324 matches
-
putea să nu Însemne nimic. Nu era lămurită dacă era oboseală nervoasă sau iritare, furie sau ignoranță. Pe când nu ieșiseră Încă bine din curtea spitalului, au zărit-o pe sora Cantik alergând stângaci după mașină, Împiedicându-se În sandalele ei jerpelite. Strângea ceva În mână, un cocoloș alb de hârtie. Avea să-l dea pe fereastră și să-l prezinte ca pe un dar rar și minunat. — Uneori mai rămâne câte ceva În urma pacienților, când mor, de pildă, și nu vine nimeni
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
scrisul a măturat totul afară. Și totuși au mai rămas resturi pe care le-a pus deoparte întâmplarea: de pildă o legitimație, datată în semestrul de iarnă 1948-1949. De ștampilat a ștampilat-o Academia de Stat pentru Artă din Düsseldorf. Jerpelită, gata să se rupă, uzată, se află totuși aici; pe ea, în format de fotografie de pașaport, imaginea unui tânăr ai cărui ochi căprui și păr închis la culoare lasă a se bănui o origine sudică, mai degrabă Balcanii decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu resturi, se afla acum o pălărie de pai cu boruri largi, plină cu bucăți de prescură stropite din belșug cu ulei și vin. Acum masa Înainta spre el cu pași hotărâți. Picioarele ei erau Încălțate cu adidași Nike, destul de jerpeliți. Încălțămintea Îi aducea aminte de cea purtată de Bikinski. Numai că pictorul purta de obicei doi adidași, or, aici se mișcau Încolo și Încoace patru. Poate că văd dublu, Își spuse medicul. Scena părea desprinsă din tablourile lui Bosch. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
a experimentării. Era cam cinci după-amiază. Lângă bazinul Lido plutea în aer o decrispare generală, un fel de pașnică bunăvoință. I-am cerut voie portarului să mă uit un pic înăuntru, mi-a spus că se poate, deși sunt cam jerpelit. Era un generos... Apa bazinului făcea valuri albastre, câteva fete frumoase înotau, câțiva băieți de bronz făceau gesturi largi, cuvintele lor se adunau într-un zumzet învăluitor, alții stăteau la mese albe, pe scaune albe, aveau în față pahare înalte
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Încotro a luat-o? Chiar în clipa aceea l-a zărit pe Gaston îndreptându-se spre ea. Arăta jalnic, cu silueta lui de luptător de sumō, îmbrăcat într-un chimono mult prea scurt pentru el și încălțat cu pantofii lui jerpeliți. În spatele lui venea, șchiopătând, un câine vagabond lihnit de foame. Când a văzut-o pe Tomoe, fața lui de cal s-a luminat toată. — Bietul câine-san. E slab mort. Nu vrei să-i dai ceva de mâncare? — Ce nerușinare! S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
singur? — Are un câine cu el. A auzit vocea femeii în capul scărilor. I s-a părut că mai sunt două-trei femei cu ea. La lumina lanternei, Gaston a văzut pe trepte niște picioare albe în pantofi murdari și saboți jerpeliți. — Ești nebună? Aduci aici un Ame-kō? Stai liniștită. Tipul e cumsecade. Vocile au încetat brusc. Femeile au îndreptat lanterna spre Gaston, care stătea ghemuit. Parcă se uitau la o pisică abandonată. 5 Pustnicul Orientului — Ăsta e? întrebă una din femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
o voce pițigăiată. I-a băgat lanterna în față, făcându-l să clipească. Purta un pulover decolorat, pantaloni bărbătești și o pereche de pantofi roșii, cu toc. Cea de-a treia, rotunjoară ca un pepene, avea pe ea un costumaș jerpelit și niște saboți din lemn. S-a așezat lângă Gaston și i-a zâmbit. Așa cum stătea, i se vedeau pulpele dolofane ca de ridiche japoneză, precum și chiloții. Gaston și-a întors privirile, jenat. — Tipul n-a scăpat din pușcărie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de un loc pustiu. Umamigasaki era tocmai ceea ce-i trebuia. Era aproape de oraș, dar nici în plină zi nu era țipenie de om pe acolo. Kobayashi nu a observat că era urmărit. Făcea pași mici, repezi, încălțat cu saboții lui jerpeliți. Când a ajuns la Notariat, a intrat și a stat puțin de vorbă cu un bărbat. A ieșit după cinci minute și a luat-o în direcția Miya-machi. De acolo nu mai era mult până la malul râului. Cu excepția zilelor ploioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Unde sunt oare? Urc pe culmea din Savoy? Am plecat cu prietenii să culegem lemne de foc?“ Se amăgea cu iluzii întrerupte de tusea lui Endō, care venea în urma lui. În fața sa vedea cizmele de cauciuc și pelerina de ploaie jerpelită a lui Kobayashi. Da, cu siguranță, asta era Japonia. Urca acum un munte din apropierea orașului Yamagata, pe care nici nu visase vreodată să-l vadă măcar. De ce a venit în Japonia? Da, a venit în cele din urmă, dar până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
asasin implorator. Vă rog, iertați-mă, înțelegeți-mă, Endō-san! Zău că sufăr de inimă. Gaston, care până atunci nu-și luase ochii de la cei doi, s-a așezat pe jos și a început să-și desfacă șireturile de la pantofii lui jerpeliți. — Ce faci, Gas? întrebă Endō suspicios. — Kobayashi-san e bătrân. Mă bag eu în apă, explică el zâmbind, în timp ce intra cu picioarele în mlaștină. O, e rece ca gheața... Endō-san, ce căutați? — La rădăcina copacului acela e o cutie, spuse Kobayashi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
săptămâni, liniștea în alcovul din camera lui Takamori. Când se trezea dimineața și se ruga pentru sănătatea lui Gaston, privirile lui Takamori se opreau pe sac. Când se întorcea seara târziu, primul lucru care îi atrăgea atenția era sacul acela jerpelit. Aveau acum amândoi senzația că trebuie să existe în el un ceva care să risipească misterul legat de Gaston. Într-o bună zi, Takamori a fost căutat la Banca F. de un polițist de la secția Marunouchi. Secretara părea puțin îngrijorată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
el cu ochiul. La coada ochiului avea o excrescență urâtă. La o masă dintr-un colț al barului se certau În șoaptă o femeie Îmbrăcată cu o rochie din material ieftin, cu imprimeuri stridente, și un bărbat cu o haină jerpelită. Rochia femeii, În dungi negre, argintii și verzi, avea lameul deșirat la umeri și În jurul taliei. Pe picioarele de-o albeață bolnăvicioasă, acoperite de eczeme, se zărea o rețea complicată de vene albastre și umflate. Mi-a revenit În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
mie, dar cum să o fac? Adunasem în minte tot felul de bucăți, citeam dezordonat, teorii ale vizualului și cărți de parenting și despre cum să rezolvi problemele de somn ale copilului. Uneori îmi făceam niște notițe într-un carnețel jerpelit pe care îl luam după mine peste tot, la baie, la bucătărie, în dormitor. Dar nu mai vedeam mare lucru, iar vizualul fusese pentru mine tot timpul o sursă de inspirație. La un moment dat, în primăvara lui 2014, am
Poveşti cu scriitoare şi copii by Elena Vlădăreanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1784]
-
vină deloc, și să-i convingă atunci când se va ivi ocazia că toată energia ei — să nu mai zicem de fondul ei de întreținere substanțial — se îndrepta spre găsirea unui soț potrivit. Dacă era atentă, nu vor afla niciodată de jerpelitul ăla de rocker englez care locuia într-un bloc fără lift în East Village sau de chirurgul sexy care avea cabinet în Manhattan, o soție și copii în Greenwich. Dacă va avea grijă, nici măcar n-or să se prindă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
nu mai scapi de ea, gata, Începi să arunci cu măsline, ăsta e primul semn... Beau Tămâioasă cu măslină În ea, e un fel de martini tămâios. Tu ai minte, mă? Intră În cârciumă violonistul cartierului, un moșulică amărât și jerpelit care cântă la urechile chefliilor ca să scoată de-o vodcă. Gicu Îi face semn să se apropie: Mai ții minte, măi, dragăăăăă Mărieeeee! Hai, bagă! Ai o bere de la mine... Violonistul clatină din cap, nu bea decât vodcă. Dar o
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Alaia; există rochii mortale, și mai există rochii mortale create de Alaia, care sunt atât de mortale încât sunt, pur și simplu, criminale. În ultimul moment, Zach a aruncat pe el o cămașă albă, blugi și o haină de piele jerpelită, care mi-a tăiat pofta de mâncare în avans. Arăta atât de apetisant, încât știam că simfonia deserturilor de la Le Cirque nu o să mă tenteze deloc. Daphne locuiește în Beverly Hills, într-o casă în stil spaniol construită într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
observat stratul de praf amestecat cu fire de fân ce-i acoperea vopseaua scorojită. Totul e-n regulă? mă-ntrebă tipul. Dumnezeule, ce drăgălaș era. Avea păr negru, cârlionțat, și purta un tricou roșu, blugi plini de noroi și bocanci jerpeliți. Semăna leit cu Orlando Bloom. Boticul bosumflat à la Kelly Osbourne mi-a dispărut pe loc, vă dați seama. — Da, i-am răspuns zâmbind, nevenindu-mi nimic altceva în minte. —Pană? — Îhî, i-am confirmat, aranjându-mi părul. Știu că dl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
inocență biblică. Nu mai era om, ci ființă eterată. Eu sunt sigur că atunci când Iisus a strigat „Lăsați copiii să vină la mine”, la el s-a gândit. Mă uitam la el zâmbind și mă întrebam dacă sub hainele lui jerpelite nu-i crescuseră între timp aripi. „Da’ de ce va uitați așa la mine, Tovarășu’?” „Așa mă uit eu câteodată, Paul.” „Tovarășu’, cre’ că și eu mă uit câteodată așa... la mămica, tovarășu’.” În ziua aceea, Paul nu știa nimic din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
făcea schimb. Le dădea pe ale lui și le primea pe cele mai sărăcăcioase sau pe cele rupte pe alocuri. Paradoxal parcă, de fiecare dată când lepăda un strai ce fusese anume croit pentru el și îmbrăca ceva banal și jerpelit, de atâtea ori parcă se înveșmânta cu noblețe și bunăstare. Și tot de atâtea ori câștiga bunăvoința și respectul celor din preajma sa! Urca de la etaj la etaj și vorbea cu toată lumea. Era schimbul de noapte și fiecare avea nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
au ,,colonizat-o,,cerșetorii noștri.... Au izbutit! O trudă lungă, nesfârșită, dar a meritat! Și uite, cum, cele două Islande se vor Înfrăți, vor deveni țări surori prin care va curge același sânge: sângele glorioșilor noștri cloșarzi. Iar tu, Sisif jerpelit, vei jeli gunoaiele, și Îți vei da seama că fără ele, viața ta nu reprezintă nimic. Te vei trezi Într-o dimineață și vei vedea că sunt tot acolo, În ghetoul tău iubit, ocrotite de lege, ca niște copaci seculari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
să fac lucrul ăsta. Și de ce aș face-o? -Ai dreptate, de ce ai face-o? răspunde Plăcințica absentă. Treisprezece Ziua a fost chinuitoare. Lui Antoniu i s-au umflat picioarele În asemenea hal, Încât cu greu și-a descălțat adidașii jerpeliți. Plăcințica a stat și ea cu cartonul atârnat de gât toată ziua și s-a zgâit la trecători cu privirea ei ironic-inocentă. Prada nu a fost Însă pe măsura așteptării. Sunt zile de vacanță, și mulți locuitori au plecat spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu care cineva se joacă, au o privire rea, și sfidătoare. Mâinile monstruoase, enorme, cu degete deformate, par lucrate În lemn de sculptorul Aurel Vlad. E Îmbrăcat Într-un trening bleumarin și poartă pe-un umăr o geantă de voiaj jerpelită, din care iese gâtul unei sticle. Adidașii soioși, complectează ținuta. Trenul Își anunță trecerea pe calea ferată din apropiere, cu un șuierat lung și puternic și arătării Îi tresar mușchii fețeii și ai abdomenului, ca unei jucării mecanice. -Nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
unei lanterne pe chipul decedatului, fără să constate nimic suspect. A rămas autopsia. Ea va stabili cu precizie cauza morții. Acum, el poate să afirme, că nu sunt semne vizibile de violență. Cloșardul este scos din pivniță Într-o pătură jerpelită și, Înainte ca trupul lui să fie vârât În duba parcată lângă rigolă, o carte cu coperțile vișinii și două caiete cu sârmă, alunecă din pătură, pe trotuarul plin de zloată. Spectatorii ies din cinematograf, comentând gălăgios, filmul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
că se îndrăgostește de tine, începe să iși facă visuri... nu erotice <maya>: pot fi și erotice și? <vic50>: tipul e mic, chel, gras, nașul borcănat, ochelari groși, o pată pe timpla stingă. Spre 50, îmbrăcat fără gust și cam jerpelit, cu mătreața pe guler... se vede că nu are mulți bani <maya>: ești imposibil! <vic50>: de ce? Tipul te iubește. Adoră să te audă bilbiindu- te la el. Puțin timid, spiritual, educat... să zicem, ceva cercetător într-un institut de
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
picioarele, dar ar fi ceva elemente, fă-l și pune-un exemplar În mapa mea și pe ăsta! Capitolul 16 Telemac În regatul lui Hades Am tras perdeaua ajurată peste vederea cu plopi, antene de televizor, balcoane pline cu rufe jerpelite, butoaie de varză și murături, tot ce se vede de la etajul șapte al blocului din Militari. Am făcut o cursă până la cutia de scrisori, nu venise nimic de la Rectorat, deși Casandra Pisăloagă i-a dus săpunurile FA și deodorantul NIVEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]