436 matches
-
inflație / Viața își schimbă prețul / Aș cumpăra un covor mai scump / Să te înfășor în el după ușă / În camera alăturată / Mai întunecată / Poate fac și eu o investiție / de durată”), Tandrețea dintre noi propagă o poezie „dulceagă jucăușă”, unde ingenuitatea viziunii camuflează o melancolie difuză: „Tata este prima iubire pe care o lași / Când îl îmbrățișezi nu te mai lipești / De pieptul lui stai aplecată / Să nu se vadă sânii insolenți / care se cred acuma absolvenți / Înțelege și tu că
STEF. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289897_a_291226]
-
au făcut judecată de moarte, și l-au pus într-un car cu 2 boi, numai cu antiriul și cu nădragii, și au pus nește priviț la car, și i-au spânzurat răvășalile acelea” [expunere și voiaj infamante], dar - deconcertantă ingenuitate! - „ale cui vor fi fost, Dumnezeu știe...”. O crimă negociabilă Procesul deschis de urmașii postelnicului Costantin Cantacuzino pentru pedepsirea ucigașilor tatălui lor și, firește, pentru reabilitarea memoriei aceluia (o ignobilă răzbunare - socotește Anonimul Bălenilor: „Iar feciorii lui Costandin postelnicul Cantacuzino
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
ei: existența fantasticului (a „puterilor miraculoase”) ca „instrument de cunoaștere”, necesitatea, dificultatea și exemplaritatea inițierii, camuflarea sacrului În profan (până la contopire) și aluzivul dans dialectic al hierofaniilor pe care le Întâmpină sau le pregătesc personajele care o populează. Privită cu ingenuitate (câteodată intolerabilă pentru un examen serios), puntea plurală dintre opera științifică și literatura fantastică pare puțin populată de coincidențe, ca și de contrasensuri. Dimpotrivă, privită cu insistență, ea debordează și de suprapuneri voite, chiar dacă parțial camuflate, și de interacții care
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
siniștri), în stare de orice pentru atingerea unor scopuri personale meschine. Tezismul partinic, în spiritul orientării impuse după al IX-lea Congres al PCR, este evident, însă portretizarea plauzibilă a câtorva inși detestabili constituie, totuși, un merit. Clipa nu are ingenuitatea și savoarea epică din Niște țărani, dar posedă, în schimb, o abilitate picturală superioară celei din multe romane cu tematică industrială, nu doar din perioada manifest dogmatică. Aceste trăsături sunt prezente și în Dragostea și revoluția (I-III, 1981-1989), unde
SARARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289490_a_290819]
-
parte rădăcinile înfipte în literatura lui Ștefan Bănulescu. De toți afinii săi, Tudor Dumitru Savu se desparte prin temperamentul impulsiv și exuberant, dar mai ales prin absența rafinamentului manierist, prin lipsa preocupărilor pentru exercițiul parodic. Fondul prozei sale vine din ingenuitatea basmului. RADU G. ȚEPOSU SCRIERI: Marginea Imperiului, Cluj-Napoca, 1981; Treizecișitrei, București, 1982; De-a lungul fluviului, Cluj-Napoca, 1985; Fortul, București, 1988; Cantacuzina, Cluj-Napoca, 1995; Echipa Generalului, București, 2001. Repere bibliografice: Valentin Tașcu, Modalități narative, TR, 1981, 45; Petru Poantă, „Treizecișitrei
SAVU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289523_a_290852]
-
aristocratismului moldovean. Prăvale-Baba, carte a cărei acțiune se desfășoară într-un târg patriarhal, sugerează ideea că în lumea modernă înțelegerea vieții în latura ei sublimă nu o mai au decât copiii și dezmoșteniții soartei, care, chiar și bătrâni, își păstrează ingenuitatea. Constrângerile vieții adulte alterează fondul prim, originar edenic, al fiecăruia. În romanul Bal mascat, plasat în ambianța citadinismului ieșean, autorul e înclinat să smulgă măștile și să releve realitatea în nuditatea ei. Existența burgheză, asimilată pervertirii și pragmatismului, este incompatibilă
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
Z. izbește, la debut, printr-o senzualitate debordantă. Aproape toate cele șaisprezece piese ale ciclului Trandafirii negri din placheta Rostiri tari poetizează situații erotice, cu etalarea detaliilor corporale feminine. Vibrația cea mai autentic lirică se află în Candoare, poem al ingenuității adolescentine. În versurile din Apoteoz (1933) expresia tinde spre inefabilul muzical, erosul având inflexiuni epitalamice, cu ecouri din Cântarea Cântărilor. Aceeași tonalitate apare în Minois (1934): „Aș vrea să am asemenea poeților latini / puterea proslăvirii și geniul lor bogat / să
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
cu Omar Lara); Tan Swie Hian, Flori de prun, București, 1996. Repere bibliografice: Dan Mănucă, „Singur printre poeți”, IL, 1964, 7; Călinescu, Literatura, 211-216; Nicolae Manolescu, Marin Sorescu, LCF, 1965, 7; Streinu, Pagini, III, 41-48; Simion, Orientări, 196-211; Nicolae Manolescu, Ingenuitatea inteligenței, CNT, 1966, 22; Ivașcu, Confruntări, III, 84-86; Negoițescu, Scriitori, 472-473; Martin, Poeți, I, 205-211, II, 204-216; Vladimir Streinu, Iona, chitul și alți ihtiozauri, LCF, 1968, 3; Felea, Reflexii, 100-106; Dinu Pillat, Marin Sorescu, RITL, 1969, 3; Martin, Generație, 36-42
SORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289796_a_291125]
-
își deconspiră cheia alegorică spre final; nu lipsesc nici ironia, conștiința livrescă sau oralitatea discursivă. Lirismul de factură alegorică, în cheia unei drame individuale și naționale (Careu) sau păstrând o trakliană ambiguitate simbolică (Praful și pulberea), ajunge până la simplitatea și ingenuitatea trucată, postmodernă a unor poeme precum Căci spune chinezoaica: „Nu mai desena omuleți,/ oricât de mici,/ oricât de veseli,/ dacă nu-ți poți stăpâni creionul/ și-l lași să se împlânte/ - fie și numai un pic -/ în inima celui desenat
POPA-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288913_a_290242]
-
autoironie), către epicul ori portretul șarjat. Poetul declară, de altfel: „Sunt un François Villon, născut din flori,/ În jurul meu roiesc spânzurători” (Sunt un François Villon). Se disting unele poezii tip joc (cu „poantă” finală), de o simplitate cvasifolclorică. O anumită ingenuitate se manifestă, cu grație jucată, argheziană, și în poemele cu tematică religioasă: „A venit la mine și mi-a spus:/ «Lasă-mă să-ți zic Isus»./ M-a luat deoparte-apoi: «Ai fost tâmplar,/ Fă-mi până mâine-o cruce de
POPESCU-24. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288945_a_290274]
-
în postfața antologiei O milă sălbatică (1983), folosește termeni precum „vocația sublimității și a extazului”, „poet al beatitudinii și deopotrivă al beatificării”, observând și că debutul coincide cu apogeul valoric al poeziei lui P. Primul volum are, într-adevăr, o ingenuitate a percepției senzorial-spirituale, o prospețime a imaginii care se vor pierde ulterior, când tentația intelectualizării, comună echinoxiștilor, și predilecția pentru construcția hibridă, prolixă răpesc tocmai farmecul percepției pline, originare, cosmice. Nu e de neglijat influența formativă a lui Lucian Blaga
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
magilor (1996), în care reia, în stilul unei hagiografii romanțate, biografia Sfântului Francisc ori rescrie romanesc tema călătoriei inițiatice a celor trei magi, într-un discurs narativ reușit (mai puțin finalul, nonficțional), la persoana întâi (ceea ce îi conferă o anumită ingenuitate), combinând oniricul, proza de atmosferă fantastică și narația de tip istoriografic. Eseurile din Spuma și stânca (1991) și Revelații... mărturisesc convingeri despre poezia proprie, despre lirică în genere și despre scrisul unor confrați, mai ales din generația autorului, dezvăluind o
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
altminteri, e înviorată de buna intuiție a sufletului infantil. Povestind, autorul își exercită pornirea de a instrui, de a lămuri pe cei înțeleniți în neștiință. Și, totodată, de a tâlcui întâmplările pe care se apucă să le depene. Copilăria, cu ingenuitățile și șăgălniciile ei, este evocată în volumul Zori de iulie (1912) cu un surâs cât duios, cât amuzat (Din vacanțele de iarnă, La cireșe, Din vremea răcanului, Varga domnului, Hotărâre nestrămutată). Într-o seamă de „copii după natură” sunt surprinse
POPESCU-23. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
masca, ritul, jocul, convenția și revolta etc.) reverberează adesea în exegeză, devenind „teme” sui-generis ale discursului critic. Dar, pe de altă parte, lirica reprezintă o perpetuă încercare de emancipare a poetului de sub tutela criticului. Livrești, reflexive și autoreferențiale, poemele postulează ingenuitatea ca deziderat intangibil, și nu ca pistă de decolare a aventurii lirice. Din acest punct de vedere, drumul străbătut acoperă distanța de la stadiul de „prizonier al convenției” la acela de „rentier” al acesteia (Al. Cistelecan). Deși nedeclarată, captivitatea aceasta se
POP-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288888_a_290217]
-
puterea de a fi bătrână”). Sunt aici piese supuse unor exigențe prozodice speciale, sonete compuse cu un deosebit simț muzical, concentrând expunerea în metafore ale delicateții și candorii, care își găsesc sursa în „lumea” contradictorie a trăirii. P. are o ingenuitate care netezește livrescul artificios și sentimentalul, perspectiva modernistă și dulceața atitudinii nostalgice întoarse asupra vechimii rurale aducând versul la o formă ce asociază sensibilitatea solemnă și viziunea suprareală. Un text, Scurtă istorie, din volumul Celălalt (1985), este artă poetică și
PETRI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288794_a_290123]
-
câteva din momentele scurtei existențe a micului animal și durerea la dispariția prietenului patruped. Poetul procedează la antropomorfizarea câinelui, transformat în „interlocutor” tăcut, de fapt în rezonator al unor angoase, exaltări și gânduri proprii cu accente vitaliste, în simbol al ingenuității sufletești. G. Călinescu a opinat că punctul de plecare al ciclului de poeme ar fi fost poemul lui Ion Barbu despre „răpusul câine Fox”, ceea ce pare o exagerare. Barbiene sunt, într-adevăr, câteva rare și răzlețe sonorități, poate întâmplătoare, poate
POGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288870_a_290199]
-
deprimantă provocată de spectacolul naturii în destrămare, Amurg, Dies irae (după Leconte de Lisle) sau Sfârșit de toamnă îl prevestesc pe G. Bacovia. P.-P. este însă, în primul rând, un eminescianizant. Lirismul lui, în care răzbate sunetul pur al ingenuității, cuprinde totuși atâta autentică simțire, câtă să nu facă din el un searbăd epigon. Versurile erotice, în care se percep inflexiuni folclorice, capătă uneori tonalitatea idilelor lui G. Coșbuc. E poezia de factură intimistă a unui confesiv, nu lipsit cu
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]
-
Lazăr, obscurul profesor de liceu captivat de astronomie (asemenea autorului) și obsedat de descoperirea unui perpetuum mobile. Andrei se îndrăgosește de fascinanta Zina, în care proiectează toate aspirațiile sale de idealitate. Femeia răspunde inițial, din curiozitate amestecată cu atracția către ingenuitate, pasionalității profesorului, dar se retrage speriată de ceea ce ea consideră că ar fi un simptom de demență. Andrei va asista, deziluzionat, la scena cuceririi femeii visurilor sale de către Nae Inelescu, donjuanul local, „tipul cuceritorului patetic” (G. Călinescu), și se va
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
pe care acest gânditor fluid și imprevizibil ar accepta-o flatat, îmi imaginez că ea n-ar putea proveni decât din Nietzsche. Filozoful german spunea despre sine, cu infinită precizie: „Sunt o nuanță”. La aceasta, eseistul român își adaugă atributul ingenuității, care-i transformă identitatea aparent contradictorie într-un fapt paradoxal. H.-R. Patapievici a scris în ultimii ani cu o egală competență despre lumea lui Dante, istoria fizicii moderne, epistemologie contemporană, istoria ideilor, destinul „cerului” între sinodul de la Niceea și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
3, 10) a lui Dumnezeu. Părintele Teofil va rămâne în amintirea celor care l-au iubit acel duhovnic situat mereu la mijloc: între itineranță și sedentarism, între rigoarea patristică și elasticitatea bunului-simț țărănesc, între înțelepciunea rurală și urbanitatea intelectuală, între ingenuitatea scenică și un diafan histrionism, între discursul volubil și sentința ireductibilă, între licență și inovație, între certitudine și neprihănită șovăială. La toate aceste interstiții se întrupează chipul pacificat al unui bătrân care se încăpățânează să rămână veșnic tânăr. Taina firesculuitc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
genere, problema protecției anumitor indivizi/grupuri fără a-i discrimina pe alții, cu alte cuvinte definirea drepturilor specifice fără abolirea sau atingerea drepturilor universale (capitolul V); relansarea sărbătorilor publice ca școli ale virtuților civice, într-o perspectivă de o mișcătoare ingenuitate - de exemplu, fără apel la marile studii consacrate sărbătorii de antropologi și istorici (capitolul VI); idealul unei comunități care să aibă numai calitățile celor tradiționale, inclusiv o puternică presiune normativă, dar nici unul din defectele lor, între care sectarismul și represiunea
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
poeta creează metafore totale prin aceea că însăși gândirea îi este metaforică. Atrasă de ceea ce Goethe numește „fenomenul originar”, de prototipurile existenței, stăpânită de nostalgia încreatului, poeta își însușește gândirea mitică, proprie copilăriei umanității. Ea „se copilărește”, interogând cosmosul cu ingenuitate și abandonându-se la modul infantil unor reverii de natură a-i restitui sensibilitatea ingenuă din vârsta inocenței. „Am scris [...] - zice ea, într-un eseu - pentru a mă copilări, pentru a deveni un copil, pentru a mă vindeca astfel de
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
În primele două volume (Persoana întâia plural și Călcâiul vulnerabil, 1966) și chiar în al treilea (A treia taină, 1969), fuziunea reflecției cu vibrația e discontinuă și nu în toate cazurile deplină. Nota cărții de debut este un lirism al ingenuității, căruia nu-i sunt necesare, spre a se comunica, construcțiile imagistice, „procedeele”, „literatura”. Simpla (de fapt, doar aparent simpla) confesie îi este de ajuns. Poeta operează rareori cu metafore, de regulă apelează la „simple” (însă provocatoare) reprezentări: „Iubesc ploile, iubesc
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
revista „Klingsor” (Brașov), în 1933 (cu un ciclu de poezii transpuse în germană de tatăl său), și în volum cu Poemele poetului tânăr (1935), care primește Premiul Fundațiilor Regale și Premiul Societății Scriitorilor Români. Poemele poetului tânăr se remarcă prin ingenuitate și prin prospețimea plină de vitalitate a percepției. Poetul trăiește miracolul unei existențe plenare, cosmicizate prin intermediul scrisului. Transformat în zeu ce colindă, cu „flautul de azur pe umăr” (Relieful poetului), printr-un univers armonios, poetul se regăsește și se contopește
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
de vioară/ Te-aud trecând prin inimă și vis, / Te prind atent, te răstignesc pe manuscris, / Soră de seară și albă căprioară” ( Într-un pahar aș vrea). Placheta Micul dor (1937) cuprinde poezii de dragoste, unele, arte poetice de o ingenuitate mai jucăușă, mai decorative și mai artificiale. Drumeț în anotimpuri (1939) dezvoltă linia pillatiană a poeziei tradiționaliste, descriptiv-intimiste, cu influențe vizibile din Fr. Jammes, în timp ce Căutătorul de comori (1939) reprezintă sinteza unor formule poetice diverse: de la poezia tradiționalistă, bucolică, elegiacă
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]