705 matches
-
Este adeptul combinațiilor lexicale inedite, deși nu are o opțiune decisă în sensul forțării limbajului poetic: „Sângele meu îngheață/ iarna în formă de pasăre,/ se ridică cu roșii aripi/ deasupra orașului nostru/ desenat pe nisip.” Există numeroase ecouri, anumite zone intertextuale, nesemnalate, care vin în sprijinul propriului discurs. G. nu se ferește de repetiții, dar cuvintele apar de fiecare dată altfel, se diferențiază semantic, mai ales atunci când fac parte din același poem. Este remarcabil faptul că poetul își construiește cărțile în jurul
GIOSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287282_a_288611]
-
remarcabile, din care să se poată scoate oricând câteva pagini corecte, curgătoare”. În Trenul de noapte (1989) balanța înclină vizibil către viață. Trei dintre cele patru povestiri, de dimensiuni variabile, cantonează în satul ardelenesc postbelic. O lume care păstrează aderențe intertextuale vizibile, coborând în timp până la Ioan Slavici. De mai mari proporții - aproape o nuvelă -, Spovedania are în centru un destin epic de tip romanesc. În acest text autorul dovedește că a trecut pe la școala de proză ardelenească a schițelor lui
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
fost interpretate la Cernăuți de Societatea „Armonia”. Povestirile din volumele Trei suveniri (1890), Caleidoscop literar (1895) și Răsunete din Basarabia, fantezii, amintiri, episoade din viața românilor basarabeni, sunt scrise într-un stil elegant și erudit. Autorul favorizează digresia cu trimiteri intertextuale, arătându-se mereu interesat de etnografie, istorie, religii, filosofie. O vânătoare în Basarabia, cu modele declarate în proza lui N. V. Gogol și I. S. Turgheniev, începe printr-o amănunțită descriere etnografică a regiunii. Astfel de intarsii informative sunt specifice lui
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
să reia această temă într‑un registru diferit, hiperbolic. Peerbolte face o analiză aprofundată a etapelor care compun scenariul eshatologic, dar nu corelează imaginea „înșelătorului” din capitolul 16 cu tema principală din capitolele anterioare. Credem totuși că tipul de lectură intertextual oferă o mai adâncă înțelegere a fragmentului nostru. Capitolele 11-13 formează un scurt manual de identificare și de neutralizare a falșilor profeți. „Profeții” reprezintă modelul absolut al viețuirii în Cristos. Exemplul lor trebuie urmat de toți, chiar și de episcopi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
impresionantă, alternând citatele Vechiului și Noului Testament, într‑o ordine nicidecum întâmplătoare. Astfel, profețiile lui Daniel (îndeosebi cap. 2 și 7) sunt întrerupte de cuvintele lui Isus (In. 5,43; Lc. 18,6) sau ale apostolului Pavel. Această strategie aproape intertextuală are un efect impresionant. Cititorul se simte prins într‑o rețea de citate ce pare indestructibilă. Implicit, coerența mesajului biblic este subliniată pe tot parcursul tratatului. În scurtul său comentariu din capitolul 7 al Cărții lui Daniel, Irineu distinge, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acum mulți anticriști s‑au arătat; de aici cunoaștem noi că‑i ceasul de pe urmă”. Cele două pasaje vorbesc de „mai mulți anticriști”, dar se disting prin faptul că primul îi situează în viitor, iar ultimul în prezent. Această lectură intertextuală i‑a sugerat exegetului o nouă pistă. În opinia lui Origen, Ioan aduce o lămurire textului lui Matei, în sensul că elimină posibilitatea unei interpretări literale a pasajului. Căci, afirmă alexandrinul, în epoca Apostolilor, nu au existat decât doi falși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cât și de specialiștii din România. Se oprește cu precădere asupra poeziei contemporane, despre care declara că „l-a uimit prin forță și diversitatea ei”, precizând că a descoperit „voci pregnante și sensibile, excelente modele de avangardă, stiluri și perspective intertextuale transnaționale și transoceanice”. Traducerea presupune la S. selectarea acelor texte care se potrivesc și cu tradiția poetica americană, pentru a comunica cititorului emoția, imagistică, volutele spirituale din versurile românești. Autorii aleși sunt Anghel Dumbrăveanu, Daniela Crăsnaru, Virgil Mihaiu, Mircea Cărtărescu
SORKIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289802_a_291131]
-
didactic decât o construiește, lirica se desfășoara în jurul unei scheme invariabile: patinare dezordonată pe gheața obținută prin proliferare metaforică. Derapajul poetic prin rețeaua deasă de metafore se produce sub semnul unei simbolistici încărcate, apăsătoare, psihotice, ce eliberează la răstimpuri aluzii intertextuale. În acest fel, Triptic (I-III, 1997-1999) marchează prolix traseul dintre incipit („privesc un obiect / obiectul privit i-o foaie de hârtie - un burlan - un ecran - un ce ce se adâncește / adâncul e înapoi - / e deci o suprafață înainte? / obiectul
SISMANIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289709_a_291038]
-
adecvată ar fi de tip poetic, deoarece segmentele componente ale textului interacționează generând metafore prozastice. Capodopera romancierului Ț. e, probabil, Nunțile necesare (1992; Premiul Academiei Române), o rescriere în cheie postmodernă a unui mit fundamental al culturii românești: Miorița, cu referire intertextuală și la Ritmuri pentru nunțile necesare, poemul lui Ion Barbu. Tratat sub semnul derizoriului, în registru familiar, chiar trivial - ciobanului mioritic i se substituie un profesor de țară, Ciobanu, căruia doi colegi răuvoitori, Pădureanu și Munteanu, îi urzesc moartea social-profesională
ŢEPENEAG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]
-
fragmente din acest jurnal, considerat mărturia unui scriitor martir al comunismului. Prin formula poetică, placheta de debut, Mereu doi, se înscrie în lirica modernă cu aderențe suprarealiste. Tema esențială, iubirea, o iubire explozivă, totală, devine pretext al unui discurs polifonic, intertextual, generat de un eu liric disimulat. În poeziile coagulate în ciclurile În Litere, În Melodramă, În Lucruri, În Sonete, U. animă mituri, resemnifică elemente vegetale, minerale și animale, improvizează, iar spiritul său ludic se înrudește cu cel barbian ori stănescian
URSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290392_a_291721]
-
vede în curând doborât de o boală necruțătoare. Autoarea mizează pe „cazuri de conștiință”, morale și imorale, a căror rezolvare rămâne să și-o asume cititorul. Alt roman poartă titlul Astă vară n-a fost vară... (1996), continuat în stil intertextual pe o pagină interioară: „Numai un potop și-o pară”, cu precizarea că se citează dintr-un cântec popular basarabean. Este povestea asasinatului moral săvârșit de mareea roșie asupra individului, în esență a intelectualului, decis să-și apere cu eforturi
URSACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290385_a_291714]
-
ale memoriei. Diferențele sunt însă la fel de semnificative: dacă la Mircea Ivănescu discursul poetic se răsucește într-o sintaxă labirintică, aici se mizează mai degrabă pe efectele imediate ale coordonării enunțurilor; apoi, la S. livrescul se concretizează rareori sub forma aluziilor intertextuale, rămânând, de regulă, în sfera importului de formule și maniere poetice; nu în ultimul rând, dacă la Mircea Ivănescu compasul memoriei cuprinde doar existența individuală, la congenerul său bănățean amintirea are o rază mai largă de acțiune, înglobând moduri de
STOICA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289952_a_291281]
-
și dinamice de până acum, cărora le preferă poemul eleat, interiorizat, de idei. Teme moderniste - timpul, memoria, moartea, identitatea, ființa (uneori cu majusculă), raportul dintre gândire, cuvinte, simțuri și realitate etc. - sunt abordate cu instrumente postmoderne: parodia, jocul lingvistic și intertextual, construcția hibridă a poemului și a imaginii, desfacerea (textualistă) a mecanismelor limbajului. Uneori tocmai această metafizică în registru ludic constituie farmecul poemelor (Odă, Prolog), alteori combinarea lor nu se articulează într-un discurs viabil poetic, ca în Deus ex machina
STRATAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289971_a_291300]
-
de pe plajă”, „Cuget liber”, 1993, 5; ; Ion Roșioru „Anotimpurile Mariei”, TMS, 1995, 2; O.D., Profil: Cristina Tamaș, TMS, 1995, 12; Ștefan Cucu, Cristina Tamaș, TMS, 1996, 6; Milena Sipetean, Minotaurul și cititorul său, VTRA, 1998, 3; Nicoleta Sălcudeanu, Turnir intertextual, VTRA, 1998, 3; Corina Apostoleanu, Neliniștile prozatorului ca dramaturg, TMS, 2001, 11; Corina Apostoleanu, „Statornicele umbre”, TMS, 2002, 3. Il. M.
TAMAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290044_a_291373]
-
să mănânce / un pumn de cuvinte” (Poem de plictiseală). Gravitatea reflexivă își caută o expresie directă, concentrată, fie ea una abstractizantă, nu lipsită de obscurizări artificiale, de complicata aventură a simulării. O opțiune mai clară pentru autoreferențialitate, mergând spre tehnicile intertextuale, spre disoluția limbajului se poate detecta în Pasul corbilor (1980), Coridă (1983) și Trăgătorul la țintă (1999), unde încărcătura de modernitate e mult mai vizibilă. O subtilă critică a realităților unui timp tiranic, cel al „epocii socialiste”, se instituie aici
POP. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288899_a_290228]
-
fragmentele eteroclite care plutesc la suprafață în vârtejul centripet al obsesiei. Cea mai reușită piesă din volum este Plicty, „o radiografie ingenioasă a stării de spleen” (Nicolae Manolescu). Textul constituie în același timp o provocare și un experiment: polifonic și intertextual (procesând atât fragmente livrești, cât și frânturi din conversații cotidiene), pueril și atent manufacturat, poemul transferă senzația de plictiseală dinspre tematica spre retorica discursului. În fond, complicata armătură sintactică din Plicty nu e altceva decât o monodie bine controlată, care
POPESCU-22. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
de perspectiva temporală ce acoperă și resemantizează golurile distanței dintre eveniment și rememorarea lui, alteori de nebulozitatea cotidianului perceput nevrotic. A doua direcție, cea livrescă, este valorificată prin intertextualitate, în special Arta Popescu fiind, în bună măsură, un ecou cultural intertextual. Sursele care alimentează acest mecanism sunt texte șablonizate, frânturi de texte, citate ultracunoscute, autori cu o circulație aproape generală. Principalii autori-sursă sunt Mihai Eminescu și I. L. Caragiale. Caiet de citire și de caligrafie (2003), volum postum, șantier al unui proiect
POPESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288926_a_290255]
-
un discurs mediat, Iași, 1996; Culture et francophonie. Dictionnaire des relations franco-roumaines (în colaborare), Cluj-Napoca, 2003. Traduceri: Grupul µ, Retorica poeziei, pref. trad., București, 1997; Jacques Montangero, Vis și cogniție, Iași, 2003. Repere bibliografice: Irina Mavrodin, Eminescu într-o lectură intertextuală, RL, 1991, 29; Al. Piru, Eminescu și Gérard de Nerval, L, 1991, 2; Ioan Holban, Eminescu și Nerval, CRC, 1992, 1; Gabriela Duda, Prințul Moldaviei și Prințul Aquitaniei, VR, 1992, 3-4; Mihaela Mârțu, Eminescu și intertextul romantic, AUI, literatură, t
MURESANU IONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288309_a_289638]
-
Marinidas). În alianță cu tradiția poeziei „boabei și a fărâmei”, satira reapare sub formă fabulistică în Și animalele sunt oameni! (2002). După modelul arghezian, M. creează un bestiar benign, care se pretează la o lectură plurală datorită aluziilor biografice și intertextuale: „... domnișoara Privighetoare,/ Soprană de coloratură,/ Deși are/ O prea mignonă făptură/ Și nici nu locuiește pe lac,/ Ci într-un copac,/ Apare/ Numai în roluri de solistă.// De-aceea broasca e melancolică și tristă” (Doamna Broscvary). În fine, pe de
MUSINA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288331_a_289660]
-
Caragiale, Mircea Eliade, Ion Barbu sau G. Călinescu trimit la o corelație stabilă între eros și viziunea asupra spațiului și a locului. Lectura critică devine astfel o punte de trecere între multiplu și unu, revelând modelele de profunzime și comunicările intertextuale subterane ale creației. Altă arie de excelență a criticului - mai pregnantă în Cumpănă și semn (1991; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române) sau în Interpretări pe teme date (1995) - este literatura contemporană postbelică: domeniu care, atunci când nu a fost zona de
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Spatola ș.a.). Limbajul își sporește acum coeficientul de plasticitate și de colocvialitate, miturile sunt resemantizate prin poziționarea lor în contexte derizorii („hei Apollo/ sau Phaeton ce-ai căutat cu cvadriga/ pe teren accidentat”), livrescul e domesticit într-o vastă rețea intertextuală, în timp ce procesul scrisului cunoaște o mai largă difuziune tematică: „Pe mal stă un copil răutăcios/ strappando i pesci/ despărțindu-i/ în fâșii fără formă/ e nevoie de foarte multe cuvinte/ pentru a descrie cu ce se ocupă el/ de aceea
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
corpusul mioritic ar abrevia o concepție ontologică similară celei heideggeriene, e plauzibilă, chiar dacă indică o anumită predispoziție către suprainterpretare. Eseul cuprinde și o serie de precizări substanțiale cu privire la dimensiunea inițiatică a baladei, fenomenologia morții, experiența temporalității, conceperea Mioriței ca răscruce intertextuală (și nu ca simplu evantai de variante dezvoltate în jurul unui text-cadru), structura actanțială a discursului, „pasivitatea” ciobanului, componenta orfică ș.a. În ultimele două decenii P. a realizat și numeroase traduceri, având un rol considerabil în difuzarea și promovarea culturii italiene
PLOPEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288855_a_290184]
-
de manipulare a magnetofonului - replay, play-back și așa mai departe, dar și indicații de regie, privind unghiul din care este privită și „filmată” o scenă. Treptat, stridențele începutului sunt mult temperate, indicația „transmisie directă” primind mai degrabă rolul de trimitere intertextuală către ansamblul prozei. Altundeva o povestire, Crizantemele din tundră, se subintitulează polemic „transmisie indirectă” și este o proză aproape cuminte, epurată de orice fel de stridențe și perfect echilibrată ca tonalitate, timbru, dozaj sonor etc. Este, probabil, despărțirea lui N.
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
1969. Experiența de traducător din elină a lui M. - a transpus în limba română integrala pieselor lui Eschil și Euripide, precum și o comedie de Aristofan - nu a rămas fără consecințe în lirica personală. Nu e vorba numai de plasarea explicit intertextuală a emisiei poetice, așa cum se întâmplă în Năvodul (1986), prin introducerea unor versuri din Orestia lui Eschil, sau în alte volume. O anumită gravitate - chiar și în regim ludic - a stabilirii într-o zonă supraempirică, a conceptualului, o stăpânire sigură
MIRAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288168_a_289497]
-
lui Eliade este Grielescu, luat de la Bellow; tot de la Bellow l-a luat și pe Abe Ravelstein. Astfel, eroii fictivi ai lui Bellow au reînviat în romanul lui Aguilar Rivera. Unde sper să se și oprească, punând capăt unei derive intertextuale care ar putea ajunge să substituie biografiilor unor oameni reali tot mai fictive pseudobiografii interactive. Dincolo de jocul literar (efectele sale estetice, din păcate, sunt foarte modeste), „viața” factice, contrafăcută, pe alocuri simplă făcătură contrafactuală, tinde să obscurizeze viața, să-i
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]