3,607 matches
-
atingi de păpuși. Să le rupi doar capul. Să nu dai în fetițe. Să faci tablouri cu pisici și floricele și pentru cei care nu știu să le facă (în cazul ăsta, eu). Să te ferești de dușmani. Să iubești indienii. Să taci când ți se spune să taci. Și câte și mai câte: o grămadă de îndatoriri și probleme de care eram nevoit să mă ocup în permanență. Noroc cu bunul Dumnezeu. Care, de acolo de la el, din cerul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
hipnotizat cu o ușurință mai mare decât cea a unei bătăi din palme, acela nu putea fi decât Radu. Dacă mai pun la socoteală și teoria lui (altminteri o revelație cu acte în regulă) care dădea drept sigură apariția zeului indian Manitu în spatele blocului D 13, probabilitatea ca o grădină să se transforme într-un ditamai sanctuarul căpăta dintr-odată firescul și siguranța unei certitudini. În prezența lui, cuvintele obișnuite se fâstâceau, se retrăgeau timide în spatele vreunui Migu sau Doru, încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
să se grăbească dacă vrea să devină faimos. Atît de burghez eram. Era singurul bărbat pe care-l văzusem cu plete pînă la umeri. Avea părul cărunt, rărit și strîns În creștet cu o bandană albastră, cum și-l prindeau indienii. Altfel, nu arăta deloc ca un indian. Numele lui era Jerry Magoon. Era un tip mic și Îndesat, cu capul mare. Avea nasul mic, de irlandez, o mustață lungă și pleoștită peste gura mare cu buze subțiri și ochi albaștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
faimos. Atît de burghez eram. Era singurul bărbat pe care-l văzusem cu plete pînă la umeri. Avea părul cărunt, rărit și strîns În creștet cu o bandană albastră, cum și-l prindeau indienii. Altfel, nu arăta deloc ca un indian. Numele lui era Jerry Magoon. Era un tip mic și Îndesat, cu capul mare. Avea nasul mic, de irlandez, o mustață lungă și pleoștită peste gura mare cu buze subțiri și ochi albaștri, dintre care unul un pic cîș. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
anume. I se ceruse o cărticică subțire ca o broșură, Balada cafenelei triste. Cea care o dorea era o pitică, o tînără Îmbrăcată Într-un palton de cămilă atît de larg că atîrna pe ea ca pe un cort de indieni și Îl tîrÎia pe pămînt. Partea de jos era murdară de noroi. Se afla de ceva timp În prăvălie, aparent uitîndu-se la cărți, dar eu cred că de fapt Încerca să-și adune curajul pentru a vorbi. Imediat ce și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
astă seară va săvîrși o faptă pe care nici un alt pacient nu cutezase s-o săvîrșească Înaintea lui: va intra nesilit În „Pavilionul special“. În timp ce cobora tiptil, cu băgare de seamă, scările, Îi veneau În minte cuvinte ca „pionier“ și „indian“. În salon luminile erau stinse, dar, cum perdelele nu fuseseră trase, Încăperea era scăldată În razele lunii. Se auzea susurul fîntînii și se vedea limpede umbra argintie a frunzișului. Exemplarele din The Tatler erau rînduite pe mese, scrumierele fuseseră scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
sociabil. Schimb din când în când câteva cuvinte cu meteorologul, domnul Kauderer, când îl întâlnesc la observator. Domnul Kauderer trece pe acolo întotdeauna la amiază, ca să noteze datele înregistrate. E un bărbat înalt și uscat, cu fața întunecată, ca un indian din America. Sosește pe bicicletă, privind fix înaintea lui, ca și cum ar avea nevoie de toată concentrarea ca să se poată ține în echilibru pe șa. Reazemă bicicleta de gheretă, desface catarama unei genți de un stâlp și scoate un registru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
rafalele crivățului, se năștea revoluția secretă ce avea să transforme forța trupurilor și sexelor: Irina credea în asta și reușise să-l convingă nu numai pe Valeriano - fiu de judecător de district, licențiat în economie politică, discipol al unor guru indieni și al teozofilor elvețieni, era adeptul predestinat al oricărei doctrine la limita gândirii - dar și pe mine, care veneam de la o școală mai dură, pe mine, care știam că viitorul se juca pe termen redus între Tribunalul revoluționar și Curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Oquedal va fi mai puțin lung decât drumul ce-mi va rămâne de făcut, odată ajuns la acel ultim sat, la granițele lumii locuite, la granițele timpului vieții mele. Sunt Nacho, fiul lui Don Anastasio Zamora, i-am spus bătrânului indian ghemuit lângă zidul bisericii. Unde este casa? „Poate că el știe“, m-am gândit eu. Bătrânul și-a ridicat pleoapele roșii și umflate ca de curcan. Un deget, un deget uscat ca așchiile folosite la aprins focul, a ieșit de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
completa în figuri bine conturate, nu aduce cu sine cuvinte spuse, ci doar voci confuze, cântece potolite. Abia în a treia curte senzațiile încep să capete formă. Mai întâi mirosurile, aromele, apoi lumina unei flăcări luminând fețele fără vârstă ale indienilor adunați în bucătăria mare a Anacletei Higueras, pielea lor smeadă, ce ar putea fi foarte bătrână sau adolescentă; poate erau deja bătrâni pe când tatăl meu era aici, poate sunt fiii celor din generația lui, care acum îl privesc pe fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lăsat într-o ușoară pantă. — Atunci, l-ai cunoscut pe tatăl meu, Anacleta? — Mai bine nu l-aș fi cunoscut, Nacho. N-a fost o zi fericită când a pus piciorul în Oquedal... — Dar de ce, Anacleta? — A adus numai rău indienilor... și nici albilor nu le-a făcut vreun bine... Apoi a dispărut... Dar nici ziua în care a plecat din Oquedal n-a fost o zi fericită... Toți ochii indienilor sunt fixați asupra mea, ca ochii de copil privind la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
piciorul în Oquedal... — Dar de ce, Anacleta? — A adus numai rău indienilor... și nici albilor nu le-a făcut vreun bine... Apoi a dispărut... Dar nici ziua în care a plecat din Oquedal n-a fost o zi fericită... Toți ochii indienilor sunt fixați asupra mea, ca ochii de copil privind la un prezent etern lipsit de iertare. Amaranta e fiica Anacletei Higueras. Are ochii migdalați, nasul ascuțit și nările lipite, buzele subțiri cu un contur ondulat. Eu am ochii asemănători, nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nasul ascuțit și nările lipite, buzele subțiri cu un contur ondulat. Eu am ochii asemănători, nasul la fel, buzele identice. — E adevărat că semănăm, eu și Amaranta? o întreb pe Anacleta. — Toți cei născuți la Oquedal seamănă între ei. Chipurile indienilor și ale albilor se confundă. Oquedal este un sat cu foarte puține familii, izolat pe munte. De secole ne-am căsătorit între noi. — Tatăl meu era străin... — Tocmai. Dacă nu-i iubim pe străini, avem motivele noastre. Gurile indienilor se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
Chipurile indienilor și ale albilor se confundă. Oquedal este un sat cu foarte puține familii, izolat pe munte. De secole ne-am căsătorit între noi. — Tatăl meu era străin... — Tocmai. Dacă nu-i iubim pe străini, avem motivele noastre. Gurile indienilor se deschid într-un suspin lent, guri cu dinți rari, fără gingii, de bătrânețe decrepită, de schelete. Există un portret pe care l-am văzut, pe când treceam prin a doua curte, fotografia măslinie a unui tânăr, cu coroane de flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
coroane de flori în jur și luminată de o candelă cu ulei. — Și mortul acela din portret are aerul familiei... îi spun Anacletei. Acela este Faustino Higueras, Dumnezeu să-l aibă în paza sfinților săi arhangheli! spune Anacleta, iar printre indieni se înalță un murmur de rugăciuni. Era soțul tău, Anacleta? întreb eu. — Fratele meu, spada și scutul casei și al indienilor, până când dușmanul s-a ivit în calea lui... — Avem aceiași ochi, îi spun Amarantei, ajungând-o din urmă printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
spun Anacletei. Acela este Faustino Higueras, Dumnezeu să-l aibă în paza sfinților săi arhangheli! spune Anacleta, iar printre indieni se înalță un murmur de rugăciuni. Era soțul tău, Anacleta? întreb eu. — Fratele meu, spada și scutul casei și al indienilor, până când dușmanul s-a ivit în calea lui... — Avem aceiași ochi, îi spun Amarantei, ajungând-o din urmă printre sacii din a doua curte. — Nu, ai mei sunt mai mari, spune ea. Atunci să-i măsurăm, și-mi apropii fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
arămiu și ondulat cu fierul. Brățările grele strălucesc de câte ori duce lingura la gură. Jacinta, fiica ei, a fost crescută la colegiu și poartă un tricou alb de tenis, dar privirile și gesturile ei sunt la fel ca ale fetelor de indieni. — Pe atunci, în acest salon erau mese de joc, povestește Dona Jazmina. La ora asta începeau partidele și durau chiar și toată noaptea. Unii și-au pierdut moșii întregi. Don Anastasio Zamora se stabilise aici pentru jocul de cărți, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu femeile, nu era greu să toace puținul care-i rămânea. — A avut încurcături cu femei în casa asta...? mă hazardez s-o întreb. — Se ducea noaptea să le caute, dincolo, în cealaltă curte..., spune Dona Jazmina, arătând spre locuințele indienilor. Jacinta izbucnește în râs, ascunzându-și gura cu mâinile; îmi dau seama în clipa aceea că e identică cu Amaranta, chiar dacă e îmbrăcată și pieptănată cu totul altfel. — Toți seamănă între ei, la Oquedal, spun eu. E un portret în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
însă, era complet indian. Locuia cu ei, le lua partea... și așa a murit. — Era alb după tată, sau după mamă? — Câte lucruri vrei să știi... — Toate istoriile din Oquedal sunt așa? spun eu. Albii care se-ncurcă cu indienele... Indieni care se încurcă cu femei albe... — La Oquedal, albii și indienii se aseamănă. Sângele e amestecat încă de pe timpul cuceririi spaniole. Dar stăpânii nu trebuie să se încurce cu slugile. Noi putem face tot ce vrem, cu oricare din noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
așa a murit. — Era alb după tată, sau după mamă? — Câte lucruri vrei să știi... — Toate istoriile din Oquedal sunt așa? spun eu. Albii care se-ncurcă cu indienele... Indieni care se încurcă cu femei albe... — La Oquedal, albii și indienii se aseamănă. Sângele e amestecat încă de pe timpul cuceririi spaniole. Dar stăpânii nu trebuie să se încurce cu slugile. Noi putem face tot ce vrem, cu oricare din noi, dar așa ceva nu, niciodată... Don Anastasio se născuse într-o familie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
vrem, cu oricare din noi, dar așa ceva nu, niciodată... Don Anastasio se născuse într-o familie de proprietari, chiar dacă era mai sărac decât un cerșetor... — Ce legătură are tatăl meu cu toate astea? — Du-te să ți se explice cântecul indienilor: ...După ce pleacă Zamora... suntem chit... Un copil în leagăn... și un mort în groapă... — Ai auzit ce a spus mama ta? îi spun Jacintei, de cum putem vorbi singuri. Eu și cu tine putem face tot ce vrem. Dacă vrem. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lovituri de cuțit, iar celălalt se apăra cu ponchoul și încerca să-l facă pe dușman să cadă în groapă. S-au bătut așa până în zori, iar pe pământul din jurul gropii dispăruse praful, atât era de îmbibat de sânge. Toți indienii din Oquedal făceau cerc în jurul gropii goale și al celor doi tineri gâfâind și însângerați, și stăteau muți și nemișcați, ca să nu tulbure judecata Domnului, de care depindea soarta tuturor, nu numai a lui Faustino Higueras și Nacho Zamora. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în pământul acesta. Dar pentru tatăl tău a fost o victorie amară; a plecat de fapt chiar în noaptea aceea și n-a mai apărut în Oquedal. — Ce-mi tot spui, Anacleta? Asta e o groapă goală! — În zilele următoare, indienii din satele din jur sau de departe au venit în procesiune la mormântul lui Faustino Higueras. Plecau la revoluție și-mi cereau relicve de luat la luptă, într-o cutie de aur, în fruntea regimentelor: o buclă din părul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
dechidem groapa și să deshumăm cadavrul. Dar Faustino nu era acolo, mormântul lui era gol. Din ziua aceea s-au născut multe legende: unii spun că l-au văzut noaptea, alergând prin munți, pe calul lui negru, veghind asupra somnului indienilor; alții spun că va reveni, călărind în fruntea coloanelor, numai în ziua când indienii vor coborî la câmpie... „Atunci el era! Eu l-am văzut!“ aș vrea să spun, dar sunt prea tulburat ca să articulez un singur cuvânt. Indienii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
gol. Din ziua aceea s-au născut multe legende: unii spun că l-au văzut noaptea, alergând prin munți, pe calul lui negru, veghind asupra somnului indienilor; alții spun că va reveni, călărind în fruntea coloanelor, numai în ziua când indienii vor coborî la câmpie... „Atunci el era! Eu l-am văzut!“ aș vrea să spun, dar sunt prea tulburat ca să articulez un singur cuvânt. Indienii cu torțe s-au apropiat tăcuți și acum fac cerc în jurul gropii deschise. În mijlocul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]