735 matches
-
ne-am dus zilele împreună. Relațiile noastre erau atât de proaste, încât și dacă ne ciocneam întâmplător, nu ne vorbeam. Naoji a vândut toate bijuteriile mamei pe care le-a denumit „capital“ pentru riscanta lui afacere cu editura. După ce se istovea bându-și toți banii la Tokyo, venea acasă clătinându-se, palid ca un mort sau ca un bolnav caree se afla în ultima fază a unei boli incurabile. Într-o după-amiază a apărut cu o fată ce părea a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
și fără să priceapă. Doamna Einhorn s-a speriat de uniformă și a plâns, agățată de gâtul lui Lollie Fewter. Dingbat a staționat câteva zile lângă Joliet pe o vreme ploioasă și s-a întors și mai slab, mai negricios, istovit peste măsură, cu ochii lui provocați închizându-se de atâta oboseală. Însă și-a reluat antrenamentele cu Nails imediat. Îi făcuse rost de un meci în Muskegon, Michigan. Einhorn m-a trimis codiță după ei ca să îi povestesc exact ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
După aia am înțeles. Benton Harbor mi s-a părut de data asta foarte diferit față de cum îl găsisem data trecută când venisem cu autostopul de la Muskegon cu Nails și Dingbat, cu mânecile de la pulovăr înnodate în jurul gâtului și picioarele istovite de atâta cale. De fapt ne-am instalat în St. Joe, lângă Lacul Michigan, la Hotelul Meritt, chiar în fața lacului, în mirosul adânc și proaspăt de mare pe care îl rețineau pereții roz și lucioși ai camerelor. Hotelul era imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
compara micile îndeletniciri cotidiene ale oamenilor, deși uneori pot să înțeleg la ce se referea. Dar există și armonie canină, și te poți simți luminat și atunci când te studiază zeci de perechi de ochi canini. Numai că munca asta mă istovea, și mai și puțeam a câine. Lumea se muta de lângă mine în tramvai, la fel cum îl ocolește pe cel care tranșează blana și copitele la abator, sau îmi arunca priviri chiorâșe, strângând din buze, când călătoream pe ruta foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mă descurc, parcă aș fi bătut din picior sau aș fi dansat la o viteză de două ori mai mare; un vals supărat și mohorât în care partenerii care se strâng cu disperare în brațe vor de fapt să se istovească unul pe altul; sau un step sau tarantella dansată de unul singur într-o fervoare a nebuniei; sau legănarea mai pleoștită a cuiva care mai are puțin și își pierde cunoștința; acele sevillanas maiestuoase executate de un corp rigid a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
un nepot din State. Vrei să spui că eu aș fi ăla? Tu și o tovarășă care o să fie soția ta. Vrei? M-am văzut conducând prin Mexic cu acest om mare, urmărit de agenți secreți. Mă simțeam mult prea istovit să mă bag în așa ceva. Dar să nu crezi că se lasă cu tăvăleală cu fata, a spus Frazer. Nici măcar nu te pot urmări. Încerc să mă refac dintr-o relație cu cineva. Dumnezeule Atotputernic, am gândit eu. Te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
bine să cânt și eu! Și singurul cântec care mi-a trecut prin cap a fost „La Cucaracha“. Am continuat să lălăi La Cucaracha vreo milă-două și să simt cum îngheț pe măsură ce cânt. Apoi mi-a spus, după ce deja ne istoviserăm de tot încercând să respirăm vântul acela înghețat și să continuăm să îi dăm cu cura de cântec: Nu era în franceză cântecul, nu? I-am spus că era un cântec mexican. La care ea a exclamat: Ah, visul vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cum evoluează pe bolta cerească). Radu: Mătușa Halley- este așa grăbită. Gigel: Și ce rochie lungă are!...(după câteva clipe bolta cerească se întunecă complet. Se întrerupe legătura radio) ML: Roboțel, ce ne-a mai rămas? Să așteptăm. (se așează istovit pe un scaun) Să vedem ce vrea Cel de Sus. Cortina de lumină Tabloul III Curtea Soarelui. Un spațiu adecvat în care tronează Soarele pe un jilț. Este îmbrăcat în roșu auriu, pe cap are o coroană, iar în mână
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
lungul interval dintre Broadway și casa noastră, colț cu malul apei. Nimeni din familie nu putea să se frământe pe drumul ăsta atâta cât o făcea Seymour, când avea pricini de frământare. Ceea ce e de-ajuns pentru seara asta. Sunt istovit. Încă un singur lucru. Ce vreau (sublinierea îmi aparține) de la o descriere fizică a lui Seymour? Mai mult, ce-aș vrea să facă aceasta? Vreau să ajungă într-o revistă, da; vreau s-o public. Dar nu-i numai asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
ai fi crezut și tu... și acu' ai fi plâns cu noi". Nu-l mai văzusem pe unchi-mio până acu' gata să se ia la bătaie cu cineva. Dar străinul mergea mai departe lângă ei și-i asculta. Când au istovit și-au terminat de povestit, răbufnind mereu către străin, de parcă le era mai ușor când strigau unul la altul și toți la străin ca și cum disperarea s-ar domoli când te porți urât cu ceilalți așa sunt oamenii mari, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sângele. Acum toți acești zei sunt morți. Le-au supraviețuit doar statuile. Căci dacă există ceva care durează pe lumea aceasta, e melancolia trecerii noastre. castelul Mă trezesc devreme, în zorii cenușii ai unui oraș străin. Ciudad de Mexico pare istovit de fiestă. Străzile atârnă ca niște brațe inerte, golite de sânge. O liniște friguroasă apasă zidurile. Singurii care dau viață străzilor acum sunt indienii care se retrag, ca într-un exod de pe vremea conchistei, ducîndu-și marfa nevândută în timpul sărbătorii. În timp ce
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cu programe de sală, a căror cerneală s-a imprimat adînc în obrajii lor, făcîndu-i să semene cu coșarii, cînd termină de curățat un horn. Actorul și-a găsit o poziție comodă, cu fruntea pe brațe, în timp ce femeia de alături, istovită de-a binelea, și-a scos gulerul alb, l-a împăturit, făcîndu-l pernă, în care obrazul ei, îngropat, pare al unui copil mofturos, frînt de plîns aiurea. Mircea Emil, întins pe cele trei scaune, doarme dus, cu palmele sub cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rog, stai, stai cu mine..., chiar dacă te grăbești, sînt așa..., e cumplit să... Hai, mă, fii bărbat, ce naiba! încearcă Mihai o glumă. Oi fi fost eu bărbat astă iarnă; acum aștept... E... e... teribil, îți spun... Cred că-s și istovit: toată noaptea pocher, l-am dezbrăcat pe unul de două ori pînă la... Ptiu! Așa-mi trebuie! În loc să fi plecat de ieri, cum a venit ăla cu schiurile... Măcar să fi vorbit cu unul... Nu, nu cred că de bani e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o lună. Dar toate cuplurile simt asta în ceea ce privește viața lor comună - felul în care interesul unuia față de altul crește și descrește. Cele mai fericite cupluri sunt acelea ale căror cicluri interacționează în așa fel încât atunci când unul dintre ei e istovit, celălalt e ardent și astfel nu există vid. Acum că eu și Sheba locuim împreună, mă întreb dacă teoria ni se aplică și nouă. Dacă Sheba are toane și e dificilă acum, asta se întâmplă poate doar pentru că e rândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ani, iară elu în trei ani. Mănăstirea în oraș aicea, ce să dzice Svinta Mariia și Hangul la munte și Dragomirna lângă Suceavă au fârșit și au urdzit și Bârnova pre numele său, sub dealul <Pietrăria> lângă Iași și au istovitu și besérica acea mare în Liov, în târgu, unde este chipul lui scris. Cu toate bunătăți era spre țară, iară de sine, cu purtatul trébilor împărăției, pre mărturia a mulți boieri bătrâni, foarte slabu“1. Acesta este portretul scris, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
I, 207). Altădată, e la polul opus, dar consecința este aceeași: „Azi după-amiază, Celan va fi comemorat la Institutul german. Avea farmec, nu-i nici o îndoială în privința asta. Și totuși, ce om nesuferit! După o seară petrecută cu el, erai istovit, căci nevoia de a te controla, de a nu spune nimic care să-l poată răni (și totul îl rănea), te lăsa stors de vlagă și total nemulțumit, de el și de tine însuți. Nu-ți puteai ierta că ai
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ca ascet” (III, 192), pentru a continua în paragraful următor: „Dacă ar trebui să aleg între asceză și desfrâu, aș înclina către cel din urmă. De altfel, desfrâul este, și el, o luptă împotriva «cărnii»; căci abuzează de ea, o istovește și o sărăcește” (idem). Se simte aproape de scriitorii ruși, pentru că simte nevoia de a se „otrăvi în rătăcire” (III, 267). De fapt, îi iubește pe spanioli, pe unguri, ba chiar se numește într-un loc nimic altceva decât un „mongol
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în mine, simt că-l trădez pe cel care sunt cu adevărat. Nerealizat din prudență, lașitate, «ânțelepciune», deliberare, atavism. Ă Explozia, ba nu, nevoia de explozie, iată ce simt, dar cum știu că nu pot exploda, mă consum regretând, mă istovesc urându-mă, îmi reproșez că sunt sub posibilitățile mele Ă aș vrea să-mi stâlcesc mutra, într-atât mă exasperează compromisurile, concesiile, resemnările mele. Nu mai suport să mă stăpânesc. Va trebui să urlu în sfârșit Ă să urlu ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
insuportabil, feroce cu accese de blândețe, la care țineam și de care fugeam, de teamă să nu-l rănesc, căci totul îl rănea. Ori de câte ori îl întâlneam, eram atât de atent și mă supravegheam atâta, că după jumătate de oră eram istovit” (III, 177). Cu ocazia unei comemorări, peste timp, aceeași reacție: „Avea farmec, nu-i nici o îndoială în privința asta. Și totuși, ce om nesuferit! După o seară petrecută cu el, erai istovit, căci nevoia de a te controla (și totul îl
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mă supravegheam atâta, că după jumătate de oră eram istovit” (III, 177). Cu ocazia unei comemorări, peste timp, aceeași reacție: „Avea farmec, nu-i nici o îndoială în privința asta. Și totuși, ce om nesuferit! După o seară petrecută cu el, erai istovit, căci nevoia de a te controla (și totul îl rănea) te lăsa stors de vlagă și total nemulțumit, de el și de tine însuți. Nu-ți puteai ierta că ai fost atât de laș, că l-ai menajat în așa
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
joace „comedia detașării”? „Pretențiile mele de înțelepciune, ce farsă!” (III, 310), își spune într-un loc. Oricum, dublată de dorința de a fi, vanitatea este o consecință a prezenței celorlalți. După câteva zile în aer liber, Cioran constată: „Ambiția mă istovește, competiția mă acrește. Contactul cu omul stârnește tot ce e mai rău în mine. A fost o vreme când credeam în putere. E un vis vechi ce nu m-a părăsit chiar de tot. În mod inconștient, întotdeauna am dorit
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe care o iubesc între toate, anume aceea în care știi că nu gândești. Pura contemplare a vidului” (I, 334). Cioran mărturisește într-un loc că fericirea pentru el este să umble la țară și să privească: „atât, să mă istovesc în percepția pură” (I, 360). Or, o astfel de istovire înseamnă și „indiferența față de mântuire” (II, 176), a cărei revelație o are contemplând un munte. Rupt de lume, postura aceasta ar vrea Cioran să o întruchipeze; ea i-ar da
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mult decât renunțarea la vanitate, e vorba aici de cucerirea Indiferenței; pentru aceasta, e nevoie de abandonarea eului social, dar și a prezenței în lume. Își spune la un moment dat, după cinci zile de stat în natură: „Ambiția mă istovește, competiția mă acrește. Contactul cu omul stârnește tot ce e mai rău în mine” (II, 177). Așadar, cu cât mai puțin eu, cu atât mai mult sine. Pierderea e, de fapt, un câștig. Or, revelația acestui salt Cioran o are
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
rădăcinile bolii, insomnia, căreia Cioran pare să-i datoreze totul. Notează într-un loc: „Cea mai nefericită epocă din viața mea: de la nouăsprezece la douăzeci și cinci de ani. Nu înțeleg cum am reușit să rezist. Insomnie perpetuă. Tensiune nervoasă care mă istovea și mă silea să stau culcat toată ziua: efectiv, cea mai mare parte a timpului mi-am petrecut-o culcat, ca într-un sanatoriu. // În perioada aceea am înțeles, am cunoscut oribilul. Am descoperit atunci niște adevăruri pe care n-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Cum să-mi aparțin mie însumi? Sau: Cum e cu putință sinele? Altundeva: „Nu pot să-mi iert că am pus la inimă prea tare nenorocirile țării mele. Oricum nu puteam face nimic pentru ea. Chinuri zadarnice, care m-au istovit și din care nu m-am ales cu nimic, afară de faptul că m-au înăcrit și mai mult” (III, 340). În fine, să vedem alte „defecte” ale românilor: „Discuție cu un tânăr din țara mea: mi-a îndrugat numai minciuni
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]