280 matches
-
în spate și doi luceferi în cei doi umeri.""148 În imaginarul tradițional, legătura ontologică dintre ființa umană și ființa universală este prezentată, în literatura populară, fie indirect, prin intermediul paralelismelor, a comparațiilor și a analogiilor, fie direct, umanul devenind microcosm, ipostaziat sub forma elementelor cosmice. Încă de la începutul vieții omenești, "ursirea" se realizează într-un cadru cosmic, soarta fiind pecetluită prin analogia ființei umane cu ființa universală: "Nani, nani, copilaș, / Dragul mamii fecioraș, / Că mama te-a legăna / Și mâna ți-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fii viteaz la război, / S-aperi țara de nevoi. / Nani, nani, puiul meu, / Tare drag te mai am eu, / Să fii `nalt, să fii frumos, / Ca un soare luminos!"149 Repetiția paralelistică pune în evidență înveșnicirea trăirilor lăuntrice, planul exterior ipostaziind transfigurările interioare ale umanului: "Lung e drumul la Rarău, / Dar mai lung e dorul meu; Drumul suie și coboară, / Al dorului mă omoară. Mare-i muntele Rarău, / Dar mai mare-i dorul meu; Dorul meu îi cântărit, / Că l-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ar trece numai ea / Și eu de-aș mai rămânea; M-aș ruga lui Dumnezeu / Să nu rămân numai eu, / Să rămâie și mândra, / Care m-am iubit cu ea!..."213 Paralelismul explicativ realizează portretul unei sorți lipsite de norocire, ipostaziată metonimic urât, boală, străin, pământ, toiag și definită tautologic, tocmai pentru a pune în evidență datum ul vieții: "Foaie verde și-o lalea, / Maică, măiculița mea, / De ți-a fost dragă lumea, / La urât nu mă-ndemna! / Decât cu urâtu-n
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o cruciuliță la cap!"214 Reprezentarea metaforică a norocului, ca întrupare a naturii, conturează spațiul antinomic al metamorfozelor sortirii. Prezentarea gradată a "făuririi" destinului, de la cadrul descriptiv, portretistic, la tonul invectivei care evocă norocul personificat, întruchipează stările existențiale,universale, ipostaziate, ipostaziate de alternanțele semantice afirmativ / negativ: "Frunzuliță ca bobul, / Mândră floare-i norocul, / Dar nu crește-n tot locul, / Nici nu-l are tot omul. / El crește cam lângă vale, / Nu iese la nime-n cale, / Că și eu mi-am
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
căldurii, fertilității și vieții, în general, un timp de manifestare a forțelor benefice, în timp ce noaptea, ca simbol al întunericului, reprezenta frigul, somnul, sterilitatea și moartea, forțele malefice. Calendarul popular are la bază tocmai aceste opoziții diurn / nocturn, benefic / malefic opoziții ipostaziate de "pragurile de trecere" ale soarelui răsăritul și apusul la echinocții și solstiții în strânsă legătură cu ritmicitatea fenomenelor terestre succesiunea anotimpurilor, ciclurile biologice ale animalelor, plantelor și păsărilor.45 Anul nou se stabilea în funcție de echinocții și solstiții, de începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ilustrând moartea și învierea, sunt reprezentate în colindă printr-o adevărată simbolistică a "furtului", ca figurare a lumii căzute, de la solstițiul de iarnă; se poate observa mai întâi, raptul cunoașterii binelui și răului, dar și al misterului divin, cunoașterea fiind ipostaziată de măr: " La mărul lui Dumnezeu, / Florile dalbe, / Nu știu ce s-o înjitat / Că merele le-o furat, / Dumnezeu straj-o mânat / Să măsoare pământul, / Tot pământul cu cotu` / Și ceriu cu stânjenu`, / Peste munții cei înalți, / Cu zăbrele răzimați. / La zăbreaua
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Astfel, se descântă cu 9 pietre, se stropește cu apă, iar pietrele se pun pe capul bolnavului, iar, în timpul descântecului, se împrăștie în cele patru zări. Portretul evocativ al soarelui este realizat de epitetele cromatice și de indicii temporali care ipostaziază destinul soarelui, de la răsărituri la apusuri, măsurat, în descântec, de pietrele întemeietoare: "Soare negru, / Soare alb, / Soare vișiniu, / Soare sturungiu, / Soare di la prânz, / Soare de la amiaz`, / Soare di după amiază, / Soare di la chindie, / Soare di după chindie, / Soare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pomană, și pe stâlpii funerari din Transilvania sau în Moldova. Păsările mitice, specifice diferitelor popoare Phoenix, Garuda, Kokh, Măiastră, Jar-Ptica sunt întruchipări ale principiului solar și simbolizează veșnica regenerare a vieții. Ca simboluri ale spiritului și ale cunoașterii, păsările sunt ipostaziate ca divinități care dețin secretele celor trei lumi. Știința cunoașterii "limbii păsărilor" este dobândită în urma inițierilor în tainele vieții și morții. Pasărea poate prevesti destinul implacabil și moartea, valențele oraculare fac posibilă descifrarea viitorului, după strigătele și zborul păsărilor, artă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
între cer și pământ, balaurul simbolizează dualismul existențial yin yang care ordonează manifestarea cerească, pluvială, terestră, acvatică și subterană.360 În mitologia românească, balaurul își are obârșia în comuniunea gnoseologică dintre elementele primordiale care devin active printr-un ritual solar, ipostaziat de cercul sacru al șerpilor întemeietori de viață nouă: "Balaurii se fac așa: sub grămezi mari de găteje, sau în ziduri sparte și părăsite, ori prin locuri umede cu multă frunză și iarbă pe deasupra, se strâng la un loc o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
propoziției“ își vor pierde orice putere de atracție. Pe măsură ce se desprinde de supozițiile și ideile călăuzitoare ale Tractatus-ului, Wittgenstein înclină să considere viziunea „logicianului“ asupra limbajului, acea viziune pe care o acceptase în mod neproblematic, drept o perspectivă idealizantă, care ipostaziază anumite trăsături și face abstracție de altele, cele care nu pot fi integrate în scheme simple. În Tractatus este acceptată în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
vorbitor, care realizează în același timp o orientare a interlocutorului prin poziția obiectelor respective. O asemenea raportare la cel care vorbește realizează și unele adverbe (precum aici, acolo, acum, atunci) și multe alte elemente lexicale. La nivel gramatical, vorbitorul își ipostaziază prezența îndeosebi prin modurile și prin timpurile verbale, care îi reflectă atitudinea față de acțiune. De altfel, E. Benveniste include analiza pronumelui per-sonal într-o problematică amplă ce vizează "omul și limba", în care sînt avute în vedere mai multe aspecte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
propoziției“ își vor pierde orice putere de atracție. Pe măsură ce se desprinde de supozițiile și ideile călăuzitoare ale Tractatus-ului, Wittgenstein înclină să considere viziunea „logicianului“ asupra limbajului, acea viziune pe care o acceptase în mod neproblematic, drept o perspectivă idealizantă, care ipostaziază anumite trăsături și face abstracție de altele, cele care nu pot fi integrate în scheme simple. În Tractatus este acceptată în mod tacit supoziția că termenii generali stau pentru „genuri“, adică pentru ceea ce este comun existențelor individuale. Propriu noțiunilor ar
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
unei poziții acceptabile În structură și pe de altă parte „Înghețarea” structurii odată ce această poziție este asigurată. Consolidarea unor structuri stabile, organizații, câmpuri reflectă puterea diferențială a actorilor și eforturile acestora de stabilizare a piețelor prin eliminarea competiției. Astfel se ipostaziază o serie de relații sociale stabile, dar și o cultură dominantă (formală și informală) ce organizează interacțiunea Între actori. Ea se instituționalizează prin mecanisme coercitive, dar mai ales normative și cognitive, generând modele mentale Însușite de către actori (habitusuri). Din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
instituționaliste cât și În teoriile ce țin de sociologia economică recentă. Această preocupare constă În eludarea cauzelor și mijloacelor de apariție a relațiilor de schimb statornice Între actori sociali, raporturi ce presupun „investiții” și așteptări pe termen lung. Acestea se ipostaziază În forma organizațiilor În concepția lui Williamson (1981a, 1981b, 1998) de pildă, sau În forma relațiilor sociale stabile Între parteneri ce generează Încredere și formează așa-zisele forme hibrid de organizare, În concepția lui Granovetter (1985). Relațiile stabile astfel constituite
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
capital profitabil În acest spațiu.” (Bourdieu și Wacquant, 1992:17). Concepția lui Bourdieu asupra câmpului denotă un spațiu definit atât la nivel valoric și ideologic, dar și relațional, spațiu ce se prezintă ca o rețea tipizată de relații sociale care ipostaziază raporturile de putere dintre actorii componenți. 4.2 . Câmpuri organizaționale sau sectoare sociale Teoreticienii insituționaliști ai organizațiilor propun conceptul de câmp organizațional (DiMaggio și Powell, 1983) sau sector social (Meyer și Scott, 1991). DiMaggio și Powell definesc conceptul de câmp
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
o propunem, scopul acestui proces de elaborare instituțională (drepturi de proprietate, reguli de schimb, modalități de reglementare) este acela de a constitui și reproduce actori, strategii și oportunități de interacțiune Între aceștia la nivelul câmpurilor. Mai departe, aceste oportunități se ipostaziază sub forma unor patternuri stabile, repetitive, de interacțiune bazată pe Înțelegerea comună a situațiilor În care se află actorii (existența unor așteptări subiective Împărtășite În privința acțiunii celuilalt). Chiar În cazul firmelor concurente, stabilitatea la nivelul câmpului presupune acceptarea mutuală a
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
mentale incomplete); din această dinamică rezultă instituții sociale funcționale la diferite nivele de agregare socială; funcționalitatea la nivel social (echivalentă cu instituții sociale eficiente) apare atunci când (așteptările) probabilitățile subiective asociate acțiunilor semnificative ale celorlalți actori - relații sociale - coincid cu (se ipostaziază În) prescripțiile instituțiilor formale. Altfel spus, (P3) atunci când existența instituțiilor este simbolic construită de jos În sus, fiind empiric confirmată pentru actori, prin creșterea incidenței comportamentelor prescrise (așteptate) În rândul celorlalți actori și, de asemenea, social legitimată ca urmare a
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În sfera drepturilor reale a sentimentelor sociale care vin din altă sursă.” (p. 139). Cu alte cuvinte, mecanismul instituțional al drepturilor reale este o construcție socială ce presupune existența unei solidarități pozitive. În teoria economică neo-instituțională, această solidaritate pozitivă se ipostaziază instituțional În piețe, organizații și formele hibrid de cooperare (relații sociale reciproce, stabile În timp). Proprietatea este o instituție socială ce creează actori individuali, diferențiindu-i astfel de colectivitate, În timp ce organizația este o instituție ce facilitează cooperarea prin asociere Între
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
apreciată de toți actorii (pentru a se evita problema incomensurabilității valorilor) și care, În plus, pot fi cu ușurință corelate cu performanța. Atât principalii cât și agenții au interese specifice asupra organizației ceea ce implică o structură de coproprietate a firmei, ipostaziată Într-un set de contracte Între deținătorii de capital (acționari, creditori) și manageri. Cea mai eficientă formă de organizare este aceea care minimizează costurile agenției și aceasta este, susțin Jensen și Meckling, corporația modernă cu o structură de capital diversificată
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
mod necesar eficientă, ea putând avea, așa cum am arătat, consecințe negative asupra adaptabilității organizațiilor. Rețeaua este echivalentă cu o structură interorganizațională de roluri ce se permanentizează și astfel devine stabilă; prin opoziție, piața concurențială clasică presupune o structură care se ipostaziază la un anumit moment, dar care devine evanescentă pentru a permite actorilor să se regrupeze În funcție de interesul economic În fiecare tranzacție discretă. 4. Rețele sociale și capital social Termenul de capital social este definit de Putnam ca fiind „caracteristicile organizării
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
cei cincizeci de ani de comunism bolșevic este reconstrucția literară, susținută artistic, a acelei societăți. După excesele jurnalistice, după stângăciile resentimentare sau evocările umorale, după minciunile puzderiei de autori "liberi" care și-au inventat, post factum, jurnale în care se ipostaziau ca eroi, a venit, în fine, și timpul ca lumea nomenclaturii comuniste românești să învie, sub pana iscusită a unui romancier debutant. Domnul Mircea Radu Iacoban ne-a oferit cadou, la cei 70 de ani împliniți chiar astăzi - La Mulți
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
concretizează intenția unei introduceri la o "teorie generală" a minciunii 21, în orizontul căreia lucrarea sociologului J. A. Barnes s-ar putea înscrie ca o contribuție de referință. Dacă în exercițiile sale intelectuale omul a conceput o axiologie menită să ipostazieze cu precădere valorile afirmative, respectiv o peratologie (Liiceanu) în măsură să marcheze granița dintre contrarii, atunci se cuvine construită și o teorie a valorilor negative, în general, o psematologie (cum i-am putea spune, provenind de la grecescul psemata = minciună, unei
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
participând în acest mod atât la constituirea teoriei, cât și a practicii. Substanța alegorică prin intermediul căreia un discurs este citit prin altul se conectează parodiei pentru a transforma, în unele cazuri, autorul postmodern într-un bricoleur. Din moment ce trecutul poate fi ipostaziat sub forma unui text, se poate înțelege un eveniment sau istoria însăși prin intermediul colajului, alcătuit din fragmente de texte sau fapte potrivite în mod corespunzător. Procedeul caleidoscopului sau cel al palimpsestului se regăsesc în straturile scriiturii actuale pentru a stimula
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
simbolic pare a se fi inserat și în modalitățile sale de a scrie, care devin forme non-acumulative (spre deosebire de formele moderne de conservare a sensului), nelineare, ce operează cu inversiuni, paradoxuri și deplasări voite ale înțelesurilor și locurilor comune. Mike Gane ipostaziază și două metode pe care Baudrillard le-a "exploatat" în organizarea sa discursivă. Prima dintre ele este metoda genealogică, utilizată în special în La société de consommation și în La séduction. Departe de a fi o metodă prin intermediul căreia se
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
anecdotic și psihologic, și numai în limitele experienței proprii"2. Care va să zică, memorialistica lovinesciană se recomandă, pe de o parte, ca "îndreptar" menit să "umanizeze" critica propriu-zisă și să-i atribuie o finalitate morală, iar pe de altă parte, ea se ipostaziază ca operă de imaginație, lăsând spiritul să zburde în voie și oferind în dar scriitorilor o nouă viață, de "personaje" fictive, evident, într-o altă "istorie". Nu degeaba a și fost criticată în epocă portretistica practicată de Lovinescu, reproșându-i
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]