501 matches
-
așa cum este energia internă. Pentru a defini lucrul mecanic, să considerăm un gaz închis într-un cilindru cu ajutorul unui piston mobil de arie S. Gazul exercită o presiune asupra pistonului și îl împinge astfel că acesta se deplasează pe distanța infinitezimală Lucrul mecanic elementar este după definție Dar cum forța care acționează asupra pistonului este pSF = (p fiind presiunea exercitată de gaz) rezultă că: Principiul I al termodinamicii a fost formulat prima dată de către medicul german R. Mayer și acesta afirmă
BIOFIZICA by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]
-
prima dată de către medicul german R. Mayer și acesta afirmă că: a) Dacă sistemul se consideră izolat adiabatic (adică nu se face schimb de căldură cu mediul inconjurator), 0=Qδ și: b) Dacă sistemul nu este izolat adiabatic, pentru procese infinitezimale principiul I al termodinamicii se scrie: Dacă se înlocuiește expresia lucrului mecanic din formula (IV.6), atunci se obține principiul I al termodinamicii Principiul I al termodinamicii are forma locală: Sub forma globală principiul I al termodinamicii se poate scrie
BIOFIZICA by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/533_a_1006]
-
eul în ruptură" sînt cîteva din numeroasele repere tematice ale noului stil. Meditația romanului implică adesea expresia înfruntării cu sine, a unei conștiințe temporale singulare, o psihologie restrînsă obsesional la veghea lucidă și hipersensibilitatea nevralgică a naratorului, atent la înregistrarea infinitezimală a obiectului. O formă a "descompunerii" vii, în care E. M. Cioran, de pildă, întrevedea, în stilul caracteristic, golul: "Credința că psihologia ne permite să ne descifrăm esența avea să ne lege de actele noastre, de gîndul că ele au o
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Petrescu, este un răgaz care nu a stat întotdeauna la dispoziția naratorului. Este o schimbare de optică în maniera romancierului de a construi, în a așeza proporțiile edificiului său. " Condiția" umană poate fi reprezentată în simplificare tipologică sau în perpetuarea infinitezimală a individualului, irepetabil și acut particular. Eroii romanului "static" sînt atrași în sfera observației cu forța unei curiozități răbdătoare și inalterabile. Insațiabile. Roman "fără subiect", după declarația autorului însuși, "static" potrivit chiar taxinomiilor lui Anton Holban, Ioana se compune aglutinant
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
senzațiilor" este, prin întîmplare, recreat, pot țîșni la suprafața trăirii, aruncînd în stare de vibrație conștiința suspendată, însă febril căutătoare a sensului transformării, clipe îngropate în uitare, dar latente în conștiința noastră. Mai mult, semnificația lor sporește în claritate și infinitezimale nuanțe, fiindcă se scaldă în lumina unei înțelegeri miraculoase, revelatorii. Metafora alteori folosită, chiar preferată a scriitorului, vorbește despre "developare", ca în procesul fotografiei, revelator al "clișeelor", cadre "fotografice" purtătoare ale unui conținut virtual, refuzat înțelegerii, promițător în imaginea întunecată
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
o milionime dintr-o milionime), astfel încât o concentrație superioară este percepută ca un miros respingător de urină; femeile au praguri de trei ori mai joase decât bărbații în special în timpul menstruației. Pentru persoanele sensibile la acest miros, chiar și dozele infinitezimale pot fi excitante. Depășirea unei cantități infime provoacă mai mult reacții de aversiune (mirosul de transpirație din lifturi sau din aglomerație) decât de atracție. Concluzie Așadar, pentru a plăcea cuiva, nu e nevoie să abuzăm de parfum, ci să evităm
[Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
distanță foarte mică una față de alta. Apariția acestei forțe din nimic poate părea aberantă pentru cine nu a venit în contact cu bizareriile mecanicii cuantice, care prezice existența în vacuum a unor fluctuații cuantice mani festate pe perioade de timp infinitezimal de mici, de ordinul a 10-25 s. Forța produsă de efectul Casimir demonstrează că, totuși, ceva există în spațiul vid dintre acele plăci. Deci, cât de vid este spațiul ? O altă descoperire referitoare la vacuum a fost aceea că în
Conexiuni by Florin-Cătălin Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/667_a_1016]
-
care legifereaz) astfel de schimb)ri structurale, ca cele introduse în America prin Actul de Ajustare Agricultur), din 1936. Variabilele independente reprezint) deciziile fiec)ruia, legate de cat de mult trebuie produs. De vreme ce decizia oric)ruia determin) doar o diferenț) infinitezimal) în totalul care va fi produs de toat) lumea, variabilele independente sunt inaccesibile celor din cadrul pieței. Urm)rirea concret) a interesului individual face că tuturor produc)torilor s) le mearg) și mai r)u. Ins), deoarece decizia nici unuia nu determin
[Corola-publishinghouse/Science/2255_a_3580]
-
la scara timpului sunt doar câteva momente de înțelegere și fericire. Totuși, această ființă a inventat modalități de a vedea ceea ce ochiul liber nu poate vedea, de a auzi ceea ce urechea nu poate auzi, de a cântări mase imense și infinitezimale, de a număra și separa mai multe lucruri decât poate să țină minte. Această ființă învață să vadă cu mintea vaste porțiuni ale lumii pe care nu le-ar putea niciodată vedea, atinge, mirosi, auzi sau ține minte. Treptat, își
by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]
-
ea optimizează cunoștințele. Ingineri și tehnicieni își pun noi probleme și aduc noi soluții. Astfel, progresul cunoștințelor și al punerii lor în practică reprezintă un proces cumulativ. Și fiecare inovație se inspiră din descoperiri făcute în trecut. O ameliorare chiar infinitezimală favorizează creșterea. Astfel, cu cât este mai dezvoltată economia, cu atât ocaziile de a se perfecționa se înmulțesc și cu atât eficacitatea este mai mare. Stocul de cunoștințe ale populației active se mărește deci cu o rată în creștere pentru
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
evenimente în afara cursului obișnuit al gândirii logice. Mai ales unele coincidențe (le spunem "stranii") mă obsedează. Din coincidențe se nasc superstițiile și, în ce mă privește, nu sunt deloc scutit de superstiții. Dacă s-ar pune la microscop o picătură infinitezimală de suflet omenesc, sunt convins că în obiectiv s-ar vedea o mulțime de stranii structuri superstițiile angajate într-o permanentă mișcare browniană. De altfel, un om lipsit de superstiții ar fi o absurditate, ar fi lipsit de un strict
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fluidității și transparenței, teoria nu este decât o cârjă inutilă. Dar nu mă pot abține să nu remarc că fizica modernă atestă că totul este vibrație. Cea mai mică parcelă a spațiului-timp este traversată de un număr infinit de vibrații infinitezimale. De la neuron la spațiul interplanetar, totul este vibrație. Chiar vidul, conform fizicii cuantice, este plin de vibrații care conțin În mod potențial, În sânul lor, Întreaga realitate vizibilă- de la atomi la galaxii. Fizicianul nu poate demonstra existența unei componente spirituale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
demonstrând că nu se pot face observații obiective, Întrucât observatorul, prin acțiunea sa de observare, modifică starea cuantică a sistemului observat. În fizica cuantică, nu intensitatea unui câmp energetic cuantic contează, ci forma, structura sa. Astfel, chiar și cel mai infinitezimal câmp cuantic poate afecta o particulă, modificându-i starea. Nu intensitatea contează În fizica cuantică, ci existența sau inexistența acelui câmp cuantic. O forță nu trebuie neaparat să fie activă, ea poate exista și ca potențial, acest potențial fiind esențial
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Magda COZLAC () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93107]
-
nu poate fi atins, atâta timp cât universul este într-o mișcare permanentă. Exemplul cel mai elocvent este bucla spiralei din geometria euclidiană, acceptată secole de-a rândul, pentru ca descoperirea geometriei neeuclidiene să o limiteze la lumea macroscopică, geometria neeuclidiană reprezentând lumea infinitezimală și cosmică. Separarea cunoașterii de conștiință este doar o consecință didactică a nevoii de a explica atributul ei epistemologic. Daniel Clement, Dan Dennett III3 redă complexitatea funcționării creierului ca fiind rezultatul permanentului feedback neuronal și al transformării gândirii într-o
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
complexitatea ei. Spirala evoluției tinde să devină foarte neregulată, cu valori foarte diferite ale legilor descoperite. Spre exemplu, Legea refracției optice, lege universală, este incomparabilă ca importanță cu Legea universală a gravitației. Și chiar această lege se modifică în lumea infinitezimală a microcosmosului. Biofilosofia a fost fundamentată de gândirea unor personalități pragmatice: Hippocrate 9 , Aristotel, Galen, Avicenna, Maimonide, Copernic, Leonardo, Descartes, Leibniz 14 , Kant15, Spinoza, Bacon și Kuhn5. Biofilosofia își are partea ei de contribuție la descoperirea structurii ADN-ului în
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
elemente: energia (E) cu masa (m) și viteza luminii (coeficientul Planck la pătrat).Viteza de propagare a luminii, de 229.792,458 m/s sau 1 miliard 79 de milioane de km/oră, este și viteza propagării gravitației. În lumea infinitezimală a fizicii cuantice, descoperirea dihotomiei materiei în particulă-undă și demonstrarea efectului observatorului explică diferența dintre obiectivitate și subiectivitatea realității înconjurătoare. Incertitudinea percepției începe să fie înțeleasă prin noțiunea de spațiu-timp: două evenimente sunt similare pentru doi observatori dacă sunt privite
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
lumii, a fost vizionar: "Lumea nu este numai o ființă vie, ci viul unic". În sfârșit, acest dicton despre unicitatea vieții este dovedit azi ștințific de studiile genetice. Infrastructura cunoașterii și conștiinței este creierul în entitățile sale - anatomică, celulară și infinitezimală. Creierul anatomic a fost cunoscut încă din antichitate, cel celular odată cu apariția microscopului, cel infinitezimal odată cu descoperirea fizicii cuantice. Putem deci împărți cunoașterea în două categorii, cea preinfinitezimală (PreI) și postinfinitezimală (PostI). Dintre cele șapte organe ale omului, creierul este
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
sfârșit, acest dicton despre unicitatea vieții este dovedit azi ștințific de studiile genetice. Infrastructura cunoașterii și conștiinței este creierul în entitățile sale - anatomică, celulară și infinitezimală. Creierul anatomic a fost cunoscut încă din antichitate, cel celular odată cu apariția microscopului, cel infinitezimal odată cu descoperirea fizicii cuantice. Putem deci împărți cunoașterea în două categorii, cea preinfinitezimală (PreI) și postinfinitezimală (PostI). Dintre cele șapte organe ale omului, creierul este sediul celor două funcții majore: cunoașterea și conștiința. Creierul este organul care guvernează organismul cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
observație și pentru a-i observa caracteristicile și, În primul rând, nu-i așa, pentru a-l pune În evidență - el prinde realitate: din virtual devine real. Deoarece, s-a observat acest lucru, nu numai că el „ocupă” un timp infinitezimal Între trecut și viitor, un timp virtual, dar și atunci când, printr-un anume efort sau Întâmplare, el „apare”, substanța sa este otrăvită de aceleași două „lespezi psihologice” citate mai sus. Am spus „Întâmplare” deoarece mi-am amintit că În romanul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lor de la „Europa liberă”, nu-l mai scot din „piosul cu duhul Pompiliu Marcea”? în centru, ne-am despărțit, el pornind să descopere Iașul, iar eu, împreună cu Trandafirii, plecînd în căutarea unei florării. *Va trebui să povestesc cîndva „micile umilințe infinitezimale” (Max Gallo) pe care le-am suferit în liceul militar, în școala de ofițeri, în facultate și după terminarea ei. Va trebui, de pildă, să vorbesc despre pedeapsa nedreaptă de a lustrui, în genunchi, mozaicul unui lung culoar sau de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în lumea de la acest capăt al lunetei devine o pledoarie pentru „insuportabila ușurătate a ființei”, pentru mediocritate, pentru omul fără însușiri. La celălalt capăt al lunetei cele mai mici detalii sunt deodată exhibate, astfel încât le putem vedea structura internă, relieful infinitezimal. Acest fapt invocă uneori comportamente monstruoase, un grotesc care inițial era invizibil. Să observăm că a mări sau a micșora nu constituie numaidecât rezultantele unui demers etic. Augumentările sau minimalizările conduc la un efect care ține de pierderea raporturilor armonice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
posibilități, iar exacerbarea lor nu este decât o chestiune de timp și de situație, nu una de predicție. Oamenii și lucrurile În centrul piesei principale a lui Caragiale, probabil cea mai jucată piesă românească a tuturor timpurilor se află două infinitezimale, ambele însă devenite majore printr-un concurs de împrejurări : un lucru, o scrisoare, un bilet de amor și o persoană rămasă într-un relativ anonimat, formă de minimalizare semnificativă, Cetățeanul turmentat. De remarcat că biletul de amor ca element declanșator
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
avea Isus din solul care l-a văzut născându-se, din apele care l-au legănat. N-aș mai spune, atunci, "am călcat pe urmele lui" ci "privirile ni s-au întâlnit". Ca și cum aceste ondulări ale terenului, reverberând în doză infinitezimală un nu-știu-ce din persoana privitorului divin l-ar fi putut pune pe un hoinar pe aceeași lungime de undă luminoasă. Pentru că, nu-i așa, totul s-a schimbat în Palestina, în afară de marea Genesareth, și de tonurile roșietice ale zorilor, care
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
avut rolul hotărâtor. În al doilea rând, conturarea psihică a cuvântului ca element de limbă și capacitatea mintală de a recrea cuvântul în vorbire au fost consecința îndelungatului proces de trecere de la maimuțele antropoide la om, proces ale cărui începuturi infinitezimale se înscriu în seria reacțiilor instinctive ale animalelor. Complexitatea fonetică, gramaticală, semantică, articulatorie etc. a limbii ca fenomen definitoriu al speței umane necesită diverse unghiuri de abordare, care numai corelate pot oferi imaginea întregului. S-a întâmplat însă că unele
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și autoritățile se simt în egală măsură libere să trișeze. Perfidia libertății constă, în genere, în faptul că, în cazul ei, limita dintre uz și abuz e abia perceptibilă. O singură libertate pierdută e deja un început de sclavie. Un infinitezimal exces al libertății e pasul dintâi către libertinaj și anarhie. Pe de altă parte, Lordul Halifax avea dreptate: dacă ar fi ca libertatea să nu fie dată decât celor care o înțeleg și o practică inteligent, numărul oamenilor liberi ar
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]