744 matches
-
Stelian I. Constantinescu. Publicația își propune „ridicarea vieții intelectuale deasupra nivelului comun în acest singuratec și depărtat colț al țării”, apelând la contribuția tinerilor universitari. Are rubricile „Recenzii”, „Note și reflexii”, „Portrete”, „Însemnări”. În primul număr este reluat din „Revista idealistă” un medalion dedicat lui I. Păun-Pincio, iar Stelian I. Constantinescu îl evocă pe Raicu Ionescu-Rion. Colaborează cu versuri Cincinat Pavelescu (Din exil), Volbură Poiană, Octav Moșescu, Radu Cosmin, I. C. Vissarion, Olimpia Teodoru (Olteo), iar cu proză și articole Stelian I.
FARUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286963_a_288292]
-
apreciate, o dovadă fiind și elogiul pe care i-l aduce profesorul Raoul de la Grasserie în „Revue internationale de la sociologie”. Pentru o vreme este inspector domenial delegat în județele Buzău și Râmnicu Sărat. Colaborează la „Carmen Sylva”, „Convorbiri literare”, „Revista idealistă”, „Adevărul ilustrat”, „Universul literar”, „Rampa”, „Lumea nouă”, „Floare-albastră”, „Clipa”, „Dimineața copiilor”, „Ilustrațiunea română”, „Convorbiri critice” ș.a., semnează și numeroase cronici muzicale, cu precădere în „Aurora” și „Îndreptarea”. În publicistică se folosește de mai multe pseudonime, printre care Raoul de Mont-Doré
MIHAESCU-NIGRIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288115_a_289444]
-
R.H. Sherand, Viața lui Oscar Wilde, București, f.a.; S. Theyre Smith, Care-i din amândouă, București, f.a.; Alfred Sutro, John Glayd, București, f.a.; K.P. Müller, Sistemul meu, București, f.a. Repere bibliografice: Mihai G. Holban, „Ce zice englezul despre români”, „Revista idealistă”, 1908, 4; Mihail Dragomirescu, „Londra” și „Constantinopol”, CVC, 1909, 2; Ioan Nădejde, „Beția morții”, ADV, 1912, 8 089; R. Soroveanu, Un compozitor necunoscut: Mihăescu-Nigrim, „Clipa”, 1927, 152; Predescu, Encicl., 545; Mircea Pavelescu, Yarodara Nigrim, O sută de ani de la nașterea
MIHAESCU-NIGRIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288115_a_289444]
-
și chiar cu opinia publică. Încercarea a fost denumită reforma administrației publice și mai continuă și astăzi, fără prea mare succes. Este îndoielnic, de altfel, că a avut succes chiar și în statele occidentale dezvoltate, în ciuda teoretizării sale, mai degrabă idealistă. Cercetări (Mills, 1956) nu foarte frecvente, dar bogat ilustrate cu scandaluri de corupție, dovedesc că raporturile reale dintre managementul public și cel privat sunt departe de modelul ideal al paradigmelor ideologice. În orice caz, paradigma nu a fost confirmată în
Noul capitalism românesc by Vladimir Pasti () [Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]
-
f.a.; Charles de Richter, Balaurul din Monte Carlo, București, f.a. Repere bibliografice: M.D. [Mihail Dragomirescu], „Povești” adunate de Frații Grimm, traduse de Lia Hârsu, CVC, 1909, 9; D.C. Z. [D. C. Zavalide], „Un vis” de d-na Lia Hârsu, „Revista idealistă”, 1911, 5; N.I. Russu, „A fost odată ca niciodată...”, „Buletinul Institutului de Literatură”, 1923, 33: Perp.[Perpessicius], „Teatru școlar”, „Răsăritul”, 1925, 1; Constanța Hodoș, „Scene banale” de Lia Hârsu, RVS, 1928, 3; Cristea, Teleorman, 315-316. C.Bz.
HARSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287415_a_288744]
-
Literatură și artă română”. După obținerea licenței în 1903, H. activează ca profesor secundar la Calafat, de unde se transferă curând la Liceul „Mihai Viteazul” din București. Colaborează în continuare la câteva dintre periodicele amintite, la care se adaugă „Conservatorul”, „Revista idealistă”, „Vieața nouă”, „Săptămâna”, „Buletinul Seminarului Pedagogic” ș.a. Scoate volumul Studii de literatură română (1910), precum și numeroase ediții din operele scriitorilor pașoptiști și o suită de manuale școlare. În 1911 este numit inspector pentru învățământul secundar și decorat cu ordinul Coroana
HANES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287409_a_288738]
-
REVISTA IDEALISTĂ, publicație apărută la București, lunar, între 1 martie 1903 și 15 mai 1904, apoi din ianuarie 1909 până în septembrie 1916, iar în intervalul 15 iunie 1904-decembrie 1908 la Mogoșești, în județul Botoșani, sub direcția lui Mihail G. Holban, prim-redactor
REVISTA IDEALISTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289216_a_290545]
-
Mircea Eliade, Petru Dumitriu, L.M. Arcade ș.a. Publicistica a fost susținută și ea, de-a lungul timpului, de nume importante: Tudor Arghezi, Augustin Z. N. Pop, Radu Cosașu, Horia Liman, Ilie Purcaru, Nicolae Prelipceanu ș.a. Față de tendințele inițiale, ostile deschiderilor „idealiste”, în anii din urmă se remarcă efortul de recuperare a unor idei din perimetrul religiilor și al filosofiilor occidentale sau extrem-orientale. Se mai pot menționa numeroasele anchete literare, mesele rotunde, colocviile, dialogurile, care s-au desfășurat, de regulă, într-un
LUCEAFARUL-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287875_a_289204]
-
sadism. Teribila pasiune pentru sacrilegiu se explică prin refuzul violent, total, fără rest, „a tot ce există”. Autorul își ia libertatea de a nu iubi o imagine, o ființă creată. În opoziție cu „una din acele tumori parfumate ale filosofiei idealiste”, femeia iubită este increată, este fructul imaginației și al reflecției. Iubirea devine în felul acesta mijlocul de a atinge miraculosul, le merveilleux, cuvânt-cheie și punct de sosire al oricărei creații suprarealiste. Moartea moartă este negarea morții „cu o singură dimensiune
LUCA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287859_a_289188]
-
lungă parabolă în versuri, însoțită de entuziasta prezentare a lui Al. Macedonski, la „Liga conservatoare” din 1905. În 1906 începe o colaborare de două decenii la „Vieața nouă” a lui Ovid Densusianu, în paralel cu alte apariții consistente - în „Revista idealistă”, „Revista celorlalți”, „Îndreptar” - sau sporadice, în multe alte periodice. Între 1906 și 1910 va urma cursurile Facultății de Litere și Filosofie, concomitent cu cele ale Facultății de Drept, iar doctoratul și-l va da cu o teză de filosofie, Apriorismul
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
predă istoria literaturii dramatice la Conservatorul „Ion Andreescu” din Cluj. Instalarea comunismului va aduce prima fractură în biografia fostului ilegalist: S. este exclus din învățământul universitar în decembrie 1949, odată cu Lucian Blaga, Liviu Rusu, D. D. Roșca, acuzați de „orientare idealistă”. Își va câștiga existența lucrând ca profesor suplinitor la Școala Medie din Baia de Arieș (1950) și la mai multe licee din Cluj (1950-1955). În 1955 devine secretar de redacție la „Revista de pedagogie” din București, iar în 1956 e
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
să ne ridicăm deasupra tuturor apartenențelor politice, simpatiilor și antipatiilor personale, să vedem “omul” în totalitatea sa, cu bune și rele, și să nu ne împiedicăm de paiul din ochiul vecinului uitând de parul din ochiul nostru! Poate sunt eu idealistă dar îmi doresc ca adevărul și dreptatea să triumfe, oricare ar fi ele! Îmi mai doresc ca orice lecție pe care o primim în viață atât noi cât și mai marii zilei să ne fie folositoare, să învățam ceva nou
JUSTIȚIE, CĂTUȘE ȘI TELENOVELE de MARA CIRCIU în ediţia nr. 1526 din 06 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381286_a_382615]
-
Litere. Științe. Arte”, „Foaia populară”, „Evenimentul”, „Secolul XX”, „Literatorul”, „Noua revistă română”, „România jună”, „Revista modernă”, „România ilustrată”, „Adevărul”, „Pagini alese”, „Observatorul” (1902-1904), la care a fost redactor, „Viitorul”, „Lumina” (Ploiești, 1904-1905), unde a lucrat ca secretar de redacție, „Revista idealistă”, „Românul literar și politic”, „Depeșa Prahovei” (Ploiești, 1907-1908), pe frontispiciul căreia figurează ca director-proprietar, „Opinii” (1908-1909), „Minerva”, „Minerva literară ilustrată”, „Seara” (1910- 1916), în redacția căreia a activat, „Presa”, „Ilustrațiunea română”, „Flacăra”, „Rampa”, „Dreptatea”, „Gazeta Bucureștilor”, „Cuvântul liber”, „Hiena”, „Gândirea
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
în evocarea, presărată cu inspirate descrieri, a lui „Il Poverello”, „noua întruchipare a lui Iisus pe pământ”. O apariție enigmatică acest sfânt, cândva dedat unei vieți ușuratice, de petreceri, și căruia zguduirea unor revelații avea să-i stârnească „sublima nebunie idealistă” ce îl aureolează. Spiritul franciscan, de euforică înfrățire cu toate ale firii, de exaltate renunțări și absolută dăruire, e detectat și în manifestările lui târzii, în Țările Române. O ofrandă lirică, s-ar putea spune, este transpunerea în românește a
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
corespunde egoismului, egocentrismului persoanei; bă nevoia de a oferi, mergând chiar până la sacrificiul de sine, care corespunde altruismului, deschiderii individului către ceilalți; că nevoia de a se elibera, de a fugi, de a evada, dorința de căutare sunt proprii acțiunilor idealiste; dă nevoia de a domina, de a fi ascultat de ceilalți, de a influența și de a-și impune voința celorlalți este specifică pasionalului. Din combinarea acestor pulsiuni ale supraeului cu elementele constructive ale persoanei și vieții acesteia, se pot
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
1918, S. devine prim-redactor al revistei. Alcătuiește unicul număr (4 aprilie 1912) al publicației „Grădina Hesperidelor”, iar la Arad înființează și conduce revista „Salonul literar” (15 martie 1925-15 mai 1926). Colaborează și la „Românul”, „Românul literar”, „Vieața nouă”, „Revista idealistă”, „Viața literară și artistică”, „Convorbiri critice”, „Seara”, „Minerva literară ilustrată”, „Rampa”, „Noua revistă română”, „Scena”, „Ilustrațiunea română”, „Flacăra”, „Sburătorul”, „Societatea de mâine”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul literar”, „Ritmul vremii”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul literar și artistic”, „Litere”, „Însemnări ieșene”, „Revista
STAMATIAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289848_a_291177]
-
să își găsească, chiar în noaptea de revelion, o nouă pereche, refăcând într-o altă dimensiune cuplul mitic Adam și Eva. Rămas-bun, tinerețe! (1983) (unde „Tinerețea” este și organul de presă al Uniunii Tineretului Comunist), o dramă cu trei personaje idealiste (Magda, Andrei și Marius), folosește procedeul retrospectivei și construcția de caractere pe tipicul din Nota zero la purtare. Piesa exploatează două planuri temporale, cel contemporan și cel vechi - anii ’40 -, implicând și registrul politic, cu tipologii simbolice: Gavroche - puștiul care
SAVA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289517_a_290846]
-
realiza În cadrul aceleiași paradigme a unității În care Boerescu se situase În etapa sa conservatoare. Accentul cădea aici, cu mult mai multă claritate, asupra componentei naționale: este dificil de spus dacă atitudinea pragmatică a politicianului avea În vedere și scopurile idealiste pe care acesta și le asuma sau dacă ea era rezumată la o instrumentare a unui limbaj curent. Oricum, odată cu realizarea proiectatului guvern (deși nu În forma exactă proiectată de Boerescu) „noul liberalism” al acestuia a fost În mod public
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
al unor opinii, stabilirea cât mai judicioasă a ce aparține lui Mihail Dragomirescu și a ce e preluat. Sursele gândirii esteticianului sunt identificate, în primul rînd, în opera mentorului acestuia, Titu Maiorescu, apoi, pornind de aici, în Platon, în filosofia idealistă germană (Kant, Hegel, Schopenhauer, Herbart) și în psihologie (G. T. Fechner, Wilhelm Wundt). Ideile dragomiresciene sunt puse în relație cu acelea ale unor esteticieni și poeți occidentali (Benedetto Croce, Paul Valéry, T. S. Eliot), precum și cu o seamă de vederi
TUDORICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290291_a_291620]
-
Tecuci în 1911), „Florile dalbe” (1919, împreună cu V. Voiculescu, Tudor Pamfile și Mihail Lungianu), „Graiul nostru” (1925-1927), „Scrisul nostru” (1929-1931). A mai colaborat la „Cosinzeana”, „Cele trei Crișuri”, „Familia”, „Junimea literară”, „Însemnări literare”, „Luceafărul”, „Miron Costin”, „Noua revistă română”, „Revista idealistă”, „Sămănătorul”, „Viața românească” ș.a. Este membru fondator al Societății Scriitorilor Români. Nu atât valoarea versurilor lui T. a făcut ca numele său să fie reținut de istoria literară, cât mai ales devoțiunea cu care a ilustrat fenomenul denumit de Al.
TUTOVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290317_a_291646]
-
profesor de elină și germană la Seminarul Central. Se manifestă activ în publicistică, axându-se pe cultura elenistică. A colaborat cu articole de popularizare a culturii greco-latine, cu versuri și proză la „Universul literar”, „Epoca”, „Revista poporului”, „Apărarea națională”, „Revista idealistă”, „Cronica”, „Secolul”, „Unirea” (Focșani), „Axa”, „Peleșul”, „Albina”, „Școala și Biserica”, „Tribuna liberală”, „Observatorul”, „Dreptatea”. În 1886 îi apare traducerea Dialogul morților de Lucian din Samosata, urmată în 1890 de Un studiu asupra vieței și a principalelor scrieri ale celor doi
VANTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290427_a_291756]
-
în cercurile mondene. Debutează cu epigrame la „Țara” în 1894. Literatura constituie pentru el o preocupare permanentă, cu cea din țară luând contact prin corespondența pe care o întreținea cu prietenii, cât și prin funcția de prim-redactor al „Revistei idealiste”, pe care a deținut-o între 1903 și 1907. A mai colaborat la „Doina”, „Ilustrațiunea”, „Adevărul”, „România jună”, „Literatură și artă”, „Noua revistă română”, „L’Indépendance roumaine”, „La Roumanie”, „La Renaissance latine”, „Le Temps”, „Journal des débats”, „Indépendance belge” ș.a.
VASCHIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290441_a_291770]
-
țară contribuind, probabil în mare măsură, la nerecuperarea acestora. Scrie în schimb elogios despre Elena Văcărescu. În paralel își încearcă el însuși condeiul, încredințând tiparului câteva epigrame corecte, dar banale. Ciclul de reportaje și cronici culturale Scrisori din Paris („Revista idealistă”, 1903) este apreciat în epocă de cititori. Mai închegate, notele de călătorie și în bună parte cronicile plastice (semnate Ion Măgură, Kean și Lorelino) relevă spirit de observație, o cultură deosebită, stăpânirea mijloacelor expresive. Memorialistica de călătorie se bazează în
VASCHIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290441_a_291770]
-
articole, traduceri din Giacomo Leopardi, romanele Lume nouă și lume veche (1891), Viața la țară (1894-1895), Tănase Scatiu (1895-1896), În război (1897-1898), Lydda. Scrisori romane (1898-1904), Ceea ce nu se poate (1906, 1910). Mai colaborează la „Ateneul român”, „Revista română”, „Revista idealistă” și mai ales la „Literatură și artă română”, unde în 1901-1902 publică romanul Îndreptări. Ca volum, Viața la țară, primul din ciclul Comăneștenilor, iese în 1898. Anterior se mai tipăriseră culegerile Novele (1888), Alte orizonturi (1894), Novele romane. Frica (1895
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
articole virulente de „Viața românească”, „Țara noastră”, „Luceafărul” ș.a., ridiculizată în epigrame, cronici versificate etc. Între Z. și adversarii săi izbucnește o polemică mai pătimașă decât cea declanșată în 1903 de articolul Literatura românească și scriitorii transilvăneni, publicat în „Revista idealistă”, unde erau atacați pe nedrept Ioan Slavici, precum și alți scriitori de peste munți. Ostilitatea față de ceea ce autorul numește „poporanism” (termen prin care înțelegea întreaga literatură de inspirație rurală) se exprimă și într-o comunicare academică din 1911, Metafizica cuvintelor și estetica
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]