369 matches
-
Imaginarul puterii creștine de rit bizantin / 195 I. Imaginea antică a divinului - imaginea filială divină - imaginea basileului / 198 II. Imaginarul puterii creștine și imaginea basileului / 210 III. Oíkonomía creștină / 221 IV. Valori ale antichității în gândirea isihastă / 247 În loc de concluzii / 257 Bibliografie generală / 261 Lista ilustrațiilor / 269 Sursa ilustrațiilor / 272 Résumé / 273 Abstract / 275 Rome peut lutter contre Constantinople un temps, rivaliser à armes égales dans les représentations monétaires, profiter de la dernière présence princière régulière pour jouir
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
se modifică și se stabilizează treptat, de-a lungul unui întreg mileniu. Comentariul meu se va opri asupra planului oikonomiei creștine, dezbătut aprig în timpul crizei iconoclaste din secolele VIII-IX, dar și al celei "unioniste" din secolul XIV, confruntate cu teologia isihastă. Despărțirea Occidentului de Orient în ce privește istoria instituțională și teoria puterii va fi amintită aici în descrierea etapelor pe care le-a parcurs imaginarul occidental până la finele Renașterii. Pe baza a câtorva corespondențe filosofice între diverse elemente de teorie antică a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
fie înțeleasă ca manifestarea istorică și imanentă a modelului divin, etern și transcendental. Oíkonomía a permis formularea laolaltă a unității și a pluralității divinului, mai întâi prin doctrina Treimii și prin cea christologică (reluate în teologia isihastă), apoi, la alt nivel, prin imaginarul hagiografic ortodox. Finalitatea acestei operații teologice de multiplicare a naturii divine a impus și elaborarea unui plan considerat a fi de inspirație divină, cu scopul de a gestiona și de a gira ființa adamică
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
ulterioare și întregul efort de persuasiune, ceremonialul religios, scenografia sa, toate mărturisesc o atenție specială acordată refacerii imaginii lor publice și a relației dintre ele, necesare, dar, cum se știe, în continuare dificile. Iconoclasmul bizantin și, mai târziu, reforma spirituală isihastă se dovedesc așadar a fi fost ghidate în abordarea exegeticii biblice și a surselor evanghelice nu doar de spiritul purist al unor elite. Ascunse de interfața polemicii de ordin dogmatic, s-au confruntat în fundal și programe politice, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
contemporane din perimetrul său zonal, de caracterul lor politic și militar, decât de textele filosofice antice sau de vechile teorii ale politicului din tradiția greco-romană, nici măcar cunoscute atunci. Modelele de organizare și de guvernare creștină, transferate fie prin gândirea teologică isihastă și antiunionistă, fie prin cea politică regională, angajată în rezistența împotriva presiunilor angevine, au avut de la început un rol mobilizator și militant. De la puterile din vechea zonă de influență a Bizanțului creștin, complet destabilizat în secolul XIV din cauza crizei totale
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a persistat, pe o graniță între civilizații, culturi și spiritualități, unde dominantă a fost de la bun început ortodoxia, prin alegerea deliberată a românilor. Bizanțul a avut din nou câștig de cauză în fața Romei. IV. Valori ale antichității grecești în gândirea isihastă Ortodoxia românească, la începuturile ei instituționale, a fost influențată semnificativ de modelul teologic isihast. Faptul că la jumătatea secolului XIV triumfa, cu privire la relația dintre om și divinitate, viziunea palamită, se poate să fi influențat nu numai primele forme de organizare
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de la bun început ortodoxia, prin alegerea deliberată a românilor. Bizanțul a avut din nou câștig de cauză în fața Romei. IV. Valori ale antichității grecești în gândirea isihastă Ortodoxia românească, la începuturile ei instituționale, a fost influențată semnificativ de modelul teologic isihast. Faptul că la jumătatea secolului XIV triumfa, cu privire la relația dintre om și divinitate, viziunea palamită, se poate să fi influențat nu numai primele forme de organizare (predominant de tip monastic) ale vieții ecclesiale de la nord de Dunăre, ci și relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
nu numai primele forme de organizare (predominant de tip monastic) ale vieții ecclesiale de la nord de Dunăre, ci și relațiile politice ulterioare dintre statele medievale românești și capitala bizantină amenințată de invazia otomană. Opțiunea fundamentală pentru o credință de tip isihast, profund ortodoxă, implicit non-unionistă (așa cum am amintit, se opunea unirii celor două biserici creștine), pare să fi dus la modificarea atitudinii față de instituția basileică propriu-zisă (întărindu-se, paradoxal, apelul la conținutul ei simbolic), cu toată diferența de prestigiu dintre ea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
la un moment dat mai ales către români, pe baza argumentelor istorice legate de originea lor etnică și lingvistică). Distanța filosofică dintre scolastica medievală de influență neotomistă − purtătoare a ideilor aristotelice, dar și a tezei primatului puterii papale - și teologia isihastă de sorginte neoplatoniciană a readus, în cadru politico-religios, dialogul dintre cei doi mari filosofi ai Greciei antice, tranșat anterior de gândirea iudeo-creștină. Înfruntarea teologică din prima jumătate a secolului XIV a fost integrată în cele din urmă în discursul oficial
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Calabria (condamnat la Conciliul din 1341 de la Constantinopol), dar și față de Nikephor Gregoras (fără să fie raționalist și aristotelic precum primul, a formulat o argumentație vehementă anti-palamită, ceea ce a dus la întemnițarea sa în 1351, după ce a fost confirmată teologia isihastă, canonizată mai târziu, în 1368). Alegând să se închine ortodoxiei, în perioada de afirmare și de recunoaștere a isihasmului, românii medievali optează implicit și pentru accepțiunile sale filosofice de sorginte platoniciană. Mai ales că, în viziunea lui Palamas, filosofia era
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
au avut loc la Constantinopol în 1333 și 1334 între ortodocși și catolici, a interpretat termenul filioque, cât și afirmației conform căreia filosofii greci ar fi putut avea experiența unei anume iluminări prin Dumnezeu. Triadele lui Palamas (cele nouă discursuri isihaste), răspunsuri date opozantului său unionist, se refereau la limitele cunoașterii divinității de către om, la participarea sa prin "îndumnezeire" la puterea divină, prin trăirea în chiar trupul lui Christos (ceea ce făcea imposibilă revelația despre care vorbea Varlaam), precum și la practicile ascetice
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
introvert, dar care permitea comuniunea cu divinul, prin botez, sfintele taine și înfrățirea creștină, prin voia sau harul divin). Realizând totuși un important pas dincolo de platonism și de tradiția patristică, Palamas a refondat teologia trinității pe experiențele spirituale ale practicanților isihaști, pentru care divinul, transcendent și imanent, nu era o categorie filosofică preconcepută. Umanitatea christică, precum cea adamică, era pătrunsă de puterea divină; astfel, ființa muritoare căpăta dreptul de a accede la o cunoaștere specială, a puterilor necreate − nu totuși a
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
planul politic cu cel religios. Intenția unionistă a puterii basileice (care, cu acordul forțat al patriarhiei, încheie o înțelegere oficială cu papalitatea, fără succes în practică), reprezentată dogmatic de Varlaam din Calabria, a intrat așadar în conflict deschis cu teologia isihastă, dar în mod productiv. Aceasta din urmă a refăcut autoritatea spirituală patristică, printr-o interpretare nu revoluționară, ci, dimpotrivă, respectuoasă față de tradiția monastică ascetică. Modelul moral și spiritual al creștinului, propus de Palamas, s-a impus definiv în credința ortodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
unele mult influențate de disputele constantinopolitane −, atât prin ecoul și demarajul său general post-bizantin în lumea ortodoxă (chiar și la nivelul puterii autocrate, cum e cazul lui Neagoe Basarab), cât și prin practicarea sa în mediul monastic. Precum iconoclasmul, curentul isihast a rămas în istoria imperiului și a lumii ortodoxe atât ca rezultatul unei crize teologice de anvergură, cât și al unei crize a puterii înseși. Instituția basileică a ieșit înfrântă în ambele momente istorice. Dacă însă, în prima confruntare, papalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
identitară proprie și pe cea despre alteritate, cât și a puterii înseși; aceasta însă a folosit în beneficiul mesajului ei, în plus, simbolistica iconografică și scenografia publică. 4. Natura profundă, "filosofică", a creștinismului ortodox a fost reafirmat de teologia (monahală) isihastă (ca practică, interiorizată, ascetică, respectuoasă față de modelele exemplare și față de morala creștină de până la Sfinții Părinți). Ea reprezintă ultima (re)formulare importantă a sa difuzată în spațiul post-bizantin înainte de căderea Constantinopolului, preluată și de gândirea românească medievală (în mod oficial
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
difuzată în spațiul post-bizantin înainte de căderea Constantinopolului, preluată și de gândirea românească medievală (în mod oficial, chiar de la jumătatea secolului XIV). Prin filtrul limbii și al culturii slavone, românii medievali au cunoscut din textele sbornicelor nume de referință ale mișcării isihaste: Cuvinte alese din cartea lui Dionisie Areopagitul; excepte și învățături, în codexurile românești, preluate din Grigorie Sinaitul; "cuvinte" prescrise din patriarhul Callist, în sbornice slavo-române; texte în sbornice nemțene, prescrise din Grigorie Palamas (Mazilu, Recitind literatura română veche I 42-43
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
excepte și învățături, în codexurile românești, preluate din Grigorie Sinaitul; "cuvinte" prescrise din patriarhul Callist, în sbornice slavo-române; texte în sbornice nemțene, prescrise din Grigorie Palamas (Mazilu, Recitind literatura română veche I 42-43). Activitatea intensă de copiere a acestor scrieri isihaste atestă forța curentului de idei și a teologiei pe care le-au cunoscut instituțiile religioase românești încă de la înființarea lor. Bineînțeles, ca și în cazul iconoclasmului - deși, istoric, mai aproape (lucru decisiv) −, lista acestor texte nu reflectă polemica propriu-zisă și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Hilandarului, spre exemplu (țarina Mara trece asupra lui Vlad Călugărul, în 1493, sarcina întreținerii cu fonduri a mănăstirii athonite) îi este transmisă și lui Neagoe Basarab (alții îi vor urma); devine astfel posibilă asimilarea unor idei și a unor atitudini isihaste chiar la nivelul politicii post-bizantine (o diferență importantă față de ultimii basilei). Planul de gestionare a comunității creștine (românești), care implica administrația atât a bunurilor simbolice, cât și a celor materiale, în numele unei oikonomii mai generale, a fost preluat și menținut
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
un mod nu lipsit de interes, pentru că opțiunea pentru isihasm a dus la o deschidere mult mai mare față de mediul intelectual bizantin, cu toate "distanțele" de înțeles. Pe lângă texte juridice majore (precum Sintagma lui Vlastaris) sau de exegetică generală, teologia isihastă a dus și la integrarea prin citare (dacă nu chiar citire), cu numirea sau nu, a fundamentelor ei: filosofia platoniciană, iudeo-creștinismul, patristica și scrierile iconodule din secolele VIII-XI. Studierea filosofiei însemna pentru cărturarii români din secolele XIV-XVI în primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
italiana di Costante II. Bologna: Patron, 1983. Cox Miller, Patricia. The Corporeal Imagination. Signifying the Holy in Late Ancient Christianity. Philadelphia: U of Pennszlvania Press, 2009. Arh. Crysostomos. Relațiile dintre ortodocși și romano-catolici. De la cruciada a IV-a până la controversa isihastă, București: Vremea, 2001. χώρα. Revue d'études anciennes et médiévale. Philosophie, théologie, sciences. 3-4 (2005-2006). Images et représentation dans la philosophie ancienne. Coord. Anca Vasiliu. Iași: Polirom. Dagron, Gilbert. Naissance d'une capitale. Constantinople et ses institutions de 330 à
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
filosofia greacă Controverse ale imaginii IMAGINARUL PUTERII CREȘTINE DE RIT BIZANTIN Imaginarul puterii creștine de rit bizantin Imaginea antică a divinului - imaginea filială divină - imaginea basileului Imaginarul puterii creștine și imaginea basileului Oikonomia creștină Valori ale antichității grecești în gândirea isihastă În loc de concluzii UITAREA ROMEI Bibliografie generală Lista ilustrațiilor Sursa ilustrațiilor 272 Résumé 275 Abstract
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
-l bănuise, probabil, atunci când se gândise să apeleze la serviciile fostului înalt prelat (dacă nu cumva țara stăpânită de fiul lui Vlad Vodă Călugărul reprezentase un loc de refugiu). Un Nifon energic, extrem de eficient, rigorist, deloc temător - în intransigența lui isihastă - să-l „învețe”, într-o veritabilă predică, pe voievod („Să cade să îndreptezi pre cei strâmbi cu judecată tare și înfricoșată și dreaptă. Ce să nu fățărești nici a mic, nici a mare, nici a văduvă, nici a venetic, nici
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290531_a_291860]
-
o cronică despre Imperiul Trebizondei, cuprinzând evenimentele consumate între anii 1204 și 1426. Ar trebui adăugată aici foarte diversa literatură religioasă produsă de adepții lui Grigorie Palamas, care, după conciliul din 1351, scriu cu frenezie spre consolidarea și propensiunea mișcării isihaste. Cât și în ce măsură i-a interesat pe cărturarii bulgari, contemporani cu veacurile de înflorire culturală bizantină, producția literară a „Renașterii Paleologe”? Care au fost „genurile” literare care, prin tălmăciri din grecește ori prin eforturi proprii (jalonate de aceleași modele bizantine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
Îndeletnicirea lor de bază o reprezentau mai cu seamă tălmăcirea și copierea de texte bizantine. Continua, deci, activitatea de transferare a unor „bunuri” literare, începută în veacurile precedente, dar care acum era plasată sub niște comandamente sensibil modificate de programele isihaste. Sunt traduse operele marilor scriitori bizantini ai isihasmului, cu deosebire cele care sprijineau canonizarea unor fruntași ai mișcării, cum ar fi Viața lui Grigorie Sinaitul și Viața lui Theodosie de Târnova, scrise de patriarhul Callist, Viața Sfântului Romil, compusă de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
lui Esop, deși ideea traducerii lor în mediul cultural bulgăresc nu este acceptată de toți cercetătorii. Acest tablou, departe de a fi complet, poate totuși convinge că între „breșele” importante făcute către contemporaneitatea bizantină se află cea produsă de literatura isihastă. Se poate spune că această breșă este cu deosebire importantă, pentru că literatura curentului palamit transfera în Balcani un set nou de principii în interpretarea raportului capital dintre om și univers, o atitudine modificată față de exercițiul spiritual și față de imaginea lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]