2,412 matches
-
Pe de o parte, pentru că sunt revelații ale unor vizionari, ale căror momente de iluminare sunt energizate de trăirea profundă, cu spiritul și inima, a actului de instituirea a unei neorealități ideale; pe de altă parte, transa acestor trăiri devine inițiatică, produce atât la creator cât și la contemplator, acel fior (Schauder) eliberator goethean, acel "fulger sacru" hölderlinian, care ne "explodează" moarte și înviere în cel mai fascinant Dincolo; de fapt, cea mai densă și orbitoare Plenitudine. Tempt me no more
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
simțirii și gândirii, luând pe aripi frumosul și sublimul naturii pentru a le înveșnici în prezenturi absolute. Ca atare, potrivit mitului lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii orfice intră următoarele elemente: capacitatea de cântare, caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic purificator (catharsis). Poezia nu este nici metrică, nici rimă, nici metaforă. Este fluid muzical, fior metafizic, transfigurare cu eliberare în inefabil indiferent de mijloacele stilistice utilizate. Cuvântul "poezie" derivă de la grecescul poiein care însemnează a face, a crea, iar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de mișcările din natură alunecarea lunii pe cer și bătaia frunzelor codrului, mișcări continuate de sunetul cornului, deci mișcarea muzicală ca atare, care transferă și amplifică ritualul mișcării indefinite a veșniciei, pregătind în modul acesta inițierea în negrăitul unei morți inițiatice, pierdere de sine într-o beatitudine fără de nume: ...Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. Mai departe, mai departe, Mai încet, tot mai încet, Sufletu-mi nemângâiet Îndulcind cu dor de moarte. Poezia orfică este cathartică inițiind în nemurire. Lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
taină și scrie cu nespus. Și versul lui Arthur Rimbaud: "Și poate că adevărul ne așteaptă în jurul nostru cu îngerii săi în lacrimi". În eminesciana Pe lângă plopii fără soț, există o gradație a incantației care poartă progresiv iubita până la intrarea inițiatică în a deveni lumină din lumină, Dumnezeu din Dumnezeu, raza din ochii ei putând aprinde o stea ce poartă până în veșnicie, astfel că "Ai fi trăit în veci de veci"; pentru că iubirea poetului vine samsaric din cealaltă vecie, cea trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fizic, muzica rămâne unica realitate, umplând atât spațiul lăuntric, cât și pe cel exterior și confundând totul în aceeași vibrație a negrăitului. Starea inefabilă generată de cânt, în forma ei cea mai înaltă, mai pură, mai "creatoare" este o stingere inițiatică purificatoare ducând spre înviere într-o bucurie fără nume, beatitudinea deplinei descătușări ontice. In felul acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa", afirmă autorul După amiezii unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său poetic pe zeul muzicii pentru că acesta străbătuse moartea și renăscuse, o învinsese prin natura sa ontică, muzica fiind renaștere perpetuă. Și totodată, înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică noi cei numerici în inefabil, așa cum scrie în Sonetul către Orfeu II,13: Fii înaintea oricărei despărțiri, ca și cum s-ar afla în urma ta, ca iarna care tocmai sfârșește. Căci printre ierni, e-o iarnă ce-atât te va ierna, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exemplu, în poeziei Peste vârfuri. Aici mișcări ale naturii și sunetul cornului dilată la indefinit spațiul din afară "mai departe, mai departe" și apoi preschimbă acest spațiu tensionat în pură mișcare sufletească, iar aceasta crește până se eliberează în moartea inițiatică a inefabilului "Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte". În poezia lui Baudelaire Elévation, are loc de asemenea o largă deschidere spațială dezvoltată de zborul avântat al unor ciocârlii, înălțându-se din spațiul miasmelor morbide telurice, în văzduhul eterat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumea de aici (ca și Spinoza, de unde admirația lui Eminescu pentru autorul "sublimei Ethici"). Zeul traco-dac, Zamolxis nu este originar din ceruri. El a fost pe rând rege, apoi profet aici, pe pământ. Și după ce petrece doi ani în grota inițiatică, devine zeu. Prin urmare, fapt poate singular în istoria religiilor: zeul dacilor s-a născut în lumea omului, ca urmare a unei transmutații spirituale. Ancestralii noștri și-au creat aici pe pământ dumnezeul și apoi l-au așezat dincolo de stele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Geniul, "de o frumusețe inefabilă", și se aneantizează unul în celălalt au murit împreună într-o "sănătate esențială". "Prințul era Geniul, Geniul era Prințul". Or, prințul confundat cu Geniul este Poetul care a supus totul transmutației lirice, adică unei morți inițiatice întru extatică renaștere. S-a spus despre Mozart că este perfect inteligibil și perfect neinteligibil. Ambiguitatea este exprimată în primul rând prin opoziția dintre mișcările rapide și mișcările lente ale compozițiilor sale. Secvențele pline de vioiciune allegro, presto sunt chemate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru acest zbor, "cvadratura cercului" a poemului ideea poetică și arhitectura prozodică trebuie să înaripeze. Or, acest lucru este înlesnit de cele trei însușiri orfice discutate în alt capitol al prezentei cărți: melosul capacitatea de cântare; caracterul incantatoriu și caracterul inițiatic, transfigurator. Și, în mod aparent straniu, cu cât poemul este mai perfect construit, cu atât mai liberă este ieșirea din eul-în-lume, dezmărginirea, dizolvarea în indefinisabil. Iată acest ideal în poezia Eleusis, pe care Hegel o dedică prietenului său Hölderlin, poem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
năzuință a ființei omenești: eliberarea din limite, din finitudine către eliberarea metafizică. Rainer Maria Rilke în Sonetul către Orfeu II,13 dezvoltă ideea naturii muzicii de a constitui renaștere perpetuă, "veșnicia în mișcare", afirma Platon. Mirajul orfic înfăptuiește dizolvarea noastră inițiatică noi cei numerici, noi cei monadici, noi fiii limitelor asemenea unui cristal în inefabil: ...Să mori neîncetat în Euridice -, și suie cântând iară, și mai mult slăvind, suie-napoi în raportul curat. Intre cei ce se sting în apunerii țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Orfeu, în creuzetul alchimic al unei poezii intră cele trei elemente, despre care am mai discutat în alt capitol: melodicitatea; caracterul incantatoriu fermecare, vrăjire (thauma lui Pindar, incantamentum al lui Ovidiu, Zauberung hölderlinian, enchantement al lui Rimbaud); și caracterul inițiatic inducția unei stări sufletești inefabile, până la transfigurare, eliberarea într-o suprarealitate capabilă să ne nască din nou pe un plan spiritual superior. Poezia dezvoltă capacitatea anagogică, cea mai puternică dintre creațiile culturale, în sens hölderlinian: înălțare spirituală, iluminare, elevație mistică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nu are decât o soluție, neiertătoare soluție, fără ieșire, În care el, Vasile Moare, stătea prins după toate regulile fățărniciei uni versale, fără putința de a se apăra, iar dacă va refuza... Și lașitatea este o artă, Vasile, o probă inițiatică pe care toți o trăim, dar o refuzăm cu orgoliu. Lașitatea, Vasile, poate fi răscumpărată, orgoliul, mai greu, pentru că orgoliul compromite iertarea. Din nefericire, cine Își pune taina de căpătâi În joc este un potențial criminal, să nu uiți asta
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
indice cu mai mult patos ce s-a câștigat (individul tehnic?). Într-un fel, a învăța ceva presupune a reface anumite trasee străbătute de cei care au descoperit acel ceva; o reluare a unor drumuri ce este foarte aproape de traseele inițiatice. Saltul apare atunci când găsim scurtăturile. Spre exemplu, vorbirea, inițial, și apoi scrierea, au constituit scurtăturile ce au permis sintetizarea experiențelor, transmiterea lor în formă condensată, astfel încât urmașii nu au mai trebuit să reia de fiecare dată întregul parcurs al existențelor
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
a unei vechi fotografii, reprezentându-l pe Santiago San Román, prima ei iubire de care viața o despărțise, o va determina pe Montse Cambra, o doctoriță de patruzeci și patru de ani, să părăsească Barcelona natală. Începe astfel o călătorie inițiatică, care o va duce până în Sahara Occidentală, colonia cedată de Spania Marocului în 1975, la moartea lui Franco. Dorința de a supraviețui și de a trăi într-un sat uitat din deșert o vor ajuta să-și descopere adevăratul destin. Cartea
Luis Leante - Cât te mai iubesc by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/8737_a_10062]
-
complicată, reverberînd formula umanității generice, Dan Damaschin nu plonjează într-o adorație totală, nu se fixează în luminiscența extazului, împrejurare ce-l duce la transcrierea unor stări frămîntate, la mărturisirea unor contradicții. Ele au funcția unor examene pe o cale inițiatică. În consecință, poetul traversează momente în care se confruntă cu Răul, acel "impuls misterios și necunoscut", conform unei definiții baudelairiene, cu atît mai primejdios cu cît nu semnalează doar o absență a Binelui (Plotin, Augustin, Toma d'Aquino), ci instituie
Miza spirituală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8810_a_10135]
-
odinioară, Fondane i se potrivește unui poem care, avînd oarece de scenariu, trebuie să nască un decor. Putem, însă, spune liniștiți, să ți-l imaginezi, iată visul! Story-ul, pe care fuga (exegetică) de copilării l-a încremenit în reci tipare inițiatice, e-un potpuriu de jocuri. Întîi, un soi de baba-oarba cu care-și fac de lucru, dacă stăm bine să ne gîndim, toate basmele. Regula e că unul, cineva, trebuie dedus (sic!) din grup. El va fi diferitul, prîslea, voinicul
După iarnă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8922_a_10247]
-
hartă a imaginarului unei epoci. După ce, într-un prim volum intitulat Le paradis interdit au Moyen Age și purtând subtitlul La quete manquée de l'Eden oriental (Paris, L'Harmattan, 2004, colecția "Littératures comparées" coordonată de Pierre Zirkuli), explora călătoriile inițiatice spre grădina Edenului stabilite de cartografii evului de mijloc în extremitatea orientală a lumii, al doilea volum, subintitulat La quete manquée de l'Avalon occidentale, (Paris, L'Harmattan, 2006, aceeași colecție) investighează tema paradisului terestru pe coordonatele emisferei occidentale. Împreună
În Avalon by Ovidiu Pecican () [Corola-journal/Journalistic/9791_a_11116]
-
lucru, nu într-o enciclică, ci într-o cuvîntare directă, iar cuvintele sale au de asemenea valoare testamentară: "Să nu vă fie frică!" În definitiv, întreaga acțiune, pe care mulți au găsit-o inutil de sîngeroasă, constă în această istorie inițiatică a lepădării de frică, a redobîndirii curajului și, prin el, a demnității umane. Orice mare curaj trece prin frică, iar ultimativ eroul o traversează pentru a se regăsi deplin într-un final care are partea sa luminoasă, ca și partea
Apocalipsa după Gibson by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9894_a_11219]
-
mulțimii etc., ci evenimente periferice. În filmul lui Radu Muntean avem o altă imagine despre revoluție, decît cele cu care am fost intoxicați. Fără să intre în zona de speculație asupra unor evenimente tulburi, regizorul preferă să ofere mici deșchideri inițiatice și o perspectivă a haosului general, abil orchestrat. Revoluționarii de la sediul Televiziunii apar în transmisia directă că un detaliu de fundal; nu ceea ce se întîmplă acolo e important, ci ceea ce are loc aici. Cu excepția lui Coști, echipajul se ține la
Eroi ai timpului nostru by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9975_a_11300]
-
se exercita ea prin intermediul Centrului Universitar clujean. În al treilea rând, Casa sintetizează o bună parte din evoluția culturală a Clujului din deceniile șapte-zece, cu toate sinuozitățile ei. În sfârșit, în al patrulea rând, Casa are "o semnificație simbolică și inițiatică", pentru că "în spațiul ei s-au inaugurat diverse forme de ritualuri ale lumii moderne, concomitent cu subminarea, mai mult sau mai puțin discretă, a unor mituri oficiale" (p. 9 în primul volum). Pe lângă aceste dimensiuni, desfășurate pe zeci de pagini
În căutarea Clujului pierdut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9030_a_10355]
-
om/animal. În această succesiune, perspectiva se schimbă în mod radical, iar accentul nu mai cade pe umanitate, pe specie, ci pe individ, pe experiența nemijlocită a omului concret. Antropocentrismul Danielei Chirion devine, prin mijlocirea proprei sale experiențe, un itinerariu inițiatic al Eu-lui ireductibil. Autoportretul, prima treaptă a cunoașterii, semnifică cea mai importantă experiență post uterină, aceea a descoperirii de sine, a revelației propriei persoane. Urmează, apoi, portretul, adică descoperirea celuilalt, revelația alterității, pentru ca, finalmente, prin cuplul om/animal să avem
Sinele și lumea în pictura Danielei Chirion by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9065_a_10390]
-
nimerește, cu mașina avariată, în stațiunea Moneasa. Aici e luat în primire tocmai de Ioan Palatinus: cel care vinde cărți pe care nu le mai poate decât atinge sau - minune rară - asculta. Din acest moment, miza romanului se schimbă. Călătoria inițiatică (în măsura în care mai putem vorbi serios despre așa ceva) devine o inițiere pur și simplu. Ceea ce e radical mai mult și mai semnificativ. Teodor îl cunoaște pe Ion, și, o dată cu el, pe toți "marii preoți", bine ierarhizați, ai cultului de care maseurul
Un final românesc by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9115_a_10440]
-
a lui I. D. Sîrbu, romanul are ca adresă o vreme "în care exista încă speranță (anul de cotitură 1956)". Apreciindu-și scrierea drept un Bildungsroman, prozatorul va reconstitui traseul personajului principal, cu trăsături de alter-ego, Ion Lupu, traseu de factură inițiatică, de la frică și disperare la speranță și curaj, într-un context marcat de ipocrizie, dezgust, teroare, pe care-l sfidează. Materia romanescă alternează între registre antitetice, pe de o parte unul al flagelului comunist, adică al răului proliferant, pe de
Inepuizabilul Ion D. Sîrbu (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9139_a_10464]
-
felii subțiri de morcov și vinete și roșii înăbușite și ceapă: în caucaziană - adjapfandal, în franceză - ratatouille." Putem citi asta în romanul lui Evgheni Evtușenko, Să nu mori înainte de moarte. În final urmează apoteoza pe scena mică a unei recunoașteri inițiatice, locale și sortită misterului și discreției ca și fericirea autentică. Știu că în materie de animație important e să discuți despre, de exemplu, cît de convingător se zbîrlește blana pe șoarece, iar cei care s-au ocupat de animație sunt
Oameni și șoareci (pentru a nu mai socoti și bucătarul) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9238_a_10563]