1,060 matches
-
Printre acestea pot fi amintiți patricianul Symmachus, socrul lui Boethius, papii Symmachus și Hormisdas. Aceste epistole au fost distribuite în nouă cărți, însă nu de către autorul lor și nici în vremea sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al șaptesprezecelea, J. Sirmondi. Subiectele sunt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea târzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a polemizat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
nu se prea potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contracara modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. În secolul al XVI-lea, iezuitul Francisco Torres (mort în 1584) a citat, în cadrul controversei cu protestanții în privința euharistiei, diverse fragmente din această operă dintr-un manuscris din Biblioteca Marciana din Veneția care conținea textul integral compus din cinci cărți; din nefericire, și acel manuscris, consultat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ca discipoli ai lui Pimen, eventual emigrați acolo, să fi avut o contribuție importantă la alcătuirea lor. Diversele culegeri au fost traduse în numeroase limbi. O influență particulară asupra spiritualității occidentale, nu numai monastice, au avut versurile latine pe care iezuitul H. Rosweyde le-a publicat în 1615 în 10 cărți însoțite de un apendice (Vitae Patrum). Valoarea lor este însă inegală; printre cele mai bune se numără versiunea unei colecții sistematice foarte vechi, anterioară adaosurilor succesive, care nu s-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Istoria s-a bucurat de trei versiuni latine, bazate pe surse diferite; prima a fost efectuată de diaconul roman Pascasius care a tradus în secolul al V-lea un text al versiunii grecești G. Toate trei au fost reluate de iezuitul H. Rosweyde în ediția sa Vitae Patrum (reprodusă în PG 74). R. Draguet a editat și studiat diverse versiuni siriene din care unele, în opinia lui, nu ar fi dovezi ale autenticității Istoriei lui Palladius, ci, dimpotrivă, ar atesta existența
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
strînse legături. Printre acestea se numără patricianul Symmachus, socrul lui Boetius, papii Symmachus și Hormisdas. Epistolele au fost grupate în nouă cărți, însă nu de către autorul lor și nici în vremea sa, ci de către primul editor al lui Ennodius, un iezuit din secolul al XVII-lea, J. Sirmondi. Subiectele sînt variate, însă importanța lor e scăzută; și totuși, epistolarul său, pentru care Ennodius a folosit ca reper scrisorile unui literat faimos din Antichitatea tîrzie, Quintus Aurelius Symmachus, senatorul cu care a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care nu se potrivește cu opera găsită la Atena. Aceasta e citată pentru prima oară de patriarhul Constantinopolului, Nichifor (805-815), care, pentru a contesta modul cum o foloseau iconoclaștii, reproduce un pasaj din cartea I. în secolul al XVI-lea, iezuitul Francisco Torres (mort în 1584) a citat, în cadrul controversei cu protestanții în privința euharistiei, diverse fragmente din această operă, dintr-un manuscris de la Biblioteca Marciana din Veneția care conținea textul integral, compus din cinci cărți; din nefericire, și acel manuscris, consultat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unii discipoli ai lui Pimen, eventual emigrați acolo, să fi avut o contribuție importantă la alcătuirea lor. Diversele culegeri au fost traduse în numeroase limbi. O influență particulară asupra spiritualității occidentale, nu numai monastice, au avut versiunile latine, pe care iezuitul H. Rosweyde le-a publicat în 1615 în 10 cărți însoțite de un apendice (Vitae Patrum). Valoarea lor este însă inegală; printre cele mai bune se numără versiunea unei colecții sistematice foarte vechi, anterioară adaosurilor succesive, care nu s-a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
tradițional (cap. 17). Istoria are trei versiuni latine, bazate pe surse diferite; prima a fost efectuată de diaconul roman Pascasius, care a tradus în secolul al V-lea un text al versiunii grecești G. Toate trei au fost reluate de iezuitul H. Rosweyde în ediția sa Vitae Patrum (reprodusă în PG 74). R. Draguet a editat și studiat diverse versiuni siriace, dintre care unele, în opinia lui, nu ar fi dovezi ale autenticității Istoriei lui Palladius, ci ar atesta existența unei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
346-349). 36. Autorul va reveni asupra plantei la finalul relatării sale. 37. Pentru Ignatia („Planta sfântului Ignațiu”), vezi US Dispensatory, pp.478 și 479: „Arborele e originar din Filipine, unde semințele lui sunt mult apreciate ca medicament și, atrăgând atenția iezuiților, au fost onorate cu numele fondatorului lor. (...) Domnii Magendie și Delile au arătat că ignatia acționează asupra sistemului uman În același fel ca nux vomica”. 38. Cf. US Dispensatory, pp. 575-579, din ale cărei semințe e extrasă stricnina. Oricum, strychnia
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
și În care numai cei inițiați pot pătrunde. J.E., Înainte de nebunia lui, crezuse că acest tărâm nevăzut poate fi totuși accesibil celor neînzestrați, și pe o pagină a lui pe care am găsit-o la Iași notase numele a doi iezuiți, Ștefan Cacella și Ioan Cabral, care, pretindea el, ar fi ajuns În Ïambhala. Mi-am procurat, cu destulă greutate, operele acestor doi misionari iezuiți, dar mi-am dat seama că afirmațiile lui J.E. au fost neîntemeiate. Cacella și Cabral fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
pe o pagină a lui pe care am găsit-o la Iași notase numele a doi iezuiți, Ștefan Cacella și Ioan Cabral, care, pretindea el, ar fi ajuns În Ïambhala. Mi-am procurat, cu destulă greutate, operele acestor doi misionari iezuiți, dar mi-am dat seama că afirmațiile lui J.E. au fost neîntemeiate. Cacella și Cabral fuseseră, Într-adevăr, cei dintâi europeni care au auzit de Ïambhala, și o menționează. Aflându-se În Bhutan, În căutarea drumului spre Kathay, au aflat
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
mult de zece autori care au folosit, În cunoștință de cauză, În afară de Eliade și alți câțiva orientaliști (fără tibetologi, căci În România nu a existat niciodată vreunul...), imaginea Ïambhalei. Scriind recent despre Ïambhala diferitelor versiuni europene de Tibet (de la misionarii iezuiți la exploratorii din secolul XX), am putut verifica inconsistența și, la limită, dezinteresul autohton chiar și pentru o expresie atât de favorită și celebră a „exotismului” Asiei 2, chiar și ceea ce am numit „Tibet accesibil” continuând la noi să rămână
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
trecut pragul”. Inutil de spus, poate, că același amendament trebuie aplicat și după un secol și jumătate entuziasmului la fel de incoerent și pripit, aflat deopotrivă În afara unei cunoașteri minime a literaturii tibetane. Istoria comprimată a Ïambhalei Începe, pentru Occident, cu misionarii iezuiți Cacella și Jo²o Cabral, pe care Îi va aminti Eliade 4. Primul text În engleză datează din 1833 și Îi aparține chiar tibetanistului Kőrösi Csoma („Note on the Origin of the Kála Chakra and Adi-Buddha Systems”). Aici Ïambhala e transliterarea
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
1833 și Îi aparține chiar tibetanistului Kőrösi Csoma („Note on the Origin of the Kála Chakra and Adi-Buddha Systems”). Aici Ïambhala e transliterarea tib. bde hbyung, „sursă a fericirii”. Grafia engleză a lui Kőrösi Csoma este deja Shambhala, după Xembala iezuiților din secolul al XVII-lea. Călători și misionari din toată Europa Încep, din secolul al XVII-lea, un asediu exuberant și de multe ori ineficient asupra diferitelor provincii ale Tibetului, și fiecare se apropie de imaginarea secretului pe care, impenetrabil
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
o cultură atentă și sensibilă la valorile generoase ale u. Chiar purificările operate de Contrareformă (și difuzate printr-un sistem bine articulat de instituții școlare) au fost departe de a amenda fondul inventarului clasic. Bunăoară, Miron Costin, care învățase la iezuiți, a nutrit o admirație statornică pentru scriitorii Antichității; este adevărat că nu îi trece cu vederea lui Ovidiu compunerea unor „verșuri necuviincioase”, cauză - crede el - a exilului la Pontul Euxin, dar este departe de a face mare caz de lucrul
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
cinci copii ai Varvarei și ai preotului ortodox Athanasie Stoica din Hațeg, refugiat în Banat din cauza persecuțiilor religioase. Trimis, după învățătura elementară de la Mehadia, la Timișoara, frecventează succesiv, între 1763 și 1769, trei școli: sârbească, germană și cea latină a iezuiților. Limbile învățate, mai ales sârba și germana, îi asigură funcția de tălmaci, mult solicitat de autoritățile imperiale - reprezentate, în primul rând, de colonelul Paul von Papilla, însărcinat cu încheierea militarizării graniței din Banat a Imperiului Habsburgic - și pe lângă împăratul Iosif
STOICA DE HAŢEG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289950_a_291279]
-
și în Țara Românească, fiind copiată, în 1693, de un călugăr de la mănăstirea Radu Vodă din București), s-a născut ca o lucrare a unui scriitor savant. Departe de a fi doar o „traducere literală” a lucrării Atlas Sinensis a iezuitului Martinius Martini, publicată la Amsterdam în 1655, Descrierea Chinei s-a nutrit din rapoartele redactate pentru Departamentul Solilor de cei ce l-au precedat în investigarea Orientului Îndepărtat, din însemnările lui Jurii Krijanici, un călugăr sârb ce lucrase la Departamentul
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
elaborări tipărite (cum ar fi cartea lui Athanasius Kircher, China monumentis qua sacris qua profanis nec non variis naturae et artis spectaculis, aliarumque rerum memorabilium argumentis ilustrata, Amsterdam, 1667) ori manuscrise (precum acea „carte latinească” dată ambasadorului la Pekin de iezuitul Verbiest), din sinteze de topografie, chinezești sau făcute de alții (căci, scrie într-un loc, „chinezii își zugrăvesc împărăția lor pe hărți în chip de pătrat, dar iezuiții o înfățișează mai bine, ca o lună nu tocmai plină”), din unele
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
1667) ori manuscrise (precum acea „carte latinească” dată ambasadorului la Pekin de iezuitul Verbiest), din sinteze de topografie, chinezești sau făcute de alții (căci, scrie într-un loc, „chinezii își zugrăvesc împărăția lor pe hărți în chip de pătrat, dar iezuiții o înfățișează mai bine, ca o lună nu tocmai plină”), din unele sinteze locale de istorie („pentru o mai bună înțelegere a vechimii împărăției lor, vom scrie pe scurt din condica lor letopisețul dinastiei împăraților chinezi”), consultate, probabil, cu ajutorul unor
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
locale de istorie („pentru o mai bună înțelegere a vechimii împărăției lor, vom scrie pe scurt din condica lor letopisețul dinastiei împăraților chinezi”), consultate, probabil, cu ajutorul unor traducători. Relația cu cartea lui Martini există, dar M. l-a citit pe iezuitul italian în selecția făcută de J. Nieuhoff, autor care și-a adunat știrile din tot ce însemna atunci sinologia europeană, începând cu Marco Polo („Marcu Pavel venețianul”, îl numește solul). Martinius Martini e folosit și prin intermediul compunerilor primite de la Krijanici
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
deci Întreaga clasă muncitoare, ci prezintă interes numai pentru susținerea unor premise pe care se Întemeia mișcarea muncitorească aflată, la acea vreme, Într-o formă incipientă de organizare, În perspectiva redactării proiectului politic al proletariatului, În care se relua deviza iezuitului Ignațiu De Loyola, care spunea: „pace colibelor, război palatelor”. Formulăm aceste rezerve deoarece sociologiei Îi revine rolul de a pune diagnosticul social al tuturor transformărilor În curs: ea este, prin urmare, eminamente sincronică. Marxismul este eminamente diacronic și animat de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
specialitate, încercând să reflecte marile dezbateri din spațiul public. Eseul își câștigă pertinența vorbind inteligent despre lucrurile obișnuite. Fără curajul amatorismului și generozitatea deschiderii față de problemele cetății, eseul modern n-ar fi apărut. Un exemplu în acest sens este reflecția iezuitului Baltasar Gracián (El oráculo manual y arte de prudencia, 1647). Ca manifest al libertății politice, eseul este un agent subversiv în regimurile totalitare. Pentru ideologiile încolonării și ale marșului forțat, dubitația echivalează cu sabotajul. Când este protejat de patologiile admirației
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că, în școala românească de teologie, primele eforturi de reabilitare a personalității monahului egiptean aparțin lui Iustin Moisescu (ulterior patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), autorul unei teze de doctorat susținute la Atena, redactată în limba greacă și consultată de eruditul iezuit Irénée Hausherr în ediția sa la Tratatul despre rugăciune a lui Evagrie 1. Până astăzi 2, volumul lui Iustin Moisescu nu este accesibil în limba română decât sub forma unui rezumat. Al doilea predecesor al cercetării evagriene la noi este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al lui Dumnezeu se identifică cu teologia paulină a noii vieți în har (Galateni 2, 16) precum și cu învățătura petrină despre tainica unire cu Dumnezeu (II Petru 1, 4). Cele trei sute două strofe ale cărții întâi din cuprinzătorul poem al iezuitului vin să confirme profunda familiaritate a învățăturii sale cu Sfânta Scriptură și tradiția bisericească. Tonalitatea sigură și îndrăzneață a versurilor exprimă o experiență duhovnicească pe cât de bogată, pe atât de rară: profund intim și cald în registrul afectiv, perfect auster
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cursul veacurilor XVI - XVIII vom mai descoperi: handicapul creat de reforma religioasă, anume luteranismul și calvinismul aflate într-o dispută continuă cu catolicismul; ofensiva Contrareformei declanșată de Conciliul de la Trento (1545-1563), precum și de o încercare de purificare a Bisericii prin iezuiți, însoțită de o a doua cascadă de nedreptăți; tribunalul Inchiziției și persecutarea evreilor, în primul rând a sefardiților iberici; războaiele regilor dornici să-și împartă sferele de influență în funcție de interesele politice ale momentului ori în funcție de ambițiile ce-i stăpâneau; în
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]