272 matches
-
interpretarea devine operantă îndeosebi în cazul discursului dialogic, deși ea nu lipsește în nici una dintre speciile discursive. V. alteritate, dialog, dialogism, interdiscurs, intertext. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN INTERSUBIECTIVITATE. Prin intersubiectivitate se înțelege proprietatea de a fi valabil pentru mai mult de un subiect, astfel încît un adevăr recunoscut în general are o astfel de proprietate. Pe lîngă acest înțeles filozofic, cuvîntul are o altă semnificație, aplicabilă domeniului limbii
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
operantă îndeosebi în cazul discursului dialogic, deși ea nu lipsește în nici una dintre speciile discursive. V. alteritate, dialog, dialogism, interdiscurs, intertext. GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. RN INTERSUBIECTIVITATE. Prin intersubiectivitate se înțelege proprietatea de a fi valabil pentru mai mult de un subiect, astfel încît un adevăr recunoscut în general are o astfel de proprietate. Pe lîngă acest înțeles filozofic, cuvîntul are o altă semnificație, aplicabilă domeniului limbii, mai precis
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pornește de la aceeași formă enunțiativă, corespunde unor sensuri diferite. Sub aspectul producerii sensului, ironia și metafora acționează asupra reprezentărilor convenționale obligînd destinatarul să se întrebe în legătură cu sensul produs și să realizeze o interpretare. Producerea sensului reprezintă astfel o manifestare a intersubiectivității. Dialogismul ironiei se manifestă în enunț ca un dialog între două instanțe ale textului implicate în mod necesar. Aceasta nu presupune însă mărci textuale explicite ale voinței enunțătorului de a lua în rîs, încît se cere ca receptorul să perceapă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
aceea, intră în atenția a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, care stabilește tipul și genul discursului pornind de la constatarea unor astfel de elemente. V. coerență, dialogism, figură, intersubiectivitate, polifonie, text, trop. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN ISTORIE ȘI DISCURS. În ultimele decenii ale secolului al XX-lea, a apărut și s-a răspîndit ideea "discursului ca obiect al istoriei". Evidentă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
persoanelor care cred că se înțeleg". Uneori, cuvîntul neînțelegere este folosit însă și într-un sens extins, care integrează fenomenul defecțiunii sau divergenței percepției auditive (încît sînt întrunite semnificațiile redate prin cuvîntul englez miscommunication). Neînțelegerea se poate cerceta în cadrul problemei intersubiectivității și prin studiul proceselor înțelegerii reciproce. În interpretările interacționiste, se distinge sursa neînțelegerii (fragmentul de discurs care este obiectul neînțelegerii) de cauza ei (neînțelegerea fiind adesea rezultatul convergenței unor factori contextuali și situaționali) și de tratamentul ei (pornind de la un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
un factor hotărîtor, fiind semnificativă nu numai pentru o anumită cultură, ci și pentru o anumită atitudine. Raportul oamenilor cu spațiul pe care îl ocupă este la fel de semnificativ ca ceea ce spun, percepția asupra utilizării spațiale de către ceilalți contribuind la construcția intersubiectivității. V. față, gestualitate, politețe, relație interpersonală. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; PAYNE - BARBERA 2004; VARO-LINARES 2004. DH PROZODIE. În antichitatea greacă și latină, prozodia indica variațiile de accentuare, temporale și de înălțime din pronunție, care se foloseau în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cunoașterea comună deținută de interlocutori care le face posibilă înțelegerea reciprocă. A n a l i z a d i s c u r s u l u i a valorificat îndeosebi realizările semioticianilor L. Martin, care a elaborat teoria intersubiectivității, și M. Bahtin, autorul concepției despre dialogism. Potrivit lui L. Martin, reprezentările au trei funcții sociale: 1) de reprezentare colectivă care organizează schemele de clasificare, de interpretare și de acțiune, 2) de evidențiere a ființei sociale în timpul ritualurilor, manifestărilor vieții și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursul său. Latentă la nivelul limbajului, subiectivitatea se actualizează prin forme specifice la nivelul discursului. Orice act de enunțare poartă amprenta subiectivității vorbitorului, care se afirmă, explicit sau implicit, ca ego. Discursul fiind interacțiune, conceptul de subiectivitate trebuie înțeles ca "intersubiectivitate", noțiune fără de care comunicarea verbală ar fi imposibilă. În teoria lui E. Benveniste, principalele mărci de actualizare a subiectivității sînt pronumele, începînd cu cel de persoana întîi singular, folosirea acestuia fiind intrinsec legată de afirmarea conștiinței de sine. De aceea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
nu este o simplă enunțare a lui eu, ci cunoaște mai multe niveluri de construcție, care relevă trei poziții: 1) poziția introductivă (liminară), cînd are loc angajarea subiectului și empatia, 2) poziția evidențierii (emergentă), prin care subiectul dialogismului realizează diada intersubiectivității, distingîndu-se de altul, și 3) poziția subiectivă deplină, în care eu este în centru, anturat de spațialul aici și de temporalul acum. În această poziție a treia se înscrie subiectivitatea individualizată a lui eu lingvistic, care se opune altora, în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
materială, adică lipsită de generalitate în raport cu o colectivitate de vorbitori și, în consecință, s-ar putea admite că nu este socială. Trebuie observat însă că vorbirea este folosirea limbii în comunicare, iar comunicarea este prin excelență un fenomen social, prin intersubiectivitate, și, în aceste condiții, vorbirea este un fapt social, prin care se asigură însăși învățarea limbii și socializarea individului și integrarea lui într-o comunitate. Ca formă abstractă și esențială, limba are desigur caracter social și reprezintă un mental social
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a fi explicitată după un sistem IPS. Aici și pentru un domeniu restrîns, cogniție = computare (ipoteză verificată de toate lucrările informaticienilor și de psihologia cognitivă). La sfîrșitul demonstrației după lărgirea ipotezei la alte "facultăți" sau funcții ale creierului (emoții, credințe, intersubiectivitate) -, întoarcerea la prima ipoteză. Orice cunoaștere este "computațională" ni se spune, printr-un joc de afirmații repetate. c) În sfîrșit, totalitarismul Lărgirea teoretică a lucrurilor care gîndesc este o condiție pentru a gîndi ordinatorul în ipostaza "gîndind". Pusă astfel, problema
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
naturii (datum), este o construcție socio-istorică aflată într-o permanentă devenire. Spre deosebire de realitatea naturală, unde funcționează legități imuabile, în sfera socială, legitățile - dacă există - au un caracter temporal, prozivoriu, fiind supuse unor necontenite reconfigurări. Contrastul dintre obiectivitatea lumii naturale și intersubiectivitatea lumii vieții (Lebenswelt) este surprinsă în distincția prelucrată de T. Rotariu (2013, pp. 49-50) între "științe ale fenomenelor anistorice", capabile să extragă legități cu valabile "totdeauna" (quod semper), "pretudindeni" (quod ubique) și "pentru oricine" (quod ad omnibus) și "științe ale
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în prezentuirea Celuilalt, care intră, el însuși ca ființare conștientă, cu cea dintâi ființare conștientă. Și nu este vorba aici doar despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre care vorbește Husserl atunci când încearcă să constituie "intersubiectivitatea" și celelalte ipostaze ale "comunității".219 În această rețea de legături, toate tinzând către constituirea unei unități a ființării, ființei ființării și ființei înseși, identitatea câtor doi termeni dintre cei enumerați sau a tuturor este un fapt firesc. Ne putem
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pot identifica următoarele forme de centrare a umanității: credința pe Divinitate, modernitatea pe subiect (recurgând însă la diferite "puncte de sprijin": conștiință, rațiune, ego, inconștient, transcendental ș.a.) iar postmodernitatea este în căutarea unui alt centru ce pare a coincide cu intersubiectivitatea (poate o centrare pe noi în loc de eu). Caracteristica esențială a acestor abordări o constituie centrarea discursului pe o formă sau alta de umanism (chiar dacă în cazul credinței esențială este Divinitatea tot omul este centrul; unul camuflat, aș spune); ceea ce sugerează
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
formele de definire a umanului și de ierarhiile pe care aceste definiri le instituie în lumea viului. * În societatea contemporană suferința începe să fie o valoare ce intervine în structura axiologică. Este unul din semnele mentalității creștine ce dă formă intersubiectivității contemporane. * Renunțarea la Divinitate a urmat un traseu progresiv: mai întâi Dumnezeu a fost făcut responsabil de regulile moralei apoi s-a renunțat la El în favoare moralității laice. Mișcarea a început încă de la tablele lui Moise. Orice dezbatere pe
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
-te astfel din statutul de umbre. Să învățăm acceptarea oamenilor cu care avem și divergențe, smulgându-ne astfel din atracția pentru moralismul facil. * Pretenția unui jurnal de idei este de a proiecta un sine obiectiv, mijlocitor al unei ocazii pentru intersubiectivitate. Gestul de a dedica o carte ascunde încercarea de a-ți evidenția punctele de mediere cu societatea, forma pe care comunitatea o ia pentru tine. Societatea are în bună măsură chipul prietenilor și ceva din al dușmanilor. * O situație foarte
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
cu sine și cu ceilalți. * Contemporaneitatea este caracterizată de posibilități crescute de de-subiectivizare, oamenii fiind mai dispuși să schimbe, sub presiunea societății sau a științelor, chiar ceea ce pare mai personal. Semn că tăria subiectului a scăzut, alunecând mult către intersubiectivitate. Știința, în acest caz, tinde să ofere modele pretins obiective pentru tipuri de subiectivități. * Orice carte e o punere a noastră într-un anume context ideatic. * De analizat funcția normalității în viața publică și privată. Aparentul ei chip neutru, impersonal
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
epoci, modurile de-a fi specifice altor timpuri, fiind solidari cu mentalitatea căreia îi cădem pradă. În felul acesta, eul ce se zbuciumă pentru a-și afirma propriile valori prin opoziție la valorile altor epoci are în bună măsură izul intersubiectivității specifice timpului propriu. Cu tristețe trebuie să recunosc că nu am să le spun mai nimic celor mai tineri decât mine (că nu pot constitui un exemplu pentru ei o știam mai demult). Fie deoarece ceea ce știu ei deja depășește
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
cu atenție, spre exemplu de fizică, constatăm că materia nu are consistență, cea mai mare parte a ei fiind golul. În această situație tot universul material tinde să dea seama de un anumit mod de-a experimenta ființa. * Realitatea este intersubiectivitate. Nu suntem îndreptățiți să vorbim de o realitate personală. Realitate dă seama de încercarea identificării unui loc comun, deschis în special prin ceea ce am denumit transcendentalul corp. Corpul generează posibilitatea unei înțelegeri, domeniul comun al experienței, cel din urmă fiind
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
fiind intermediat de calitățile corpului. Putem vorbi de generalul creat de identitatea spectrului percepției pentru fiecare organ de simț și de posibilitățile asemănătoare de combinare a senzațiilor și experiențelor generate de structura creierului care este asemănătoare pentru toți oamenii. Deci, intersubiectivitatea își capătă conturul în domeniul comun al experienței. * Filosofia minții pune o mare problemă religiei în momentul în care își apleacă instrumentele de cercetare asupra credinței religioase dorind să-i analizeze modul de-a fi. Trimit în acest sens la
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
creștină, ci va avea caracterul unei ierarhii care se deosebește și se împlinește datorită trecerii unuia în altul, fără încetare, a ipostasurilor, de la unul la altul, în măsura în care se oglindesc unul pe altul. Accentul pe caracterul personal potrivit căruia trebuie înțeleasă intersubiectivitatea Treimii, permite o nouă descriere a înțelegerii Unitreimii: „Dumnezeirea... fără treaptă de sus care să înalțe sau treaptă de jos care să micșoreze, în orice chip egală, în orice chip aceeași, așa precum în cer frumusețe și tărie nu sunt
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
7.15. Anaforă și text literar / 340 7.16. Coerență și literatură / 345 Concluzii / 347 Lecturi recomandate / 347 Exerciții / 349 Cheia exercițiilor / 355 Exercice d'application / 379 Index / 357 Studiu introductiv Disciplină deschisă filosofiei (prin interesul arătat față de problemele subiectivității, intersubiectivității și alte-rității), sociologiei, antropologiei și istoriei culturii (preocupată fiind de context), retoricii și stilisticii (deoarece urmărește și efectele discursului), pragmatica "abordează limbajul ca fenomen discursiv, comunicativ și social" (Fr. Jacques). Considerată a fi "ultima născută" dintre cele trei discipline semiotice
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
că urma prezenței lor este suprimată din enunț: evenimentele sunt prezentate ca și cum "s-ar povesti ele însele". Totuși, chiar dacă perfectul simplu nu se utilizează la oral, chiar dacă "povestirea" șterge pe cât de mult posibil mărcile subiectivității, deci și pe cele ale intersubiectivității, narațiunea rămâne un act de comunicare: singurul lucru care se întâmplă este că autorul și receptorul său sunt locuri presupuse de instituția literară, și nu un "eu" și un "tu" imediat. "Povestirea" nu implică doar o suprimare a reperajelor personale
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
contradicție cu ideea delimitării statutului social în funcție de puterea de achiziționare a unei opere de artă percepută ca lux. Creșterea gradului de urbanizare și civilizare a avut drept consecință o intensificare a producției practicii artistice de a crea legături pe baza intersubiectivității și a elaborării colective a (con)sensului cultural. Fiind pretextul producerii unei sociabilități specifice prin oferirea oportunității de a deschide o conversație imediată în prezența imaginii (steaguri, logo-uri, icon-uri și diferite alte semne), artele vizuale se caracterizează prin
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
ar fi, după Bourriaud, doar un moment al unei realități ce poate fi definită ca un produs al negocierii, în aceeași măsură în care înțelesul și sensul unei opere de artă este rezultatul unei interacțiuni dintre artist și privitor. Fabricarea intersubiectivității s-a produs pe fondul apariției unor forme colective de inteligență și a modului de lucru în rețea, astfel încât popularizarea Internet-ului și practicile colective ale culturii timpului liber au influențat o abordare relațională a expoziției. Criticile care au fost
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]