350 matches
-
filozofie, istorismul are două aspecte: sau filozofia absoarbe istoria (istorismul absolutist, metafizic, hegelian), sau istoria absoarbe filozofia (istorismul obișnuit, relativist, dizolvant)", adăugând că, de fapt, "absorbirea istoriei de către filozofie urmărește salvarea supraistorismului." (s.n.)214 Și Max Scheler subliniază faptul că istorismul începe cu Hegel. După ce, de la Anaxagoras până la Kant, rațiunea umană este mereu aceeași și are ca efect transformarea "haosului" în "cosmos", o dată cu Hegel arată autorul menționat conștiința de sine a omului rezultă abia în urma unui proces evolutiv, dar nu în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
face distincția între "iluminismul dogmatic și raționalist" și "iluminismul istorist". 6 Ibid., p. 53. Aici Schnädelbach citează o serie de orientări istoriste conservatoare, al căror tradiționalism le-a făcut să devină "principala formă de conștiință din Germania, mult după apariția istorismului": "Școala romantică" (începând cu Hamann, Herder, Fr. Schlegel etc.), "Școala istorică juridică" (mai ales Savigny) și "Școala teologică de la Tübingen". Totodată, autorul admite ideea lui Meinecke, care consideră că, "în ciuda criticii la adresa romantismului și a istorismului în formare", până și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Germania, mult după apariția istorismului": "Școala romantică" (începând cu Hamann, Herder, Fr. Schlegel etc.), "Școala istorică juridică" (mai ales Savigny) și "Școala teologică de la Tübingen". Totodată, autorul admite ideea lui Meinecke, care consideră că, "în ciuda criticii la adresa romantismului și a istorismului în formare", până și Hegel, iar ulterior tinerii hegelieni și Marx au contribuit la "impunerea istorismului". La această idee ne vom referi de mai multe ori în continuare. 7 Ibid. 8 Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
juridică" (mai ales Savigny) și "Școala teologică de la Tübingen". Totodată, autorul admite ideea lui Meinecke, care consideră că, "în ciuda criticii la adresa romantismului și a istorismului în formare", până și Hegel, iar ulterior tinerii hegelieni și Marx au contribuit la "impunerea istorismului". La această idee ne vom referi de mai multe ori în continuare. 7 Ibid. 8 Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach ca o transformare a istoriei (Geschichte) într-un principiu de "înțelegere și explicare a tuturor fenomenelor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mai multe ori în continuare. 7 Ibid. 8 Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach ca o transformare a istoriei (Geschichte) într-un principiu de "înțelegere și explicare a tuturor fenomenelor culturale ca fenomene istorice". Acest tip de istorism precizează autorul reprezintă "o poziție culturalistă, opusă naturalismului", în sensul că "universul existenței umane nu este natură, ci ceva creat de oamenii care acționează", ceva care "are o istorie", nu "o simplă evoluție naturală" (ibid., p. 52). Cu toate că termenii subliniați
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Ibid., pp. 51-52. 11 Ibid., p. 54. 12 Reamintim că Dilthey pune evoluțiile istorice tocmai pe seama proceselor și mutațiilor psihologice. De altfel, interdependența pe care o anticipam și o propuneam în locul ideii de "conștiință istorică", văzută ca simplu rezultat al istorismului, este recunoscută ulterior chiar Schnädelbach: "Comprehensiunea istoriei (Geschichte) este întotdeauna și o comprehensiune de sine, și invers" (ibid., p. 73). În sensul celor arătate, suntem tentați să punem accentul aici pe "comprehensiunea de sine" ca punct de plecare al "comprehensiunii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
72. 33 H. Schnädelbach, ibid. 34 Ibid., p. 73. 35 Apud H. Schnädelbach, ibid. 36 H. Schnädelbach, ibid. 37 Această încrucișare, arată Schnädelbach, "a fost considerată inițial o greșeală de construcție. În realitate însă, aici se impun iluminismul istorist și istorismul, care nu mai admit ca subiectul cunoașterii istorice să se autoexcludă de la principiul istoricității oricărui fapt cultural. Apoi, receptarea hermeneuticii recomandă ca și încrucișarea dintre subiect și obiect să fie interpretată hermeneutic, și nu dialectic", ca la Hegel. "<<Cercul hermeneutic
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ideea unui "principiu al imanenței comprehensiunii" (s.n.), iar în acest context să evidențieze că Dilthey propune o logică hermeneutică în locul celei transcendentale 82. Însă, așa cum am văzut, aceasta nu elimină a priori-ul. Ca și Schnädelbach care referindu-se la istorismul lui Droysen, vorbea despre "o ciudată încrucișare între filozofia transcendentală și ontologia istoriei" (vezi II, 1Bd) -, Riedel trimite, de fapt, la o deplasare de accent dinspre logica transcendentală (de care am arătat că Droysen este mai atașat decât Dilthey vezi
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
omului"163. Așadar, proiectul unei "critici a rațiunii istorice" consideră omul ca "structură metafizică, luminând dintr-o anumită perspectivă înțelesul total al lumii"164. Spre deosebire de Kant, care are în vedere "un subiect general" al cunoașterii, Dilthey aidoma celorlalți reprezentanți ai istorismului se raportează "numai la indivizi istorici"165. Subliniem istorici, întrucât am văzut că, altminteri, individul ("ca esență izolată") nu e decât "o pură abstracție", și numai când acesta este integrat într-o geschichtliche Welt își dobândește istoricitatea. În Der Aufbau
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
include deopotrivă pe cel ce se manifestă, pe cel cel se exprimă și pe cel ce înțelege" (Philosophie in Deutschland, p. 155). 116 E. Spranger, Der Sinn..., pp. 14-17. 117 W. Dilthey, Einleitung..., pp. 124-125. Subliniind încercarea de a depăși istorismul, H.-G. Gadamer analizează întregul context al dezbaterii diltheyene pe această temă în subcap. Eșuarea lui Dilthey în aporiile istorismului din op. cit. 118 Ibid., p. 125. 119 E. Spranger, Lebensformen, pp. 138-139. 120 E. Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
p. 155). 116 E. Spranger, Der Sinn..., pp. 14-17. 117 W. Dilthey, Einleitung..., pp. 124-125. Subliniind încercarea de a depăși istorismul, H.-G. Gadamer analizează întregul context al dezbaterii diltheyene pe această temă în subcap. Eșuarea lui Dilthey în aporiile istorismului din op. cit. 118 Ibid., p. 125. 119 E. Spranger, Lebensformen, pp. 138-139. 120 E. Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p. 52. 121 Ibid. 122 Al. Boboc, Filozofia contemporană. Orientări și stiluri de gândire semnificative, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și aici ni se pare a auzi vocea lui Dilthey, pentru care individul izolat este "pură abstracție" vezi III, 3), ci "aparține comunității culturale și epocii"32. Prin aceasta, Husserl izolează orice Weltanschauungsphilosophie de știință și o împinge în zona istorismului, fără a admite, precum Dilthey, că paradigma ei este de fapt paradigma filozofiei în genere. De altminteri, el afirmă categoric și oarecum depreciativ că filozofia modernă a unei Weltanschauung este "o odraslă a scepticismului istoricist"33. Din punctul lui de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de viziunea lui generală despre lume și despre cunoaștere"112, conchide A. Dumitriu, după ce urmărește până în epoca noastră prelungirile acestei idei de proveniență diltheyeană. Relativizarea adevărului nu privește însă doar filozofia ca Weltanschauung. Anterior (vezi IV, 2) am arătat că istorismul începe să relativizeze chiar și conceptul de "știință". Apoi, progresele spectaculoase înregistrate de știința secolului XX care infirmă vechi teorii, considerate cândva universal valabile pun tot mai mult sub semnul întrebării caracterul "supratemporal" al științei. Asemenea invalidări acutizează conștiința faptului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
spre istorie, dar, în acest ultim caz, numai spre "o istorie cu sens de reconstituire a trecutului în adevărul lui". Concluzia lui Noica în legătură cu acest tip de judecată ne trimite încă o dată la Dilthey, mai precis la diferențierea, pe linia istorismului, între științe naturii și cele ale spiritului: "De aceea se poate spune că rostirea de tipul I D este, cu modalitatea ei descriptivă, una a istoriei în sens larg, deopotrivă istorie naturală [...], ca și istorie a omului" (s.n. ibid.). 74
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
relief», din dezbaterea filosofică din timpul acela, erau gândirea dialectică, marxismul - fie el marxism ortodox sau critic - și gândirea diferenței, care pe atunci era ceea ce se inspira din Heidegger, Derrida, Deleuze. Mie mi se părea că dialectica era inspirată de istorism, iar diferența era caracterizată mai degrabă de afirmarea unei cenzuri; într-un fel, gândirea slabă se prezenta ca fiind moștenitoarea celor două elemente: purul istorism dialectic era prea global și prea cuprinzător pentru a sta în picioare ș...ț; simpla
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
se inspira din Heidegger, Derrida, Deleuze. Mie mi se părea că dialectica era inspirată de istorism, iar diferența era caracterizată mai degrabă de afirmarea unei cenzuri; într-un fel, gândirea slabă se prezenta ca fiind moștenitoarea celor două elemente: purul istorism dialectic era prea global și prea cuprinzător pentru a sta în picioare ș...ț; simpla diferență mi se părea lipsită de fundal istoric, de o justificare rațională, adică era ca un fel de afirmare a unei alternative de tip avangardist
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
literar, Bârlad, 1943, 29-31; Laurențiu Faifer, Primele amintiri din literatura română: Teodor Vârnav, „Istoria vieții mele”(1845), ALIL, t. XXIV, 1973; Șerban Cioculescu, Viața și opera lui Teodor Vârnav (discurs de recepție), București, 1975; Dicț. lit.1900, 907-908; Pavel Zavulan, Istorismul scrierii autobiografice a lui Teodor Vârnav, RLSL, 1985, 1; Holban, Literatura, I, 183-185; Mihai Cimpoi, Un moralist: Teodor Vârnav, L, 1995, 15; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 40-41; Vasile Ciocanu, Contribuții istorico-literare, București, 2001, 195-207. S.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290437_a_291766]
-
diverse țări europene și în Statele Unite își au ori-ginea, nu întîmplător, tocmai într-un anume mod de a se defini în raport cu unele componente semnificative pe care Bobbio le consideră fundamentale pentru curentele de gîndire ale filosofiei politice. De exemplu, în timpul istorismului și idealismului german, într-o tradiție culturală destul de impregnată de drept și marcată de importanța instituțiilor, știința politică a fost împinsă în direcția unei interpretări a fenomenelor politice, din perspectiva unui trebuie-să-fie, a căutării unei esențe, a unei concepții totalizatoare
Curs de ştiinţă politică by Gianfranco Pasquino [Corola-publishinghouse/Science/941_a_2449]
-
creștin-ortodoxe din România, pentru a coborî pe harta țării, din văzduhul nebulos al unei tradiții prea legate de oralitate (un fapt normal pentru „creștinismul cosmic”, pentru a relua formula clasică a lui Mircea Eliade, un mare indecis între perenialism și istorism - ca orice antimodern -, dar problematic pentru o istorie propriu-zisă a creștinismului românesc), o geografie simbolică indisociabilă de construcția continuă a identității naționale, în special de ceea ce eu am numit ontologie etnică. Nu ar fi simplu, fiindcă ar trebui depășite ambiguitățile
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
I, GR, 1940, 1-4; D. Caracostea, I. Heliade Rădulescu, „Opere”, tom I, AAR, memoriile secțiunii literare, t. LXII, 1941-1942; Eugen Todoran, Studii literare, T, 1944, 1; Vlad, Analiză - sinteză, 25-36; Piru, Varia, I, 49-51, 135-138; Paul Cornea, Dimitrie Popovici sau Istorismul „deschis”, TR, 1972, 48; Vlad, Convergențe, 65-70; Bucur, Istoriografia, 463-476; Zaciu, Ordinea, 257-264; Nicolae Manolescu, Literatura română în epoca Luminilor, RL, 1973, 7;V. Fanache, Studiile literare ale lui D. Popovici, ST, 1975, 2; Munteanu, Aristarc, 98-112; Ion Vlad, Lecturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
exercită marea ei putere asupra societății”. Ideea de „heteronomie a artei” se conturase încă din perioada redactării tezei de doctorat, de unde provine și interesul pentru problemele de istorie literară, estetică, morfologie a culturilor, teoria valorilor. Sub semnul raționalismului și al istorismului, esteticianul călăuzit de idealul valorilor vede în artă forma cea mai înaltă a muncii, „un produs al lucrării de transformare a materiei”. Artele umanizează și modelează; Goethe (citat frecvent în Estetica) pare a întruchipa idealul omului complet. Forța esteticului ține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
în „etero-cosmic”, se ajunge la perceperea „sufletului lumii”. Poezia, artele vizuale, muzica, teatrul, arhitectura, urbanismul - iată principii în interacțiune, orientând spre o „concepție estetică a lumii”. După Estetica, volume cu finalitate înrudită continuă programatic: Filosofie și poezie (1937), Raționalism și istorism (1938, apărut dintr-o eroare tipografică cu termenii din titlu inversați), Studii de filosofie și estetică (1939), Transformările ideii de om (1942), Filosofia culturii (1944); din această etapă datează și Introducere în teoria valorilor întemeiată pe observația conștiinței (1942). Interesul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
critica timpului, București, 1936; Filosofie și poezie, Oradea, 1937; ed. (Filosofie și poezie. Filosofi și poeți. Către o concepție estetică a lumii), București, 1943; ed. îngr. și introd. Mircea Martin, București, 1971; ed. îngr. Vlad Alexandrescu, București, 1997; [Raționalism și istorism], București, 1938; Studii și portrete literare, Craiova, 1938; Henri Bergson, București, 1939; Mihail Dragomirescu, București, 1939; Studii de filosofie și estetică, București, 1939; Arta prozatorilor români, București, 1941; ed. I-II, îngr. și pref. Geo Șerban, București, 1966; ed. îngr
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
310-313; G. Călinescu, Versificație academică, ALA, 1935, 758; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 61-62; Vrabie, Gândirismul, 322-325; Călinescu, Ist. lit. (1941), 828-829, Ist. lit. (1982), 912-913; Lovinescu, Maiorescu post., 371-377; Cioculescu, Aspecte, 716-717; Baltazar, Evocări, 283-286; Petru Comarnescu, Humanism și istorism în gândirea lui Tudor Vianu, REF, 1947, 3; Henri Jacquier, Un mare umanist: Tudor Vianu, ST, 1957, 12; Al. Dima, Tudor Vianu la 60 de ani, IL, 1958, 1; Dumitru Micu, Un umanist, GL, 1958, 11; Victor Iancu, „Versuri”, O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]
-
prin seturi de asociații simbolice și fizice, ca de pildă ce și unde înseamnă "acasă" pentru noi2. Așa cum demonstrează Edward W. Soja, disciplina geografiei a ocupat în trecut un rol secundar în cadrul științelor socio-umane, rolul important deținându-l istoria și istorismul 3. În opinia autorului, disciplina geografiei a câștigat "credibilitate" în primul rând datorită conceptului de "spațiu viu" elaborat de Henri Lefebvre, prin care spațiul nu este un obiect gol sau un obiect fizic, ci "un alt spațiu (...), de fapt o
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]