1,269 matches
-
sec. al 18-lea începutul declinului a devenit vizibil. Ruinarea comerțului caravanier cu Orientul, datorită noilor drumuri oceanice descoperite de portughezi spre India și Extremul Orient, dar și destabilizarea internă a puterii sultanilor nerăzboinici, prin creșterea puterii și a imixtiunii ienicerilor în treburile statului, prin creșterea venalității în societatea turcă, prin tendința ocupării demnităților pe cale ereditară și prin slăbirea armatei datorită dotării tehnice și datorită afluxului de renegați, atrași de solde și victorii aducătoare de pradă, totul a condus la degradarea
Istoria Istanbulului () [Corola-website/Science/318583_a_319912]
-
cu un iatagan . Turcii au cucerit cetatea și au câștigat victoria. Doar o mână de apărători ai cetății au supraviețuit atacul, prin liniile otomane. Armata otomană a suferit pierderi masive, estimate la circa 18,000 de călăreți și 7,000 ieniceri, corpul acestora fiind aproape total decimat. Cu toate acestea, cea mai mare pierdere a fost cu siguranță moartea lui Suleyman Magnificul. Acești factori au avut ca rezultat amânarea atacului otoman asupra Vienei din acel an. Bătălia a fost imortalizată în
Bătălia de la Szigetvár () [Corola-website/Science/304591_a_305920]
-
ciritul se numără și unii sultani, precum Bayezid Yıldırım (n.cca 1354,d.1403). Din joc nu lipseau însă nici accidentările sau chiar moartea, fapt ce a dus la interzicerea acestui sport de către Mahmud II (1785-1839) după ce a dizolvat corpul ienicerilor. În ultimii 10-25 ani, ciritul nu s-a mai practicat la fel de mult ca înainte, el limitându-se la estul Anatoliei, în provincii ca: Erzurum, Artvin, Kars, Bayburt, Diyarbakır, Konya. Astăzi, în afară de Turcia, ciritul se mai practică și în Iran, Afganistan
Cirit () [Corola-website/Science/329029_a_330358]
-
fiind copleșiți de cele trei corpuri. Supraviețuitorii au fost nevoiți să se retragă la carele de război. Când Huniade a văzut că primul atac a fost respins, a atacat cu grosul armatei sale, compusă din infanterie ușoară și cavalerie grea. Ienicerii nu au reușit să oprească atacul, așadar cavalerii au înaintat prin centrul câmpiei, dar au fost opriți la tabăra inamică. După ce asaltul a fost oprit, infanteria otomană s-a regrupat și a început să atace caii cavalerilor creștini pentru a
Bătălia de la Kosovo Polje (1448) () [Corola-website/Science/304903_a_306232]
-
otomană s-a regrupat și a început să atace caii cavalerilor creștini pentru a opri avansul acestora. Cavaleria ușoară a rămas fără suportul celor în armură, otomanii reușind din nou să-i întoarcă la tabără. În haosul care a urmat, ienicerii au ucis majoritatea nobililor creștini, iar Huniade a încercat să scape cu viață, însă a fost capturat de sârbi. Noaptea, cele două tabere au făcut schimb de canonade. Dimineața următoare sultanul a ordonat atacul final, otomanii reușind să anihileze restul
Bătălia de la Kosovo Polje (1448) () [Corola-website/Science/304903_a_306232]
-
s-au regrupat datorită sosirii întăririlor. În timp ce pe flancul drept ungurii au înaintat suficient de mult încât l-au pus pe sultan în pericol prin săgețile care i-au lovit cuirasa, superioritatea numerică a otomanilor și contraatacul la timp al ienicerilor, trupele de elită, probabil i-au copleșit pe atacanți, mai ales cei de pe flancul stâng. Ungurii nu și-au putut menține pozițile, iar cei care nu s-au retras au fost încercuiți și capturați sau uciși. Regele a încercat să
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
în favoarea șahului Abbas cel Mare. Osman ÎI a domnit că sultan din 1618 până în 1622,dovedindu-se un tanar sultan sever și pasionat de tirul cu arcul.Rebeliunile din Anatolia și Kurdistan erau semne clare ale dezbinării interne ale imperiului.Ienicerii deveniseră un puternic stat în interiorul statului,dar în 1622,după ce l-au asasinat pe sultanul Osman al II-lea,care încercase să le limiteze puterea,fratele acestuia,Murad al IV-lea, a înfrânt dominația lor prin pedepse aplicate cu cruzime
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
-lea din Palatul Topkapî din Istanbul.Laleaua a fost un motiv principal și în poezie sau pictură. În urmă eșecurilor militare,în 1730 s-a încheiat perioadă lalelei și s-a ajuns la detronarea lui Ahmed III și reinstaurearea domniei ienicerilor,care au recâștigat nordul Șerbiei și Oltenia între 1736 și 1739.Odată cu semnarea pactului militar cu Austria,din 1741,principatul inamic devine Rusia,cu ambițiile ei expansioniste.Alianta otomanilor cu Prusia în 1761 a continuat până în Primul Război Mondial.In
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
ori femei rapițe din campaniile militare. Haremul era un proces de instruire a femeilor. Ascensiunea pe treptele mai înalte ale ierarhiei din cadrul haremului se făcea pe baza meritelor fizice și intelectuale, ca și băieții care erau instruiți pentru a deveni ieniceri. Femeile novice erau Acemi,iar când avansau, deveneau însoțitoare și în final, ajungeau Usta-maestre. Puteau astfel să capteze atenția sultanului. Sultanul își alegea iubite pasagere din rândul femeilor Usta, ori deveneau kass odalik-concubine. Concubină cea mai înaltă în rang era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
divanului, cu funcții administrative, dar îngrădite. Nu avea autoritate în harem. Nu lua decizii în privința vieții private a sultanului. Nu lua măsuri financiare dacă nu se consultă cu defterdarul (funcționar care lucra în domeniul finanțelor) și nu putea să comande ienicerii. În cadrul divanului, Marele Muftiu avea doar rol de invitat, insă avea același rang că cel al Marelui Vizir. Divanul îl invită pe acesta pentru a-și prezenta ideile privind problemele juridico-religioase. Din divan mai făceau parte 2-3 viziri ai cupolei
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
prin sistemul " devsirme" (tributul în sânge), instruiți să lupte, iar 30-40 dintre acestia făceau parte din garda sultanului. Sultanul își putea alege câțiva din anturajul său pentru a deveni Marele Vizir. Băieții erau evaluați și instruiți, iar cei mai buni ieniceri formau cavaleria personală a sultanului. Armata otomană era compusă din timarioți și armata permanentă. Berat-i humayun (diplomă imperiala) era utilizată pentru a investi o persoană într-o funcție. Domnii Țărilor Române care primeau astfel de diplomă erau priviți că
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
de legi speciale. De asemenea acest privilegiu nu era transmisibil. Structura armatei în perioada clasică era alcătuită din armată de uscat, compusă din cavalerie ( spahii timarioți din provinci, spahii de Poartă, akîngii - trupe de prădători sau trupe de graniță), infanterie ( ienicerii, gebegii, tunarii și căruțașii tunurilor) și artilerie. În domeniul naval, se utilizau galere otomane. Cavaleria: Infanteria Ienicerii făceau parte din trupele de Poartă, alături de tunari și cavaleria spahiilor de Poartă. Aceștia au apărut sub Murad I, fiind prizonieri de război
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
din armată de uscat, compusă din cavalerie ( spahii timarioți din provinci, spahii de Poartă, akîngii - trupe de prădători sau trupe de graniță), infanterie ( ienicerii, gebegii, tunarii și căruțașii tunurilor) și artilerie. În domeniul naval, se utilizau galere otomane. Cavaleria: Infanteria Ienicerii făceau parte din trupele de Poartă, alături de tunari și cavaleria spahiilor de Poartă. Aceștia au apărut sub Murad I, fiind prizonieri de război (proveneau din mediu nemusulman). Așîkpașazade este printre primii cronicari care relatează înființarea ienicerimii. Toți ienicerii făceau parte
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Cavaleria: Infanteria Ienicerii făceau parte din trupele de Poartă, alături de tunari și cavaleria spahiilor de Poartă. Aceștia au apărut sub Murad I, fiind prizonieri de război (proveneau din mediu nemusulman). Așîkpașazade este printre primii cronicari care relatează înființarea ienicerimii. Toți ienicerii făceau parte dintr-un ordin sufit, Bektași. Aceștia erau organizați din mai multe corpuri, iar conducătorul suprem al lor era Aga. Dotarea ienicerilor era variată: săbii, buzdugane, arcuri, arme de foc. Funcțiile ienicerilor erau zdrobirea trupelor ianimice, rezistentă la atac
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
prizonieri de război (proveneau din mediu nemusulman). Așîkpașazade este printre primii cronicari care relatează înființarea ienicerimii. Toți ienicerii făceau parte dintr-un ordin sufit, Bektași. Aceștia erau organizați din mai multe corpuri, iar conducătorul suprem al lor era Aga. Dotarea ienicerilor era variată: săbii, buzdugane, arcuri, arme de foc. Funcțiile ienicerilor erau zdrobirea trupelor ianimice, rezistentă la atac inamic prin disciplină de fier și prin echipament potrivit, păzirea fortărețelor. În urma acțiunilor, aceștia erau avansați pe linie administrativă ( până la funcția de mare
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
primii cronicari care relatează înființarea ienicerimii. Toți ienicerii făceau parte dintr-un ordin sufit, Bektași. Aceștia erau organizați din mai multe corpuri, iar conducătorul suprem al lor era Aga. Dotarea ienicerilor era variată: săbii, buzdugane, arcuri, arme de foc. Funcțiile ienicerilor erau zdrobirea trupelor ianimice, rezistentă la atac inamic prin disciplină de fier și prin echipament potrivit, păzirea fortărețelor. În urma acțiunilor, aceștia erau avansați pe linie administrativă ( până la funcția de mare vizir) sau li se acordă un timar. Otomanii nu cunoșteau
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
a ține cont de poziția socială a individului judecat În statul otoman nu există un principiu dinastic după cum era în Occident ( nu era utilizat principiul primogeniturii). Inițial, beii de frontierii aveau un rol important în alegerea sultanului. În sec XV-XVI, ienicerii și ulemalele aveau un rol decisiv în cadrul acestui proces, iar din sec. XVII, palatul imperial avea rolul fundamental. Fraticidul a fost legiferat de Mehmed ÎI în Kanunname-i Al-i Osman. Nu s-a aplicat în mod constant, însă se aplică
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
păgâne (Cruciadele Nordice pentru catolicizarea statelor păgâne baltice) sau pentru stoparea expansiunii otomane (Cruciadele Târzii) . În anul 1453 Constantinopolul, centrul ortodoxismului și capitala Imperiului Bizantin, a fost cucerit de către sultanul otoman Mahomed al II-lea și de armata sa de ieniceri musulmani, punând capăt culturii bizantine. Astfel, Biserica Greacă ajunge într-un declin, retrăgându-se în teritoriile actuale ale Greciei, iar Patriarhia Constantinopolului rămânând fără nicio influență și putere. Ulterior, Constantinopolul este redenumit Istanbul, iar , fie convertite în moscheei, cum este
Istoria creștinismului () [Corola-website/Science/318062_a_319391]
-
devșirme" impunea comunităților creștine să predea 20% dintre băieți pentru armatei otomane. Tinerii urmau să fie separați definitiv de familiile lor, convertiți la islam și antrenați să completeze efectivele regimentelor de elită otomane, printre care și cele ale corpului de ieniceri. Imperiul Otoman fusese într-o anumită perioadă istorică una dintre cele mai importante puteri militare din Europa. Apogeul puterii sale militarea a fost atins în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, când amenința securitatea întregului continent european și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
era complet încercuită. Oastea otomană însuma circa 250.000 de soldați și era alcătuită din 80.000 de osmani, 6.000 sârbi (renegați din armată de Zápolya) și 6-8.000 moldoveni, pe lângă numeroși călăreți din Anatolia (spahii), 20.000 de ieniceri. Drumurile desfundate din Ungaria au împiedicat însă transportul tunurilor grele, reușind numai transportul a 300 de tunuri ușoare. Pentru transport au fost folosite și 22.000 de cămile. Viena, ca organizare, era un oraș-garnizoană cu o Miliție de apărare de
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
ciocniri subterane. Datorită superiorității armurilor de cavaleri, vienezii ies învingători în această luptă. Cu toate acestea, turcii reușesc să facă o serie de breșe și spărturi în zidul de apărare, ceea ce a dus la lupte deosebit de înverșunate mai ales cu ienicerii.. La 12 octombrie turcii reușesc să spargă o breșă mare în zid, numit "Suleiman breșe", prin care vor să intre în oraș. În această luptă deosebit de crâncenă turcii pierd 1.200 de ieniceri, nereușind să străpungă apărarea. În seara zilei
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
la lupte deosebit de înverșunate mai ales cu ienicerii.. La 12 octombrie turcii reușesc să spargă o breșă mare în zid, numit "Suleiman breșe", prin care vor să intre în oraș. În această luptă deosebit de crâncenă turcii pierd 1.200 de ieniceri, nereușind să străpungă apărarea. În seara zilei, Soliman ține în cortul lui un consiliu de război, deoarece în acest timp asigurarea turcilor cu provizii era deosebit de proastă. Pentru prima dată în istorie, ienicerii și-au exprimat dezaprobarea față de modul de
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
deosebit de crâncenă turcii pierd 1.200 de ieniceri, nereușind să străpungă apărarea. În seara zilei, Soliman ține în cortul lui un consiliu de război, deoarece în acest timp asigurarea turcilor cu provizii era deosebit de proastă. Pentru prima dată în istorie, ienicerii și-au exprimat dezaprobarea față de modul de aprovizionare. Sultanul le-a promis că, în cazul victoriei, vor primi o recompensă bogată, fapt care i-a convins să pornească la un nou atac. La 14 octombrie, turcii reușesc să facă o
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
atac. La 14 octombrie, turcii reușesc să facă o breșă în "Poarta Kernten", însă din cauza pericolului de surpare, la care esau supuși atacatorii, apărătorii reușesc din nou să închidă spărtura din zid prin construirea de palisade, astfel că atacul eșuează. Ienicerii refuză să continue asediul, întorcându-se în tabără. În noaptea de 15 octombrie începe retragerea armatei otomane, care lasă în urma sa tot ce nu putea transporta. Trupele s-au retras în dezordine la Belgrad, de unde sultanul a pornit un nou
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]
-
au retras în dezordine la Belgrad, de unde sultanul a pornit un nou atac împotriva Ungariei. Pierderile turcilor sunt estimate de unii istorici la 20.000, iar de alți istorici la 40.000 căzuți pe câmpul de luptă, între care mulți ieniceri (pedeștri) și spahii (călăreți). Numărul răniților și al bolnavilor este mult mai mare. Înainte de atacul asupra Vienei, imperiul lui Soliman I atinsese apogeul. După această înfrângere, armata turcă, cu elita ei de ieniceri, și-a pierdut renumele de "neînvinsă". Al
Primul Asediu al Vienei () [Corola-website/Science/302754_a_304083]