359 matches
-
politic, pe de alta de prostia criticilor din generația lui, amețiți de prăpăstiile sale lingvistico-metafizice. Alcoolic, de o calitate morală dubioasă, Nichita S.tănescu și-ar fi asumat la modul cabotin rolul social de poet național, bâiguind pe la mese versuri incomprehensibile, dar știind să facă și sluj când trebuia. De fapt, pericolul revizionismului radical îl constituie atacarea fără discernământ a valorilor adevărate pur și simplu pentru că ele sânt acceptate la un moment dat de opinia critică, iar acest lucru este considerat
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
sale. Nu, domnule Braintree. îmi pare rău. Mi-ar fi plăcut să vă fiu de mai mult ajutor, dar, sincer, în condițiile de față nu pot să fac nimic. Predilecția arătată de domnul Wilt pentru compania polițiștilor îmi este complet incomprehensibilă, dar îmi anulează dreptul de a interveni. — Doar nu credeți că îl brutalizează la interogatoriu sau ceva asemănător? — Să-l brutalizeze la interogatoriu? Dragul meu, te uiți la prea multe filme vechi la televizor! în țara asta poliția nu folosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
de vreme ce bate atâta drum de la Londra până la noi și nu invers, este de presupus că ne va aborda el? — Domnule director-adjunct, zise dr. Mayfield, mă simt nevoit să protestez. Atitudinea doctorului Board în această ultimă fază a jocului este complet incomprehensibilă. Dacă dr. Board... — ...ar putea măcar să înceapă să înțeleagă o zecime din jargonul pe care dr. Mayfield pare să presupună că îl reprezintă limba engleză, ar putea avea mai multe șanse să-și expune propria lui părere, îl întrerupse dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
putea măcar să înceapă să înțeleagă o zecime din jargonul pe care dr. Mayfield pare să presupună că îl reprezintă limba engleză, ar putea avea mai multe șanse să-și expune propria lui părere, îl întrerupse dr. Board. După cum stau lucrurile, „incomprehensibil” e un termen care se referă la sintaxa doctorului Mayfield, nu la atitudinea mea. Eu am susținut dintotdeauna... — Domnilor, interveni directorul-adjunct, eu sunt de părere că ar fi mai bine ca într-o asemenea perioadă să evităm confruntările dintre catedre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
cu totul neobișnuit, la distanță de cele comune. Sau ceva profund ambiguu, ca și cum ar ascunde o dublă natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine. Sau ceva cu adevărat straniu, cum ar fi golirea de orice semnificație a lumii trăite, nimicul acesteia. La limită, termenul poate semnifica locul unui mister, o taină. În astfel de cazuri, distincția elementară dintre cele cu sens și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Acest din urmă cuvânt, ce produce în continuare o teamă greu de înțeles, îl iau într-o accepțiune simplă, aproape etimologică: a privi ceva ca în oglindă, în lumina calmă a îndepărtării, spre a vedea deopotrivă ceea ce este echivoc sau incomprehensibil, distanța însăși care se tot reface. Voi lăsa deoparte, pe cât posibil, unele analize ce propun delimitări exacte, atitudini reactive și ferme, ce scot în afara jocului destule experiențe „lipsite de sens“. Sub astfel de atitudini, criteriile ajung asemeni unor arme, la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Cu orice distanță față de percepția obișnuită a lucrurilor, nonsensul se face resimțit într-un fel sau altul. Nu trebuie să ne gândim doar la unele întâmplări mai ciudate. Nici doar la acele propoziții, idei sau experiențe care ne apar deodată incomprehensibile. Multe situații pe care le socotim comune lasă uneori să se întrevadă ceva cu totul necomun. Și multe dintre întrebările noastre pot să apară stranii, precum cele cu privire la existența proprie și lumea în care trăim. Înainte de orice, probabil, întrebarea cu privire la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în puterea omului și cele ce nu stau. Ne lasă a înțelege că omul nu este singur și nu se poate edifica pe sine în solitudinea reflecției sale. Cu acest simț al finitudinii, omul religios va căuta să recunoască ceea ce, incomprehensibil fiind (akatálepton, spune Sf. Ioan Gură de Aur), originează însăși posibilitatea sensului. Sau faptul că orice comprehensiune - și sensul propriu acesteia - se sprijină pe o non-comprehensiune originară. Metafizicianul, în schimb, este tentat să gândească în alți termeni. El caută uneori
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se sprijină pe o non-comprehensiune originară. Metafizicianul, în schimb, este tentat să gândească în alți termeni. El caută uneori imposibilul ca atare, ține cu tot dinadinsul să exprime clar ceea ce este inefabil și să înțeleagă în mod conceptual ceea ce este incomprehensibil în sine. De unde, atâtea propoziții lipsite de sens. E adevărat însă, în vorbirea metafizică nonsensul nu cunoaște doar această expresie orgolioasă și tristă. Cum vom vedea în paginile ce urmează, uneori prezența sa e intenționată, mai ales în formulări paradoxale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
catalog figurile ciudate pe care le cunoaștem, aparițiile de felul lui Erostrates nu ar putea sta în rând cu altele, ci mai degrabă solitar. Un asemenea catalog, dacă s-ar putea numi totuși astfel, trebuie să facă loc unor singularități incomprehensibile ca atare. În astfel de situații, ceea ce „se spune“ devine mai real și mai sensibil decât cele văzute nemijlocit. Realitatea sa poate fi resimțită întocmai, aproape carnal. Nu mai poți afirma că, față de cele de primă instanță, reprezintă o simplă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ridice un labirint în adâncul căruia totul să se piardă, nume și semne, viață și moarte. Ne dăm seama că, în acest caz, sensul și negația lui se retrag deopotrivă. Iar dacă vorbim de nonsens, acesta apare ca unul necomun, incomprehensibil ca atare. În definitiv, imaginea labirintului apare stranie nu doar întrucât este neobișnuită. Nici întrucât ar fi sumbră, întrun aer sepulcral și misterios. Desigur, un asemenea labirint face ca viața și moartea săși aparțină ca niciunde în altă parte. Însă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu înseamnă un alt chip al morții, acesta face ca efortul de căutare să nu aibă sfârșit. Atât în ca zul celui care rătăcește în labirint, cât și al celui care parcurge poves tirea, se lasă văzut mai curând ceva incomprehensibil și liber. 6. Exces și singularitate Ne dăm imediat seama că imaginea labirintului sfidează logica obișnuită, înainte de toate pe cea binară, îndatorată terțului exclus. Discută acest lucru Umberto Eco atunci când vorbește despre noile enciclopedii de tip renascentist și baroc. Acestea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Unele dintre afirmațiile filozofilor sunt, într adevăr, prostești, inepte, fără sens. Sunt absurde în accepțiunea vulgară a termenului. Altele însă, mai ales în cazul celor care au dat de gândit, sunt absurde în altă accepțiune. Ele îți apar mai curând incomprehensibile, stranii. Cred că acesta este termenul potrivit: „stranii“. Par să apar țină unei alte lumi, străină cu totul celei din care vorbim în viața de toate zilele. Însă de ce anume sunt resimțite astfel, stranii? Nu știm ce motive deosebite au
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
constă în a te pregăti pentru moarte. Ce să mai spun despre unele credințe și idei proprii timpurilor medievale, socotite mai târziu ca desăvârșit obscure? În fața unor scrieri de atunci, imediat vei spune că sa petrecut ceva cu totul ciudat, incomprehensibil pentru gândirea de astăzi. Te vezi imediat dincolo de toate acestea și te simți sigur pe logica proprie, ca și cum țiar fi străină orice dispoziție născută în adâncul echivoc al voinței de viață. Prejudecata pe care o sesizează Montaigne („Adevăr dincoace de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
atâtea secole de dispute și excomunicări reciproce, nu ne lasă deloc în pace? Când noi spunem de pildă că Platon gândește LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 95 absurd, cel mai probabil un anume „Platon“, revăzut după pu terile minții noastre, ne devine incomprehensibil. Altfel spus, noi înșine, așa cum ne regăsim în unele imagini cu privire la celălalt, ne trezim de neînțeles în propriii ochi. Nu mai suntem pentru noi înșine rezonabili. Însă pentru aceasta, pentru a ne da seama că e vorba de noi înșine
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
întrun loc și ați satisface dorința însăși. De altfel, locul străin începe cu noi înșine, cu simțurile și trupul pro priu, mergând până în punctul în care, așa cum intuiește Rimbaud, eul însuși este celălalt. Poate fi regăsit cu ceea ce omul rostește incomprehensibil în propria limbă și cu fiecare „acasă“ în care nu se simte acasă (Bernhard Waldenfels). În astfel de situații, nonsensul se constituie altfel decât atunci când alteritatea se delimitează după criterii neutre, exterioare. Nu mai înseam nă neapărat ceva propriu unui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lipsă de sens“ și „nonsens“. Cele absurde nu mai păstrează o formă implicită de apartenență la sfera de posibilitate a sensului. Dimpotrivă, această sferă e lăsată acolo unde îi e locul, spre a se recunoaște, dincolo de ea, ceva straniu sau incomprehensibil. Când Kierkegaard vorbește despre paradoxul clipei în experiența religioasă, consideră că acesta este un paradox quia absurdum.<ref id="124">Søren Kierkegaard, Fărâme filozofice, traducere din daneză de Adrian Arsinevici, Editura Symposion, Iași, 1994, p. 68. Va face trimitere la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
termenului sau extins către alte zone ale celor omenești și neo menești. Unele sunt de o ambiguitate aparte, ca atunci când e vorba de ceva nebunesc, terifiant. Altele, grație modului în care apar, tind să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens și fără sens, ca atunci când privesc ceva realmente paradoxal. La limită, termenul poate semnifica prezența unui mister, în accepțiunea religioasă a cuvântului. Astfel de accepțiuni, mai rare sau mai greu de sesizat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
că astfel de propoziții, în stare să provoace pe oricine, nu sunt lipsite de o anume ambiguitate. „Dacă prorsus credibile, quia ineptum est sau certum quia impossibile est înseamnă pur și simplu: trebuie să credem acest lucru, de vreme ce credința caută incomprehensibilul, și tocmai de aceea este cert, de vreme ce credința este mai sigură decât rațiunea, Tertulian nu a spus nimic original. Dacă, dimpotrivă, înțelegem literal acest dublu quia, textul său va spune că tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
învățatul creștin un filozof oarecare, de felul celor numiți neoacademici, pe care el însuși îi discută cu severitate (XXIII, 2). Ce ar putea să asigure saltul de la improba bilitatea maximă la certitudine? Doar credința însăși, când sar accede la cele incomprehensibile. Știm însă că Tertulian face încă un pas, dincolo de această logică. Revine la ideea radicalei neasemănări între cele create și cele necreate, ca să recunoască în definitiv paradoxul absolut al Întrupării. Iar acest eveniment nu se rezolvă în datele logicii sau
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
îndeosebi §§ 17-19.</ref> Odată PARADOX ȘI NONSENS 159 156. 157. cu aceasta, recunoaște deschis caracterul lor antinomic. Ne amin tim că, vorbind despre mirum, Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci dea dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice atât
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Rudolf Otto distinge câteva trepte în experiența religioasă a numinosului. Mai întâi, un asemenea element apare incomprehensibil, scapă categoriilor în care gândim de obicei. În al doilea rând, se opune acestor categorii și uzajului lor obișnuit, „nu mai este doar incomprehensibil, ci dea dreptul paradoxal“. Mergând mai departe, își fac loc unele enunțuri care sunt antinomice atât în propriii termeni, cât și unele în raport cu altele. „Forma sa cea mai acută [a lui mirum] este aceea pe care o numim antinomie. Ea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Împotriva lui Praxeas, III, 4- 6. Înțelege că, în ceea ce privește dogma trinitară, se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și incomprehensibile. Așa cum vedem, unele antinomii se ivesc imediat ce logica obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se modifică atât înțelesul unor termeni, cât și cel al chestiunii reale (sensus rei, spune în III, 6). De această dată, antinomia va privi ceea ce în ființa sa este incomprehensibil, sau, cu o expresie mai potrivită, dincolo de cele comprehensibile și incomprehensibile. Așa cum vedem, unele antinomii se ivesc imediat ce logica obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității omenești. Sau când devine posibilă acea experiență prin care se arată
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
obișnuită e lăsată cu bună știință în urmă. Faptul se petrece mai ales atunci când se asumă limitele gândirii și ale intenționalității omenești. Sau când devine posibilă acea experiență prin care se arată omului ceea cel transcende, inepuizabil ca atare și incomprehensibil în sine. Vor fi atunci resemnificate, pe cât posibil, opozițiile inflexibile de felul temporal- nontemporal, condiționat-liber, ca și altele asemănătoare. Cum ne PARADOX ȘI NONSENS 163 160. 161. dăm seama, nu mai este vorba acum de simple antinomii, în sensul comun
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]