereau acum o priveliște anostă, dezgustătoare. Pretutindeni se încuibase mirosul de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
altele... Trăia de altfel cu vechilul, știa tot satul asta". Nu lipsesc referințele orgiastice, ca într-un film de Pasolini: "Oamenii spun că veniseră țăranii de pe alte moșii și ea i-a chemat câte doi, câte doi, la ea în iatac, să le împartă averea. [...] De fapt, se lăsa siluită pe rând de toți. Ea îi îndemna, chiar ea. Îi primea goală, pe covor, doi câte doi. Până a venit vechilul și a împușcat-o". Partea a șasea aduce în centrul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ocazie "relevantă dacă nu de-a dreptul revelatoare". Întrucît cel ce a deținut puterea "se presupune că e un fel de deținător de Secrete, iar literatura secretelor e mereu una de succes". Altfel zis suntem invitați la o "plimbare prin iatacul zeilor" vis prezumat al "cititorului ordinar" ce, "fatalmente, mai e și alegător, deci dublu motivat". Se ivește și un rezultat nescontat, un soi de parazitism al paginilor în chestiune, ca și cum un stol de vietăți mici s-ar hrăni cu trupul
Stil caragialesc (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7910_a_9235]
-
hangiu, gelep, geambaș, salahor, giuvaergiu, dulgher); ne-au invitat la bairam, ne sfătuiesc să ne grăbim încet (iavaș-iavaș, bre, că doar nu dau turcii) și ne-au făcut designul caselor, hainelor și accesoriilor (cearșaf, catifea, dulap, ciorap, geam, raft, canat, iatac, geantă, colan); au plantat salcîmi înaintea lui Mihai Tatulici, au frecat și au ars mangalul, ne-au pus beizadele pe cap, să ne sictirească ieri din fuga cailor, azi, din șuierul discret al limuzinelor. Dar cuvîntul cel mai de preț
Doina de jale și maneaua de criză by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/6615_a_7940]
-
mijloc. Ulise degajă nostos-ul din orice loc căci adevărata cunoaștere, prin comuniunea esențială nu se poate realiza decît în acel loc păstrat în memorie ca esențial. Eroul este cuprins atunci de nostalgie. În Itaca îl așteaptă liniștea înțeleaptă de după cunoaștere, iatacul construit de el însuși, patul cioplit în trunchiul măslinului uriaș ca o axis mundi, semnul secret încrustat acolo, soția, fiul, tatăl, doica, porcarul, zeii locului vorbind prin cîinele Argos. Nostalgia păstrează în înțelesul ei pe nostos - "întoarcere" și algos - "durere
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
mai tîrziu, sălile congreselor popoarelor cu hidoșeniile realismului socialist. (Extrem de tentantă, această "nouă metodă de creație" și pentru maeștrii poporului din țările devenite satelite ale Moscovei.) Cînd Tonitza se înverșuna, vag misogin, în fața "floristelor" timpului, confecționere de tablouri lascive, ca iatacurile din care ieșeau, nici prin gîndul lui cel mai treaz nu-i trecea ce avea să însemne spectrul indigestei manufacturi orchestrate de propagandiștii comunismului. Pe lîngă "1907" al lui Piliuță - exemplu benign, la urma urmei, dar nu mai puțin paradigmatic
Artă leneșă by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/17241_a_18566]
-
asupra subordonării totale a gesturilor, spectacolul acesta de orgie a simțurilor, nesupravegheat, haotic, inutil, i se pare dizgrațios. Urîtul e echivalent pentru ea cu risipa, cu ineficacitatea. Înainte de a pătrunde în camera lui Catargiu, amantul ei, E. B. trece prin iatacul fiului acestuia și somnul lui Că-tălin îi oprește pașii, o fascinează, îi prevestește chiar abandonul iminent. Adormit, Cătălin seamănă cu un ani-mal sălbatic care s-a refugiat în specia umană din debilitate, din dezadaptare. Întreg corpul pare înfiorat de o
O metaforă-cheie by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/7522_a_8847]
-
i-a dăruit un aparat de proiecție cu sfatul de a deveni... inginer! Acest film e astăzi cea mai rapidă cale de acces în inima creației sale, trecută în revistă cu parcimonie însă. La ceas aniversar, bonjurismul din Țigăncușa de la iatac (1923) își etalează neștirbită fotogenia de actor cu experiență scenică, dar și cu înrudiri artistice de sînge și suflet. Verva neobosită avea să o împrumute și pictorului sărac și celibatar, Milionar pentru o zi (1924) doar fiindcă are parte de
Centenar Jean Georgescu by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16378_a_17703]
-
și-a mai pocnit câte-un balon:/ Sclipesc faiantele-n Faenza/ și baionetele,-n Bayonne.// Voltaire dormea într-o volteră/ și, între timp, filosofa;/ a mai trecut de-atunci o eră,/ a mai căzut câte-o sofa.../ ...De ce se clatină iatacul/ și cad ghiulele pe balcon?/ Opriți,/ opriți,/ opriți atacul/ La baioneta, la Bayonne!" (Balada baionetei din Bayonne, din vol. Simpleroze) Șerban Foartă nu este primul, la noi, care se joacă savant cu cuvintele. Au mai făcut-o numeroși poeți, de la
I.L. Caragiale si Serban Foartă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/18114_a_19439]
-
Barbu, asupra căreia toate tac. Iată, în Miorița lui Voiculescu, gîndul de despărțire al ciobănașului, pe care balada ni-l ține secret: "Plecam spre curți eterne cu car de stele zestre/ Dar rămâneau în poartă dureri domesticite/ Și'nchisă în iatacuri, cu brațe rătăcite./ Melancolia lumii se arăta'n ferestre." Urcușul e o rupere, un greu efort sufletesc. Același prin care, în buna școală a autohtonismului Gândirii, pămîntul crește îngeri: A izvorât un sfânt din pământ,/ Nu l-a adus nici
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]