KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

faptul că orice propoziție trebuie să aibă subiect este adevărat numai pentru anumite limbi; subiectul este aproape întotdeauna nominal; subiectul este o poziție de "promovare" a celorlalte nominale. Phillips (1996) arată că faptul că subiectul propozițiilor tranzitive și al celor intranzitive se comportă diferit în privința cazului și a acordului în sistemele ergative poate primi două explicații: (a) tranzitivitatea verbală afectează direct comportamentul sintactic al subiectului; (b) EPP face ca subiectul să se comporte diferit în sistemele ergative − situația din limba yimas

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie definit conform unor criterii semantice, iar pivotul, după criterii gramaticale. Subiectul și pivotul coincid numai în unele limbi acuzative (cum sunt engleza și româna), iar, pentru limbile ergative − în care pivotul este reprezentat, în mod prototipic, prin subiectul verbelor intranzitive și prin obiectul direct al verbelor tranzitive −, cele două noțiuni nu se suprapun deloc (vezi Capitolul 1, 3.2. și supra, 4.1.). Comrie (1989: 106−120) susține că noțiunile de topic și de agent trebuie să fie luate în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2007) ajunge și la problema subiectului: în sensul relevant pentru cazul ergativ, categoria subiectului nu poate fi amalgamată cu agentivitatea, subiectul și agentul având funcții diferite în această limbă. Sistemul cazual din nez perce reprezintă un tipar ergativ rar: subiectul intranzitiv este nemarcat cazual, iar subiectul și obiectul tranzitiv sunt marcate diferit; această limbă permite existența unei propoziții în care mărcile subiectului și ale obiectului lipsesc (propoziție fără caz). Astfel, cazul subiectului tranzitiv este dependent de sintaxa obiectului, și nu de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipuri de subiect? Blake (1976: 281) arată că, în limbile australiene, definirea noțiunii de subiect este dificilă pentru că există numeroase situații de amestec între sistemul acuzativ și sistemul ergativ. Definirea ergativității − un sistem de marcare în care subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv sunt tratate la fel, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv − face referire la termenii subiect și obiect, dar aceștia pun probleme de identificare. Blake (1976: 295) arată că termenul subiect este folosit în două

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
295) arată că termenul subiect este folosit în două sensuri: (a) subiectul gramatical al unui verb tranzitiv este determinat în funcție de care constituent nominal are proprietăți gramaticale (marcare cazuală, acord verbal etc.) identice sau asemănătoare cu constituentul nominal dintr-o structură intranzitivă; subiectul gramatical e greu de identificat după criterii morfologice, ca urmare a amestecului de sisteme (acuzativ și ergativ); (b) subiectul semantic al unui verb tranzitiv este actantul care are rolul Agent, indiferent de proprietățile gramaticale; noțiunea de subiect semantic privește

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiect: (a) tematic, identificat cu DP generat în Spec,vP, cu rol tematic extern (Agent, Experimentator, Cauză); (b) gramatical: un DP care apare în poziție A (Spec,TP); subiectul în ergativ al verbelor tranzitive și subiectul în absolutiv al verbelor intranzitive sunt subiecte gramaticale (Legate 2006b: 147). 4.4. (A)simetriile subiect/obiect Deși pentru unele limbi a fost susținută ideea că nu există motive pentru a separa conceptual subiectul de obiect (vezi supra, 4.1.2.), cele două entități fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distincția animat/inanimat funcționează în foarte multe limbi indo-europene (de exemplu, folosirea prepoziției a în spaniolă ca marcă a complementului direct). Creissels (1995: 257) observă că, în mod frecvent, limba tratează diferit subiectul în funcție de apariția acestuia în construcții tranzitive sau intranzitive − subiectul e marcat numai în construcții tranzitive, iar subiectul construcțiilor intranzitive și obiectul construcțiilor tranzitive sunt nemarcate (georgiană, bască). Din punct de vedere sintactic, au fost remarcate (Haegeman 1994: 50, 71, Avram 2003: 140) mai multe asimetrii între subiect și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
folosirea prepoziției a în spaniolă ca marcă a complementului direct). Creissels (1995: 257) observă că, în mod frecvent, limba tratează diferit subiectul în funcție de apariția acestuia în construcții tranzitive sau intranzitive − subiectul e marcat numai în construcții tranzitive, iar subiectul construcțiilor intranzitive și obiectul construcțiilor tranzitive sunt nemarcate (georgiană, bască). Din punct de vedere sintactic, au fost remarcate (Haegeman 1994: 50, 71, Avram 2003: 140) mai multe asimetrii între subiect și obiect: ● alegerea obiectului poate afecta rolul tematic al subiectului, însă alegerea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai proeminent decât argumentul intern; ● în limbi ca engleza, orice propoziție trebuie să aibă un subiect (nu neapărat și un obiect). 5. TRANZITIVITATEA Dixon (1994: 6) observă că deși toate limbile disting între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
între verbe tranzitive (cu două argumente) și verbe intranzitive (cu un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un singur argument), în unele limbi această clasificare separă două clase de verbe între care nu există treceri (latina, dyirbal), iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar în alte limbi unele verbe sunt tranzitive, unele sunt intranzitive, iar altele pot fi folosite atât tranzitiv, cât și intranzitiv (engleza)48. În fine, există și limbi în care aproape orice verb poate fi folosit atât tranzitiv, cât și intranzitiv (fijiană, jarawara). Dacă observația lui Dixon privește situația tranzitivității în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în diverse limbi, cea formulată de Creissels (1995: 248) se referă la statutul unității verbale dintr-o limbă dată: la nivelul verbului ca unitate lexicală, noțiunea de tranzitivitate nu este așa de rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rigidă cum pare din dicționare, folosirea tranzitivă sau intranzitivă a unui verb având implicații semantice. Nu trebuie să se mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt înregistrate atât ca tranzitive, cât și ca intranzitive (chanter 'a cânta', courir 'a alerga') este o problemă de uz contextual sau are o semnificație mai profundă. Pornind de la această

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai creadă că situația normală este ca un verb să nu poată figura decât în construcții tranzitive sau decât în construcții intranzitive. Rousseau (1998: 85) se întreabă dacă faptul că numeroase verbe sunt înregistrate atât ca tranzitive, cât și ca intranzitive (chanter 'a cânta', courir 'a alerga') este o problemă de uz contextual sau are o semnificație mai profundă. Pornind de la această situație − tranzitivitatea are un rol diferit în diverse limbi și în privința fiecărei unități verbale în parte − voi prezenta, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative, relația dintre tranzitivitate și alte concepte lingvistice, precum și concepția scalară a tranzitivității (problema va fi reluată, din punctul de vedere al claselor de verbe, în Capitolul 3, 1.): faptul că există anumite construcții aflate la limita dintre tranzitiv și intranzitiv înseamnă că zona de trecere între cele două extreme nu este goală. 5.1. Se poate formula o definiție universală a tranzitivității? Hill și Roberge (2006: 7) prezintă cele două mari tipuri de abordări ale tranzitivității din gramatica generativă: (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de la ipoteza că reprezentarea sintactică a structurii argumentale a unui verb este proiectată la nivel lexical; conform acestor abordări, există trei posibilități de explicare a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a variațiilor de tranzitivitate: ● reguli lexicale care permit ca un verb tranzitiv să fie folosit ca intranzitiv (de exemplu, rolul care ar fi atribuit obiectului direct este saturat în Lexicon − Rizzi 198649); ● există două intrări lexicale diferite, una tranzitivă, cealaltă intranzitivă (de exemplu, eat/a mânca); ● există verbe care pot avea structuri argumentale diferite, pot proiecta sau nu poziția complementului, în funcție de rolurile tematice atribuite în sintaxă; (b) abordarea sintactică − ordinea argumentelor din structura sintactică nu este determinată de verbul/predicatul însuși

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unei acțiuni sunt relativ numeroase și sintactic omogene, iar caracteristicile morfosintactice ale celor doi termeni sunt aceleași în multe limbi (însă nu în toate). Creissels (2004b) definește construcția tranzitivă ca fiind cea în care apare cuplul agentiv−pacientiv, iar cea intranzitivă, construcția în care nu apare acest cuplu. Cooreman, Fox și Givón (1984: 3)54 definesc noțiunea de tranzitivitate semantică prototipică în funcție de Agent și Pacient și de relația acestora cu verbul: Agentul = cauză vizibilă, tăcută, intenționată, controlată, Pacientul = rezultat vizibil, tăcut

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
286) afirmă că în toate limbile există o legătură între posesie și tranzitivitate și face referire la analiza lui Benveniste, care a analizat perfectul tranzitiv ca fiind o construcție posesivă. Creissels (1995: 248), între mulți alții, subliniază că distincția tranzitiv/intranzitiv este relevantă pentru variația morfologică (diateză)57. Gildea (2003) susține cu date din limbile din Caraibe că există o relație între tranzitivitate și timpul verbal: structurile cu viitor sunt mai tranzitive decât cele conținând un verb la trecut. Pentru problemele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unității frastice, cu observația că nu toate limbile au argumente principale marcate contrastiv. În alinierea acuzativă, P (corespunzător notației O de la Dixon) este unicul rol sintactic principal care are formă distinctă, iar în alinierea ergativă, A are acest statut. Construcțiile intranzitive sunt neomogene. Tipologia alinierii intranzitive examinează posibilele relații între proprietățile termenilor A și P din construcții verbale bivalente și S, singurul argument principal al verbelor monovalente. Variațiile în alinierea intranzitivă sunt de două tipuri (pentru concepția lui Dixon asupra fenomenului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu toate limbile au argumente principale marcate contrastiv. În alinierea acuzativă, P (corespunzător notației O de la Dixon) este unicul rol sintactic principal care are formă distinctă, iar în alinierea ergativă, A are acest statut. Construcțiile intranzitive sunt neomogene. Tipologia alinierii intranzitive examinează posibilele relații între proprietățile termenilor A și P din construcții verbale bivalente și S, singurul argument principal al verbelor monovalente. Variațiile în alinierea intranzitivă sunt de două tipuri (pentru concepția lui Dixon asupra fenomenului, vezi Capitolul 1, 3.1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distinctă, iar în alinierea ergativă, A are acest statut. Construcțiile intranzitive sunt neomogene. Tipologia alinierii intranzitive examinează posibilele relații între proprietățile termenilor A și P din construcții verbale bivalente și S, singurul argument principal al verbelor monovalente. Variațiile în alinierea intranzitivă sunt de două tipuri (pentru concepția lui Dixon asupra fenomenului, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)): (a) partiția ergativă (engl. split ergativity): variație de aliniere condiționată de trăsăturile gramaticale ale verbului (timp, aspect, mod) sau

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2.(b), 3.1.3.(a)): (a) partiția ergativă (engl. split ergativity): variație de aliniere condiționată de trăsăturile gramaticale ale verbului (timp, aspect, mod) sau de principalele argumente (exemplul autorului: limba kurdă) − vezi Capitolul 1, 3.1.3.; (b) partiția intranzitivă (engl. split intransitivity), concept introdus de Van Valin (1990)59: în aceleași condiții gramaticale, verbele care apar în construcții intranzitive se împart în două sau mai multe clase, diferite după proprietățile de aliniere (exemple: rusă, latină). Tipurile (a) și (b

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verbului (timp, aspect, mod) sau de principalele argumente (exemplul autorului: limba kurdă) − vezi Capitolul 1, 3.1.3.; (b) partiția intranzitivă (engl. split intransitivity), concept introdus de Van Valin (1990)59: în aceleași condiții gramaticale, verbele care apar în construcții intranzitive se împart în două sau mai multe clase, diferite după proprietățile de aliniere (exemple: rusă, latină). Tipurile (a) și (b) pot coexista în aceeași limbă, de exemplu, în georgiană (Lazard 1995). Creissels (2007) arată că, din punct de vedere semantic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]