833 matches
-
care opoziția dintre "primul-plan" și "al doilea plan" este neutralizată. Această neutralizare nu s-ar putea efectua cu forme perfective, absolut improprii să exprime altceva decât procese punctuale. Așadar, va fi vorba de texte la imperfect sau la prezent; cum imperfectul folosit singur tinde să fie interpretat spontan ca iterativ, accentul cade în special pe prezent. Textul amintit mai sus din Le Clézio ilustrează perfect disoluția scoaterii în relief; același lucru este valabil și în cazul următorului fragment din M. Duras
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
trebuie primit textul său: "Fără ordine cronologică", "Faceți ca și cum ați comenta imaginile dintr-un film, mi-a spus Resnais". Temporalitate deosebită prin care personajul își comentează propria poveste, cum ar face cu un personaj de film. Într-un asemenea context, imperfectului unic ("Părea un naufragiat") îi lipsește valoarea de plan secund, el realizează o anumită focalizare. Enunțul astfel evidențiat nu este unul oarecare: nu se știe dacă se referă la tată sau la soldatul german care o iubește pe tânără. 3
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
a analiza un termen introdus de aceasta: un peisaj, un personaj, un obiect... Nu ne vom opri asupra problemelor legate de definirea descrierii 125; vom sublinia doar două fenomene care privesc analiza lingvistică: organizarea lexicului descrierii și problema perspectivei descriptive. Imperfectul din planul secund folosit în scopuri descriptive creează o anumită tensiune, având în vedere că firul discursului este în slujba unei enunțări care suspendă dinamica intrigii pentru a desfășura un obiect în spațiu. Armătura unei descrieri întreține astfel raporturi privilegiate
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și obiect perceput, pe care personajul îl poate detalia și evalua. Or, foarte adesea textul îi arată cititorului că un anume fenomen este filtrat printr-un punct de vedere în momentul trecerii de la primul plan la planul secund, construit pe imperfect. Să analizăm următorul fragment din Jean Giono: Deodată, Bobi văzu întregul câmp de narcise înflorit și o fată care fugea în goana mare peste câmp. Se repezi după ea. Auzi jucând dinapoia lui tuspatru copitele cerbului, apoi tropotul care-l
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mod normal, ele sunt interpretate ca percepțiile lui Bobi, personaj pe care contextul îl arată drept focalizator, sursă a punctului de vedere, chiar în lipsa oricărui verb de percepție. Dacă în acest text, de fiecare dată când este posibil, am înlocui imperfectul cu perfectul simplu, s-ar pierde efectul punctului de vedere: cel care ar povesti succesiunea de acțiuni ar fi naratorul. Însă dacă imperfectul din planul secund este o marcă privilegiată a punctului de vedere, acest lucru nu înseamnă că toate
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în lipsa oricărui verb de percepție. Dacă în acest text, de fiecare dată când este posibil, am înlocui imperfectul cu perfectul simplu, s-ar pierde efectul punctului de vedere: cel care ar povesti succesiunea de acțiuni ar fi naratorul. Însă dacă imperfectul din planul secund este o marcă privilegiată a punctului de vedere, acest lucru nu înseamnă că toate enunțurile din planul secund exprimă gânduri sau percepții ale unei conștiințe. Drept exemplu, dăm următorul paragraf extras din același roman: Se sculă îndată
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de planul secund pentru a da informații referitoare la personaj; nu asistăm la un proces de percepție. 3.5. Enunțuri singulative și iterative Diferențierea dintre primul plan și planul secund nu este singura ierarhizare a narațiunii pe care o permite imperfectul. El este asociat și cu iterația, adică repetiția aceluiași proces. În lipsa formelor din primul plan, imperfectele sunt interpretate în primul rând ca fiind iterative: Când Albertine afla de la Françoise că nu dormeam în întunericul odăii mele cu perdelele încă trase
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
percepție. 3.5. Enunțuri singulative și iterative Diferențierea dintre primul plan și planul secund nu este singura ierarhizare a narațiunii pe care o permite imperfectul. El este asociat și cu iterația, adică repetiția aceluiași proces. În lipsa formelor din primul plan, imperfectele sunt interpretate în primul rând ca fiind iterative: Când Albertine afla de la Françoise că nu dormeam în întunericul odăii mele cu perdelele încă trase, nu se jena să facă puțin zgomot, îmbăindu-se în cabinetul ei de toaletă. Atunci, adesea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
jena să facă puțin zgomot, îmbăindu-se în cabinetul ei de toaletă. Atunci, adesea, în loc să aștept o oră mai târzie, mă duceam în odaia mea de baie lipită de a ei și care era plăcută 133. O asemenea folosire a imperfectului omogenizează textul, având în vedere că verbele care marchează etapele acțiunii (afla, se jena, duceam) nu sunt diferite din punct de vedere morfologic de cele care ar corespunde în altă parte planului secund (era plăcută) sau rezultă din concordanța timpurilor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
secund (era plăcută) sau rezultă din concordanța timpurilor (dormea). Vom nota că acest fragment prezintă nu una, ci două iterații, prima fiind inclusă în a cea de-a doua: adverbul adesea este cel care indică trecerea de la una la cealaltă. Imperfectul nu este singurul palier care poate marca o repetiție, ci prezintă particularitatea de a putea fi imediat interpretat astfel, atâta vreme cât ce nu se sprijină pe o formă perfectivă. Din punct de vedere semantic, iterația asociază două trăsături care ar fi
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
ierarhii. Pentru primele trei secțiuni din În căutarea timpului pierdut, G. Genette a găsit nu mai puțin de 350 de pagini iterative și doar 285 singulative. Acesta este și motivul pentru care Genette a vorbit despre pseudo-iterativ: naratorul raportează la imperfect scene atât de bine conturate, încât devine de neconceput ca ele să se fi produs de mai multe ori, în special conversațiile lungi între mătușa Léonie și Françoise, bona. Desigur, putem explica un asemenea fenomen axându-ne pe optica realistă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o reprezentare a "realului", ci pentru a construi un univers de sens cu legi proprii. Lucru de care Proust era conștient în momentul în care scria despre stilul lui Flaubert că, la el, folosirea "timpurilor" și în primul rând a imperfectului "reînnoise aproape la fel de mult viziunea noastră asupra lucrurilor precum Kant, cu Categoriile sale, teoriile Cunoașterii și ale realității lumii exterioare"137. Proust adăuga: Există o frumusețe gramaticală ( așa cum există o frumusețe morală, dramatică etc.) care nu are nimic de-a
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un discurs raportat, ci un enunț la timpul trecut în care bona își deapănă amintirile. Totuși, această afirmație trebuie puțin explicată: cu siguranță, nu există o marcă specifică a DIL, există doar stereotipuri care ajută la identificarea lui, mai ales imperfectul și folosirea frazelor juxtapuse, de preferință cele subordonate. În sfârșit, DIL nu este un fenomen limitat la nivelul frazei, ci trimite, de regulă, la o serie de fraze. Cititorul trebuie să decupeze unitățile transfrastice a căror coeziune este asigurată prin
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
discursul indirect liber este o soluție pentru această problemă de tehnică narativă: romancierul continuă să stăpânească povestea "intrând în pielea" personajului. Însă acestei explicații îi poate fi adăugată o alta, legată de bovarism. Recurgerea sistematică la discursul indirect liber acceptă imperfectul și non-persoana, atât pentru descrierile lumii exterioare, cât și pentru gândurile personajelor: fac parte oarecum din aceeași sferă. Or, să ne aducem aminte că, într-o narațiune, imperfectul își asumă o dimensiune non-dinamică. Deoarece imperfectul și non-persoana sunt folosite în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o alta, legată de bovarism. Recurgerea sistematică la discursul indirect liber acceptă imperfectul și non-persoana, atât pentru descrierile lumii exterioare, cât și pentru gândurile personajelor: fac parte oarecum din aceeași sferă. Or, să ne aducem aminte că, într-o narațiune, imperfectul își asumă o dimensiune non-dinamică. Deoarece imperfectul și non-persoana sunt folosite în discursul raportat, în evocarea întâmplărilor obișnuite și în descrierea lumii, acest fapt induce o viziune deosebită asupra lumii potrivit căreia conștiința se fixează de lucruri și timpul se
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
la discursul indirect liber acceptă imperfectul și non-persoana, atât pentru descrierile lumii exterioare, cât și pentru gândurile personajelor: fac parte oarecum din aceeași sferă. Or, să ne aducem aminte că, într-o narațiune, imperfectul își asumă o dimensiune non-dinamică. Deoarece imperfectul și non-persoana sunt folosite în discursul raportat, în evocarea întâmplărilor obișnuite și în descrierea lumii, acest fapt induce o viziune deosebită asupra lumii potrivit căreia conștiința se fixează de lucruri și timpul se topește în descriere sau repetare. De altfel
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în -ait, într-un roman în care au loc mai puține fapte decât repetări: recurgerea masivă la discurs indirect liber se integrează bine în finalitatea scriiturii flaubertiene, hărțuită de utopia unui univers omogen pe alocuri. Pentru Proust, tocmai "acest etern imperfect, în parte alcătuit din spusele personajelor" face posibil "marele Trotuar Rulant care sunt paginile lui Flaubert, într-o derulare continuă, monotonă, abătută, nedefinită"204. În schimb, în Gervaise, recurgerea la discurs indirect liber permite rezolvarea problemei puse de revendicarea naturalistă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dar" se pare că începe un discurs indirect liber care amestecă vocea naratorului cu cea a personajului sau, cel puțin, cu un soi de discurs indirect liber: în orice caz, este vorba despre un fragment din planul secund, scris la imperfect, care exprimă opinia personajului. Acest discurs indirect liber conține o insulă textuală între ghilimele cu un deictic de persoana I ("meu"), precum cel din discursul direct, în loc de "a lui" la care ne-am fi putut aștepta. Este ceea ce justifică și
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
în parohia Saint-Roch. Se îndepărtă deci [...]. (Arsène Guillot, cap.I) În cazul de față, paragraful este folosit oarecum canonic. Primul paragraf alcătuiește o unitate tematică puternică (prezentarea decorului și a personajului principal): este alcătuit din forme de "plan secund" la imperfect asociate unei forme verbale unice de prim-plan ("remarcă"). Se încheie cu o formă lapidară ("Așa era doamna de Piennes"), un fel de "punctare" cu funcție recapitulativă, dar și demarcativă. Trecerea la următorul paragraf are loc printr-un schimb dublu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
val... ...Robinson Se ghemui... Pescăruși... Se ghemui... Se rostogoli... Țărmul... Robinson făcu... Cu temă derivată Lineară Cu temă constantă Această înlănțuire nu deranjează cititorul, căci plutirea care ar putea apărea este compensată prin repartizarea formelor de perfect simplu și de imperfect: "pescăruși" și "țărmul" apar în fraze la imperfect în plan secund, exprimând punctul de vedere al lui Robinson, care apare mereu și în frazele la perfect simplu. 7.7. Relațiile anaforice: câteva deosebiri Fenomenele anaforice reprezintă o parte esențială a
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
rostogoli... Țărmul... Robinson făcu... Cu temă derivată Lineară Cu temă constantă Această înlănțuire nu deranjează cititorul, căci plutirea care ar putea apărea este compensată prin repartizarea formelor de perfect simplu și de imperfect: "pescăruși" și "țărmul" apar în fraze la imperfect în plan secund, exprimând punctul de vedere al lui Robinson, care apare mereu și în frazele la perfect simplu. 7.7. Relațiile anaforice: câteva deosebiri Fenomenele anaforice reprezintă o parte esențială a relațiilor care asigură coeziunea textuală. În general, prin
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Arnoux (de altfel, romanul insistă mereu pe lipsa oricărei legături afective între cei doi soți). La Flaubert, această folosire aparte a pronumelui contribuie, printre altele, la instituirea unui univers textual ideal, omogen, despre care vorbea și Proust. La fel ca imperfectul sau ca discursul indirect liber, lipsa descrierilor definite, reiterarea constantă a lui ea îi asigură stilului său "așternerea marelui trotuar rulant", "continuitatea ermetică" specifică. 7.16. Coerență și literatură Tocmai am văzut că, atunci când este vorba despre un text literar
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pentru un necunoscut" este raportat din punctul de vedere al naratorului: desemnările "copilul", "D-na Steindel", "fiul său") și cunoștințele transmise exclud punctul de vedere al personajului. Vom remarca, și într-un caz, și în celălalt, rolul crucial jucat de imperfect în delimitarea fragmentelor ilustrative pentru punctul de vedere folosit. ▪ 2.1 Acest pasaj este un exemplu ilustrativ de narațiune clasică. Narațiunea este făcută pe modul "povestirii" la perfectul simplu și la imperfect, întreruptă în mod constant de fragmente de dialog
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
caz, și în celălalt, rolul crucial jucat de imperfect în delimitarea fragmentelor ilustrative pentru punctul de vedere folosit. ▪ 2.1 Acest pasaj este un exemplu ilustrativ de narațiune clasică. Narațiunea este făcută pe modul "povestirii" la perfectul simplu și la imperfect, întreruptă în mod constant de fragmente de dialog înlănțuite teatral care țin de "discurs" (vom compara acest mod de narațiune cu cel din Marguerite Duras în 2.2). Primul paragraf aparține "povestirii". Al doilea începe cu o replică de "discurs
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din urmă prezentul narațiunii (mă trezi...). Primul paragraf aparține "povestirii". Însă folosirea prezentului narațiunii nu ne permite să diferențiem enunțurile descriptive de cele care fac ca narațiunea să progreseze: astfel Piciul șade sau E foarte tulburat, care ar fi la imperfect într-un text la perfectul simplu, apar la prezent. Formele de perfect compus (a vorbit, a descărcat) nu indică în mod deictic procese anterioare momentului enunțării, ci, aflate în interiorul unei subordonate temporale, marchează anterioritatea față de forma simplă a verbului din
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]