359 matches
-
dar e o simetrie asimetrică, dată fiind diferența ontologică și cognitivă dintre cele două. Deosebirea lor radicală nu revine totuși la o iremediabilă separare, la un paralelism de nedepășit. Potrivit doctrinei creștine a imaginii, chipul christic se oglindește în mod indelebil în străfundul ființei umane. Prin această rădăcină transcendentă a ființei sale, animată de inspirație și de travaliu spiritual, omul poate participa la perspectiva divină asupra realului. Condiția necesară pentru participare este inversarea perspectivei umane, așadar o inversare a inversării ei
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Într-un excelent studiu privind stigmatul identității etnice, Sorin Antohi dă ocol sferei semantice a noțiunii de „stigmat”, care „acoperă deopotrivă mărcile miraculoase ale elecțiunii divine (prin memoria simbolică a rănilor lui Cristos), atributele externe ale maladiei și handicapului, sigiliul indelebil al justiției pe corpul marilor delincvenți, semnul oprobriului public la adresa persoanei ieșite din «normalitatea» specifică a unei comunități”. Evident, În capitolul de față, eu mă refer la această ultimă accepțiune a termenului. Vezi Sorin Antohi, Civitas imaginalis. Istorie și utopie
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
aparent inexpugnabilă a primului roman cantemirian și spre mustoasa țesătură "eroicomică" a Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Doamna Elvira Sorohan ne-a făcut, cu o strictețe pe care o dă doar responsabilitatea actului modelator, să înțelegem și să prețuim dicțiunea, marca indelebilă a autorului, în aceeași măsură cu fenomenul ancorat în istoria culturală prin care se naște literatura română. Dincolo de condiția scriptică particulară, de finalitatea istoriografică, de existența "întâmplătoare" sau, dimpotrivă, cultivată și livrescă a efectelor estetice, Cronicile ne-au apărut, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
lumină conjuncția fericită a darurilor lui H. Dar zguduit de moartea, în 1888, a fiicei sale, Iulia, va trăi din ce în ce mai departe de lume, în credința comuniunii spiritiste cu ființa dispărută. Încercarea de filosofie Sic cogito (1892), cu o pecete fantezistă indelebilă, multe din poeziile cuprinse în volumul Sarcasm și ideal (1897) sunt mărturii ale unei dramatice măcinări lăuntrice. Se retrage la Câmpina, unde construise un castel bizar, al cărui proiect ar fi fost transmis de Iulia prin efluvii de natură mistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
a gândi chiar, noi suntem memorie. Nu trebuie să-l citim pe Husserl pentru a înțelege că unitatea interioară a persoanei umane este intim legată de relația conștiinței cu temporalitatea. Voit sau nu, timpul mijlocește orice formă de înțelegere, din indelebila copilărie spre orizontul inflexibil al morții. Fără timp, conștiința umană n-ar putea opera sinteze. Fără alchimia temporalității, nici o gândire n-ar atinge armonia înțelegerii. Prostia nu este doar un deficit de perspicacitate, ci și de memorie. La celălalt pol
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
aspect imemorial, întrucât memoria individuală nu poate înregistra momentul nașterii trupești și, cu atât mai puțin, clipa survenirii, „dintr-odată” (exaiphnes), a harului renașterii duhovnicești. Pe de altă parte, acest eveniment baptismal nu se uită, întrucât efectele regenerării sunt atotprezente. Indelebil, evenimentul renașterii „din apă și din Duh” formează învelișul amniotic al conștiinței noastre etice și teologice. Fără acest har al începuturilor, care trebuie înnoit mereu, nimeni nu are garanția unității și integrității spirituale. „Nașterea de sus” este singura care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a "originilor", la care ar fi aduse să compară o operă sau un autor; el este mult mai vast și la cu totul alt nivel, acel câmp în care se efectuează ceea ce Sollers a numit, superb și într-un mod indelebil, (...) traversarea scriiturii: e textul în măsura în care traversează și este traversat] (Roland Barthes "Réponses", în Tel Quel, nr. 47/1971, Paris: Éd. du Seuil, p.101). 52 Michael Riffaterre "L'intertexte inconnu", Littérature, nr. 41, februarie, 1981, p.4. 53 Smaranda Vultur
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
greu peste liziera unor forme de timp, mai exact a unor conținuturi pozitive (pentru a relua o formulă de mai tîrziu a lui Cioran însuși) de timp. De la timpul paradiziac al anilor petrecuți la Rășinari, unde tutelar a fost simbolul indelebil și atotcuprinzător al Coastei Boacii, la timpul spațiului urban, fie că e vorba de Sibiu sau București, un timp străin, agitat și agresiv, care îți descompune ființa și îți strivește identitatea. Rostul sau valorizarea experienței spirituale în regenerarea adolescenței, în
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
scene ale romanului, la edificarea romanescului "domiciliu", stau un sacrilegiu, o naștere vinovată. În universul Hortensiei Papadat-Bengescu, "casa de zid" asociază construcției propriu-zise o altă concepțiune. Zidarul / zugravul italian a lăsat, cu ultima frescă a conacului din Prundeni, o urmă indelebilă în familia Hallipilor: bastarda Mika-Lé, motivul direct al "dezmembrării casei familiale". "Secretul nașterii" izbucnește nefast și în casa Linei Rim. Concert din muzică de Bach se deschide cu pătrunderea în casa nouă a Rimilor, una convențională pentru ficțiune, însă funestă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
altfel, prestigiul fabulos al felului de existență al vânătorului în comparație cu acela al cultivatorilor sedentari se menține încă la numeroase populațiuni primitive 17. Sutele de mii de ani trăite într-un fel de simbioză mistică cu lumea animală au lăsat urme indelebile, în plus, extazul orgiastic e capabil să reactualizeze comportamentul religios al primilor paleohominizi, când vânatul era devorat crud; e ceea ce s-a întâmplat în Grecia, cu adoratorii lui Dionysos (§ 124), sau la începutul secolului al XX-lea, la populațiile A
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
au împrumutat ceva din argintul lunii de pe cer, parcă și ea părtașă la masa poeziei. Prudență între strigăt și vehemență? Dar poetul are dreptul să se rostească, presimțindu-și marea eclipsă a ființei. Poezia ieșeană îmi pare a fi o indelebilă obsesie unde ordinea biologică este răvășită cumplit de focuri lăuntrice. E puțin? Într-o mare și elocventă întâlnire a poeților ieșeni, magistrul se adresează discipolilor spunându-le că veșnicia cântului, a melopeei celeste nu poate fi pusă la îndoială. Unul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Lumea lui Caragiale a devenit parte din lumea în care trăim, s-a mulat pe reflexele noastre mentalitare, ne-a modelat gesticulația coti- diană, atât în spațiul public, cât și în cel privat, și a configurat o stilistică particulară, un indelebil profil identitar. Ce e de făcut ? Să ne privim cât mai adânc în această oglindă, să ne cunoaștem mai bine, să ne lăsăm posedați de geniul lui Caragiale, să devenim caragialieni, adică înțelepți, buni și ironici. I Caragiale - contemporanul nostru
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
exagerate autoaprecieri, care ne sapă nu rareori temeliile unei construcții ridicate cu mari eforturi personale. Ce și mai ales cine este acest eu de care „se bucură” nu puțini, dar cu care mulți nu știu „ce să facă”, șoarece insistent, indelebil, care ne urmărește până În cele mai obscure cotloane ale psihicului, accentuând disperat, strident, nepotrivirea noastră nu atât „cu lumea”, cât cu ceea ce am fi dorit „să fim”, singurătatea nedorită, incomodă În care ne aflăm, dar, În același timp, interzicându-ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
studierii societăților post-comuniste. Una dintre aceste școli vede în istoria acestor societăți un obstacol în calea structurării clivajele politice. O alta raportează polaritățile prezente la o matrice istorică formată în timpul regimului comunist. Iar ultima pune în lumină o amprentă istorică indelebilă imprimată în perioada interbelică în cazul țărilor Europei Centrale și Orientale. În cele trei situații sunt adoptate metode distincte pe care le vom numi respectiv topologică, genetică și arheologică. A. Metoda topologică: istoria ca obstacol Autorii care aplică literal modelul
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
conturează un nou principiu de gradare. Noi piste pot fi trasate atunci când atenția este îndreptată nu doar spre perioada comunistă, ci și spre perioada interbelică: trebuie atunci să observăm că istoria a marcat Europa Centrală și Orientală într-un mod indelebil; clivajele contemporane nu fac decât să scoată în evidență vechi fracturi. C. Metoda arheologică: istoria ca amprentă Asemeni unui arheolog, cercetătorul poate reconstitui la suprafața istoriei urmele clivajelor formate în perioada interbelică și în timpul regimului comunist. Conflictele care izbucnesc în
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Administrative/916_a_2424]
-
numai asupra calității generice a textului, ci și asupra construirii atmosferei. Definită, în enciclopedia editată de Jack Sullivan, drept "unitate a stilului și a sensibilității, care evocă o dispoziție, un mediu sau un gând puternic" (1986: 15), atmosfera este marca indelebilă a vocii auctoriale, semnătura însăși a artistului. Pentru a se impune în ochii lectorului ca înspăimântătoare, atmosfera trebuie să degajeze o stare de încordare periculoasă cu un minimum de elemente exterioare. Unul dintre cei mai influenți muzicieni ai terorii, Iannis
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
arhidiscutata proză scurtă Nasul (publicată în 1835). * * * Prosper Mérimée31, autor al renumitei proze Carmen, care stă la baza operei omonime a lui Bizet, este un strălucit reprezentant continental al prozei terorii. Contribuția sa la dezvoltarea tipului de povestire supranaturală este indelebilă. Două sunt capodoperele sale: La Vénus d'Ille (1837) și Lokis (1869). Prima povestire are în prim-plan scenariul însuflețirii pygmalioniene a unei vechi statui a zeiței iubirii, care învie în noaptea nunții eroului, provocând o adevărată tragedie. Ca și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și Panaitescu). Nici unul dintre ei nu are curajul să-și mărturisească deschis frica, însă fiecare caută, instinctiv, compania celorlalți. În sfârșit, capitolul subsecvent narează o nouă incursiune a Christinei în dormitorul lui Egor; prezența moartei este identificabilă grație amprentei olfactive indelebile: "O putea vedea întreagă pe Christina și nici o tresărire a feței sale de ceară nu-i scăpa. Mirosul de violete se răspândise acum în toată odaia". Scena erotică subsecventă, de voyeurism consumat în penumbră, nu este lipsită de concupiscență otrăvită
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ofițeri, profesioniști sau rentieri, dar și scriitori, pictori, colecționari, artiști decăzuți sau oportuniști, histrioni sau cumularzi, interesanți din punct de vedere artistic în măsura în care exprimă un anume tip de umanitate. Ca de pildă, Ioanide, genialoid capricios, simpatic, creativ, încrezător în forța indelebilă a faptei artistice, opus tipului uscat, protocolar, inertului profesor de construcții Pomponescu, încremenit în proiectul "catedralei neamului". Nu reușim să ne opunem ispitei de a cita începutul unei ficțiuni romanești, al cărei personaj, întâmplător, se numește Mateiu I. Caragiale: Se
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
Papu, probabil forțat de împrejurări politice), precursor al megalomaniei naționale priincioase megalomanului comandant suprem. Calul de bătaie al lovinescianului critic Eugen Negrici este G. Călinescu, neîndoielnic, cel ma iscusit dintre formatorii gustului și orientării cititorilor prin confecționarea și oferta unor indelebile proiecții mitice, validate, acreditate uneori până la sanctificare mai ales în vremea apariției acelui terifiant Index librorum prohibitorum din anii cincizeci. Autonomia esteticului lansată de Maiorescu (dar care "nu s-a coborât la critica literară", ignorând opera lui Alecsandri și a
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
salvatoare (maeștri yogini ai Upanișadelor, practicanți ai disciplinei tapas-renunțare). Semnificanța pură a marilor poeme ale lumii este o stare de fapt a unui limbaj rezonant-sugestiv prin puterea sa magică de a transmite mesaje spirituale; semnul și manifestarea semnului se armonizează indelebil și universal. Alături de cuvântul exprimat există cuvântul doar gândit. În tradiția indiană, Manas (mintea) ar fi cel care ne-ar gândi, fără sunete și cuvinte, alimentat însă de vitalele vibrații Prana. Limbajul silențios este o formă de purificare a ecranului
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
lui Joyce. Dar, spre deosebire de acesta, volumul cubanez nu sacrifică nici o clipă plăcerea lecturii în favoarea unor demonstrații de virtuozitate, fără ca virtuozitatea să sufere totuși vreo scădere. Dacă ar fi s-o explic pe scurt, deși sînt încă sub impresia ei puternică, indelebilă, aș spune că ea rezidă în felul în care autorul ține în frîu nenumăratele fire narative (și tocmai pentru că nu e o operă obstinat tehnică, puțini cititori se vor apuca să le numere), fiecare cu un registru propriu. O explozie
Trei tigri (a)politici by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/5732_a_7057]
-
în slujba adevărului, devine expresia unei meserii periculoase, eroul unei știri rare, dar și al unei glume bune sau a unui truc reușit pentru că Tintin știe să fie și „malin”. Ce mai are Tintin? Un smoc de păr rebel, semnul indelebil al unei vârste care se vrea fixată deplin în personaj: adolescența. Tintin este ușor de confundat cu un adolescent, deși este probabil trecut de douăzeci de ani. Ceva copilăresc este imprimat în ființa lui și chiar atunci când dă pumni - deh
Tintin se întoarce... din America by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5084_a_6409]
-
oriunde și în orice, și în gura închisă, în gura propriu-zis mută. Dacă teama ar trebui să aibă o culoare și o densitate a ei, ea nu poate fi decât galben-leșioasă și extrem de bine pisată și de insinuantă, volatilă, deși indelebilă, asemeni unei pudre copleșitoare, lesne dusă încoace și-ncolo de cel mai slab vânticel... Încerc să ghicesc. Ce s-a întâmplat la 18 mai 1963, exceptând praful prezent totuși mai de mult în viața bucureșteană. Nu-mi amintesc nici un alt
18 mai 1963 (variantă la Praful ) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11210_a_12535]
-
noi cu niște coarne de reni pe cap, primite în dar și strigând prin vuietul motoarelor: eghi... cketiu... harom... neghi! Spun drept, după aceea, în București, zile la rând, dacă mă duceam la piață, făcând socoteala, mă pomeneam cu un indelebil uigur eghi, cketiu, harom, neghi... * Repet întâmplarea deoarece, zilele trecute, recitind Istoria țărilor românești, cronicarii munteni 1, Stolnicul Constantin Cantacuzino, în încercarea de a lua pulsul stilului românesc, în devenirea lui - gen analiștii politici de ieri și de azi - dau
Ungurește by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11073_a_12398]