2,387 matches
-
la vestitul personaj Don Juan. Îl privi Întrebător iar acesta spuse ambiguu. Las’că mai cunoaștem și noi la oameni că doar n-am venit cu pluta În oraș și mai știm noi și un proverb cu „Câinele care nu latră...” și pe cel cu „Pisica blândă ...”, hai că aici e „sectorul tău forte, literar”, nu? Ne-am făcut firmă de termoblonjoane, suntem solicitați nominal la blocul administrativ, la contabilitate și noi ... ne prefacem că „nici slănină n-am mâncat...”, păi
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
la o parte tăcerea totală, lipsa de ecou - altfel firești. Nu te poți solidariza cu un trust suspectat de evaziune fiscală pe scară industrială. Nu te poți solidariza cu un trust administrat de lideri sindicali care, pe de-o parte, latră în stradă că Guvernul crește taxele, iar pe de altă parte sunt cercetați penal că au furat milioane de euro și n-au plătit taxe la stat. Așa ceva în Germania - țara în care domnul Hurezeanu a făcut o vreme carieră
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
ficțiuni. și atunci, pe cine reprezintă ei? În numele cui vorbesc? Ce au să ne spună? știți deja răspunsul, i-ați auzit de mii de ori: fie îl înjură pe Băsescu, fie pe Tăriceanu. Cumplită sărăcie de idei, mare plictiseală! Să latri zilnic, cu emfază, aceleași tâmpenii, să pui în circulație una, maximum două idei fixe este ca și cum ai vizita în fiecare zi grădina zoologică și te-ai distra cu aceleași maimuțe și papagali. Nu se pot numi nici putere, niciopoziție, sunt
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
atunci când se înțeleg. Altfe... - i-a întărit spusa Ion Cotman cel tăcut, semn că îi stăruia în minte încă discuția dintre Gheorghe Amnar și Alecu Slobodă. Când au oprit în poarta Crâșmei din drum, dulăii lui Costache au început să latre ca la om străin. Dar, când au auzit glasurile lui moș Dumitru și al lui Pâcu, s-au liniștit ca prin farmec. Crâșmarul a ieșit în ușă și s-a minunat: Măi, să fie! Dacă nu vedeam câinii gudurându-se
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
bată. Când ai să te lecuiești tu de pofte păgânești, Pâcule?... De ce să mă lecuiesc, Dumitre? Doar nu-s bolnav... De gânduri și vorbe de aiestea. Apoi că doar cu visele și vorbele am rămas, Dumitre. Vorba ceea: „Câinele care latră nu mușcă”, Pâcule. Tu nu vezi că doar luleaua și vorbăria au mai rămas de tine? Asta cam așa-i, Dumitre... Costache crâșmarul mătura curtea când s-au auzit bătăi în poartă: Acasă-i gospodarul? „Aista-i Dumitru cu ai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
mai repede. — Un buldog. Îl chema Danton. A murit de tânăr, decapitat. — Parcă am auzit ceva... — Pe trecerea de pietoni. Un BMW în mare viteză. Până la urmă, tot marea burghezie i-a venit de hac lui Danton. Adevărul e că lătra cam tare. — Așa e, confirmă Lionel, fără să știe exact despre care Danton e vorba până la urmă: revoluționarul sau buldogul? Când să încerce să-și ia la revedere și să se fofileze în parc, portăreasa îi spune, conspirativ: — Ieri au
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de nomazi - într-o exprimare politically correct. Câteva corturi, câteva căruțe cu coviltir, multe cutii de carton și focuri de vreascuri, ici și colo. Din mijlocul taberei se aud niște viori vesele și câte un nechezat de cal, neliniștitor. Și lătrat de câini înfometați. — Țigani români, își dă Lionel cu presupusul. — Și dacă sunt țigani bulgari? nu se lasă Kiril mai prejos. — Și dacă sunt de-ai mei? țâșnește mândria din Roman. — Pariu pe o sută de euro? își încearcă Lionel
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fior pe șira spinării, ca de fiecare dată când aude o sonerie sau vede nisip. De aceea, nu merge niciodată în vacanțe pe Coasta de Azur (și din cauza banilor, dar asta n-are legătură cu povestea noastră). Robespierre începe să latre nervos. Intrigată, Liliane se îndreaptă spre ușa de la intrare. Înainte de-a ajunge la vizor, întreabă: — Cine e? — Valetul, room-service. Liliane se uită prin vizor și-l vede pe Lionel, îmbrăcat într-un chimono de karatist. E ușor băut, dar
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
vin roșu, ieftin, nu trece prin ușă. Asta pentru simțul olfactiv al lui Liliane, că pentru nasul lui Robespierre e o chestiune de câteva secunde să identifice un Côte du Rhône de 5 euro sticla, de la Monoprix. Bichonul începe să latre dezlănțuit. În timp ce deschide ușa, Liliane intră în joc și-i spune, intrigată de ținuta lui: — N-am comandat nimic. — Nici nu v-am adus nimic. Lionel intră în cameră, cu privirea în pământ. Când începe să-și ridice privirea, rămâne
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
-i spune, intrigată de ținuta lui: — N-am comandat nimic. — Nici nu v-am adus nimic. Lionel intră în cameră, cu privirea în pământ. Când începe să-și ridice privirea, rămâne mască în fața talciocului în care a intrat. Robespierre îl latră agresiv și încearcă să-i rupă chimonoul. Se apără disperat. Se așază pe o pernă de pe podea, în poziția de repaus a karatiștilor. Nici el nu știe de ce-a venit. Până să se edifice, întreabă: Cafeaua la care m-
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
familiile venite să aleagă un copil pentru înfiere: ia-mă pe mine, ia-mă pe mine. Eu nu voiam să întind mâinile. Drept care, duminică seara, eram dus în curte și închis într-un izolator, păzit de un câine care mă lătra toată noaptea. De-aia mi-e frică de câini. Îl mângâie absent pe Robespierre, care, după câteva încercări nereușite de a bea direct din sticla de coniac - profitând de neatenția lui -, se mulțumește să lingă gura sticlei imediat ce Lionel mai
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
de frica nimănui: partidele sunt de banc, poliția e mână-n mână cu personalul, iar personalul nu mai are nici un Dumnezeu. Am văzut eu bine, ai și-o sticlă de Rémy Martin? — Ai văzut bine. Liliane aduce noua sticlă. Robespierre latră de inimă albastră și se ridică în două labe, lucru pe care, până în acest moment, refuzase cu încăpățânare, întotdeauna, să-l facă. — Am făcut liceul la internat și facultatea la cămin. În facultate, ca să am bani de manuale, donam sânge
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
un duș. S-a și odihnit puțin. E proaspăt, dar urmele de la arsuri i se mai văd pe sprâncene și în păr. Se îmbracă. Iese din garsonieră și sună la ușa lui Liliane. În mod ciudat, Robespierre nu-l mai latră. Ba, mai mult, când Liliane deschide ușa, se ridică în două picioare și începe să-l amușine prietenos. — Ai fost la salonul de bronzat? — Am fost puțin în iad. Se așază într-un fotoliu. Liliane se îndreaptă spre dulapul cu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
fapt, urăște pe toată lumea, când e treaz. Pentru că trebuie spus despre el că nu prea ține la băutură. La fel ca oamenii - cei mai buni prieteni ai câinilor -, după ce ia ceva mai mult la bord, Robespierre face pipi pe el, latră neinteligibil și vrea să muște pe toată lumea. A doua zi regretă amarnic, dar, spre deosebire de oameni, se ascunde într-un colț și-și linge organele. Oamenii nu fac așa ceva - pentru că nu pot. Vâzând că nu-i întâmpină nimeni, Lionel bate un
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
icre negre, să fie. De Beluga, dacă se poate. — Se-nțelege. La icre, putem să vă oferim o șampanie din partea casei? — Din partea casei poți să ne oferi ce vrei, acceptă Lionel. Robespierre nu refuză nimic. Nu-i așa, Robespierre? Câinele latră vesel. Sosesc icrele negre într un bol de argint. Lionel ia o lingură de supă și gustă de parc-ar fi vorba de griș cu lapte. — Merge. Ziceai ceva și de-o șampanie? Un dop de la o sticlă de Moet
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
din frapieră. Nivelul șampaniei scade vertiginos, spre disperarea lui Robespierre, care nu mai ajunge la ea. Ca să nu mai vorbim că e prima oară în viața lui de câine când a băut șampanie încălzită, făcută șpriț. În semn de protest, latră nervos. Lionel se apropie de scaunul lui Liliane, lăsând în urma lui mari băltoace, cum a mai făcut nu demult. Taie trena rochiei în dreptul despicăturii, croindu-i astfel fetei o minijupă ultra sexy. Toți bărbații din sală pot observa cu ochiul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
vinil cu Valurile Dunării. I le dă. Își recuperează valiza. Cheamă liftul. Lionel o întreabă: — Ce faci cu Robespierre? — Se ocupă madame Agnès. I-am lăsat cheia de la casă. — L-aș ține eu, dar mi-e frică să n-o latre. Să n-o sperie. Liftul vine. Liliane îl ia și coboară. Lionel vede ce oră e și strigă în casa scării: — Madame Agnès! Madame Agnès! Portăreasa, care se uita la televizorul primit de pomană și chiar se mira că inginerul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
orișicât, era altceva decât un Gérard de duzină. Ce n-am înțeles e de ce m-a trimis autorul la Vesoul, la mama, cu care nu mai vorbisem de șapte ani. Numai ca să-l las singur pe Robespierre să-l poată lătra în voie pe polițistul ăla peticit cu plasturi? Fără mine, Capitolul 7 a ieșit cel mai scurt. Și nici nu mi-a făcut o ieșire din scenă care să se țină minte. Îl iert. Pentru seara de vineri. A fost
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
-te sănătos, Dănilă, m-oi descurca eu în vreun fel. Și cată de nu sta uitat pe unde-i ajunge. Tabloul 2 (Acasă la Ispas. Gospodărie de om cuprins. Dănilă vine, bate în poartă cu un băț. Se aud câini lătrând.) DĂNILĂ: Iaca jigodiile dracului, latră ca la urs! (Strigă) Acasă-s gospodarii? ANISIA (din casă): Da' care-i acolo? DĂNILĂ: Apoi iaca eu, cumnată Anisie. Gata masa, gata? Că vă sosesc oaspeți aleși! ANISIA (scoate capul pe fereastră): Dumneata erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
descurca eu în vreun fel. Și cată de nu sta uitat pe unde-i ajunge. Tabloul 2 (Acasă la Ispas. Gospodărie de om cuprins. Dănilă vine, bate în poartă cu un băț. Se aud câini lătrând.) DĂNILĂ: Iaca jigodiile dracului, latră ca la urs! (Strigă) Acasă-s gospodarii? ANISIA (din casă): Da' care-i acolo? DĂNILĂ: Apoi iaca eu, cumnată Anisie. Gata masa, gata? Că vă sosesc oaspeți aleși! ANISIA (scoate capul pe fereastră): Dumneata erai, cumnate Dănilă? Bine-mi pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Fie ce-o fi. Îi musai să l ridic pe Costăchel din glodul drumului... dar pentru asta am nevoie de un felinar și de ajutor... ” Cu mare greutate, a ajuns la poartă. Ioanee! Scoală, măi Ioane! a strigat Petrache. Câinii lătrau ca și cum ar fi simțit lupul... După o vreme, o lumină tremurândă s-a arătat la geamul casei și Grigorosu a ieșit în prag. Care ești acolo? De ce strigi așa? Eu sunt. Petrache, perceptorul. Am nevoie de un felinar. La ce-
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
vânt. Costăchel se ridicase în capul oaselor și se uita prin gazetele cumpărate din târg. Încă simțea amețeală și durerea îl trudea cumplit... O bătaie în poartă i a atras atenția. Măriucă, vezi, te rog, cine-i la poartă. Cum latră câinii, nu-i a om cunoscut. Costăchel avusese dreptate. În poartă ședeau patru indivizi, îmbrăcați pe jumătate militărește, pe jumătate civil. Printre ei își arătau fața Vrăbioi și Catârcă. Când Măriuca a ajuns la poartă, Vrăbioi s-a proțăpit în fața
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
îi dădea târcoale și știa bine că niciodată nu iese fum fără foc. În același timp, se mira ea însăși de răbdarea sisifică cu care își inocula în întreaga ființă credința că se mai întâmplă ,,să treacă caravane la care latră câinii... că ce altceva au de făcut aceste patrupede?" Pentru a nu tulbura apele înainte de vreme, Doina para printr-o indiferență bine stăpânită informațiile care-i parveneau din medii diferite. Rareori îi mai spunea lui Teo: Ieri te-a sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
știință numai a ei, alta își arăta spatele total dezgolit. Dintr-o dată, apăru o femeie a cărei vârstă nu putea depăși treizeci de ani, care târa după ea un castron legat cu o sfoară și striga fără încetare: Nu mai lătra Bobi, te-am rugat! Acestea sunt prietenele mele..." și mângâiindu-și cățelul imaginar, după un timp, continua; Așa, vezi ce înțelept poți să fii!". Dacă cineva ar fi studiat în profunzime comportamentul celor nouă ocupante ale salonului șase, ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
acel eveniment, timp În care ea, străina, a Învățat destul de bine limba italiană, șia făcut prieteni și se saluta cu bătrânii din cartierul respectiv, pentru care chipul ei devenise familiar. Chiar și câinii Îi cunoșteau pasul și nu o mai lătrau ori de câte ori se afla În preajma lor. Cu toate acestea, a rămas tot străină În această țară, În acest orășel aproape pustiu. Enigma care a tulburat-o atât de mult În prima zi când a ieșit la cumpărături și când trebuia să
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]