262 matches
-
de moarte îl cuprinse. Primejdia îi ascuți agerimea. Cu o iuțeală de care nu se știa în stare, a tras toporișca de la șold, și cu un răcnet de fiară, care înfiora codrii, lovi animalul în zbor. Un trosnet surd... un icnet adânc, jalnic... și frumosul animmal se prăbuși întinzându-se moale pe omăt. Izbitura a fost năpraznică, drept în fruntea lată a tigvei. Cu o labă bătu aerul, încercând să se agațe, parcă, într-un ultim efort de ceva nevăzut. Încă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
spaimă cumplită îl înfricoșă, și o subită teamă de moarte îl cuprinse; își închise ochii strâns așteptând... și, zvâcni. Totul se petrecu într-o clipită... o clipă, cât o bătaie de inimă grăbită. Un trosnet surd de os sfărâmat... un icnet subțire, jalnic, și frumosul animal se rostogoli în vale, întinzându-se moale, nemișcat, pe omătul alb. Cu o labă, bătu aerul încercând să se agațe, parcă, de ceva nevăzut, într-un ultim efort și rămase înțepenit în agonie, cu gura
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
acasă. Se văzu pentru moment În fața unui deșert de pupitre din lemn de pin, cu rânduri peste rânduri de fețe răutăcioase, și Își aminti vremurile când se simțise Împresurat de briza rece și ușoară a indisciplinei, când semnale secrete și icnete de râs mascate Îi puneau În primejdie pâinea de fiecare zi, pentru că un profesor care nu poate păstra ordinea trebuie până la urmă concediat. Dușmanii lui Îi ofereau singurul lucru pe care nu-l cunoscuse niciodată: securitatea. Nu mai trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
am auzit din nou glasul bătrânului: ― Nu ți se pare că e destul de târziu? Hai să pornim către chiliile noastre, unde crivatul așteaptă să ne primească trupurile ostenite... Odată cu aceste vorbe, s-a sprijinit de umărul meu, ridicându-se cu icnet de durere. Apoi, ținându-mă de braț și cu pas târșit, a pornit alături de mine... Ajunși la portița grădinii din fața chiliilor, ne-am oprit. Privirea mi-a rămas îndreptată spre un singur punct, dar am băgat de seamă că bătrânul
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
nu avem alta de făcut decât să pornim către casa noastră. Spunând acestea, m-a luat de braț și am pornit către chilii. Călca cu ușor oftat. Când am ajuns în fața chiliei, m-a privit lung, fără cuvinte. Apoi, cu icnet dureros, ținându-mă pe după umeri, am urcat treptele până în cerdacul chiliei. În cele din urmă, a rostit abia auzit: ― Să vedem ce ne-a aduce ziua de mâine, fiule. Noapte bună! ― Noapte bună, sfințite! - am răspuns eu, privind la el
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
am oferit brațul. Când cu tremur de neputință s-a văzut în picioare, s-a lipit de mine chiar cu tandrețe, după cum mi s-a părut... Călcam în ritmul pasului său șovăielnic, însoțit din când în când de câte un icnet de durere... Când am ajuns în portița ce da în grădina chiliei bătrânului, ne-am oprit. Privirile noastre ținteau același punct: fereastrele Zânei și ale Sevastiței, amândouă luminate din plin. Acesta - gândeam eu - era un semn că cele două femei
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
aer umplându-mi plămânii până la refuz. Litri întregi de oxigen uscat și praf de pe podea mi-au pătruns în piept, șuierător, și mi-au scuturat gâtlejul într-un acces violent de tuse. M-am sufocat și am scuipat printre gâfîieli, icnete și horcăieli de tuse tuse tuse. Din nas mi s-au desprins fuioare de mucilagii. Vederea mi s-a topit prelingându-mi-se într-o ceață încinsă pe obraji. Trecerea violentă de la lipsa completă de aer la avalanșa din plămâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îndoit de mijloc în scaun. Am scuipat mucus acid pe voma împrăștiată în fața mea. Am tras repede aer în piept, înainte ca un alt acces de vomă să-mi golească plămânii. De data asta însă n-am scos decât un icnet care m-a congestionat întreaga față. Apoi încă unul, și încă unul. În cele din urmă, m-am ridicat, tremurând și ștergându-mi lacrimile de pe față. — Angajatorul meu e un om de știință, ți-am spus asta, nu? Domnul Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mâna. Când îmi răspunse în același fel, am primit tot sprijinul din lume. — Nu. Nu-i nici pe departe cel mai eficient sistem de îndosariere, nu? Fidorous se luptă să iasă din mormanul de hârtii cu o serie de gâfâieli, icnete, mormăieli și șuierături. Auzind zgomotele, Ian se foi în cușcă. — Totuși susțin ideea că, dacă am de gând să găsesc aici ceea ce mă interesează, voi găsi. De obicei, însă... Se cerea o reacție. Am ridicat din sprâncene - puțin, nu mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
agale domul de pe umeri. — Totul curge. Chiar și tu. Ca un făcut, genunchiul meu drept tocmai pleca Într-o călătorie de afaceri spre acea zonă a malacului care, folosită corect, putea să-i asigure un set nou-nouț de moștenitori. Cum icnetul care s-a auzit era un semnal al suspendării operațiunilor de foraj pentru o lungă perioadă de timp, figura uleioasă, Împodobită acum cu o grimasă de durere, a fost trimisă pe teren să constate dimensiunea pagubelor. Nu suficient de repede
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
peșterii. - Stai, zise din nou celălalt. - Nu stau! răcni cel de lângă mine. Hai Încoa’, măi Buze, măi! Îl umplem bine de sânge că nu se supără nimeni! Vii? În loc de răspuns, se auzi un fel de bufnet Înfundat, urmat de un icnet precum un hohot Înăbușit de râs. - Ce faci acolo, măi Buze, măi? Nu vii? Nici un răspuns. Preț de câteva clipe nu se auziră decât strigătele din sat. Gâfâind, păzitorul Începu să mă izbească cu pumnii În țeastă. - Na, porc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cuprins frica, să-i mai lăsăm să fiarbă nițel. M-am ridicat. Ceilalți m-au urmat deîndată, iar liniștea Înstăpânită printre neamurile noastre câtă vreme stătusem la sfat, se spulberă cât ai bate din palme. Zvon de glasuri, horcăieli, bubuituri, icnete, chiote - prinseră din nou a se ridica de pe țărm, acoperind mormăitul Mării. Nu mai văzusem niciodată atât de mulți oameni și femei la un singur loc. Unii trebăluiau la luntre, Învățați de Logon ce și cum să facă, alții aduceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Șchiuuuuuf! Uriașul de lângă mine se prăvăli În genunchi - săgeata Îi trecuse prin gât dintr-o parte În alta, iar sângele Îi țâșnea din carne precum un izvor negru și gros. Un alt șfichiuit, și apoi un altul, fură urmate de icnetele groase ale uriașilor. Unul dintre ei căzu peste mine, strivindu-mă. O suliță Îl spintecă pe un altul care o luă de-a Îndaratelea, proptindu-se de crengile de struf ale casei Înainte să le rupă și se se prăbușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
e prea grea. Iar risc să-mi facă un tur de șold. Trebuie s-o răstorn într-o parte. Repede, nepoate, că se varsă toată fasolea! Găsesc lângă bordură o bucată de lemn și i-o înfig sub coaste. Cu icnete reușesc să o răstorn pe partea stângă. Mă mut rapid în față, îi bag șipca sub umăr și împing din răsputeri. În sfârșit, gândacul de Colorado e din nou pe piciorușe. Huff! C XI Călătoria în Munții Bârgăului a coincis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
răzbătea ciocnitul paharelor și farfuriilor, câte un râs înfundat sau vreun un sforăit. Sabina plângea lângă mine, încetișor. Am încercat s-o consolez luând-o în brațe! I-am strâns în palme sânii umflați. Plânsul i s-a schimbat în icnete, apoi în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma camionului care umplea centrul Botoșaniului cu claxonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Îndepărtat și v-ați căutat de lucru printre tufele de salvie Încă neînfrunzită. Parcă că temeați sau vă era rușine de ce se Întâmplă și stăteați cu spatele spre salcâm. Femeia era grozav de agitată și o auzeați scoțând niște țipete, icnete, gemete (puteau fi și expresii ale bucuriei ei nesănătoase) după fiecare lovitură de topor. Când În sfârșit arborele a trosnit anunțându-și moartea, ai tras cu coada ochiului spre drumul de pământ ce tăia pădurea În două. Poate te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
soarele răsare, pământul se clatină, se cutremură, un popor de furnici fără număr s-a pornit de undeva din adânc să urce către lumina zilei, soarele apune, a apus, noaptea e lungă, nu se vede nimic în schimb se aud icnete, scrâșnete, gemete, strigăte, se aud mașini, prese, furnale, strunguri, raboteze, roți și motoare, și când deodată se aprind peste tot lumini de neon, pe pământul rece lucrează șiruri fără capăt de bărbați și femei în halate albastre, fiecare la freza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pregătite... <Bravo, Toaibă! Bravo, băieți! Știam eu că pot avea încredere în voi!Ă îmi ziceam în gând, urmărind pasul de sălbăticiune al lui Trestie. Ceilalți doi mergeau în paralel cu el. Eram atât de aproape de <inamică încât se auzea icnetul efortului depus la săpatul gropilor individuale. Apoi... n-am mai auzit decât somația lui Trestie și armarea automatelor celor doi care în clipa următoare erau cu țevile la tâmplele <inamiciloră. Toaibă l-a luat în primire pe sergentul Limbosu, care
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
noi, numai că vor rugini în încărcător... În cine să tragi? În umbrele din închipuire, domn’ sărjănt? Cu așa cercetași, vai de biata armată! Eu asistam de la distanță să văd cum decurg lucrurile. Și decurgeau bine. Asta mi-o confirma icnetele sergentului la fiecare îndemn al lui Toaibă. Acum s-o luăm din loc, că ne apucă dimineața la crâșmă, domn’ sărjănt! După ce și-a vărsat cât de cât amarul adunat până atunci, Toaibă s-a întors și mi-a raportat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
eroule, fiindcă doar două voci din comisie au spus că ai fi bun încă pentru front... Toaibă a rămas cu capul plecat ca la rugăciune, privind fix la rana de la picior. A stat așa o bună bucată de vreme, ascultând icnetul de plâns sau oftatul celor din jur. El nici nu prea înțelegea ce înseamnă reformat. „Adică cum? Nu mai sunt bun de nimic? Eu care...” Din aceste gânduri l-a scos vocea caldă a surorii de la salonul lui: Tu, în loc să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
din ce în ce mai mult cu taică-său în felul de a fi, a lăsat să se scurgă o fărâmă de timp bună până să răspundă. S-a desprins din îmbrățișarea lor, s a dus spre prispă, s-a așezat cu gesturi și icnet bătrânești și, după ce i-a privit pe rând, a deschis vorba: Păi, cum să fie? Ca la orice examen... Lume multă - cu cățel cu purcel - agitată, plângăreață, disperată, nedormită, nemâncată... Ca în Iad. Și tu ce ai făcut? - a întrebat
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Mitruță, ia drege tu ulcelele mesenilor, că ești mai tânăr și nu-ți tremură mâna... Au băut fiecare după setea pe care o simțea. Pâcu a sorbit prelung din ulcea, a așezat-o apoi pe masă, însoțind gestul cu un icnet de plăcere și mulțămire. Si-a șters mustățile stufoase cu dosul palmei, a mai supt cu sete din lulea și apoi și-a dres glasul. Acesta era un semn că are de gând să înceapă a povesti. Apoi, măi fraților
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
crâșmă mirosea plăcut a cârnați fripți amestecat cu aroma vinului fiert. Crâșmărița tocmai punea mâncarea în străchinile rânduite pe masă. Costache și-a făcut o intrare triummfală cu ceaunul cel mare, în care se răsfăța o mămăligă aurie. Cu un icnet de mare efort, a răsturnat-o pe fundul de lemn din mijlocul mesei. Poftim la masă, gospodari! li s-a adresat crâșmărița, toată numai zâmbet. Dacă v-ați adus de-acasă - a completat Costache, râzând cu chef, în timp ce le așeza
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
din salon a zis, așa, ca pentru sine, dar să audă și securistul: ― Dacă Își rupea falca, umbla cu botniță, ca vițeii, când vrei să-i Înțărci... ― Dar de nu era nasul, Își belea obrazul - l-a completat altul, cu icnet de râs. ― De unde obraz, frate? Mai subțire era talpa ciubotei lui Ivan. A lui Ivan care a călcat țara asta În picioare... Îi cunosc foarte bine, fiindcă am avut de-a face cu ei! - a intervenit cu năduf alt pacient
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
după câteva minute bune a apărut Păpădie, aducându-l pe cel de al doilea rus cu „pantalonii În vine”, care tremura ca varga... „Da’ ce-ai făcut, măi Păpădie? Nu lași omul să se ușureze?” - l-a Întrebat Toader, cu icnet de râs. „Ba cred că s-a ușurat prea mult când l-am somat să nu miște nici dintr-un deget!” - a răspuns Păpădie cu același ton de șagă. „Acum, voi - s-a adresat Toader celor de la divizie - la treabă
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]