294 matches
-
tradiției capadociene: în Sfântul Duh se poate vedea chipul Fiului și, prin El, Arhetipul abisal, pe Tatăl. Răspunsul ortodox formulat de Sfântul Teodor Studitul iconoclasmului este semnificativ: chipul este întotdeauna neasemănător prototipului, după ființa sa, dar îi este asemănător după ipostas și nume. Pe icoanele lui Hristos este reprezentat ipostasul Cuvântului întrupat și nu firea Sa divină sau umană. Prin urmare, este vorba despre o comuniune cu persoana lui Hristos, în care energiile celor două firi, firea necreată și cea creată
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
Fiului și, prin El, Arhetipul abisal, pe Tatăl. Răspunsul ortodox formulat de Sfântul Teodor Studitul iconoclasmului este semnificativ: chipul este întotdeauna neasemănător prototipului, după ființa sa, dar îi este asemănător după ipostas și nume. Pe icoanele lui Hristos este reprezentat ipostasul Cuvântului întrupat și nu firea Sa divină sau umană. Prin urmare, este vorba despre o comuniune cu persoana lui Hristos, în care energiile celor două firi, firea necreată și cea creată, se întrepătrund. Trecerea de la contextul hristologic la cel pneumatologic
[Corola-publishinghouse/Science/84936_a_85721]
-
altfel, etica filozofiei antice (într-o anumită măsură) - se înscrie într-un raport de contradicție cu „ontologia păcii” proclamată de Evanghelie și întrupată în Biserica sfinților - fie că se cheamă parohie, schit sau mănăstire - prin legea fraternității spirituale dintre fiecare „ipostas eclezial” (I. Zizioulas), a cărei condiție filială e restabilită prin botez (Fapte 2)1. Proiectul unei culturi autonome nu lasă suficient spațiu necesar evacuării reziduurilor de violență care pulsează în corpul uman decăzut din starea de har (Rom. 7,14
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a doua, scoasă la București în 1926, se încheie cu un eseu în care autorul concentrează o mare parte din ideile pe care se va întemeia publicistica sa dintre cele două războaie mondiale. Spiritul critic apare „în slujba și în ipostasul tradiționalismului”, iar cultura românească își are sursele în ortodoxie. Tot în 1921, apare eseul Creatorul naționalismului. Scrisă în contextul omagierii lui N. Iorga, cartea afirma întâietatea savantului, „creator de curent”, în privința întemeierii naționalismului ca doctrină culturală și politică. Profilul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286851_a_288180]
-
Într-o Poveste a lui Dumnezeu culeasă din Botoșani, ea suflă peste rănile lui Hristos cu Duhul Sfânt este, deci, pnevmatoforă, ca și Arhanghelul Gavriil 20 și i le vindecă (Duhul Sfânt nefiind, pentru poporul român, atât o persoană/un ipostas divin, cât o energie din care cei sfinți se împărtășesc și pe care o pot transmite, o pot purta cu ei, o pot folosi în caz de nevoie ș.a.). Într-un text popular transilvănean cu patină gnostică, Maica Domnului pleacă
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ori speculative. Mai aproape de tradiția Bisericii apostolice, vom putea descoperi, prin rugăciunea pentru întregul Adam, etica compasiunii liturgice. Revelația destinului comun al umanității care suportă, la scară globală, tragedia dezbinării este încă un prilej de a regândi noțiunile teologice de „ipostas universal” sau „conștiință catolică”. Orice fragment al istoriei ne poate aduce în fața revelației solidarității eshatologice a întregii firi umane. Curajul de a asuma personal suferința celor lipsiți de memorie colectivă pune arheologia istorică în proximitatea veșniciei. Revelațiile fenomenologieitc "Revelațiile fenomenologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Hristos, totuși nu aveți mulți părinți. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos” (I Corinteni 4, 15). În spiritul interpretării arhimandritului Zaharia, putem spune că botezul, spovedania, euharistia sunt taine care fac dintr-un individ credincios un ipostas al Bisericii universale - un loc unde regulile politeții, atât de necesare în lume, sunt abrogate pentru a lăsa iubirii autoritatea supremă. Pe scurt, durerosul proces de trecere de la pocăința psihologică- care începe cu părerea de rău, sentimentul datoriei neîmplinite și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Hristos, dar și porunca dragostei necondiționate, în care se descoperă și smerenia fără margini a Domnului. Numai în libertate omul poate iubi și atinge desăvârșirea. Numai iubind, pe de altă parte, omul găsește libertatea adevăratei sale firi, devenind astfel un ipostas al lui Hristos. Natura și persoana, generalul și particularul, porunca și libertatea, asceza și harul - toate se descoperă într-o luminoasă osmoză abia atunci când suntem, precum Zaheu vameșul, pe calea lui Hristos, iar El ne răsplătește cu găzduirea. Rezumând deci
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
diferenței de tip aristotelic între realitatea generică (ousia deutera, la Aristotel, sau katholiky ousia, la Porfir) și realitatea particulară (prote ousia, în limbajul Stagiritului, sau meriky ousia, la comentatorii neoplatonici)1. Or, părintele Sofronie asociază în mod paradoxal ideea de ipostas cu noțiunea de universalitate, referința sa indirectă fiind dogma hristologică de la Calcedon (două firi și voințe în Hristos, dar o singură persoană). Din punct de vedere strict conceptual, această decizie nu are precedent în gândirea metafizică clasică (adoptată de unii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
antropologic, teologia lui Zizioulas recunoaște urgența depășirii viziunii metafizice a omului ca „animal rațional” ori „substanță cugetătoare”; nici o determinare empirică nu poate epuiza dimensiunea iconică și vocația teologică a persoanei umane. Urmând intuițiile Sf. Maxim Mărturisitorul, Zizioulas afirmă tensiunea dintre „ipostasul biologic” (al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urgența depășirii viziunii metafizice a omului ca „animal rațional” ori „substanță cugetătoare”; nici o determinare empirică nu poate epuiza dimensiunea iconică și vocația teologică a persoanei umane. Urmând intuițiile Sf. Maxim Mărturisitorul, Zizioulas afirmă tensiunea dintre „ipostasul biologic” (al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
umane. Urmând intuițiile Sf. Maxim Mărturisitorul, Zizioulas afirmă tensiunea dintre „ipostasul biologic” (al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge plenitudinea numai în exercițiul liber al iubirii. Dobândită prin renunțarea ascetică la dorințele „omului vechi”, urmată de aproprierea liturgică a harului botezului, iubirea nu reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
al morții) și „ipostasul eshatologic” (al Învierii). Aceste două borne jalonează drumul umanității dintre momentul pierderii „asemănării” și cel al infinitei și permanentei redescoperiri a „chipului” divin. Dacă „ipostasul biologic” este dominat de contradicții interne și evocă o condiție tragică, „ipostasul eclezial” își atinge plenitudinea numai în exercițiul liber al iubirii. Dobândită prin renunțarea ascetică la dorințele „omului vechi”, urmată de aproprierea liturgică a harului botezului, iubirea nu reprezintă un act (energeia) separat al naturii oarbe, ci un mod de a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fundamental al persoanei restaurate întru Hristos. Iubirea, ca principiu de individuare, operează atât recentrarea teopatică a persoanei individuale, cât și unificarea comunității de oameni într-un orizont eshatologic.1 Numai viața ascetică, liturgică și euharistică poate zădărnici negativitatea entropică a „ipostasului biologic”. Revelația modului de existență catolic (universal) și apofatic (unic) este Hristos. El ne descoperă iubirea ca vehicul de realizare a comuniunii intratrinitare a Dumnezeirii. Trupul lui Hristos nu face decât să reflecte, mai cu seamă în Liturghie, acest mod
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Fiul Omului.Aceasta înseamnă, așadar, că noi credem deplin aceleiași taine con form căreia în Iisus Hristos, cele două firi, divină și umană, sunt unite fără amestecare și deosebite fără împărțire. De aceea putem credecă „Dumnezeu adevărat într-un singur ipostas, chiar și după ce s-afăcut om, El a lucrat împlinind cele dumnezeiești toate în calitatede Dumnezeu și a lucrat cele omenești toate în calitate de om (...)”,și Care „după învierea Sa S-a arătat și S-a înălțat la ceruri, și S-aașezat la
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
și pe oJmoouvsio" și a interzis întrebuințarea lui<footnote Pavel de Samosata întrebuința chiar expresia / patriv, susținândprin aceasta că Logosul nu este deosebit ipostatic de Tatăl, ci este de o ființă(oJmoouvsio") cu Tatăl, înțelegând că ființa este aceeași cu ipostasul sau persoana.Cf. Istoria bisericească universală, vol. I, București, 1956, p. 133. footnote>.Totuși cuvântul acesta, deși nebiblic, a fost socotit de către Sinodul I Ecumenic ca fiind cel mai potrivit pentru a exprima învățătura dogmatică a Bisericii despre deoființimea și
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Nimeni nu poate Înainta spre unirea mistică cu Dumnezeu pășind pe o altă cale decât Iisus Hristos și nimenea nu poate ajunge la această unire dincolo de Iisus Hristos. Iisus Hristos este puntea Întinsă de la Dumnezeu până pe tărâmul umanității noastre, prin ipostasul Său cel unul care Întrunește și natura dumnezeiască și pe cea omenească.” Definiția cea mai cuprinzătoare a Sfintei Liturghii este că ea este continuarea principală a lucrării lui Hristos În orice timp. Ea ni-L face prezent și ni-L
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Andreea ZANFICU () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92297]
-
ori că necesitățile sale discursive presupun părăsirea temelor-cheie ale clasicismului grec. 5. Persoană și natură Cadrele în care a evoluat filosofia bizantină au fost într-o măsură hotărâtoare stabilite de distincția de fundament între natură sau esență și persoană sau ipostas. O astfel de distincție era imperioasă în contextul noii viziuni despre realitate pe care o aducea creștinismul. Istoria formulării și folosinței sale este interesantă pentru că ne spune multe despre calea pe care s-a conturat gândirea bizantină ca distinctă de
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
parte într-un mod irepetabil și în același timp complet, desăvârșit. Existența fiecărei persoane în parte înseamnă o recapitulare a existenței într-un mod nemaiîntâlnit. „Ca libertate ontolo¬gică absolută, persoana necesită... o constituție ipostatică fără necesitate ontologică. În consecință, ipostasul său trebuie neapărat să se înrădăcineze, să se constituie într-o realitate ontologică neafectată de «starea de creatură». Acesta este sensul frazei scripturistice: a se naște «de sus» (Ioan 3, 37). Este exact posibilitatea pe care hristologia patristică se străduiește
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
da dimensiunea antinomică a înțelegerii creștine a unui Dumnezeu Treimic. Era vorba de introducere a unei distincții între două sinonime, care prin aceasta nu au încetat a avea o dimensiune de echivalență deși au descris aspecte diferite: ouoia și unooxaoiq. Ipostasul este tot ceea ce este ouoia, el primește toate atributele, sau toate negațiile, care pot fi afirmate în privința „supraesenței”, dar rămâne ireductibil față de ouoia. Această ireductibilitate nu poate să fie exprimată sau înțeleasă decât din perspectiva relației celor Trei Ipostase, care
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
unooxaoiq. Ipostasul este tot ceea ce este ouoia, el primește toate atributele, sau toate negațiile, care pot fi afirmate în privința „supraesenței”, dar rămâne ireductibil față de ouoia. Această ireductibilitate nu poate să fie exprimată sau înțeleasă decât din perspectiva relației celor Trei Ipostase, care mai corect este să fie numite nu Trei, ci Triunitate. Așa cum precizează Vladimir Lossky, a vorbi despre trei ipostase înseamnă până la urmă să se facă o abstracțiune nepermisă, căci dacă s-ar dori generalizarea și conceptualizarea sintagmei „ipostas divin
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
dar rămâne ireductibil față de ouoia. Această ireductibilitate nu poate să fie exprimată sau înțeleasă decât din perspectiva relației celor Trei Ipostase, care mai corect este să fie numite nu Trei, ci Triunitate. Așa cum precizează Vladimir Lossky, a vorbi despre trei ipostase înseamnă până la urmă să se facă o abstracțiune nepermisă, căci dacă s-ar dori generalizarea și conceptualizarea sintagmei „ipostas divin”, ar trebui să se afirme că singura definiție comună ar fi neputința unei definiri comune a celor trei ipostase. Asemănarea
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Trei Ipostase, care mai corect este să fie numite nu Trei, ci Triunitate. Așa cum precizează Vladimir Lossky, a vorbi despre trei ipostase înseamnă până la urmă să se facă o abstracțiune nepermisă, căci dacă s-ar dori generalizarea și conceptualizarea sintagmei „ipostas divin”, ar trebui să se afirme că singura definiție comună ar fi neputința unei definiri comune a celor trei ipostase. Asemănarea lor constă în aceea că nu au nici o asemănare, trebuie să se vorbească de un caracter absolut al diferenței
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
trei ipostase înseamnă până la urmă să se facă o abstracțiune nepermisă, căci dacă s-ar dori generalizarea și conceptualizarea sintagmei „ipostas divin”, ar trebui să se afirme că singura definiție comună ar fi neputința unei definiri comune a celor trei ipostase. Asemănarea lor constă în aceea că nu au nici o asemănare, trebuie să se vorbească de un caracter absolut al diferenței ce implică o absolută identitate, în afară de care nu se poate indica într-un mod propriu ceea ce trebuie înțeles prin Tri-
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
Credem într-o singură ființă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voință, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânie, într-o singură domnie, într-o singură împărăție, cunoscută în trei ipostase desăvârșite, dar adorată într-o singură închinăciune, mărturisită și adorată de toată făptura rațională. Ipostasele sunt unite fără să se amestece și despărțite fără să se despartă, lucru care pare și absurd.” Și ceva mai jos: „Spunem că fiecare din
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]