3,770 matches
-
În coadă iazului. Soarele e deja deasupra pédurii și lumineazé tot autobuzul și praful se vede cum plutește. Cineva calcé pe scaun, se ridicé și deschide capacul. Ceață se ridicé și ea. Prin cele cîteva ferestre deschise, Începe sé miroase iazul. Al doilea hop Îi aruncé pe toți În aer și se-aud strigéte de bucurie și-ncep pariurile, care mai tare sare. Mai este Încé-un hop și Încé unul, cel ultimul, de la brigadă de tractoare pe care toaté lumea Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
tot stadionul, vă cédea și se va auzi mingea. Își vézu iaréși țară din autobuz. Mașinile mici care nu intrau niciodaté sub autobuz. Lucerna verde de pe dealul de lîngé fermé. Frunzele fragede de sfeclé. Nici peștii nu mai séreau pe iazul de lîngé fermé. Și nici În celélalt nu mai séreau. Parcé aveau și ei vacanțé. Pluteau undeva adînc În apé. Se apropiau cu boturile de pietre și cutii. Țara era mai liniștité. Și era cald afaré. Și numai pe fereastré
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
ultimă, vara cu nori, încrederea naivă în el pierise. Nu mai credeam nici în zburătoare, planta înzestrată cu puteri peste fire. Satul sărac, cu case sărace și garduri de mărăcini, încetase să fie primul rai. Pe taluzul strict al unui iaz, visam mări și oceane. Mă plictisea viața de-o simplitate cerească a bunicii Leonora și compotul ei de rebrize. Pe Rusalin îl regăsisem nu știu cum, cam sălbatic. Arăta a flăcău de țară. Tuns prost, în cămașă destrămată la guler, cu pălărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
miroase a nas de om. Și se depărtează de gard, țîfnos. M-am întors la imaginea celor doi adolescenți curați și goi, pe margine de lac, sub cerul ca un lac. Lac albastru. Odată, am încercat să ațipesc în inima iazului, plutind pe spate și ascultînd broscoii orăcăind cu accent britanic, așa cum numai pe iazul Dorobanț au. Înotam, fără s-o știu, fără s-o vreau în "cutia ochilor", cum și spune Poetul. Tristan Tzara. În cutia de culori a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
la imaginea celor doi adolescenți curați și goi, pe margine de lac, sub cerul ca un lac. Lac albastru. Odată, am încercat să ațipesc în inima iazului, plutind pe spate și ascultînd broscoii orăcăind cu accent britanic, așa cum numai pe iazul Dorobanț au. Înotam, fără s-o știu, fără s-o vreau în "cutia ochilor", cum și spune Poetul. Tristan Tzara. În cutia de culori a lui Rusalin. Era într-un iunie uluitor de fierbinte. Strălucea ca vesela de sărbătoare a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
mă fac eu fără tine-tine, Ana. Nemaipunînd la socoteală că totul ți se pare un sfîrîiac și mă privești nemuritoare și rece. Nemuritoare o să fii. N-ai să mori. Gleznele tale nu sînt muritoare. O să tot mergi cu ele pe iazul din Dorobanț, în pictura mea". Era vremea vitraliului cînd mi-a spus asta, într-un asfințit cald, blajin. Lucra cu torsul gol, în șortul din foaie de cort, nisipie. Picta cu un prosop în talie, picta în pantaloni scurți, tăiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
da, orbește. Intrăm în curte. Greier? O spunem într-un glas, ca persoanele care au trăit mult împreună și-și urmăresc involuntar gîndurile. Într-un fel oarecare am și trăit mult împreună. Ne-am jucat, verile, cu argila din malul iazului; am împărțit prima portocală. "Dă-i și ei! Nu mănînc dacă nu mănîncă și ea". Venirea în Dorobanț m-a făcut să-mi amintesc leit-motivul copilăriei noastre: "Nu mănînc dacă nu mănîncă și el". E ca atunci cînd dau (prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
intru-n cer. Aveam o mulțime de chei, dar niciuna nu se potrivise. Recunosc, eram sleit. Biserica sta să se prăvale peste mine. Și-atunci s-a întîmplat să mi se dea răspunsul. Iarba aburea, cum aburește iarba pe coasta iazului. Abur moviu. Nimic nu-i mai aproape de Dumnezeu ca aburul moviu de pe iaz. De ce m-aș fi tîrît prin lume, dacă aveam acasă culoarea sacră? Da, sacră am spus. Să nu mă rîzi. În aceeași zi am primit o cartolină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Recunosc, eram sleit. Biserica sta să se prăvale peste mine. Și-atunci s-a întîmplat să mi se dea răspunsul. Iarba aburea, cum aburește iarba pe coasta iazului. Abur moviu. Nimic nu-i mai aproape de Dumnezeu ca aburul moviu de pe iaz. De ce m-aș fi tîrît prin lume, dacă aveam acasă culoarea sacră? Da, sacră am spus. Să nu mă rîzi. În aceeași zi am primit o cartolină. Noroc de ea: "Bădișor depărtișor/ Ce-mi trimiți atîta dor/ Și pe lună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dintre lumile imaginate, deci posibile" și am înțeles c-o să rămînă. Așa a și fost. Dar s-a întors, a reînălțat casa, hălăduiește acolo, dacă a hălădui e verbul potrivit pentru un pictor care orbește. Ne-am instalat pe malul iazului, cu sprîncenele de stuf netăiate. Totul părea imitare proastă, de teatru de provincie. Decor ieftin, jerpelit. Cerul cel adevărat, soarele cel adevărat, apa cea adevărată fuseseră luate de-acolo de Rusalin Pop și fixate în tablouri. Nici șarpele (dezmierdînd iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
găsească prea repede. Or să aștepte dimineața împreună. Aha, ocazia să înceapă ceva între ei, pricepe Tano. Construiesc o imagine roz a lor. Proteguiți de membrana livingului, înconjurați de picturi, stînd de vorbă. Conversația se întinde ca ierburile crescute în iazul Dorobanț. Chipul lui Șichy, îmbujorat de sfială și de foc, pîinea prăjită, un tacîm scăpat, butucul prăbușit în jar, respirația gură la gură, dinții mici. Rusalin căutîndu-i cu limba gropițele din obraji. Șarpele casei ticăie ca un ceas demodat. Percepi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Iad, senzația de apucat a ciungilor, fantoma de picior a șchiopilor, lacrimile morților. Și ne-am unit eforturile și hotărârea și pasiunea și speranța. Grasu, care era căpitanul și inventatorul, strigă înfocat, arătând spre est, spre un tunel luminat de iazurile de deasupra: Ostași, vă ordon, la atac! Acum, când, după tot ce s-a întâmplat, abia mi-aduc aminte chipurile bravilor ostași în căutarea Regelui Șobolanilor, o singură imagine n-am putut-o uita, un singur chip. Pentru că, după îndelungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
oameni la biserică spunîndu-le vrute și nevrute sub acoperirea Securității. Nu-ți face iluzii popicule, mi-a zis-o unul într-o zi, ești adorat doar atîta timp cît dai informația de care este nevoie, peștele mare care înoată leneș pe fundul iazului trebuie ademenit cumva la mingioc. A vrut să spună că ești un fel de pescar de oameni, ca Petru și Andrei, înțelegi aluzia, fă-i pe toți să se spovedească, mi-a spus șuierat cu subînțeles, stăteau acolo adunați ciorchine
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
său prieten, Mihăiță Cucu, noul său coleg de bancă, a interpretat trei cântece populare din repertoriul lui Benone. Un farmec aparte aveau zilele când mergeau la Suceveni, la gospodarul bunic al Mariniței, cel care avea doi meri „altoiți” și ... un iaz mare plin cu pește. Mai avea și patru undițe, pe care le Împărțea familiei și Începea pescuitul, liftul care-l urca pe Valerică până la cer! În urma unui sfat de taină Între cei doi părinți, după ceartă, Împăcare, lacrimi și pupături
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
interesant, ascultau transmisia meciurilor la radio, dormeau uneori Împreună, cântau și făceau ... poezii. Mai spre seară mergeau la terenul de sport al școlii, unde erau cooptați În echipele de volei. Vorbeau „orășenește”, se verificau și se sancționau reciproc. Pescuiau În iazul lui moș Lache, se scăldau și se Înspăimântau teribil atunci când erau surprinși de către moș Novac, paznicul și vânătorul din Arșița, cel care uneori avea obiceiul de a trage cu sare după ei. Va mai era preocupat și se mândrea cu
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
a rupt prin dreptul buricului. Deci... Da. Dar bine că ați scăpat. Simion tace un timp și apoi șoptește abia auzit: Mai bine nu... O clarvăzătoare Pe șesul Bahluiului rogozul era pînă la brîu și Adela înota cu greu spre iaz. Era îmbrăcată doar în maiou și chiloți și frunzele, mai tăioase decît niște pînze de bomfaier, tăiau pielea femeii și sîngele curgea de peste tot. De-aș ajunge mai repede la iaz, acolo nu mai este rogoz și am să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
pînă la brîu și Adela înota cu greu spre iaz. Era îmbrăcată doar în maiou și chiloți și frunzele, mai tăioase decît niște pînze de bomfaier, tăiau pielea femeii și sîngele curgea de peste tot. De-aș ajunge mai repede la iaz, acolo nu mai este rogoz și am să mă spăl, gîndea Adela grăbind pasul. La un moment dat, rogozul a devenit mai blînd și nici așa de înalt nu mai era. O gîscă cu un picior rupt se chinuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mai este rogoz și am să mă spăl, gîndea Adela grăbind pasul. La un moment dat, rogozul a devenit mai blînd și nici așa de înalt nu mai era. O gîscă cu un picior rupt se chinuia să fugă înspre iaz. Nu mi-ar strica așa o pleașcă în oala mea, se repede Adela spre gîscă. Pe măsură ce fugea după orătanie se lăsa întunericul și nu mai vedea aproape nimic. Se împiedică de un corp și cade. Adela țipă cînd descoperă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu tine? o zgîlțîie Raj cu toată puterea. Femeia se trezește cu încetul, își face cruce și se roagă la Dumnezeu. Era toată transpirată, speriată de moarte și tremura ca varga. Ce-ai visat? insistă Raj. Eram prin rogozul din jurul iazului și am dat peste tine mort, aproape putred. Altceva nu ți-ai găsit să visezi?! Mă sperii și pe mine! Parcă ți-a ieșit o broască din gură și atunci am răcnit de spaimă. Cruce de aur și treacă noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
mine! Parcă ți-a ieșit o broască din gură și atunci am răcnit de spaimă. Cruce de aur și treacă noaptea, spune Raj îngrijorat. Eu zic să nu te mai duci azi la furat pește. Dar am sculele lăsate în iaz și o să mi le găsească. Și ce? Vom face noi altele. Ar cam fi vremea să mă duc. Nu te duce, Raj! O să te împuște la sigur, îmi spune mie inima! Îl trimit pe Pardailan atunci. Trimite-l pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cu el. Sta-ți-ar peștele în gît! blesteamă femeia. Pornesc la drum cu sacii de iută pregătiți și înjură amîndoi birjărește. Înjură tot, mamă, tată, frate, sfinți, diavoli și cam tot ce le vine la gură. Cînd ajung la iaz este întuneric încă, luna a apus și doar o geană albicioasă anunță de unde va răsări soarele. Parcă se întîmplase o minune, toate sculele gemeau de atîta pește și într-un cîrlig, un crap de vreo 12 kg obosise de cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lîngă moș Cazacioc și hectarul acesta nu prea valora mare lucru, așa, de unul singur. Dacă, însă, ar fi avut 11 hectare, atunci... Cînd i s-a solicitat o vizită, și-a luat nevasta și a lăsat mașina jos, la iaz, urmînd să parcurgă 6 km, pînă la bordei, pe o cărare abia vizibilă. Mohor uscat, păiuș și alte buruieni sfichiuiau frumoasele picioare ale doamnei Cepoi. Trebuia să-mi fi luat pantaloni, se tînguia întruna. Lasă și tu acum mofturile, știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
eu, părinte Ilarion, îl caută în om, îl caută în cărți, îl caută cât este ziulica de mare ba printre frunze în livadă, ba prin straturile cu flori, ba prin vârfurile brazilor. Stă și se holbează ore în șir la iaz, la clopote, la grinzile podurilor, de zici că vrea să-și facă seama. Se caută în cărți, noaptea scrie până târziu Dumnezeu știe ce. Are o valiză de lemn încuiată cu lacăt chinezesc, am încercat să o deschid, dar belciugele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
miroase, urechi da, mai decupează o ureche și încă una, întoarce felia pe partea cealaltă. Sfredele, părinte, sfredele, să auză păcătosul porunca Domnului, să auză." Noaptea, după miezonoptică, două umbre curgeau pe sub șopronul cu lemne, pe lână fântână, pe lângă coada iazului, până sub gutui. Gherasim și-a aprins o țigară "Kent" super lung, Ilarion a scos șipul de gin ars. S-au omenit o jumătate de oră, apoi, prin coada lacului, pe lângă fântână, pe sub șopronul cu lemne, în chilii. Vezi, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deasupra focului cu icoana Fecioarei în brațe și flacăra nu-i arde și fumul nu-i înăbușă. Minune, părinte stareț, peste ei coboară focul ca la înviere și focul este numai lumină. Minune este că nu te-am aruncat în iaz mâncare la pești, când ai violat fata pădurarului! Secătură! Dacă era minune, nu ardeați ca niște șobolani! Dați-i drumul și mi-l scoateți afară! Presimt ceva în legătură cu limbricul ăsta. Ia spune, Ioane, el a pus foc schitului? Spune, Ioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]