1,088 matches
-
ceea ce ne învață natura: hedonismul. Un hedonism tragic, iată o nouă ocazie de a ne opune locurilor comune legate de Lucrețiu! -14- O plăcere atomică. Ce e plăcerea pentru un filosof materialist? Cu ce se aseamănă jubilarea? Lucrețiu vorbește despre inutilitatea atomilor râzători pentru râs, dar trebuie să conchidem oare și că atomii voluptuoși nu sunt necesari pentru plăcere? Da, pentru că particulele nu cunosc nici durerea, nici plăcerea, dar înlănțuirile lor, da. Nu e o surpriză, știind acum ce știm despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mă va stimula. Gosseyn n-o credea, dar îi părea și rău de ea. ― Dacă vrei ― spuse ― îți voi face un foarte scurt rezumat. Se opri. Dar ea interveni imediat: ― Te rog, dă-i drumul. Gosseyn șovăia Simțea din nou inutilitatea, lipsa de sens a unei asemenea discuții cu fata aceasta. Cu regret, începu totuși. ― Creierul uman, în mare, este format din două părți, cortexul și talamusul ― cortexul fiind centrul diferențierii, iar talamusul centrul reacțiilor emoționale ale sistemului nervos. Se întrerupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
maniac sexual. Era chiar o meserie potrivită pentru o femeie ca ea. Preț de o clipă - capricioasă și indolentă - o invidie. Discursurile oficiale pe care ea trebuia să le traducă erau atât de banale. Lipsa lor de consistență, ariditatea și inutilitatea lor o deprimau profund și uneori Îi era teamă că se contaminase și ea, pierzându-și orice capacitate de a vorbi, de a spune ceva care să aibă un sens. — Nu-nu-nu știu, răspunse Kevin. M-m-mama nu vorbește niciodată despre muncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
studiilor, În ciuda acestei crize care se manifesta În școală și-n universități. Despre această criză el Își formase o opinie foarte clară, chiar dacă nu-și imaginase vreodată că va ajunge să predea la un gimnaziu, deoarece fusese Întotdeauna convins de inutilitatea și de nocivitatea școlii, despre care credea că nu are alt țel decât Împiedicarea dezvoltării și a creșterii armonioase a tinerilor. În loc să-i Învețe ce Înseamnă viața și să-i ajute să se bucure de ea și s-o trăiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
aranjam lucrurile, am dat peste geanta Shebei. N-am avut nici o intenție să-i caut prin lucruri, dar când am văzut cu coada ochiului ce haos era înăuntru, n-am putut rezista să nu fac un pic de ordine. Câte inutilități ținea Sheba în geantă! Pumni de monede rătăcite. Un baton corector de ten care nu mai avea capac și era plin de praf. Câteva pastile de mentă Polo care arătau jalnic. Două tampoane care începuseră să iasă din ambalajul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
nimic. Mă luă la braț, îmi vorbi despre mersul lumii. Ajunși în fața porții, ne despărțirăm îmbrățișându-ne. Când intră din sufragerie în camera de bibliotecă, rămase puțin în prag, privi cărțile înșirate pe rafturile de pe peretele din față cu sentimentul inutilității. „Prietenii mei de-o viață”, rosti. Apoi se întinse pe canapea. Bravase, dar nu avu curajul să și-o spună, i se părea o dovadă de slăbiciune. Rămăsese totuși ceva care nu înțelegea; pentru că era singur se întreba de ce anume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a aruncat cu arme și bagaje în brațele falșilor profeți. Ea s-a repliat în interstițiu, acolo unde a experimentat metoda micului curaj. E o materie în care a dobândit multă dexteritate, dar și un rezultat absolut îndoielnic: consensul asupra inutilității acțiunii 24. Intelighenția umanistă, cu deosebire, a dezvoltat arta adaptării într-o gamă infinită de nuanțe. Scriitorul, spre exemplu, a intrat într-un joc de sumă nulă cu cititorul și cenzorul. Astfel, orice avantaj dobândit de unul dintre ei se
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tulburări digestive, tulburări de somn; - un sentiment de „dezumanizare”, care se traduce printr-o aplatizare afectivă, o detașare emoțională din ce În ce mai evidentă, mergând chiar până la absența emoțiilor față de alții; - scădere a eficienței În muncă, cu decepție față de profesie și sentimentul de inutilitate legat de activitatea respectivă; - scăderea realizărilor personale și incapacitatea de a-i ajuta pe alții; - iritabilitate față de cei apropiați;impresia că munca invadează totul, inclusiv viața privată. Burnout-ul este un proces ce se dezvoltă lent, fără simptome și care duce
Creativitate şi modernitate în şcoala românească by Cătălin Constantin IOAN, Cristina VAMEŞU () [Corola-publishinghouse/Science/91778_a_93100]
-
colectivă, după cum nefericirea poate fi colectivă. Putem avea sau putem să nu avem satisfacții și mulțumiri legate de viața noastră, numai în momentul în care această viață, în toată complexitatea sa, se definește prin ,,celălalt", se raportează la utilitatea sau inutilitatea sa în raport cu lumea în care trăim. Fericirea este deci o stare personală care rezultă ca urmare a reflectării noastre în raport cu semenii noștri. Această dublă corespondență face ca fenomenul să fie atât de complex. Evident că există și oamenii nefericiți în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
ca Ladima. E predispus Ladima e predestinat unor boli sentimentale mai mari, mai puțin rușinoase, cu efecte mai mici. Poate că, având un caracter feminizat, deci normal, deosebit, așadar, de cel al lui Ladima, chinuit de tenebrele îndoielilor, conștient de inutilitatea existenței sale, dezgustat de noianul prin care pășește către nimicire, către ce are viața mai frumos și etern, moartea. În ce privește pe George Demetru Ladima, numai o fișă psihanalitică ar fi suficientă pentru rezolvarea problemelor sufletești pe care le pune și
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
personalității, în general. Creativitatea este componenta cea mai apreciabilă a atât de des citatului „aur cenușiu”, iar asigurarea condițiilor de dezvoltare a acesteia trebuie să fie un deziderat al oricărei națiuni. în parte și este, cu toate că există voci ce susțin inutilitatea unei asistențe educative și psiho pedagogice speciale pentru elite, deoarece „talentele oricând și în orice condiții vor ajunge în vârf”. Nimic mai puțin adevărat și mai periculos decât această prejudecată care, aplicată în practică, uniformizează spiritele și încetinește progresul. Acești
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1327]
-
acest mod redundanța asocierii caracteristicilor, precum și departajarea inechitabilă a copiilor doar pe considerente de restricții de participare și limitare de activitate. Istoria, trecută și prezentă, ne ajută să susținem că deficiența, dizabilitatea, nu sunt condiții menite să condamne persoana la inutilitate și nerealizare. 3.1. Ereditar și dobândit în domeniul creativității și aptitudinilor copilului cu dizabilități între ereditate și creativitate există o legătură incontestabilă, care nu poate fi tăgăduită nici de cei mai fanatici adepți ai totalitarismului educațional sau social în
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1327]
-
cadru didactic, despre care noi am mai publicat, se pare că există o tendință de a folosi nedeontologic științele umane. Nu este aceasta o dovadă că puterea sau „importanța” schimbă caracterul oricui? Puterea umple cel mai bine sentimentul de gol, inutilitate, anonimat, neputință, compensează ineficiența și absența autenticității personale. A folosi psihologia împotriva omului înseamnă a abuza și denatura spiritul ei - cei care gândesc astfel încetează să mai aparțină științelor umane. Grav nu este faptul că unii încearcă să explice vizibilul
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
că modelul existenței românești este minorul și că plaga națională este fatalismul. Omenia este o calamitate și viciul nostru fundamental ar fi resemnarea. În fișa specificului nostru mai sunt notate indiscreția, dezmățul, lipsa de mister sufletesc, disprețul muncii, credința în inutilitatea jertfei, disprețul valorilor, autodisprețul etc. Răul românesc este suma acestor păcate, la care se adaugă un „gol inițial”, „lipsa unui dinamism primordial”, în fine, un păcat originar de natură nedefinită. România nu are profeți, nici un intelectual român nu s-a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
Noica. Așadar, Cioran atribuie neamului său un sens prin cunoaștere de sine. Din umbră, evident, se identifică cu propriul neam. Or, schimbând sensul transferului de identitate, ce experiență a propriului sine ar putea fi elocventă și pentru neamul său? Aici, inutilitatea încercării pariziene oferă prilejul unei explorări. Căci, deși în centrul lumii, Cioran nu scapă de complexul destinului minor al poporului său pe care îl reiterează. E acesta un paradox din care Cioran își hrănește, la limita dintre orgoliu și anonimat
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Eu nu fac nimic bun, ascult toată ziua Schubert, Schumann, Brahms, mai ales Brahms; el e furnizorul meu de melancolie (parcă mai aveam nevoie!)” (24 noiembrie 1981 Ă 412). Alteori, poate complementar muzicii, îndepărtat, creștinismul. Orice altceva e lovit de inutilitate. „Ca să scap de viața de la Paris, mă refugiez adesea câteva zile la Dieppe, unde lucrez cu adevărat Ă dar nu-i mai important să privești marea decât să scrii?” (30 iunie 1977 Ă 328). În alt loc, dezamăgit de traseul
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
1986 Ă 476). De altfel, încă din 1940 îi scria lui Eliade: „Dacă niciodată n-ai pierdut vremea într-un neant infinit plăcut, atunci nu mă înțelegi. Numai în soarele Mediteranei se poate uita existența. // Eu am ajuns la limitele inutilității” (20 februarie 1940 Ă 562). Era aceasta o perioadă în care din inutilitate se nășteau voluptăți secrete ce nu lăsau în urmă zgura amărăciunii. Cât despre soluția muncii, soluție dostoievskiană, este și ea eroina unei odisei, cu gradul ei de
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
niciodată n-ai pierdut vremea într-un neant infinit plăcut, atunci nu mă înțelegi. Numai în soarele Mediteranei se poate uita existența. // Eu am ajuns la limitele inutilității” (20 februarie 1940 Ă 562). Era aceasta o perioadă în care din inutilitate se nășteau voluptăți secrete ce nu lăsau în urmă zgura amărăciunii. Cât despre soluția muncii, soluție dostoievskiană, este și ea eroina unei odisei, cu gradul ei de spectaculozitate. Îi scrie lui Aurel Cioran, în 1968: „Am fost zece zile la
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă întrebe ce mai fac: Nu știu ce mai caut pe lumea asta», i-am răspuns. «Nici eu», a fost replica lui” (19 februarie 1985 Ă 421). Complementar înțelepciunii, adică unei lucidități care atacă orice gest cu morbul neputinței, acest sentiment al inutilității, deopotrivă ca șansă și ca eșuare: „Citesc mult, dar asta nu înseamnă că lucrez. A lucra înseamnă a scrie. Or, eu scriu puțin, aproape deloc. La ce bun să sporești numărul cărților? Ca să spui ceva, orice, chiar ca să negi ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
că Cioran își radiografiază mizeriile, dar, cu voluptate, și le amplifică. Cu mintea îndreptată doar asupra lor, le demonizează, făcând, finalmente, din ele, chiar țelul vieții lui. Iată în ce constă „curajul negativ” al lui Cioran. „Conștiința dureroasă a propriei inutilități”, „singurul meu conținut pozitiv” (I, 86), e dublată de obsesia negării de sine: „Voință de autodistrugere, sete de umilință. Iubesc orice formă de violență contra propriei ființe” (I, 86), mărturisește el. Pe prima pagină a primului dintre Caiete, Cioran, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
loc că a fost în permanență străinul: „Întotdeauna am trăit pe lângă, niciodată nu m-am identificat cu vreuna din opiniile pe care le-am proclamat. Moartea e marea generatoare de distanțe” (III, 14). Moartea îi creează un acut sentiment al inutilității, care transformă lumea într-un spectacol. Prin urmare, cum să crezi, când știi că totul e bântuit de iluzie și aparență? În alt loc, aceeași conștiință că se află în afară: „Ca să te poți consacra făptuirii, ca să exiști pur și
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cât de puțin înseamnă ura, remușcarea, regretul, refrenul lui la ce bun și toate celelalte! / ș...ț / Senzație clară, materială și metafizică în același timp, a depășirii contingentului. Nu mai e nevoie să caut, să vânez mântuirea. Liniștire deasupra vieții. Inutilitatea efortului, deșertăciunea căutării” (II, 177). Temându-se să fie prezent, Cioran mărturisește într-un loc că s-a aplecat asupra Vidului „din nevoia de siguranță” (II, 186). Or, Vid și Dumnezeu sunt una. Iar natura ia înfățișarea unei rugăciuni. Iată
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
reluate în antologia Cântecul spiralelor (1969), unde adaugă un grupaj de poezii „din periodice și inedite”, datate între 1936 și 1961. A semnat și Ecaterina Catrinaru. Simboliștii sunt modelele indubitabile ale poeziei scrise de S., pentru care tristețea, dezolarea, singurătatea, inutilitatea, nevroza constituie note definitorii. Orașul, „abator, sanctuarul umanității carnivore” (Civilizație) sau „Oraș sepulcral, cu toamne târzii,/ Cu lungi bulevarde,/ - Grele cascade, / De melancolii” (Provincială), accentul pus pe starea autumnală: „E toamnă afară... și-i frig.../ Te caut... prin beznă te
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289467_a_290796]
-
îl ignoră. În aceste familii au loc frecvente conflicte, iar copilul este antrenat în disputele dintre părinți. În situații de eșec al copilului, părinții reacționează prin reproșuri și chiar pedepse repetate, care duc la apariția sentimentului de neputință, incapacitate și inutilitate a efortului, alimentând sentimentul de inferioritate care va determina și alte eșecuri, instalându‑se un cerc vicios în care principala victimă este copilul deficient. Părinții exagerați prezintă drept caracteristică de bază supraprotecția; acest comportament ajunge să împiedice copilul să‑și
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
tot ceea ce ar putea să sune a clișeu sau tot ceea ce s-ar putea constitui Într-un mare scenariu explicativ rezonează, În epoca noastră postmodernă, cu sentimentul că „totul a fost spus”, pe de o parte, și cu cel de inutilitate sau futilitate a marilor povestiri explicative, pe de altă parte. Anarhetipul corespunde, În planul operei, subiectului descentrat și multiplu din lumea contemporană. O operă anarhetipală este o operă În care scenariul a fost pulverizat Într-o nebuloasă de sens. Efectul
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]