972 matches
-
bons films. (fr.) DEF copii avea.AUX.3PL toți văzut toți de+DEF bune filme ' Copiii au văzut toți filme bune' Această distribuție se extinde și la formele nonfinite 31; forma nonfinită pe baza căreia putem aplica testele sintactice este infinitivul verbal precedat de a32(59a), care prezintă extrem de multe asemănări cu formele finite (59b,c) (Nedelcu 2013: §§I; II): negație propozițională exprimată prin nu (nu prin ne-, ca la gerunziu); procliză pronominală (spre deosebire de encliza pronominală a gerunziului) (v. Niculescu 2013
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
59) a. a nuîl (mai) citiel b. nuîl (mai) citește el c. nul-a (mai) cititel Testele sintactice care indică deplasarea verbului la flexiune aplicate mai sus (verbul precedă adverbe de tip des și cuantificatori flotanți) se extind și la infinitivul verbal precedat de a: (60) a. (obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel conchide că în română atât formele verbale sintetice și analitice, cât și formele nonfinite ca infinitivul se
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
la infinitivul verbal precedat de a: (60) a. (obiceiul de) [a (*des) mergedes la bunici] b. (înainte de) [a (*toți) venitoți la ziua mea] Putem astfel conchide că în română atât formele verbale sintetice și analitice, cât și formele nonfinite ca infinitivul se deplasează în mod sistematic în domeniul flexionar IP; în §§3.2; 3.3 infra, vom arăta că gerunziul se deplasează în domeniul C, tranzitând însă domeniul flexionar; comportamentul gerunziului este important din două puncte de vedere: (i) verifică (alături de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
În schimb, distribuția formelor analitice (55b, 56b, 57) arată că deplasarea verbului lexical are loc independent de trăsăturile trăsăturile ale subiectului, marcate în structura auxiliarului (a primului auxiliar în structuri cu auxiliar multiplu, cf. (57c)): verbul lexical (participiu verbal sau infinitiv) se ridică la stânga adverbului/cuantificatorului flotant, deși trăsăturile ale subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsăturile trăsăturile ale subiectului, marcate în structura auxiliarului (a primului auxiliar în structuri cu auxiliar multiplu, cf. (57c)): verbul lexical (participiu verbal sau infinitiv) se ridică la stânga adverbului/cuantificatorului flotant, deși trăsăturile ale subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
subiectului sunt marcate de auxiliarul verbal. Distribuția infinitivului verbal precedat de a validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
validează ipoteza că - în română, cel puțin - ridicarea verbului la flexiune este independentă de trăsăturile ale subiectului: spre deosebire de alte limbi romanice ca portugheza și galiciana, care dispun de infinitive cu flexiune de persoană (realizând trăsăturile ale subiectului)34, în română infinitivul nu prezintă mărci flexionare care să marcheze trăsăturile ale subiectului; deplasarea în domeniul flexionar este deci determinată de satisfacerea trăsăturilor verbale, nu a celor nominale. Din perspectivă comparată, comportamentul formelor verbale românești verifică ipoteza propusă de Biberauer și Roberts (2010
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
acela în care adverbul a fost menționat anterior în discurs: Aș vrea să-i vizitez mai des pe bunicii mei pentru (62a) sau Părinții tăi obișnuiau să meargă des la bunici? pentru (62b), marcând astfel o valoare topică (eventual contrastivă). Infinitivul verbal precedat de a susține această ipoteză de a analiză a adverbelor preverbale: a este un complementizator prepozițional care amalgamează proiecțiile de complementizator FORCE 0 și FIN0 în proiecția sincretică C0, astfel că generarea unei periferii stângi nu este posibilă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
proces. Din contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
contră, dacă analizăm auxiliarele românești, observăm că valorile sintactice marcate de acestea sunt modul și modalitatea; de exemplu, în perechea minimală de mai jos, auxiliarul voi specifică modul indicativ (modalitatea irrealis), iar diferențele de temporalitate sunt marcate de infinitiv, respectiv "infinitivul perfect" (de fapt, auxiliarul fi plus participiul verbal trecut): (89) a. voi pleca (viitor propriu-zis) b. voi fi plecat (viitor anterior) Ideea că auxiliarele nu sunt direct implicate în valorizarea temporalității este neechivoc verificată de perechea minimală de mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
fi marchează nonambiguu modalitatea irrealis, aparând la prezumtiv (prezent și perfect), viitor anterior, condițional perfect, subjonctiv perfect. Este de observat și că, în structura formațiilor analitice irrealis cu un sigur auxiliar (viitor propriu-zis și condițional prezent), verbul lexical apare la infinitivul scurt verbal; infinitivul se bazează pe tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
modalitatea irrealis, aparând la prezumtiv (prezent și perfect), viitor anterior, condițional perfect, subjonctiv perfect. Este de observat și că, în structura formațiilor analitice irrealis cu un sigur auxiliar (viitor propriu-zis și condițional prezent), verbul lexical apare la infinitivul scurt verbal; infinitivul se bazează pe tema imperfectivă (fapt observabil la verbe ca a merge), imperfectivitatea la nivel modal fiind citită ca irrealis. Mai interesant ni se pare că, atunci când necesitățile de satisfacere a temporalității impun selecția unui participiu perfect (prezumptiv perfect, viitor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de selecție selectarea unui complement irrealis) nu poate selecta direct participiul perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului fi, care să satisfacă trăsătura de selecție a auxiliarului principal. Subjonctivul perfect și infinitivul perfect validează această ipoteză de analiză: atât subjonctivul, cât și infinitivul sunt forme irrealis, după cum arată și morfologia lor (temă infectum, ca și prezentul), trăsătura de selecție a complementizatorilor să și a fiind identică cu cea a auxiliarelor de prezumptiv
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
perfect (formă perfectivă, asociată cu interpretarea realis, după cum arată perfectul compus); astfel, este necesară inserția auxiliarului fi, care să satisfacă trăsătura de selecție a auxiliarului principal. Subjonctivul perfect și infinitivul perfect validează această ipoteză de analiză: atât subjonctivul, cât și infinitivul sunt forme irrealis, după cum arată și morfologia lor (temă infectum, ca și prezentul), trăsătura de selecție a complementizatorilor să și a fiind identică cu cea a auxiliarelor de prezumptiv, viitor și condițional (selectarea unui complement irrealis); în cazul formelor de
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
viitor, după cum arată adverbele de timp. În fapt, propozițiile irrealis sunt nonactuale / nonfactuale. În ce privește derivarea propriu-zisă, ca și în cazul formelor sintetice (§3.1.2.4 supra), ne vom concentra asupra proceselor care se desfășoară în domeniul flexionar. Verbul lexical (infinitiv) este plasat în specificatorul VOICEP; din această poziție este vizibil pentru ACORD cu proiecțiile din domeniul flexionar IP și valorizează trăsăturile centrelor ASP0și T0, însă nu și pe cele ale centrului MOOD0. Trăsăturile centrului MOOD0, care amalgamează modul și modalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
de reținut • în structurile analitice, inserția auxiliarului nu blochează ridicarea verbului din domeniul flexionar; auxiliarele românești sunt centre care se inserează în MOOD0 • auxiliarele românești valorizează trăsăturile de mod (și modalitate) din proiecția verbală extinsă, iar verbul lexical (participiu trecut, infinitiv, gerunziu / participiu prezent) este direct implicat în valorizarea trăsăturilor de timp și aspect • astfel, spre deosebire de alte limbi romanice (e.g. franceza), verbul lexical se deplasează în [Spec,TP] în română, ca efect al implicării directe a verbului lexical în valorizarea trăsăturilor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
verbului la C, după cum arată în mod direct distribuția propozițiilor imperative: imperativul pozitiv se caracterizează prin deplasare la C, diagnosticată prin encliză pronominală (116a); formarea imperativului negativ implică procliză pronominală (116b-c), indiferent că se selectează un "imperativ surogat" (i.e. folosirea infinitivului în loc de imperativ), cazul generalizat (116b), ori că se utilizează infinitivul propriu-zis și în structura negativă, utilizare specifică pentru cele trei verbe care au moștenit în mod direct din latină formele de infinitiv (zi, du, fă61), nerecomandată de normele limbii literare
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
imperative: imperativul pozitiv se caracterizează prin deplasare la C, diagnosticată prin encliză pronominală (116a); formarea imperativului negativ implică procliză pronominală (116b-c), indiferent că se selectează un "imperativ surogat" (i.e. folosirea infinitivului în loc de imperativ), cazul generalizat (116b), ori că se utilizează infinitivul propriu-zis și în structura negativă, utilizare specifică pentru cele trei verbe care au moștenit în mod direct din latină formele de infinitiv (zi, du, fă61), nerecomandată de normele limbii literare, dar preferată masiv în uz în paralel cu imperativul surogat
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
că se selectează un "imperativ surogat" (i.e. folosirea infinitivului în loc de imperativ), cazul generalizat (116b), ori că se utilizează infinitivul propriu-zis și în structura negativă, utilizare specifică pentru cele trei verbe care au moștenit în mod direct din latină formele de infinitiv (zi, du, fă61), nerecomandată de normele limbii literare, dar preferată masiv în uz în paralel cu imperativul surogat (116c): (116) a. Citește-mi scrisoarea! Du-te acasă! b. Nu-mi citi scrisoarea! c. Nu te du(nelit.) / duce(lit.) acasă
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
trăsătura nonfinit este "tare" în română și trebuie verificată în mod direct, adică prin deplasare la C, asociată cu encliză pronominală (gerunziul), sau prin inserare a unui complementizator nonfinit în C, asociat cu lipsa deplasării la C și procliză pronominală (infinitivul verbal precedat de a). Această ipoteză surprinde diferența dintre morfologia "continuă" a gerunziului și morfologia "discontinuă" a infinitivului, sugerată în nota 33. Derivarea gerunziului pozitiv (124a) este redată în reprezentarea de mai jos; în lumina discuțiilor din acest paragraf, vom
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cu encliză pronominală (gerunziul), sau prin inserare a unui complementizator nonfinit în C, asociat cu lipsa deplasării la C și procliză pronominală (infinitivul verbal precedat de a). Această ipoteză surprinde diferența dintre morfologia "continuă" a gerunziului și morfologia "discontinuă" a infinitivului, sugerată în nota 33. Derivarea gerunziului pozitiv (124a) este redată în reprezentarea de mai jos; în lumina discuțiilor din acest paragraf, vom considera că domeniul flexionar al gerunziului nu conține o proiecție de mod (MOODP) și vom eticheta grupul din
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
în proiecțiile de topic sau de focus din periferia stângă; elementele X0 sunt complementizatori lexicalizând fie FIN0 (să), fie FORCE 0 (că, dacă; ca din structura ca... să sau ca să;cum etc.) Extensiuni • o situație specială prezintă a din structura infinitivului verbal: după cum au observat și Alboiu și Motapanyane (2000), a fuzionează centreleFORCE 0 și FIN0 într-o proiecție C0 nescindată 77; astfel, deși proiectează o propoziție nonfinită, infinitivul verbal precedat de a nu dispune de o periferie stângă propozițională; cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sau ca să;cum etc.) Extensiuni • o situație specială prezintă a din structura infinitivului verbal: după cum au observat și Alboiu și Motapanyane (2000), a fuzionează centreleFORCE 0 și FIN0 într-o proiecție C0 nescindată 77; astfel, deși proiectează o propoziție nonfinită, infinitivul verbal precedat de a nu dispune de o periferie stângă propozițională; cu excepția elementelor care închid domeniul flexionar (negația și pronumele clitice) (138a-b), domeniul preverbal nu poate găzdui constituenți dislocați, întrucât statutul elementului a nu permite proiectarea unei periferii stângi (138b
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
locală și sensibilă la specificarea categorială: nu se omit specificatorii proiecțiilor verbale (proiecțiile [+V]). În structurile analitice, auxiliarele sunt implicate în mod direct în verificarea trăsăturilor de mod și modalitate, iar verbul lexical (participiu trecut / gerunziu (i.e participiu prezent) / infinitiv) joacă un rol important în verificarea trăsăturilor de temporalitate; astfel, auxiliarele se generează în mod direct în poziție de centru al MOOD0, iar verbul lexical se ridică din domeniul vP prin mișcare locală spec-la-spec la [Spec, TP]. Deplasarea prin specificatori
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
NEGP], nu (ca marcator al negației propoziționale) blochează deplasarea verbului, inducând efecte de Minimalitate Relativizată. (viii) Un rezultat colateral este o schiță de descriere a sintactică a două forme nonfinite românești (în configurațiile în care generează propoziție nonfinită), gerunziul și infinitivul, discutate prin comparație ca urmare a trăsăturilor comune (generarea de propoziție nonfinită) și diferențiatoare (infinitiv: negare prin nu și procliză pronominală; gerunziu: negare prin ne- și encliză pronominală). Am avansat ideea că trăsătura [nonfinit] (găzduită de centrul completiv FIN0) trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]