675 matches
-
și înainte de difuzarea cultului lui Baal între israeliți, numele Baal, având înțelesul de Domn sau Stăpân, era aplicat și ca titlu al Dumnezeului lui Israel, și de aceea e intrat în componența numelor fiilor lui Saul, Ionatan și David. (Yehuda Kil). În mai multe locuri in Pentateuch, numele teoforic „Baal” a fost înlocuit cu cuvântul „boshet” (cu sensul „ocară”) ex Yeruboshet, Ish Boshet, reflectând ostilitatea autorilor cărților biblice față de cultul lui Baal. Acest procedeu este cunoscut drept „kakofemie” În timpul regelui Ahab
Baal () [Corola-website/Science/304142_a_305471]
-
din mahala? Reta: Ăi mai de vază! În primul rând eu! Gârlici: Altfel nici că se putea! Reta:...Apoi, Șterulă... Gârlici: Asta e, fără un nebun nu se poate! Reta: Milu Lalitră, conul Jorj Amir... Pentru procesul verbal, Brează V. Kil și Hil. Apoi, cred eu, ovreimea... E, ce mai zici? Unul și unul! Gârlici: Mda! Ăsta, ultimul... Data trecută și-a dat dru mul pe cracul ăl stâng... Ptiu, puțea... Să-i aduceți aminte că acum, liber pe dreapta! Dar
ANUL 5, NR. 28-29, MARTIE-APRILIE 2012 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/93_a_109]
-
în special spre rostogolul respectiv la buncărul pentru minereu al uzinei de fier de la Govăjdia, până la creșterea cererii minereului când cheltuielile cu transportul în anul 1859 au urcat de la 18,6 filleri la 53,6 filleri pe fiecare suta de kile de minereu transportat. Pe seama scumpirii transportului minereului, conducerea a fost nevoită să schimbe sistemul de transport. Atunci s-a început săparea tunelului lung de 600m care duce în valea Retișoarei care în anul 1866 a fost finalizat cu un cost
Calea Ferată Minieră Ardeleană () [Corola-website/Science/324917_a_326246]
-
supunerea nativilor Draenei, Illidan este gata să cucerească Outland-ul, unde speră că va fi ferit de greșeala sa de a folosi Ochiul lui Sargeras pentru a distruge Tronul Înghețat în care Lich King este ținut prizonier. Stăpânul său, demonul warlock Kil'jaeden, îi prinde și Illidan își reînnoiește cuvântul dat de a-l distruge pe Lich King, care l-a trădat pe Kil'jaeden. Pe pământul Lordaeron-ului, acum cunoscut ca the Plaguelands (tărâmul bolân), are loc un război civil. Forțele Undead
Warcraft III: The Frozen Throne () [Corola-website/Science/311676_a_313005]
-
lui Sargeras pentru a distruge Tronul Înghețat în care Lich King este ținut prizonier. Stăpânul său, demonul warlock Kil'jaeden, îi prinde și Illidan își reînnoiește cuvântul dat de a-l distruge pe Lich King, care l-a trădat pe Kil'jaeden. Pe pământul Lordaeron-ului, acum cunoscut ca the Plaguelands (tărâmul bolân), are loc un război civil. Forțele Undead (Morții-vii) se sparge în trei facțiuni majore: Arthas și Kel'Thuzad, loiali lui Lich King; the Forsaken, conduși de Regina Stafie Sylvanas
Warcraft III: The Frozen Throne () [Corola-website/Science/311676_a_313005]
-
Marianei Marin, a lui Mircea Cărtărescu, Alexandru Mușina, Florin Iaru sau Andrei Bodiu. În anul 1990, redactează împreună cu Dan Goanță revista Vești proaste, din care apar 6 numere, iar mai târziu, împreună cu prozatorul Mircea Nedelciu, editează ziarul Punga d'un kil - organ de stat la coadă. Acesta era tipărit pe pungi de hârtie destinată ambalării produselor alimentare, sub deviza: Vom fi mai mult decât ocaua lui Cuza". De-a lungul timpului, a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Asociației Scriitorilor
Traian T. Coșovei () [Corola-website/Science/302283_a_303612]
-
exploatării vânării acestora. Oricum, această colonie a fost masacrată în întregime de către nativii americani ai locurilor, aparent conform unei neînțelegeri. În anul 1638, New Sweden Company a creat prima așezare permanentă din Delaware, realizând, de asemenea, un avanpost la Minquan Kil, care era menit a proteja colonia. Ulterior, acest avanpost a fost redenumit după numele reginei Suediei, devenind Fort Christina. Unul din guvernatorii timpurii faimoși ai așezării a fost colonelul Johan Printz, care a fost comandantul coloniei timp de zece ani
Colonia Delaware () [Corola-website/Science/310843_a_312172]
-
pentru aceasta, trebuia „să se adreseze d-lui P. Mușoi”. Cel ce dădea aceste deslușiri era, desigur, Ion Catina, rămas în continuare redactor al „Războiului”. Tot lui îi aparținea și o altă comunicare făcută aceluiași colaborator (I. Ch. sau I. Kil. Galați), în 20 decembrie 1889, colaborator căruia, de altfel, i se mai publică, apoi, în „Războiul”, alte articole: Harababuri gălățene (nr. 4546, din 14 martie 1890); Sistemul protecționist (nr. 4645, din 27 iunie 1890). Interesant, cred, este și faptul că
Debutul lui G. Ibrăileanu by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/4011_a_5336]
-
ați plecat din lagăr? După această perioadă de recuperare cât aveați? - ADLER: Nu mai știu cât aveam. În orice caz, cred că aveam vreo 60 când am ajuns acasă. - DAVIDOVICI: Nu puteai să ai șaizeci... Ai mai luat treizeci de kile În drum, Otto? Nu... Erai mic, slab, iute... - ADLER: Întotdeauna am fost un gras. La liceu aveam două porecle - evident, În ungurește, că era liceu maghiar. Una era „tanti cu cafeaua cu lapte”, pentru că toată lumea a aflat foarte repede că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
s-a albit la față: "Măi, Mitică, tu n-ai ce vorbi..." A deschis ușa și s-a uitat să vadă dacă nu ne aude cineva. Eu am întărit: "Cu Ceaușescu s-a terminat! Punem pariu?" Am pariat pe un kil de coniac. Președintele n-a vrut să dea mîna cu mine, dar domn' Costel a zis că taie pariul. A doua zi, Ceaușescu a fugit. Eu eram la bufet. A venit președintele și a plătit pariul. Apoi s-a întîmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
din învățământ - cum putea tocmai învățământul să se sustragă molimei ce bântuie de-atâția ani în România? Dar de ce n-au rezolvat puternicii zilei problemele mult mai grave de la vârf? Cum să refuze dascălul de țară zece ouă sau un kil de vin, când miniștrii și parlamentarii găbjesc, cu acte în regulă, vile somptuoase doar în virtutea faptului că au pupat în fund la momentul potrivit persoana potrivită? De ce n-am văzut în lanțuri, sau cu microfoanele televiziunilor amenințându-i agresiv, pe
Pegra cu grade by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15438_a_16763]
-
am îmbrățișat, ne-am pupat pe obraji, am intrat în casă și ne-am așezat la o masă mare, neagră, de marmură, în sufragerie. - Ce mai faci, bă? Repetă Manson. Te-ai mai îngrășat! - Nu, bă, nu, tot 95 de kile am. Da’ tu ai cam slăbit, nu? - Ei, da, cu stresul... - De ce? Ce stres? - Păi, știi cum e... Lucrez la un album nou, toată noaptea în studio, abia de dimineață dacă apuc să mănânc ceva, dup-aia mă culc, iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nici să-i infig un stilet în rinichi n-aveam chef. - Hai, cheamă-l pe Șefu’, am repetat idiot. - Șefulee! Danee! strigă nebuna. Hai că am probleme cu un căcănar aici! Șeful, Dan, apăru parcă plutind în cele 150 de kile din care era compus. - Da, ce se întâmplă? - Limbajul doamnei, am început eu, este sub orice... Dar Pascu m-a întrerupt, cuprinsă de furiile iadului. - Auzi, Dane, ce vorbește găinarul ăsta nefutut! Numa’ ce l-am văzut cum a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
saguaro. Parchează mai jos de motoare și o ia pe o potecă, prin praf. Vede, din mers, păsări colibri Învîrtejindu-se și țîșnind, și șerpi, și șopîrle și păianjeni. Și mai sînt javelinas, niște porcușori peccari dolofani, de vreo treizeci de kile bucata, tăvălindu-se În mîlul unui arroyo. Aude urletul unui coiot. Poteca urcă pe perete unui canion plin de cactuși țepoși; ocotillo, „gardul viu“; tufișuri; și covoare de gălbenele, verbină și sacra datură, „trompeta Îngerilor“. Un miros de slavie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
am înțeles, a zis ea râzând. Apoi a bolborosit, nu foarte discret: —Ei, nici ăsta nu e nume de copil. Apoi mi-a înapoiat fetița, cu același gest cu care fermierii descarcă din camion un sac de cartofi de paisprezece kile și-l livrează la aprozar. Adică folosind un gest la fel de neîndemânatic, de lipsit de grijă, care nu ia în considerare starea de bine sau confortul cartofilor. După care, spre oroarea mea, a zis: — Hei, James e aici? Unde e James
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
în cameră“ sau „Ciufuțica, mănâncă-ți morcovii“, și iarăși ne pufnea râsul. Nu puteam să-mi amintesc ultima dată când râsesem cu atâta poftă și îmi dădea o senzație minunată, de parcă mi se ridicaseră de pe umeri două greutăți de zece kile fiecare. În taxi, în drum spre casă, am spus: — Și dacă Rachel și Luke mă întreabă de rezultatul ecografiei? —Cum adică - oh, vrei să spui că ar putea să-i zică lui Joey? —Îhm. S-a gândit, apoi a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
rămâneau strânși, saliva nu circula dincolo de vârful gingiilor. Buzele se-atingeau prudent, delicat, departe de palatali; dacă nu eram atenți, mișcam din loc dintele, cu tot cu rădăcina lui de-oțel. Doar nopțile curgeau mai liniștit, adormeam imediat, sub plapuma de două kile adusă de la Constanța. Cât despre micuțul și antipaticul Coco, când îl parașutai din cușcă, te pișca de ureche sau zbura pe degetele Feliciei de la picioare și se-apuca să le pigulească. Era un peruș verde, infect, căruia, trimestrial, îi cădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai cred că și-ar trăi bine mersi bătrânețile și astăzi, undeva prin Chile, Venezuela sau Argentina. Oricum, dus a fost; nimeni nu i-a mai dat de urmă. Deși, dacă te uiți pe poze, tipul are vreo sută de kile: genul care nu se pierde pur și simplu-n natură. În plus, ca o coincidență, în același an 1943, prin vară, englezii reușesc să-l construiască pe Colossus, super-computerul electric care a spart codurile Enigma ale submarinelor nemțești, ajutându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-n lapte și puse la prăjit); la fel, vinul „16 Țâțe“ (un Jidvei alb, cu opt țărănci dansând pe etichetă), jumările (să ne spună istoricii ce sunt) sau borșul de la subsoluri (turnat cu pâlnia-n sticle de lapte de-un kil). Nu mai existau șerbetul (citiți Caragiale, pentru detalii), „minciunelele“ (nu cele pe care le scoteam eu, ci prăjiturile lungi, sucite la mijloc ca un papion), „șodoul“ (un amestec de miere și gălbenuș de ou, peste care se turna lapte fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fi condamnat-o. „Am deconectat sistemele. Putem intra.“, m-a anunțat Mihnea în grabă. „Cum ai reușit?“, m-am interesat. „Laptop-ul e-n mașină.“ „Nu fi naiv...“, s-a răstit Mihnea. „Doar nu credeai că mă car cu două kile de-aparatură electronică prin ploaie? Te cocoșezi ca prostu’ și-atrage și-atenția. Am modificat un iPod, i-am pus un procesor Ferrari Turion de 1,8 MHz și l-am programat pe frecvența Uniunii. În loc de muzică, rulează coduri. Deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui îți apar mai repede și distrugerea se pune în mișcare. Slăbiciunea Mariei erau puloverele. Totul răbufnea energic, ca o răzbunare a perioadei comuniste, când nu găseai iarna nimic de îmbrăcat și trebuia să aștepți puloverul de lână de două kile pe care ți-l tricota mătușa la țară. Uneori, așteptai și doi ani. Pe lângă colecția impresionantă de chiloți și sutiene, care abia încăpea în două sertare ale comodei, puloverele păreau niște invadatori de neoprit, ființe multiplicate prin diviziune textilă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
copii, iubire multă, o fermă. Și-n spate, pe creier, valul neuromagnetic.“ „E tare filmul. Doar la americani vezi mafioți care poartă centură de siguranță când se urcă-n mașină. Ca tot omul. Au limuzină neagră blindată, șofer, bodyguard, câteva kile de pistoale-n portbagaj, dar respectă cu strictețe regulile de circulație.“ „Mă rog, problema lor. Să revin. Ăla e-un exemplu de furtună neuromagnetică. La scară mică, dar eficientă.“ „Se poate și mai rău?“, m-am interesat, suflând aer cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dimineața la ora 5 era deșteptarea, ne punea ceaiul sau un fel de cafea, care, când ne intra În corp, ne Îngheța. Mâncările erau la ora 12, În hârdău. Aveam o viață mizeră. Ajunsesem dintr-un sportiv de 75 de kile să am doar 50 de kile. Câteodată ne chema la vorbitor la Peninsula. De la Mangalia făceam 50 de kilometri În camioane, ca să ne dea un pachet, niște țigări, zahăr, și veneam Înapoi În dube... Și le-am sugerat o idee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ne punea ceaiul sau un fel de cafea, care, când ne intra În corp, ne Îngheța. Mâncările erau la ora 12, În hârdău. Aveam o viață mizeră. Ajunsesem dintr-un sportiv de 75 de kile să am doar 50 de kile. Câteodată ne chema la vorbitor la Peninsula. De la Mangalia făceam 50 de kilometri În camioane, ca să ne dea un pachet, niște țigări, zahăr, și veneam Înapoi În dube... Și le-am sugerat o idee: „Domnule, de ce ne cărați 40 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la ce era În Ungaria: „Las’ că e bine că s-a dat semnal, da’ știi ce? Ar fi cazul să dăm și noi un semnal aicea În Târgu-Mureș”. „Și cum vrei să-i dai semnal?” „Foarte simplu. Aduc două kile de trotil și le punem În fața partidului, la tătucu’ Stalin Între picioare”... „Mă, fii serios, cum Dumnezeu?” „Mă, nu pot singur, că tre’ să car și scară, ca s-ajung acolo să le bag Între picioare, și-asta singur nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]