350 matches
-
o continuitate a conținuturilor prin trecerea de la o paradigmă la alta, astfel încât succesiunea epocilor istorice și a creațiilor individuale apare ca având un sens real, ce-i drept, intens susținut de un sens conceptual, cel al desfășurării Ideii. În schimb, istorismul are în vedere o discontinuitate a conținuturilor prin atomizarea epocilor istorice și a creațiilor individuale, astfel încât istoria ca Geschichte apare lipsită de un sens real; istoria poate capăta doar unul conceptual, în calitate de Historik. Pe de altă parte, am văzut însă
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
poate fi avansată ideea de "continuitate" dar o continuitate a formelor, în cadre paradigmatice de sine stătătoare, iar nu dincolo de acestea și mai presus de ele, ca în cazul supraistorismului. Această scurtă recapitulare a diferențelor de altminteri, foarte pregnante dintre istorism și supraistorism ne ajută să înțelegem că ideea de "continuitate" nu poate fi concepută totuși în afara conștiinței istorice și, implicit, a (supra)istorismului. Reunind pe acest temei istorismul și supraistorismul, tragem concluzia că, dincolo de deosebirile evidențiate, cele două orientări pot
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
presus de ele, ca în cazul supraistorismului. Această scurtă recapitulare a diferențelor de altminteri, foarte pregnante dintre istorism și supraistorism ne ajută să înțelegem că ideea de "continuitate" nu poate fi concepută totuși în afara conștiinței istorice și, implicit, a (supra)istorismului. Reunind pe acest temei istorismul și supraistorismul, tragem concluzia că, dincolo de deosebirile evidențiate, cele două orientări pot fi reduse la un numitor comun (conștiința istorică, manifestată într-un mod mai mult sau mai puțin radical) și că supraistorismul nu este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
cazul supraistorismului. Această scurtă recapitulare a diferențelor de altminteri, foarte pregnante dintre istorism și supraistorism ne ajută să înțelegem că ideea de "continuitate" nu poate fi concepută totuși în afara conștiinței istorice și, implicit, a (supra)istorismului. Reunind pe acest temei istorismul și supraistorismul, tragem concluzia că, dincolo de deosebirile evidențiate, cele două orientări pot fi reduse la un numitor comun (conștiința istorică, manifestată într-un mod mai mult sau mai puțin radical) și că supraistorismul nu este, în fond, decât un alt
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
deosebirile evidențiate, cele două orientări pot fi reduse la un numitor comun (conștiința istorică, manifestată într-un mod mai mult sau mai puțin radical) și că supraistorismul nu este, în fond, decât un alt nume dat unui anumit tip de istorism o denumire utilă mai degrabă din punct de vedere metodologic. (Vezi și analiza lui Schnädelbach privitoare la "premisele foarte apropiate" de la care pleacă atât Hegel, principalul reprezentant al supraistorismului, cât și reprezentanții școlii istorice.) De aceea, credem că Mircea Florian
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
vedere metodologic. (Vezi și analiza lui Schnädelbach privitoare la "premisele foarte apropiate" de la care pleacă atât Hegel, principalul reprezentant al supraistorismului, cât și reprezentanții școlii istorice.) De aceea, credem că Mircea Florian are perfectă dreptate atunci când susține că "în filozofie, istorismul are două aspecte: sau filozofia absoarbe istoria (istorismul absolutist, metafizic, hegelian), sau istoria absoarbe filozofia (istorismul obișnuit, relativist, dizolvant)", adăugând că, de fapt, "absorbirea istoriei de către filozofie urmărește salvarea supraistorismului." (s.n.)214 Și Max Scheler subliniază faptul că istorismul începe
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
la "premisele foarte apropiate" de la care pleacă atât Hegel, principalul reprezentant al supraistorismului, cât și reprezentanții școlii istorice.) De aceea, credem că Mircea Florian are perfectă dreptate atunci când susține că "în filozofie, istorismul are două aspecte: sau filozofia absoarbe istoria (istorismul absolutist, metafizic, hegelian), sau istoria absoarbe filozofia (istorismul obișnuit, relativist, dizolvant)", adăugând că, de fapt, "absorbirea istoriei de către filozofie urmărește salvarea supraistorismului." (s.n.)214 Și Max Scheler subliniază faptul că istorismul începe cu Hegel. După ce, de la Anaxagoras până la Kant, rațiunea
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Hegel, principalul reprezentant al supraistorismului, cât și reprezentanții școlii istorice.) De aceea, credem că Mircea Florian are perfectă dreptate atunci când susține că "în filozofie, istorismul are două aspecte: sau filozofia absoarbe istoria (istorismul absolutist, metafizic, hegelian), sau istoria absoarbe filozofia (istorismul obișnuit, relativist, dizolvant)", adăugând că, de fapt, "absorbirea istoriei de către filozofie urmărește salvarea supraistorismului." (s.n.)214 Și Max Scheler subliniază faptul că istorismul începe cu Hegel. După ce, de la Anaxagoras până la Kant, rațiunea umană este mereu aceeași și are ca efect
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
filozofie, istorismul are două aspecte: sau filozofia absoarbe istoria (istorismul absolutist, metafizic, hegelian), sau istoria absoarbe filozofia (istorismul obișnuit, relativist, dizolvant)", adăugând că, de fapt, "absorbirea istoriei de către filozofie urmărește salvarea supraistorismului." (s.n.)214 Și Max Scheler subliniază faptul că istorismul începe cu Hegel. După ce, de la Anaxagoras până la Kant, rațiunea umană este mereu aceeași și are ca efect transformarea "haosului" în "cosmos", o dată cu Hegel arată autorul menționat conștiința de sine a omului rezultă abia în urma unui proces evolutiv, dar nu în
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
face distincția între "iluminismul dogmatic și raționalist" și "iluminismul istorist". 6 Ibid., p. 53. Aici Schnädelbach citează o serie de orientări istoriste conservatoare, al căror tradiționalism le-a făcut să devină "principala formă de conștiință din Germania, mult după apariția istorismului": "Școala romantică" (începând cu Hamann, Herder, Fr. Schlegel etc.), "Școala istorică juridică" (mai ales Savigny) și "Școala teologică de la Tübingen". Totodată, autorul admite ideea lui Meinecke, care consideră că, "în ciuda criticii la adresa romantismului și a istorismului în formare", până și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Germania, mult după apariția istorismului": "Școala romantică" (începând cu Hamann, Herder, Fr. Schlegel etc.), "Școala istorică juridică" (mai ales Savigny) și "Școala teologică de la Tübingen". Totodată, autorul admite ideea lui Meinecke, care consideră că, "în ciuda criticii la adresa romantismului și a istorismului în formare", până și Hegel, iar ulterior tinerii hegelieni și Marx au contribuit la "impunerea istorismului". La această idee ne vom referi de mai multe ori în continuare. 7 Ibid. 8 Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
juridică" (mai ales Savigny) și "Școala teologică de la Tübingen". Totodată, autorul admite ideea lui Meinecke, care consideră că, "în ciuda criticii la adresa romantismului și a istorismului în formare", până și Hegel, iar ulterior tinerii hegelieni și Marx au contribuit la "impunerea istorismului". La această idee ne vom referi de mai multe ori în continuare. 7 Ibid. 8 Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach ca o transformare a istoriei (Geschichte) într-un principiu de "înțelegere și explicare a tuturor fenomenelor
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
mai multe ori în continuare. 7 Ibid. 8 Istoricizarea despre care am vorbit este caracterizată de Schnädelbach ca o transformare a istoriei (Geschichte) într-un principiu de "înțelegere și explicare a tuturor fenomenelor culturale ca fenomene istorice". Acest tip de istorism precizează autorul reprezintă "o poziție culturalistă, opusă naturalismului", în sensul că "universul existenței umane nu este natură, ci ceva creat de oamenii care acționează", ceva care "are o istorie", nu "o simplă evoluție naturală" (ibid., p. 52). Cu toate că termenii subliniați
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
Ibid., pp. 51-52. 11 Ibid., p. 54. 12 Reamintim că Dilthey pune evoluțiile istorice tocmai pe seama proceselor și mutațiilor psihologice. De altfel, interdependența pe care o anticipam și o propuneam în locul ideii de "conștiință istorică", văzută ca simplu rezultat al istorismului, este recunoscută ulterior chiar Schnädelbach: "Comprehensiunea istoriei (Geschichte) este întotdeauna și o comprehensiune de sine, și invers" (ibid., p. 73). În sensul celor arătate, suntem tentați să punem accentul aici pe "comprehensiunea de sine" ca punct de plecare al "comprehensiunii
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
72. 33 H. Schnädelbach, ibid. 34 Ibid., p. 73. 35 Apud H. Schnädelbach, ibid. 36 H. Schnädelbach, ibid. 37 Această încrucișare, arată Schnädelbach, "a fost considerată inițial o greșeală de construcție. În realitate însă, aici se impun iluminismul istorist și istorismul, care nu mai admit ca subiectul cunoașterii istorice să se autoexcludă de la principiul istoricității oricărui fapt cultural. Apoi, receptarea hermeneuticii recomandă ca și încrucișarea dintre subiect și obiect să fie interpretată hermeneutic, și nu dialectic", ca la Hegel. "<<Cercul hermeneutic
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
ideea unui "principiu al imanenței comprehensiunii" (s.n.), iar în acest context să evidențieze că Dilthey propune o logică hermeneutică în locul celei transcendentale 82. Însă, așa cum am văzut, aceasta nu elimină a priori-ul. Ca și Schnädelbach care referindu-se la istorismul lui Droysen, vorbea despre "o ciudată încrucișare între filozofia transcendentală și ontologia istoriei" (vezi II, 1Bd) -, Riedel trimite, de fapt, la o deplasare de accent dinspre logica transcendentală (de care am arătat că Droysen este mai atașat decât Dilthey vezi
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
omului"163. Așadar, proiectul unei "critici a rațiunii istorice" consideră omul ca "structură metafizică, luminând dintr-o anumită perspectivă înțelesul total al lumii"164. Spre deosebire de Kant, care are în vedere "un subiect general" al cunoașterii, Dilthey aidoma celorlalți reprezentanți ai istorismului se raportează "numai la indivizi istorici"165. Subliniem istorici, întrucât am văzut că, altminteri, individul ("ca esență izolată") nu e decât "o pură abstracție", și numai când acesta este integrat într-o geschichtliche Welt își dobândește istoricitatea. În Der Aufbau
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
include deopotrivă pe cel ce se manifestă, pe cel cel se exprimă și pe cel ce înțelege" (Philosophie in Deutschland, p. 155). 116 E. Spranger, Der Sinn..., pp. 14-17. 117 W. Dilthey, Einleitung..., pp. 124-125. Subliniind încercarea de a depăși istorismul, H.-G. Gadamer analizează întregul context al dezbaterii diltheyene pe această temă în subcap. Eșuarea lui Dilthey în aporiile istorismului din op. cit. 118 Ibid., p. 125. 119 E. Spranger, Lebensformen, pp. 138-139. 120 E. Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p.
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
p. 155). 116 E. Spranger, Der Sinn..., pp. 14-17. 117 W. Dilthey, Einleitung..., pp. 124-125. Subliniind încercarea de a depăși istorismul, H.-G. Gadamer analizează întregul context al dezbaterii diltheyene pe această temă în subcap. Eșuarea lui Dilthey în aporiile istorismului din op. cit. 118 Ibid., p. 125. 119 E. Spranger, Lebensformen, pp. 138-139. 120 E. Husserl, Filozofia ca știință riguroasă, p. 52. 121 Ibid. 122 Al. Boboc, Filozofia contemporană. Orientări și stiluri de gândire semnificative, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
și aici ni se pare a auzi vocea lui Dilthey, pentru care individul izolat este "pură abstracție" vezi III, 3), ci "aparține comunității culturale și epocii"32. Prin aceasta, Husserl izolează orice Weltanschauungsphilosophie de știință și o împinge în zona istorismului, fără a admite, precum Dilthey, că paradigma ei este de fapt paradigma filozofiei în genere. De altminteri, el afirmă categoric și oarecum depreciativ că filozofia modernă a unei Weltanschauung este "o odraslă a scepticismului istoricist"33. Din punctul lui de
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de viziunea lui generală despre lume și despre cunoaștere"112, conchide A. Dumitriu, după ce urmărește până în epoca noastră prelungirile acestei idei de proveniență diltheyeană. Relativizarea adevărului nu privește însă doar filozofia ca Weltanschauung. Anterior (vezi IV, 2) am arătat că istorismul începe să relativizeze chiar și conceptul de "știință". Apoi, progresele spectaculoase înregistrate de știința secolului XX care infirmă vechi teorii, considerate cândva universal valabile pun tot mai mult sub semnul întrebării caracterul "supratemporal" al științei. Asemenea invalidări acutizează conștiința faptului
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
spre istorie, dar, în acest ultim caz, numai spre "o istorie cu sens de reconstituire a trecutului în adevărul lui". Concluzia lui Noica în legătură cu acest tip de judecată ne trimite încă o dată la Dilthey, mai precis la diferențierea, pe linia istorismului, între științe naturii și cele ale spiritului: "De aceea se poate spune că rostirea de tipul I D este, cu modalitatea ei descriptivă, una a istoriei în sens larg, deopotrivă istorie naturală [...], ca și istorie a omului" (s.n. ibid.). 74
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
al XIX-lea; unul inventat de K. R. Popper; sensul atribuit de Foucault în cursul Trebuie să apărăm societatea; Noul Istoricism (New Historicism), dezvoltat prin critica literară și culturală occidentală după al Doilea Război Mondial. A folosi concepte precum "istoricism", "istorism" și altele în "-ism" ne plasează într-o ambiguitate lingvistică și epistemologică. Gândirea și cunoașterea lui Foucault se dezvoltă în tablouri clar-obscure sau abstracte. Profesorul francez ne spune că tabloul s-a aflat în centrul cunoașterii între secolele al XVII
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
politice de valoarea estetică. În critica sa, el pornea de la gust, nu de la principii. Relativismul i-a permis o acceptare a tuturor școlilor literare. Nu a admis o estetică dogmatică, ci o pluralitate estetică, iar critica sa era concretizată prin istorism, psihologism, monografism. E. Lovinescu unește magistral informația, conștiința profesională și arta. Monografia este dedicată celor trei generații de maiorescieni: 1. Prima generație postmaioresciană: M. Dragomirescu, S. Mehedinți, P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, D. Evalceanu, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, G. Bogdan-Duică, Duiliu Zamfirescu
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
în favoarea speculației șocante. De atunci, discursul istoric n-a contenit să fie una dintre marile teme de reflecție, adesea neliniștită, deoarece nimeni nu poate susține că între uz și abuz istoriografia a știut să afle întotdeauna justa măsură. Eticheta de istorism, adăugată la atâtea isme care au copleșit veacul nostru, era și un mod de a incrimina. De la K. Heussi și F. Meineke la K.R. Popper și analiștii mai noi, fenomenul istoric continuă să rețină luarea-aminte, fără a se ajunge totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]