3,598 matches
-
neputincioși, aiuriți. Cineva anunță că medicul va veni imediat. Nuța Cordel dădu buzna peste ei, cu coama de păr negru ridicată în slăvi, continuând să împroaște, din limba despicată, venin. Luana alunecă pe covor, închise ochii și doctorul o găsi inertă, pierdută, crin alb tăiat de la rădăcină. * * * În salon, pe pervazul din dreapta, Ștefan aranjase un buchet de trandafiri. Le schimba apa în fiecare zi, cu o dorință nestăvilită ca ei să nu se ofilească mai înainte ca ea să-și revină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
poartă, îl văzu pe slujbaș făcându-i semne și pricepu că cea purtată de dubița albă era Luana lui. Alergă ca un nebun în parcare, urcă la volan și urmări mașina din față, pradă celor mai negre presimțiri. Urmă trupul inert al Luanei în goană nebună pe holurile spitalului, își făcu loc printre medicii aplecați asupra ei, strigând-o necontenit pe nume. Când o văzu culcată în așternutul alb, absentă la tot ce era în jur, pradă unui somn adânc din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
trezească. De data asta n-am să mai fac ce vrea ea. Nu accept să se mai joace cu mine. Sanda simți pentru el o adâncă compasiune, atâta milă cât și pentru trupul subțire născut din ființa ei care zăcea inert, aruncându-i într-o neagră disperare. Îl privi cu ochi pierduți și el, impresionat de durerea acestei mame nefericite, îi promise cu o fermitate care, în acel moment, părea o adevărată nebunie: Am s-o aduc înapoi. După trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-mă în privirea lui intimidată, doar un autograf rămâne din mine, nu mai e nimeni aici, au plecat prietenii de mult, cobor și mă duc acasă, să dorm, să dorm, tocurile merg înaintea corpului care se bălăngăne și înaintea brațelor inerte din umeri, vă urăsc pe toți! Vă urăsc! Fuck you all! Fucking shit! Fuck you all! Vă urăsc pe toți! Prea multe povești în capul meu, prea mulți vampiri de la distanță înfipți în carnea mea, îi arunc cu înjurături și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
a sa, decis să o păstreze cu orice preț, cât mai mult timp. Ea nu opuse nici o rezistență și lucrul acesta Îl descumpăni. O trase spre el și ea se supuse. Cuprins de teamă o sărută stângaci, timid. Ea era inertă. Drumul până la el, teama că tot ce i se Întâmpla acum putea fi doar un exces al imaginației ei Îi sleiră puterile. De ce naiba nu cânta și el la chitară ca toată lumea? De ce nu avea degete scurte și păroase, strălucind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
am lăsat în voie cornul în poala ei, fericit de darurile sorții, și aproape instantaneu m-am cufundat în somnul cel mai adânc. Am visat vânătorii cu ceata lor de câini cum se apropiau tot mai mult de corpul meu inert, cu simțurile paralizate, și-am știut pe dată că, pentru prima oară, intuiția mea a dat greș. Trei săgeți aplicate cu măiestrie în puncte nevitale ale trupului meu aproape neînsuflețit au avut darul de-a mă întoarce cu greu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
moment statuar al zilei, în care orice activitate la câmp sau casnică înceta. Satul se cufunda într-o liniște ireală; animalele se pregăteau surd de culcare, cu excepția găinilor, care ciorovăiau vag și straniu. Și mâinile lui și picioarele se relaxau inerte, gârbovite de atâta muncă și soare. Dar gândurile alergau libere și stinghere prin tăcerea densă și apăsătoare. Bătrânul. Străbunicul, copilul și fereastra Bătrânul copil și străbunicul stau pe prispă și contemplă valea. El nu-și mai poate aminti acum dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
stări ce te pot disloca și aresta din timpul și spațiul tău. Tocmai această stare de elevație este singura ce te poate desprinde de tine; spiritul tău aparent liber, în fapt, înrobit, flutură și palpită în spații subtile, iar trupul inert, împiedicat, rămas în urmă, este incapabil de-a răspunde satisfăcător noului context erotic. Nu înseamnă asta că natura firii mele este aceea de a fi mereu îndrăgostit? Și că așa am fost și am avut nevoie să fiu întotdeauna? Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
acesta una îngrozitoare... Ar dori să se ridice, să se desprindă de pat, dar o paralizie totală îi imobilizează fiecare mădular, în fapt o lene și o lasitudine imensă o împiedică să ia orice fel de inițiativă din trupul ei inert. Și gândul ei zboară imediat salvator către copilăria ei, când moartea o înspăimânta mai ales în măsura în care-i inducea un implacabil sentiment de singurătate. Se și imagina cum se va întâlni cu mama ei dincolo, și-atunci nu se va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aveam ca să-i umplu rezervorul, am văzut cu ochii mei că era ras, chiar s-a prelins puțin pe bară cînd i-am pus bușonul, zice. — Atunci care-i explicația, întreabă Monte Cristo, exact în clipa în care automobilul încremenește inert pe macadam. — Nu-mi vine să cred că am rămas fără benzină, nu reușește să-și revină Petrică după șocul primit și, deblocîndu-și ușa, sare primul din mașină încordat ca un arc. — Haideți să coborîm cu toții, zice domnul Președinte, gîndindu-se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
dreapta în mandibulă fără nici un avertisment, acuma n-o să-ți mai umble gura, îi strigă urmărindu-l cum se prăbușește la pămînt cu ochii dați peste cap înghițindu-și limba. L-ai omorît, se sperie Gulie primul, privind la masa inertă, în timp ce Dendé, păstrîndu-și sîngele rece, se apleacă deasupra lui întorcîndu-l pe o parte, a dat rău cu capul le strigă privind la firișorul de sînge care îi țîșnește din țeastă, dați-mi ceva ascuțit, le strigă, și cu degetele începe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
în drum. Vor cunoaște dîra, că-i glod afară. Atunci aburcă-mi-l în spate. Portofel este descărcat la vreo 150 m, în dreptul unei grădini, fără casă. Peste strada Podișului se așterne liniștea. Portofel zace cu fața în sus, complet inert. Dinspre vest înainta prin noroi Gheorghe Oieru, beat și el criță. Îl zărește pe Portofel și se oprește. Dom' Portofel, dar știu că te-ai îmbătat, nu glumă. Îl studiază și remarcă: Văleu, da' ce cucui fain ai. Te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să vedem. Dacă am dreptate, mergi din nou la mine și stai pînă dimineața? Dar dacă am eu dreptate? Păi, vom avea de lucru puțin, nu? Tinerii se întorc cu pas vioi și îl văd pe Ionel întins pe pămînt, inert. Este mort, cheamă Salvarea. Cei doi tineri încearcă și ei ce pot, fata plînge. Nu-i mort, Doamne, a deschis ochii. Salvarea vine, însoțită de tărăboiul de rigoare și se trag concluzii: Nu-i mort, dar nici mult nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
să-l lase. Din acest motiv, la un acces de furie, l-a trimis pe Cezar la luptă. Acesta, cu un salt spectaculos, a prins de beregată Fiara și de aici nimeni nu a mai putut opri lupta. Fiara stătea inertă, moartă și MacKena, cu un baston, a încercat să-l lovească din nou pe Cezar. Bietul cîine a suportat și bastoanele lui MacKena în timpul luptei, dar acum terminase treaba și s-a dat la mîna agresorului. Vasile a ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Fătuca asta, adică Rodica, era lucru fin de tot și doar cei cu o exagerată "dare de mînă" aveau acces la niște chestii pe care nu pot să le spun. Parșivu, spaima cuțitarilor, pistolarilor, ninjiștilor și parșivilor, a căzut lat, inert ca un tăbîltoc, în plasa drăcoaicei Rodica. Hai cu mine la Soare Apune, o ruga Ceaun cu o voce seacă, ieșită dintr-o gură uscată. Și mama? Doamne, s-o las pe mama singură, fără nimeni pe lume? Această poziție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
plutire într-un paradis al simțurilor ascuțite. Mergi pe la mine? Cum vrei... De fapt ar fi acceptat senin și mersul în iad, sau rai, era tot una. Se simțeau prin toate terminațiunile nervoase, iar realitatea din jurul lor era un decor inert, neparticipant la trăirile lor. A fost frumos, spune fata, lipindu-și trupul și sufletul de băiat. Nu te mai scap din mîini. Îmi ajunge experiența pe care am trăit-o. Cum a fost cu... celălalt? întreabă aproape brutal. Fără importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
da. Lara plînge. Costică Bostan se apropie de fată și nu mai întîmpină nici o rezistență. Se lasă în mîinile vecinului și lacrimile nu mai contenesc. Deși face încercări s-o liniștească, fata plînge pînă îi seacă izvorul lacrimilor. Este total inertă și Bostan dorește să încheie această aventură neașteptată. O să am grijă de tine. A murit și tătuța meu. Nu fi prostuță. Ba sînt. A doua zi Lara atîrna de o funie în tinda casei. Și-a pus capăt zilelor, săraca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nesomn. Visele încuiate se deosebeau între ele prin ordinea evadărilor: vise roșcate, vise blonde, vise brunete... Se trezea de câteva ori pe noapte: transpirat, epuizat, dezamăgit. Semne printre cearșafuri. Vise colorate, vise lucioase, vise slobode, vise netede, vise umede, vise inerte, vise dumnezeiești... "Anatema de o mie de ori vă zic vouă" strigătul lui Moise în pustie. Patima avea gust, avea miros, patima avea cântec și descântec, formă, culoare, patima putea fi dusă de mână: Și nu mă duci, Doamne, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
durerea cu diverse rețete pentru diluat întunericul. Amăgirea în sine exces de masochism, remediu pentru suferința ce se pliază mai ceva ca o cămașa de nuntă, voință dusă până la strâmtorarea sufletului, și mai mult, voință măsurată după iluziile răstignitului (model inert, pironit pe catapeteasmă). Trecea în fiecare duminică prin fața altarului, își compara cu el singurătățile: două borcane de sticlă în care urmează să închizi ermetic toamna. Amăgirea că se mai poate îi strâmtora pielea, oasele, creierul, amăgirea că se mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
bătăi de inimă se moare o dată și fiecare bătaie este o înviere; viața, înghesuită între coaste, se repetă din doi în doi, din trei în trei, încurcă și o ia de la capăt. La 4 dimineața, visul este parte din jumătatea inertă a corpului, morții au cele mai clare visări, precum orbii percepția luminii. Viața în zori, între așternuturi, este un fel de promisiune amânată. Trupul, ca o stâncă legată de piciorul muntelui, aproape că se prăbușește în neant; viața încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ceaiul din cești. Nu știam ce oră a zilei este, nu simțeam nici foame, nici sete, nici frig, nici cald. Cred că dacă tăiai o bucată din mine sau îmi smulgeai o mână sau un picior aș fi rămas la fel de inertă. Totuși, în răstimpuri, un fel de arc metalic mă împingea spre Gerhard, căruia îi țipam cu o voce agresivă : "Trebuie să facem ceva ! Trebuie să fa-cem ceva !" Încă o noapte de așteptare mută; de data asta, Marina Pavlova a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
am pierdut pe holurile școlii. Imploram spiritul Marelui Bronz care, prin simpla sa prezență, descuraja pe vremuri orice apetit războinic al adversarilor, deși, aveam să aflu, nu repezise măcar un singur pumn în falca vreunui adversar. Eram fricos, neputincios, speriat, inert... Cum stăteam rătăcit într-un colț, a venit o ceată de fete, cu glas disperat: "Z, numai tu poți să..." M-au luat pe sus. Era ca și cum m-ar fi dus către eșafod. Chiar încercam să caut o rugăciune finală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o tresărire. Semăna cu teama, dar era mai mult un refuz mintal, parcă s-ar fi ascuns de ea. I se părea stupid. Seara târziu era pe terasă. Vântul bătea și Doru spera Ca'vântul să-i ducă departe starea inertă, totul. Ca un vis urât. Sau poate să-1 ducă și pe el și să nu se mai oprească decât peste o veșnicie. Și să nu-și mai amintească nimic. Ieși pe străzi. Le colindă absent. Nu vroia să fie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
îl socotește cititorul acum, plin de mânie. Era doar arogant și rece. Avea o atitudine de biruitor. Deloc nu se gândea că vărsase sânge nevinovat, luând viața unui om (practic, fără motiv!). La momentul înmormântării Carlei - acel stârv rece și inert de pe catafalc -, își făcu și el apariția printre îndoliații ce Istorisiri nesănătoase fericirii 63 formau convoiul funerar, îmbrăcat fiind în straie negre și cu o adâncă și neprefăcută durere sufletească pe chip, gândind cucernic: „Dumnezeu s-o ierte!”, iar pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
cele mai multe ori, mi se întâmplă să visez numai draci. De ce visez numai draci? Mereu, când mă observă, ei toți tăbărăsc peste mine, mă trântesc brutal la pământ și se așază, cu toată greutatea lor ticăloasă, exact deasupra mea. Țintuit și inert mă țin, în felul acesta, toată noaptea și mă scaldă numai în torturi! Iar eu - trist lucru! - resimt asta de parcă ar fi cel mai real lucru cu putință; parcă aș fi pe deplin treaz și legat puternic de mâini și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]