485 matches
-
că în ultimul timp numărul partenerilor de conversație a fost destul de limitat, iar ocazia de față este pur și simplu irezistibilă. Problema rochiei este un fleac. Realitatea e că atunci când te-am pescuit din mare, veșmintele dumitale erau un pic jilave, ca să nu zic ude - ca să nu zic de-a dreptul fleașcă. Și adevărul e că propria mea garderobă pare a fi oarecum limitată. Așa că, una peste alta, ne-am gândit că soluția cea mai bună ar fi, dacă mă-nțelegi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu picioarele îndurerate, cu limba umezindu-și agitată buzele și cu ochii mijiți, urmărea procesiunea ce se apropia. Brațele își recăpătau forțele. în curând vor trebui să repete munca depusă, dar în sens invers. Grămezi de pământ negru și ușor jilav stăteau în așteptare lângă morminte. Femme fatale. Dacă eticheta ți se potrivește, poart-o. Unul câte unul, toți cad în jurul meu: bărbați morți în jurul meu, viață nenăscută înăuntrul meu. Sărmanul conte, prostovanul, lovit în mintea-i slabă. L-am privit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
dar n-am vrut! - este același dintotdeauna. Departe de fereastră. Oricum, de-afară vine puțină lumină, și aceea posomorâtă. La plecarea de acasă, mergând spre stația autobuzului, apoi așteptându-l, mă lăsam picurat de această moină a dimineții. O negură jilavă, de tifon îmbibat în lichide vaporoase. Moină grea și, în același timp, molcomă, precum negura din grădina de la țară, când parcă descopeream în aburii ceții o lume neștiută până atunci. Am refuzat însă să-mi duc gândul mai departe. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pat și să adorm. Tot astfel simțeam și acum, cu gazeta în mână, că trebuie să adorm, prăbușit în somn, și, când mă voi trezi, să mă duc la colț, să iau noul număr, chiar atunci apărut, cu cerneala încă jilavă năclăindu-mi degetele, atât de otrăvitul ei duh strecurându-se încă o dată în mine, să-mi văd articolașul, să intru în berărie și să mă las pătruns de importanța scrisului meu în noua viață. Și acum? Am intrat totuși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din grădină, se înălța în toată splendoarea păcătoșeniilor sale spre cer, mulțumindu-i Domnului că încă îl mai ține pe Lume și-l lasă slobod să-și soarbă prima dușcă întăritoare a zilei. Scoteam apoi, de sub o grămadă de buruieni jilave, sticla de votcă și beam, aproape mistic, ca într-un ritual cosmic și primordial, primele înghițituri. Nu aveam senzația că-mi fac rău. Dimpotrivă, arsura lichidului, răspândindu-se în trup, îmi întărea senzația că mă contopesc cu ceva misterios, necuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ca acestea. Nu mai beau, dar povara de minune este parcă și mai grozavă. Aș pleca în câmp, să privesc ierburile, să înghit depărtările, să mușc din orizontul cu dunga lăptoasă a ceții ridicându-se, să mă cufund în pământul jilav, să las roua să mă ude ca o apă purificatoare. Am mers doar o stație cu troleibuzul, până la Universitate. Am coborât apoi la pas până la Cișmigiu. Gândul amuzat că pot scrie o carte chiar despre acest drum făcut de sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aude sirena aceea, neștiind că mă face să râd. Nu voi râde nici când, parcă ferindu-se de sirena aceea, se prăbușește peste mine. O voi strânge instinctiv la piept. Îi voi ridica fața. Mă va privi cu ochi mari, jilavi, absenți. Se va lăsa sărutată, agățându-se de gâtul meu, încordată, rănită parcă. — De ce faceți una ca asta? Nu îi voi răspunde. Tot nu voi ști ce să-i spun. Nici nu voi ști măcar de ce îmi venise să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
luat-o drept un dulap pentru mături și găleți. Am Încercat clanța, care a cedat de Îndată. De partea cealaltă se Întrezăreau niște trepte ce coborau În picaj către un hîrdău de Întuneric. Mă izbi un miros puternic de pămînt jilav. În prezența acelei duhori, atît de ciudat de familiare, și cu privirea căzută În puțul de beznă din fața mea, Îmi veni În minte o imagine pe care o păstram din copilărie, Îngropată Între perdele de teamă. Într-o după-amiază ploioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
inițial la coșul de gunoi, aflat sub chiuveta plină de farfurii murdare, dar s-ar fi răzgândit Între timp și a aruncat-o pe pat, În mâinile unui om aflat În agonie. Degetele lui Noimann strângeau cu nedumerire cocoloșul ușor jilav, dând peste tot felul de riduri și Încrețituri, tot frământându-le și netezindu-le pentru a le readuce Înapoi, la o Înfățișare cu un aspect cât de cât uman. Ridurile Însă nu se lăsau cu una, cu două descrețite, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-și ținuta, intră cu demnitate În salon, nu Însă Înainte de-a arunca un pumn de frunze moarte peste carcasa doamnei Bernic ce se desfăcuse ca o floare carnivoră, toată numai spumă, toată numai zâmbet, umplând cu gemetele sale aerul jilav. După plecarea sa, În capul scării apăru pentru câteva clipe, Îmbrăcat În ținută de gală, inginerul Edward Satanovski, care, pocnind din două degete, transformă frunzele aruncate de Oliver Într-un careu de ași, după care, făcând o piruetă În fața femeii-ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lichid ce s-a scurs din el... Sticla a fost golită. Conținutul vărsat. A rămas doar forma. O formă Îmbrăcată Într-un costum alb, care ocolește cu grijă bălțile pe stradă... Noimann Își pipăie cu teamă fața. Totul e neted, jilav. Asudat. Unde i-au dispărut trăsăturile? Trăsăturile s-au agățat de păienjeniș. Medicul Își privește cu atenție mâinile. Și mâinile sunt la fel de netede ca și chipul. Linia norocului, linia vieții, linia inimii i s-au evaporat din palmă. Atârnă acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din ce În ce mai legate de propria sa viață. În fiecare cuvânt, În fiecare silabă apărea chipul drag al lui Lilith. „Și adu-mi, adu-mi numai udătură...” În ultima vreme, visele lui Noimann erau bântuite de ape și furtuni și de lucruri jilave. Tutunul fin, pe care Noimann Îl trăgea În piept, nu reușea Însă să-i liniștească nervii și nici teama ce-i creștea În inimă. Oare unde era Mathilda? Unde dispăruse? De ce venise Noimann s-o caute tocmai În acest tren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Mai visez, mai visez violet, În amurguri petale de sânge E-un oraș și un mare poet Care-a plâns și acum, mereu plânge; Alb de puf și suav plumb coclit, Zări de neguri jilave și triste Am plecat ruginiu, am venit, Dar durerea n-a-ncetat să existe; Este-un chin peste chinul diurn Al materiei grele ce plânge, Cât un plâns este-un hohot nocturn Care-n cheaguri de sânge, se strânge...
AMURG VIOLET by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83743_a_85068]
-
de morți. - Care ești viu, măi, acilea? se auziră voci mereu mai depărtate, dispărând În ceața care acoperea iarăși totul. Vasluiul devenea din nou un tărâm iluzoriu, fără puncte de reper, un spațiu noroios apăsat de un văzduh moale și jilav, străpuns doar de licărirea speriată a unor făclii În mișcare. - Care ești, măi... se duceau vocile rămase singure În ceață, rătăcind În căutarea vieții, ca niște valuri clipocind Încet pe un țărm al morții. Spre miazăzi se auziră tropotele Înfundate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
gândit la asta ca la un eșec sau o dezamăgire. Instinctele ei materne sunt direcționate spre perechea de rațe de calibrul doisprezece, pe care le ține sub fiecare braț. Când ajunge la țintă, mai trage de timp, inspirând adânc aerul jilav al dimineții, ajustându-și patul puștii pe umăr. Cea care-i încarcă arma, o tânără de la palat, se uită pe furiș la băiatul de la bucătărie și pare mai obișnuită cu cosmeticele decât cu cartușele; va fi în mod sigur o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
rotunda față palidă scrupulos îngrijite, grăsuța bătrână încă în putere își câștigase repede celebritatea și clientela. Numele Veturia, stâlcit în cele mai stupefiante invenții fonetice, câștigase printre tinerii orientali o popularitate fulgerătoare. Nervoși, izbucnind brusc dintr-un soi de somnolență jilavă, intraseră până la urmă sub stăpânirea acestei calme forțe domestice. Uimiți la început, agasați, batjocoritori, tot mai atenți, însă, supuși, gata să se confeseze acestui oracol casnic, funcționând imperturbabil. Mărturisiri dezlânate, fragmentare, de o intimitate abruptă. Mătușica își făcea de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de-a mărul păcatului, ce-am avut și ce-am pierdut. Dinții scrâșnesc în carnea pufoasă, vegetală, privirea e sus, în tavanul opac. Plouă și vineri, toarnă cu găleata. Recepționerul Vancea părăsește hotelul sub o uriașă umbrelă neagră. Orașul diminuat, jilav. Un vuiet ruginit, posomorât, carcasele lungi și reci ale tramvaielor. Lume, uriașul trup gros, înnodat al trupurilor înlănțuite într-unul singur. În fiecare stație se rup alte fragmente, se reface altfel aderența. Între cotul vecinului din stânga și broboada femeii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
umezite alunecoase, pentru a-mi continua drumul. În răscrucea cu șoseaua, cineva mă fluieră îndemânatic din spate: Mergeți în oraș, domnu’? Una dintre fetele mici ale lui Țârțâc iese din râpă fugind mărunt, desculță și îmbrăcată numai într-o cămașă jilavă. Da, mă duc să-mi iau țigări. Păi de ce n-ați spus (zâmbește șui), că acuma a plecat sor’-mea, tot după țigări s-a dus, pentru nea Țârțâc... Ei, nu-i nimic, oricum trebuia să mă duc în oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cal cu aripi nèrèvaș, aplecându-se mult și lipindu-se de grumazul lui puternic, îl îmbrèțișeazè strâns că sè nu cadè, În clipa urmètoare, mașina roșie, ușoarè și transparentè, se umple de mirosul mateian a cèrui esențè crudè de pèmânt jilav și de frunze crude, noi, îl amețește de o voluptate fèrè margini, fècându-l nepèsètor la farurile tirului care îl orbesc din fațè, Îmbètându-mè de aceste miresme de primèvarè nouè, sunt convins cè nici un plutonier major din lume nu va putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cocuri. Oh, era oare dragoste? Surorii celei mai mici i se alăturaseră câteva dintre cele mai mari. În cele din urmă, reușiră să deschidă ușa rupând micul cârlig care o ținea închisă și-și descoperiră fratele ghemuit încă lângă peretele jilav, numai că, deși căutară îndelung, sticla cu ulei de păr nu era de găsit. — Ce-ai făcut cu sticla cu ulei de păr? îl întrebară ele pe Hungry Hop, ale cărui bucle unse frumos și parfumate îl demascau ca fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
încât să se lase de fumat. Ar putea rezista la nesfârșit cu ceai de izmă și câteva felii de pâine, dar uite că fără țigări... Freca între degete, deasupra farfurioarei-scrumieră, capătul ars al unui Wincester fumat pe sfert, pătat și jilav, și parcă ar fi avut urme de ruj pe filtru. — Așa ne umplem de microbi și boli, dragostea mea. SIDA, sifilis, TBC. Să nu uităm însă că, întotdeauna, e loc și pentru mai rău. — E loc și pentru mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
din nou În fața marelui vizir, cu ce obraz să părăsești orașul? La dreapta sa, se Întredeschide ușa unei taverne; o Împinge, coboară câteva trepte acoperite cu nisip, ajunge Într-o sală cu tavanul jos, prost luminată. Pardoseala e de pământ jilav, băncile - nedeslușite, mesele - spălăcite. Comandă un vin sec de Kom. I se aduce Într-un ulcior ciobit. Îl soarbe Îndelung, cu ochii Închiși. Trecută mi-e binecuvântata vreme a tinereții, Ca să uit, Îmi torn vin. Amar e? Așa mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Malik Șah se Întinde cât e de lung, cuceritor cu respirația Întretăiată, gâfâind, supus, vrăjit, ea știe să-l ducă până la capătul plăcerii. Apoi, cu blândețe, degetele ei subțiri Încep să-i deseneze sprâncenele, pleoapele, buzele, lobii urechilor, liniile gâtului jilav; fiara e slăbită, toarce, se toropește, felină ghiftuită, surâde. Cuvintele lui Terken i se strecoară atunci În cutele sufletului, vorbește despre el, despre ea, despre copiii lor, Îi spune glume, Îi citează poeme, Îi murmură parabole bogate În Înțelesuri; el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să-i contemplu profilul, pielea Întunecată de un pigment atât de pur. Dacă blândețea ar fi avut o nuanță, aceea ar fi fost a ei; dacă misterul ar fi avut un licăr, acela ar fi fost al ei. Aveam obrajii jilavi, mâinile reci. Fericirea Îmi străbătea tâmplele. Dumnezeule, cât era de frumoasă prima mea imagine din Orient, o femeie pe care n-ar fi știut s-o cânte decât poeții deșertului: chipul ei - soarele, ar fi spus ei, părul - umbra ocrotitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mare. În mijloc locuia familia Flumian, la stânga începea un coridor cam întunecos, în spatele ușii cu numărul unu stăteam noi. Pietro îi dăruise tatei un deșteptător. Când suna ceasul, tata ieșea din cameră, iar după zece minute venea înapoi, cu pielea jilavă. Se îmbrăca în tăcere și sărutarea de rămas-bun mirosea a săpunul pe care îl știam din reclame. Tatei nu-i trebuia o nevastă ca să-i dea sărutul dinainte de plecarea la lucru. Mă avea pe mine. Pietro și tata beau cappuccino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]