258 matches
-
antologice din Noduri... imaginea-nucleu a poeziei vitale, plină de sălbăticie, asigurând prin forță o binemeritată Victorie asupra viului deci asupra carnalului supus expierii. Pentru a intra în starea de grație propice intuirii miezului liric al lucrurilor, în starea beatitudinală a increatului mascat în poem și pentru convertirea lui în existent textual Starea a treia (potențialitatea) scriitorul se pregătește, își pregătește, printr-o formă de ascetism fizic și de vizionarism oniric, accederea într-un spațiu privilegiat, al libertății neagresate decât de vitalitatea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a înscris-o într-o serie generică absolut binecuvântată, înnobilând-o apoi printr-un proces conceptual unic și ulterior printr-o naștere unicizantă. Dintre ele, mai ales pre-viața dramatică, văzută ca o călătorie vizionară avându-l ca punct zero pe increatul autosuficient, alături de "emirii însetați de absolut, prin nisipuri spulberate de vânt", îi constituie materia poetică într-un lung șir de texte din Fiul omului (Cartea Românească, București, 1986), alegorii ale trecerii prin spații nervaliene, din bizara lumină a "Marelui Întuneric
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fantastic etc. - timp simbolic: timp limitat (durată trecătoare: clipa, ceasul, ziua, anii; timp ciclic, rotitor; „fugit irre parabile tempus“, „râul heraclitean“ al timpului)/ilimitat (vecia, veacurile, prezentul etern al naturii, eternitatea creației)/timp bivalent (universal și individual)/atemporalul (asociat divinității, increatului) timp al începuturilor (timp originar; zori de zi, primăvara; copilăria)/al sfârșitului (timp tragic, agonic, durată thanatică: amurg, toamnă, golul istoric, preatârziul etc.) timp sacru: timp mitic, arhetipal (timp al genezei/al etnogenezei; „vârsta de aur“, timpi eroici; timp echinocțial
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
al teluricului, al întunericului (Din umbra falnicelor bolți, umbra negrului castel). Contrastiv, planul cosmicuniversal este figurat prin imagini ce închipuie infinitul celest, spațiu al unei geneze continue, al lumilor ce izvorăsc din haosul primo rdial și pier în miezul de increat în care sălășluiesc Demiurgul și Hyperion. În antiteză cu lumea măruntă a fetei de împărat, lumile nepământene ale luceafărului sunt reprezentate prin simbolul sferei, ca imagine a unui univers total, armonios, integrator. Item 3: ilustrarea a patru elemente de compoziție
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Barbu vorbește, despre "aceasta sondare a eului meu cel mai secret"26, despre experiența onirica drept sursă a creațiilor sale poetice din prima perioadă de activitate (1921-1924). Regăsim metaforă din "Veghe", în forme ușor modificate, si in ermeticele versuri din "Increat": Rotit de două ori la mărul-soare"27, ori cele din "Secol": "[...] când soarelui voit / Arcuite pajurile catari" [s.n.]28. "Destipărit"29, deoarece este o energie ce generează spontan, - contrar percepției noastre obișnuite 30 -, nu după modele, trasându-și și jalonându
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
infrarealism 68 care cercetează bazele percepției pentru a-i deduce legea [principiile]". Procedeele folosite de poetul francez decurg (se deduc), "apodictic" am putea spune, din natură specială a referentei, în poezia să, pe care poetul român o circumscrie, inspirat, astfel: Increatul cosmic: adică existentele embrionare, germenii, peisajele nubile, limburile. Alegându-și că domeniul al operațiilor poetice punctele critice ale unei naturi întregite prin adaosul unor existente ideale, Rimbaud se dovedeste încă o dată om de stiinta căci savantul - matematicianul mai ales - în
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
integrează și dezintegrează; noul venit pe lume este "împământenit" cu ajutorul apei, prin taina botezului, cel plecat pe ultimul drum va fi condus de ființa apei pentru a i se dezlega rădăcinile din pământul acestei lumi. Desăvârșind ieșirea la viață a increatului, apa șlefuiește informalul, deschizând calea înspre cunoașterea ființei din lucruri. "Adevărat ochi al pământului" 126, apa rescrie codul viețuirii celor două lumi, lumea increatului, a informalului, a elementarului, și lumea creației. Această repunere în ordine a profanului, prin intermediul unui element
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
apei pentru a i se dezlega rădăcinile din pământul acestei lumi. Desăvârșind ieșirea la viață a increatului, apa șlefuiește informalul, deschizând calea înspre cunoașterea ființei din lucruri. "Adevărat ochi al pământului" 126, apa rescrie codul viețuirii celor două lumi, lumea increatului, a informalului, a elementarului, și lumea creației. Această repunere în ordine a profanului, prin intermediul unui element generator de alte forme procesuale ale creatului, construiește matricea semantică a structurilor mitice. De la formele primare ca " origine a vieții", "mijloc de purificare", "centru
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
majoritatea miturilor, apa este considerată un element cosmogonic activ, al cărui destin este de a conferi lucrurilor dynamis-ul creației. Dihotomia apă vie / apă moartă anulează divorțul dintre viață și moarte, iar apa ritualică (lustrală sau magică) purifică pământul de amintirea increatului. Absența apei, în schimb, este asociată, în multe mitologii, cu infernul sau cu "lumea morților"131. În mitologia română, apa a avut aceleași valențe primordiale, de element, substanță esențială și germinativă sau de categorie proteică și generatoare de viață. De la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pământului" 185, formând împreună "schema fundamentală a materialității": "Pământul frământat cu apă este (...) schema fundamentală a materialității" 186. În mitologia românească, în unele variante despre facerea lumii, cele 4 elemente primordiale apa, pământul, focul, aerul pun temelie universului, învestind ontologic increatul: "Pământul stă pe apă, de unde și credința că de aceea izvorăște apă când săpăm în pământ; pământul e așezat pe apă, iar cerul ca o umbrelă deasupra lui; alții cred că pământul e așezat pe apă, apa pe foc și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ușura "traiul" pe lumea cealaltă 353. Trecerea într-o altă dimensiune existențială, a temporalului scăpat de traumele profanului, se realizează printr-un pact organic dintre universaliile ontologice. Relaționarea procesuală dintre arhetipuri stabilește rețeaua de semnificații mitice, valorificând semantic dihotomia creat / increat. B. OBICEIURI CALENDARISTICE I. APA Timpul sacralizat, ca ieșire din timpul percepției cotidiene, exprimă pactul ontologic cu universul, determinând manifestarea ritualică a trăirilor, în deplină concordanță cu ritmul cosmic. Timpul mitic reînnoiește periodic relația cu cosmosul, primenind viețuirea în spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
la 9 ani, sub supravegherea unui solomonar, șarpele se transformă în zmeu, care dezlănțuie stihiile și evocă duhurile rele ale pământului.343 Din punct de vedere mitic, șarpele este dual, material, androgin, și șarpele spiritual, ca arhetip al haosului, al Increatului, dar și principiu al vieții primordiale. În arta geto-dacă, șarpele magic este prezent, cu rol apotropaic, pe podoabe, pe coifuri, pe armură fiind înfățișat alături de un cap de bour. În cultura greco-romană, șarpele are semnificații farmacopeice. În complexul basilical protocreștin
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ce s-ar putea întîmpla. De aceea și e poezia mai filosofică și mai aleasă decît istoria: pentru că poezia înfățișează mai mult universalul, cîtă vreme istoria mai degrabă particularul". Metodica rimbaldiană este a omului de știință și are ca obiect increatul cosmic: "adică existențele embrionare, germenii, peisajele nubile, limburile. Alegîndu-și ca domeniu al operațiilor poetice punctele critice ale unei naturi întregite prin adaosul unor existențe ideale, Rimbaud se dovedește încă o dată om de știință. Căci savantul - matematicianul mai ales - în cele
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Tu, însă, nu ești decît tatăl de foc - pe dulcea mea mumă n-o cunosc. O, necruțătorule, ce-ai făcut cu ea? Iată enigma, dar a ta e și mai adîncă. Tu nu știi de unde vii, de aceea te crezi increat; și necunoscîndu-ți începutul, te dai drept neînceput. Eu știu despre mine ceea ce tu nu știi despre tine, atotștiutorule! O, duh limpede, există dincolo de tine ceva pentru care toată veșnicia ta nu e decît timp și întreaga ta forță creatoare nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
var”, pus protector „între trup și ce-i afar”. Mică vietate hermafrodită, melcul e o făptură perfectă, ce nu are nevoie decât de sine însuși; în somnul lui hibernal (tulburat printr-un act de magie, dar unul necugetat), el simbolizează increatul, virtualitatea pură, latența neprimejduită de vreo „concretizare” în ordinea fenomenală. Inexistentul, odată ieșit din condiția lui, suportă capriciile și rigorile ce apasă lumea viului; spiritul, deschis imprudent către materie, intră și se transformă în ea, devenind „perisabil”. Sinteza nu e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
regele ciupearcă”, visând la unirea cu o ființă omenească, care însă e însetată de lumină, încearcă s-o aducă pe lapona Enigel în spațiul securizant, închis, al propriei condiții, „în somn fraged și răcoare”. Prelungită imprudent, tentativa expune din nou increatul logicii aspre, implacabile a viului - care nu e alta decât consumul, alterarea, altfel spus, moartea: „Dar timpul, vezi, nu adăsta,/ Iar soarele acuma sta/ Zvârlit în sus, ca un inel”. Părăsirea paradisului inexistenței, chiar și dintr-o aspirație superioară, se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
raționalist și pozitivist: aceasta nu va fi și calea urmată de poet, ci calea de la care el se consideră dator să se abată, pentru a atinge astfel veritabila asceză, atitudinea „de vis și extaz”. Puritatea ce nu trebuie alterată a increatului (Oul dogmatic, Riga Crypto și lapona Enigel, După melci) și puritatea ce nu trebuie alterată a poeziei se „susțin” așadar reciproc, ca două fețe, asemănătoare dar nu identice, ale unei monede. Universul liric barbian se configurează ca un sistem, cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
realitate „primă” și impură - o realitate de care poetul să îl despartă mereu, să încerce mereu să-l despartă. Aspirând către marea lumină necreată a spiritului pur, poetul s-a oprit de câteva ori pe granița care desparte creatul de increat. Nu cunoaștem în întreaga literatură un alt poet care să fi îndrăznit a-și propune dificila temă a trecerii de la neființă la viață, vraja magică a desfacerii din adâncurile mobile ale posibilului. TUDOR VIANU SCRIERI: După melci, cu ilustrații de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
presentimentul morții nu întârzie să-și semnaleze prezența: „Scârție lung cariul în pieptul vechi al morii/ unde te duci călătorule?”, rezonanță, parcă, a versului eminescian. Fiorul existenței capătă acum o dimensiune tragică. Iubirea și moartea, pruncul ca speranță, ca viitor increat devin teme obsedante, într-o tensiune perpetuă, stranie: „Să alergi printre meri/ cu moartea pe buze/ spune-mi iubito/ cine-o ar mai putea face?” (Orpheu). Prin această antinomie structurală - sete de viață, bucurie, senzualitate vitală, voință de creație și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
s-a diminuat pînă la dispariție sau pînă la lipsa de discernămînt. Dacă admitem asemenea registre, le admitem în calitate de construcții mentale ale individului sau ale unui grup, ca fapte psihice sau culturale. Iată un al doilea obstacol: universalul (creat și increat) devine în modernitatea tîrzie chestiune de opinie, de convingere privată sau produs al unor tradiții culturale. Dar tocmai această inversare a ierarhiei realului ne poate interpela, poate stîrni o reacție salutară. A subsuma transcendența mentalului individual sau colectiv e un
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
omului, care face din el o ființă liberă, un interlocutor liber al divinului. în volumul The Desecularization of the World, coordonat de Peter Berger, Abdullahi A. An Na'im3 arată, de pildă, ce nepertinentă e teza continuității directe între Coranul increat, sharia (legea religioasă a societății) și comunitatea islamică perfectă, o dogmă esențială pentru fundamentaliști. Ca și alți autori, el se referă la musulmanul comun care nu se consideră pe sine o ființă teleghidată de voința divină, care admite, prin urmare
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
Cusanus nu se referea nici la combinația contrariilor, produsă de natură, nici la sinteza lor, obținută de rațiune. Eficace în această conjuncție este tocmai distanța, ruptura calitativă dintre termeni (finit și infinit, relativ și absolut, unu și multiplu, creat și increat). Ea deschide înțelegerii un șir nesfîrșit de porți și pasaje spre Ultim, care rămîne de neatins, dar intens atrăgător, căci stă dincolo de zidul conjuncției opuselor. Dat fiind că se bazează pe paradoxul conjuncției-în distanță, metoda cusană se poate declara în
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
apofatică a divinului. Etajînd realul într-o ordine fără fisură al cărei supremum e Unul, monismul sistematic poate fi tot atît de odihnitor pentru rațiune ca și dihotomiile statice. Dar el riscă să rateze ruptura de nivel între creat și increat, să instaleze, între Principiu și manifestare, o molcomă continuitate, prăpăstii ușor de trecut, imposibile identități. El riscă să fie de două ori nerealist. întîi inadecvat față de majestatea Unului, pe care îl definește, în funcție de producțiile lui, drept capăt al ordinii lumii
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
degrabă decît un curent sau o școală de spiritualitate 4. Apofatism existențial 5, gustat în experiența contemplativă și în cea liturgică, el e formulat într-un limbaj care își spune propria depășire, într-o teologie unde conjuncția-în-distanță dintre creat și increat devine Paște, transitus : trecere deifiantă a unei alterități în cealaltă 1 sau, potrivit lui Origen, întrepătrundere, contextură. în acest orizont, existența universală are, dincolo de curgerea și peripețiile ei manifeste, o mișcare secretă care o poartă către arhetipul intra divin al polarelor
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
de ordine care apar la trecerea a ceea ce H.-R. Patapievici numește cezurile realului (mai cu seamă cezura cosmologică dintre vizibile și invizibile, marcată de granița dintre Cerul cristalin și Empireu, după care urmează cezura esențială, cea între creat și increat. Dante are două feluri alternative de a vizualiza Empireul, în funcție de posibilitățile de percepție ale naturii sale. Pe o anumită treaptă, percepe Empireul ca un sistem teocentric de nouă cercuri (cetele îngerești) e reprezentarea cosmologică a Empireului. Pe măsură ce pătrunde în Empireu
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]