519 matches
-
în loc, sfios la uitătură, deși cu ochi de foc, și bun cu șoricimea și el tot neam de soi... cu coada și urechile ca noi..." "Vai, fiule, vorbești despre Cotoi! Sub mutra sa senină, smerită și blajină, împelițata asta de jivină e în război de-a pururea cu noi; pe cînd viețuitoarea dinainte te rog să iei aminte! n-ar fi în stare să ne facă, zău, nicicînd un rău... Ba poate chiar ții minte ce te-nvăț? ne-am înfrupta
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
abisul ascuns de o "braguette". Iar surprizele pot fi dintre cele mai neplăcute. Există în abisurile oceanice ale inconștientului marinăresc de la serviciul imagologic un motiv al evitării sus-numitei "fouine": este vorba de prea marea apropiere a trupului fonetic al curioasei jivine de un alt cuvânt, "gouine", deloc plăcut imaginarului macho-sexist-heteros. Elementele de morfologie corporală cele mai frecvente merită a fi desprinse întrucât ele intră în jocul complex al reprezentărilor de gen și în imaginea de sine a femeilor (inclusiv a "avizoarelor
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
ne și scăldam, sau învățam înotatul, înainte de colhoizare, bălțile de topit cânepă nemaipunându-le la socoteală, precum tăul lui moș Anton Țâhă, înconjurat de răchiți umbroase, dar necurățat vreodată, colcăind numai de broaște+guzgani. (op. cit., 151) Fantasmarea apei și a jivinelor care o populează este indiscutabilă (căută singur, Cititorule, cuvântul care pune punctul pe falicul {I} din relatare, m-am săturat să tot subliniez vocabule sfidătoare pentru urechile feminine de la Mârlad în Maramureș). Nu e greu de imaginat ce poate însemna
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
se crede superior tuturora, trăiește viață lungă" (C. FORMICHI, Gl'Indiani, ed. cit., p. 120). Întocmai ca și omul rău, neînțeleptul constituie o primejdie pentru salvarea omului bun; de aceea, și de societatea acestuia trebuie să fugă: Să rătăcești, alături de jivine, Prin văgăuni de munți e mult mai bine -, Decît cu ne-nțelepții să trăiești (Pe veșnicie-avîndu-i lîngă tine) În splendide palate-mpărătești. [21] Pentru neînțelepți este zadarnică orice învățătură, căci "învățătura servește la întărîtarea (mînierea) celor fără de minte, nu la liniștea
India şi Occidentul : studii de istoria culturii by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1393_a_2635]
-
rezista și a lua pe cont propriu lupta împotriva adversarului credinței și neamului. Și așa s-a întâmplat. Căderile au încetat și mulți dintre cei ce făcuseră formal concesii își făceau mea culpa. Simțeam că era timpul ultimelor încercări ale jivinei care, nemaiputând rupe cu colții, caută ca să ne doboare prin lovitura de coadă... Trebuia să înțelegem și am înțeles, că așa cum evreii au deturnat procesul Mântuitorului din planul spiritual în planul politic (acuzându-L că este împotriva Cezarului) ca să-L
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
lipsei de cultură care domină, puternic, cele mai înalte foruri politice naționale, a diversiunii practicate ca element curativ pentru greaua și lunga boală a societății noastre de azi. În locul pâinii, laptelui și untului se aruncă mulțimilor, ca într-o arenă jivinelor, antisemitismul. Deci, Corneliu Vadim Tudor, după lingușelile sale concurate numai de cele ale lui Adrian Păunescu, și-a dobândit dreptul de a-și pune numele și pe coperta unei cărți. Evident, primii care au recenzat-o au fost prietenii săi
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
treacă la un metru de tufișul unui hotar și abia atunci iepurele s-o ia la fugă? Fără să mai pui la socoteală faptul că, chiar și atunci, fugea fără chef, fără convingere. Nici cîinii nu erau preocupați să fugărească jivina. Lătrau de două-trei ori și fugeau la stăpîn părînd a spune: Noi am vrut, dar nu se putea... Oamenii, cu capul acoperit de saci făcuți capișon, ieșeau pe afară, se uitau la nori și mormăiau: O mai ține vreo două-trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
adică, ar fi avut un refugiu destul de aproape în caz de potop. Pămîntul, cît vedeai cu ochii spre Ghireni-Coțușca, spre Prut și Pădurile Lipcanilor din Basarabia sau spre pădurea Crasnaleuca, era pustiu și cuprins de semiîntunericul acela deprimant. Nici măcar vreo jivină, vreun animal, nu se arăta la vedere în toată pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt mulțumite doar cu existența lor, atît de puțin utilă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
dar Costică nu stătea degeaba. Cîțiva snopi pe jos, puși cu socoteală, reușeau să țină puhoaiele departe de picioarele și pielea bietului drumeț. Totuși Potopul acesta a fost mai mare decît cel de pe vremea lui Noe. Atunci au scăpat atîtea jivine, dar acum... L-au găsit pe drumețul care o luase pe urmele vikingilor după mai multe zile. Pe bata pantalonilor scria, abia lizibil, Costică Cotiugă. Nu s-a mai găsit nimic scris, nici un document și nici un om care să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
berbec, auzi, dom'le! Ce tîmpenie! Cunoștea drumul și percepea apropierea de Crucea Domnișoarei. Iaca, mă voi întîlni cu fiorosul cu ochi de jar. Încetinește mersul și este foarte atent. O boare foșnește pănușile porumbului. Dintr-un tufiș țîșnește o jivină. Parcă a văzut lucirea stranie a doi ochi. Nu, i s-a părut. Ba, nu, chiar au lucit! O dihanie trece ca vîntul drumul. Parcă se oprește și-l privește. Uită-te, se văd ochii! Nu, nu-i nimic! Dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
joaca lor, dar eu vedeam lup pentru prima oară. Părul, atît cît era de mare, s-a ridicat sub căciulă. Stăteam pe loc și în lumina aceea misterioasă pe care Luna o arunca pe zăpadă, vedeam foarte bine cele trei jivine jucăușe. Cei mari aveau trei bîte în mîini, aveam și eu un băț gros, dar dacă... fiecare își apăra propria piele? Flăcăii aceia erau ei mari și voinici, dar erau proști ca noaptea. Mai proști nici nu știu să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fel de arme, care de care mai scumpe. Echipamente speciale și foarte costisitoare, mașini de teren și alte asemenea accesorii erau mîndria celor care înspăimîn tau lighioanele țării. Dar cum spuneam la început, pe vremea celui care masacra doar el jivinele țării, era doar cîte un pîrlit de posesor de pușcoci. Spre bucuria sălbăticiunilor. În nordul Moldovei avea pușcă doar Ion Saldaru și era nedespărțit de aceasta. Avea reputația de cel mai calic om din Europa și poate chiar din Eurasia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
viscolea, omătul se așeza în suluri mici chiar în casă. Deși nu avea nici o obligație, Saldaru pleca zilnic cu pușca în spate și cutreiera coclaurile stepei moldave. Nimeni niciodată nu l-a văzut cu vreun iepure sau cu vreo altă jivină împușcată. Oamenii, mai ales vecinii, îl spionau în fel și chip, ca să-l toarne, dar efortul lor era zadarnic. Vînătorul Moldovei de Nord era îmbrăcat într-o tunică fără guler, fără fular și avea pe cap doar o șapcă veche
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
poate provoca prin ochii lui Bogdan Bîrleanu sau Constantin Tofan... Mașina se leagănă vioi, urmărind fidel drumul improvizat de pădurari. O barieră se ridică și continuăm prin umbra, deja întunecată, a codrului bîntuit de legende cu haiduci, cu braconieri, cu jivine ascunse în desișuri impenetrabile și cu politicieni fără merite, cu puști și turme de mistreți uciși. Luna noiembrie lîncezește într-o căldurică nici prea, prea, nici foarte, foarte și de asta profită frunzele care sfidează prin verdele lor crud, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
spre orașul Mobile cu mașina în fiecare zi. Ce diferență! scăpa John uimit de admirație. Aici mi-ar plăcea și mie să mor. Un brad, prea încărcat cu zăpada aurie, se scutură, provocînd un imens rug de pulbere auriu-argintie. O jivină sare la baza copacului, face cîteva salturi, se oprește și-l privește cu interes pe cel care tulbură tihna aceea de veșnicie. Ochii ei sclipesc a sălbăticiune și fiori reci îl trec pe John prin șira spinării. Un gînd îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
fost doar o apreciere a unei realități. Dar a nenorocit-o. Nu mai poate da în vară admiterea la facultate. Mă uit la frumusețea aceea de femeie. Buzele sînt aproape albe și dințișorii aceia delicați îi văd drept carnasieri de jivină. Neîncrezător, m-am dus la o clinică din Iași. De acolo, de la fata aia superbă, n-am mai luat rezultatele. Doctorul, jovial, m-a anunțat telefonic că nu-i nimic grav. După 35 de ani. Medicul, celebru în domeniul său
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o părere. Dacă însă foșcoteala era reală, dacă nu era nici un dubiu că acolo era o lighioană, atunci pulsul o lua razna și răcneam din toți rărunchii: Huooo, huooo! A,e,i,o,u,ă,î!! Se întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai puțin. Izbeam cu ghioaga în trunchiuri de copac, dar zgomotul pe care îl produceam era anemic rău și efectul asupra jivinei era nul. Atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai puțin. Izbeam cu ghioaga în trunchiuri de copac, dar zgomotul pe care îl produceam era anemic rău și efectul asupra jivinei era nul. Atunci făceam o ocolire plină de respect și înaintam hotărît spre destinație ca Ana meșterului Manole. Din alt unghi remarcam uneori că foșconitorul era un cerb uriaș și singuratic și atunci inima se așeza la loc. Acum să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mică stă pe ușă. Este frumoasă și inofensivă. Spre seară trec pe la capcana de șobolani. Te-ai prins, nene? Era acolo, foarte agitat. Mă uit mai bine. Nu-i șobolan este o... nevăstuică. Ce blăniță, ce botuț! Vine și soția. Jivina mîrîie și se repede pufnind la mușcat. Nu-i nevăstuică, îmi spune specialista, este o... mangustă. Mergem în casă după scule, ca să deschidem capcana. Întîrziem cam o oră și cînd venim... mangusta plecase. Cu dinții a ros o gaură, exact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
motan (dar acela era un motan natural) să mă pun pe băut votcă pentru a sparge blestemul"... Deși îl ascultam atent, omul m-a cuprins, respectuos, de umeri: "Dacă nu am doza necesară, iar îmi scade "volumul", iar devin o jivină blestemată, un motan... Dacă ați ști... lucruri extraordinare, mari secrete de stat... dar știți... secrete de stat major, am aflat când, în stare de motan, mă strecor pe sub masă la Protocol, barul nostru central... Uite, iar mă încearcă senzația de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de stat... dar știți... secrete de stat major, am aflat când, în stare de motan, mă strecor pe sub masă la Protocol, barul nostru central... Uite, iar mă încearcă senzația de comprimare osoasă, parcă nu mai sunt om, devin iarăși o jivină blestemată... Domnule, cu toată rușinea, ca intelectual distins, mă înțelegeți, am urgentă nevoie de niște votcă... altfel, iar mi se schimbă statutul, nenorocitul de mine..." L-am ajutat să-și păstreze statutul, am fost cu el la Protocol, ba și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
capătul liniei telefonice, la serviciu, la acțiunile diplomatice din afara ministerului la care participam, în blocul unde locuiam, cu sprijinul "vigilenței vecinilor", în străinătate, la misiunile diplomatice unde am fost trimis, în deplasările externe... Se crease, "din grija față de om", o jivină rezultată din contopirea a doi monștri ai mitologiei antice, Argus, cel cu 100 de ochi, și Cerber, câinele cu trei capete, paznic al Infernului, pentru a ne veghea și înregistra orice mișcare, orice sunet, orice șoaptă. Crimei împotriva drepturilor omului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
auzit glasul cerbilor și grohăitul înfundat al mistrețului. Mie mi-era frică, dar Aia mă încuraja foarte sigură de ea; luaserăm și câinele cu noi. Imperator alerga înainte și, la cea mai mică alarmă, lătra, căutând să pună pe fugă jivinele cu care ne intersectam. Ne-am oprit obosiți într-o pajiște luminată, în care iarba nu fusese niciodată călcată de picior de om: cel puțin așa mi se părea. Un spațiu paradisiac, împestrițat cu flori de felurite culori. Tocmai aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
iubitor de țară, provoacă la o convertire antiintelectualistă pe scriitorul din fața dumnea voas tră. - Citiți, așadar, mai departe [...] po vestea unui cerc de tineri și naivi reformatori de atunci ai viitoarelor noastre generații. Ce folos Însă dacă alți reformatori și jivine patrio tice și profitoare de turburările postbelice le-au luat-o Înainte, scormonind câmpiile Încă ude și Îngrășate cu sângele martirilor! - Iată pe acest reformat social și cultural, care În vremea războiului fusese codoșul neves tei sale, de gât, În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
La revedere.“ La 4 august 1922, fiind „Între munteni“, Cora Irineu mai scrie o scrisoare din care la publicare a fost eliminat textul: „Dragă Beldișor, Cum vezi, la o săptămână de la plecare sunt Încă În Lugoj... Ce mai faci tu, jivină netrebnică? Te ții de bles temății, calce-ce gia. Mi-e tare dor de tine. Aștept să aflu câteva rânduri de-ale tale la Gheorghiu... Țipau țiganii, Înjura co dreanul, Îi batjocorea notarul și eu, Beldie, eram fericită... Plec acum la
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]