1,001 matches
-
antologic din Nea Gică pe urmele lui Edith Piaf, ce amintește de începutul celebru al unui roman de Melville („Call me Ishmael”). Textul mai trimite, serios ori parodic, la Biblie, la Eminescu, la cultura „joasă”, îmbină „experiența” prozaicului și a intertextualității, a onirismului (sau a realismului magic), a grotescului și a absurdului, într-o pornire spornică de a demitiza literatura și limbajul. SCRIERI: Tablou de familie (în colaborare), București, 1995; Bucla, București, 1999. Repere bibliografice: Ioana Pârvulescu, „Șase!”, RL, 1995, 35
BOBE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285769_a_287098]
-
de traducerile în germană (este cazul și al traducerii lui Silvestru Octavian Isopescul, apărută la începutul secolului trecut), cele de azi sunt influențate de traducerile din limbi de largă circulație, așa încât avem de a face cu o formă specifică de intertextualitate, care creează dificultăți analistului. Așa cum am arătat, cartea Monicăi Broșteanu abordează un subiect care prezintă interes pentru mai multe domenii de cercetare. Pentru a acoperi cum se cuvine această problematică interdisciplinara, studiul necesită cunoștințe de arabă, ebraica și aramaica, de
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ale Bibliei și Coranului în limbi europene vechi și moderne, ceea ce îi dă posibilitatea să lărgească sfera comparației și să relativizeze opțiunile. Importantă lucrării pentru teoria traducerii ni se pare a constă și în relația pe care o stabilește cu intertextualitatea: „traducem” prin comentarii, traducem comentarii, traducem prin prisma altor traduceri. Așa cum apare evident și din lucrarea de față, problemele numelor divine din islam și din creștinism nu sunt numai probleme ale lingvisticii, ci și ale teologiei, ale studiului comparat al
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
de înțeles („Unul”, „Cel dintâi și Cel de pe urma”, „Creatorul”), dar de cele mai multe ori generează interpretări multiple și transferuri foarte variate în alte limbi. De aceea, orice înțelegere și, cu atat mai mult, orice traducere a acestor texte aduc în joc intertextualitatea. Traducătorul aflat în fața originalului nu se poate dispensa de o paletă cât mai variată de traduceri ale acestuia în diverse limbi și în primul rând în limba în care intenționează să-l traducă și el. Are nevoie de note și
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
încă. Și, fragmentar, chiar reușește. În nuvelă, lucrare caracterizată printr-o compoziție inedită, un autor-narator pornit să demitizeze, să arunce în aer regulile îmbină ingenios tiparele romantice și parodia lor într-un joc ironic, polisemantic, care trimite la procedee ale intertextualității din narațiunea modernă. Eroul, un personaj byronian, apropiat ca structură și de câteva personaje ale lui Pușkin și Lermontov, practică fără scrupule, cu o voluptate cinică nedisimulată, un fel de experiment erotic menit să demonstreze nesăbuința, nerozia iluziilor sentimentale. Asemenea
HASDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
literară, iar furiosul nedreptățit alege ca armă de răzbunare seducția, împletind astfel romanul satiric cu acela de alcov. Începutul și finalul încadrează sarabanda orgoliilor și a răzbunărilor în rama insolitului transpus în cheie ludică. Autorul nu renunță nici acum la intertextualitate (este citat până și Kafka), scoțând efecte umoristice din folosirea livrescului în contexte ilare. Piesele de teatru, esențialmente livrești, reunite în volumul Cine l-a ucis pe Marx? (2001), impun numele scriitorului în special prin Pescărușul în livada cu vișini
GARBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
de perspectivă. Eroii lui Ibsen și Cehov se întâlnesc în tipare de vorbire și de comportament caragialiene, situații shakespeariene colorează straniu drame flaubertiene, comedii caragialiene sunt recompuse pe alte trame conflictuale. Insistența cade pe ceea ce s-ar putea numi grotescul intertextualității: Nora lui Ibsen devine nepoata unchiului Vania al lui Cehov și conversează cu Zoe a lui Caragiale. Uneori cadrul temporal este răvășit prin aducerea acțiunii în contemporaneitate. De fapt, piesele lui G. sunt niște parabole „răvășite”. Ele se pot citi
GARBEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287166_a_288495]
-
văd dublate de o reacție adversă, strecurată de demonul lucidității salvatoare, (auto)ironice, (auto)parodice. Mișcarea se petrece pe terenul deconspirării și dezamorsării trăirilor patetice, a retoricii suferinței și a formulelor uzate. Un rol însemnat în temperarea avânturilor îl joacă intertextualitatea (cu efecte parodice) (ca în încântătoarele De după Lamartine și Cântec de nucă verde), dar de cele mai multe ori ea nu dispersează gravitatea decât momentan și înșelător. În poemul Singur-lună, îndrăgostitul pătimește „singur-lună”, deoarece „mai lipsea cineva/ ca să fim doi”, zice el
DUMITRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286907_a_288236]
-
Privite îndeobște sub specia unui teatru de lectură, piesele (ce apar mai toate în „Familia”) nu trec, la timpul lor, neobservate, și mai târziu se impun atenției unor istorici ai dramaturgiei prin nota certă de modernitate (ținută reflexivă, miza pe intertextualitate și metaforă). Un prim act teatral (datat 1934, retipărit de sine stătător în anul următor) a cunoscut și o montare pe scena Naționalului din Cluj; „dezamorsând”, cu ironie în subtext, conflictul pe care îl anunță Întâmplarea, F. se amuză persiflând
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
tip de originalitate decât aceea tematică sau simbolică. Pentru a-i putea descrie opera ar trebui cunoscute, etalate două serii de inventare: unul de forme, altul de motive și teme. În raport cu primul, poezia este techné, meșteșug; în raport cu al doilea, este intertextualitate, replică: „Cu învierea păsărilor albe / De pe covoru-acesta oltenesc / începe și sfârșește o legendă. / Eu însumi sunt prizonierul ei ... /Prizonier, eu nu respir decât / în amplul du-te-vino al suveicii.” Se află sugerate aici și poetica textului ca textură, ca țesătură, și
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
la revistele „Echinox”, „Dialog”, „Amfiteatru”, „România literară”, „Vatra”, „Transilvania”, „Viața românească”, „Contrapunct”, „Adevărul literar și artistic”, „Euphorion” ș.a. M. este o optzecistă atipică, care își asumă, programatic vorbind, o poziție marginală în cadrul generației. E drept că meditația asupra scriiturii și intertextualitatea nu lipsesc din poezia sa, numai că acestea sunt mai degrabă indicii ale unei angoase duse până la autocombustie decât desene din covorul pestriț al unui discurs optzecist. În plus, visceralitatea, vizionarismul, dominanta parabolică și convertirea jovialității în sarcasm o detașează
MARIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
Demersul revalorizator va căpăta noi întemeieri teoretice și poetice în Punctul central (1986). Pornind de la ideile lui Maurice Blanchot și ale altor corifei ai noii critici, M. așază la baza evaluării clasicilor de către moderni, deveniți astfel precursori ai lor, teoria intertextualității extinse la textul lumii și al istoriei. Tot aceasta facilitează aflarea răspunsului la întrebarea: Încotro se îndreaptă literatura? Către „punctul central”, conceput ca loc de convergență spre care tind deopotrivă acțiunea autorului-cititor pe cale de a-și instaura opera și acțiunea
MAVRODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288067_a_289396]
-
a unei activități pentru care forma devine scopul însuși al acțiunii formative. Imaginarul, una dintre categoriile fundamentale ale poeticității, se bucură de o atenție specială, stabilindu-se câteva premise filosofico-estetice pentru o logică a imaginarului. O ultimă problemă discutată este intertextualitatea. Este propus un model al intertextualității, luându-se în considerare atât producerea de texte (relația autor-text) și receptarea lor (relația text-lector), cât și relațiile abstracte, ideale, ce pot fi imaginate între textele existente. Aceste relații sunt reprezentate printr-un graf
MIHAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
devine scopul însuși al acțiunii formative. Imaginarul, una dintre categoriile fundamentale ale poeticității, se bucură de o atenție specială, stabilindu-se câteva premise filosofico-estetice pentru o logică a imaginarului. O ultimă problemă discutată este intertextualitatea. Este propus un model al intertextualității, luându-se în considerare atât producerea de texte (relația autor-text) și receptarea lor (relația text-lector), cât și relațiile abstracte, ideale, ce pot fi imaginate între textele existente. Aceste relații sunt reprezentate printr-un graf ce exprimă, asemenea semiozei nelimitate, o
MIHAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
luându-se în considerare atât producerea de texte (relația autor-text) și receptarea lor (relația text-lector), cât și relațiile abstracte, ideale, ce pot fi imaginate între textele existente. Aceste relații sunt reprezentate printr-un graf ce exprimă, asemenea semiozei nelimitate, o intertextualitate în permanență deschisă spre noile texte ce apar continuu. Limbajul poeziei românești neomoderne (2001) și Semiotica poeziei românești neomoderne (2003) sunt două studii complementare asupra poeziei dintre 1960 și 1980, primul analizând textele din perspectiva alcătuirii lor interne, cel de-
MIHAILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288126_a_289455]
-
cu precădere în secolul al XVIII-ea - oferiseră pretexte generoase fraternizării dintre proza de observație și metaliteratură. Groșan este printre puținii creatori de școală nouă care n-au devenit prizonierii unei singure formule epice, asimilând, cu o complicitate matură, atât experiența intertextualității, cât și stilul perifrastic faulknerian ori minuția cehoviană în descrierea platitudinii existențiale. Convergența aceasta nu e câtuși de puțin stridentă, fiindcă nu eclectismul definește prozele acestui autor, ci predispoziția, savant întreținută, de a amesteca în pasta perfidă a ironiei cele
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
deosebire în prefețe și arte poetice, mai degrabă de procesul scrierii decât de rezultatul ei. Dacă se deosebește de colegii de generație printr-o pondere mai redusă a elementului ironic, se apropie de ei prin utilizarea pe scară largă a intertextualității: trimiterile la poezia lui Paul Valéry sau Ezra Pound, Ion Barbu sau Gellu Naum sunt ușor de recunoscut. Emul al lui Stéphane Mallarmé în realizarea unei poetici cristalografice, L. poate fi citit și ca un autor postmodernist, dispus să experimenteze
LEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
poetice ale lui R. au fost departe de a întruni admirația generală, poetului debutant reproșându-i-se - nu fără oarecare temei - exagerat sofisticata construcție frastică, apetența pentru excesul de neologisme rare, demonstrația ostentativă de erudiție și abuzul de recurs la intertextualitate. Cărțile următoare, apărute după o pauză de un deceniu, învederează o echilibrare și o „disciplinare” - pe un traiect fidel propriilor coordonate - ale emisiei lirice, acreditând un poet adevărat, reflexiv cu autenticitate, practicând „un lirism țâșnit din intensa trăire a ideilor
ROMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289304_a_290633]
-
limbajului: reprezentările cunoștințelor, expectațiile, documentele, cadrul și cunoștințele utilizatorului; 5. Înțelesul: interpretarea, înțelegerea și citirea unui text; 6. Textul: seturile patternurilor structurate ale discursului înregistrate în organizații; 7. Contextul: evenimentele organizaționale, istoria și parametrii care dau formă interpretării textelor; 8. Intertextualitatea: interfața dintre discurs, text și contextele instituționale (în Jablin, Putnam șed.,ț 2001, p. 80). 1.4. Principii și funcții ale comunicării. Competența de comunicaretc "1.4. Principii și funcții ale comunicării. Competența de comunicare" În condițiile dezvoltării termenului de
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
cealaltă", în afară de incriminații "Mircea Cărtărescu et compania", Fețele poeziei, p. 170, (considerat totuși valoros, înțelegem, măcar prin Levantul), îi găsim și pe Ion Bogdan Lefter și Traian T. Coșovei. Mariana Marin se "salvează" de la textualism prin "consistență" (în cazul ei "intertextualitatea nu exclude nici lirismul, nici fiorul tragic", p. 164), poeți optzeciști basarabeni, cînd nu pun în discuție "valabilitatea demersului postmodern", stăpînesc cu toții "știința versului", Ioan Es. Pop are acces "la o secțiune monadică a lumii, formulată în limbajul timpului său
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
p. 164), poeți optzeciști basarabeni, cînd nu pun în discuție "valabilitatea demersului postmodern", stăpînesc cu toții "știința versului", Ioan Es. Pop are acces "la o secțiune monadică a lumii, formulată în limbajul timpului său" (p. 184), Vasile Baghiu "repudiază postmodernismul și intertextualitatea" în ciuda faptului că e caracterizat ca "spirit decadent și matein" (p. 196). E, dincolo de ideologie literară, și o problemă de gust, dar o vagă conciliere o realizează articolul despre antologia de poezie română contemporană a lui Marin Mincu, în care
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
caz nu se face trimitere la vreun textualist veritabil iar conceptul e folosit foarte larg), în urma acestei concesii, în poezia lui Gheorghe Grigurcu autorul descoperă "asumarea unei conștiințe textualiste" (p. 130), pericolul demersului postmodern rămînînd același prin, de exemplu, "teroarea intertextualității" (p. 150). Analizele aduc deseori în discuție evoluția anterioară a autorilor studiați, receptarea critică a acestora (față de care rareori apar diferențe notabile), precizări despre metoda cea mai adecvată (studierea biografiei, oricît de sumar, în cazul poeților din exil) și chiar
"Textualism" sau ontologie by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17140_a_18465]
-
de „lumi posibile”, de „universuri paralele”. Mobilizând un substanțial patrimoniu cultural, de opere literare, de arhetipuri și miteme, de mituri și mitologii, de mentalități și cutume, de bestiare și tipologii ori galerii de personaje etc., scrierea prilejuiește un festin de intertextualitate. Monte Negro e un falanster concentraționar, iar cartea se rânduiește în seria distopiilor. Alăturându-se relativ numeroaselor romane apocaliptice, postapocaliptice, catastrofice, postmodern-eshatologice, soteriologice, carnavalesc-grave, cu sugestii de model mundan alternativ etc. ale deceniului românesc 1993-2003, scrierea se distinge prin marea
SOVIANY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289806_a_291135]
-
Voicu Bugariu, Analogon, București, 1981, 181-185; Dobrescu, Foiletoane, II, 93-100; Moraru, Semnele, 209-213; Tomuș, Mișcarea, 247-250; Simuț, Diferența, 142-145; Ciobanu, Opera, 236-240; Gheorghiu, Reflexe, 22-28; Manolescu, Arca, III, 233-241; Laurențiu Ulici, Confort Procust, București, 1983, 209-211; Liviu Petrescu, Roman și intertextualitate, ST, 1984, 12; Manea, Contur, 53-56; Titel, Cehov, 187-190; Condurache, Portret, 23-25; Iorgulescu, Prezent, 219-221; Braga, Sensul, 173-178; Cristea, Fereastra, 251-257; Holban, Profiluri, 287-298; Rotaru, O ist., III, 843-850; Regman, De la imperfect, 71-83; Crohmălniceanu, Al doilea suflu, 114-121; Holban, Literatura
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
în armonie cu lumea, sau de elogii închinate eroilor neamului - Horea sau înfăptuitorii Unirii -, fie că evocă mitologia clasică ori datinile și eresurile autohtone, animismul păgân sau spiritualitatea creștină a lumii medievale, autorul se arată a fi un virtuoz al intertextualității, amator de emoții livrești. De multe ori el inserează în versurile proprii citate latinești sau parafrazează texte clasice. Ecourile din poezia antică se îmbină și cu reminiscențe din scrierile unor autori moderni, cum ar fi Lucian Blaga, Georg Trakl și
SAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289515_a_290844]