459 matches
-
realității, pe mine, infinit de mărunta și perisabila ființă vie, tot acest „teatru” enorm și vast, teatru al Mișcării și al Materiei, nu cumva Își găsește echilibrul tocmai În infima și „disprețuita” mea ființă? În spiritualitatea mea născută atât de labirintic și În urma unor atât de Îndelungate și contorsionate prefaceri istorice ale materiei, cea care, printr-un „act” Încă neexplicat, profund ciudat, paradoxal, a făcut saltul enorm din anorganic spre organic și apoi, Încă o dată, un al „dolilea salt”, să „extragă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
meu! -, după decenii, se arată a fi o opțiune „de fond”, una din acele opțiuni care nu numai „ne plac” sau „ne desfată”, dar „ne formează”! Mai mult: sunt ghizi reali și vii Într-o carieră adesea zbuciumată și aparent labirintică a creației; ghizi nu numai În sens profesional, dar și moral. Iar cînd vorbesc de moral și moralitate nu mă gândesc În primul rând la accepțiunea lor comună, ci la sensurile nietzscheniene ale acestor atribute, la acea die moralität care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
chiar un „sens al vieții!”. Pentru unii, se’nțelege, pentru acea ciudată elită care, ajungând la „malul vieții”, la limita ei biologică, poate s-o privească „de sus”, așa cum, de pe o Înălțime mare la care ai ajuns după un drum labirintic, dificil, unul din acele suișuri de munte În care te-au surprins ceața sau ploile dure și În care, pierduți prin păduri dense și văi ce nu se mai termină, pierzi adesea din vedere ținta, vârful, de parcă el ar Înceta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
culege roadele miraculoase, acele mere de aur din grădina Hesperidelor, dar am fost „dotați” În același corp și În aceeași minte cu reflexe de a fugi de „ele” În clipa când Întindem mâna să le apucăm. În această lungă și labirintică existență, care uneori are aerul - sau caricatura! - unui basm! Iar aceste „semnale” care „trădează” o „dublură” a Memoriei Îi apar naratorului proustian, lui Marcel, doar În zorii senectuții; astfel, el trăiește acele fulgerări ale memoriei, care nu este, cum spuneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mai sus, În câteva rânduri, a problematicii, În fond, existențe a conceptului de „sens al vieții” - o „realitate” care, ca și un fluture, când e - când nu e!, la fel și noțiunea de soartă, pe parcursul unei vieți, În cerc sau labirintice, calme sau năvalnice, ne apare ca iluzorie, ca „minciună”, iar alteori, adeseori și pentru cei mai mulți, la modul intempestiv, tresare deodată În fața noastră, a ochilor minți, și noi o primim stupefiați, uneori Îngroziți și Încercând a-i desluși dacă nu tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ce n-aș putea returna. Veritabili catalizatori, lecturile m-au ajutat să mă adîncesc în propria-mi sinceritate. *Doamna B. (îmi place să-i zic așa, sună ca într-o nuvelă de Negruzzi) spune despre Cojocaru că are „o minte labirintică”, orientată spre rău. Au fost un soi de amici. Se pare că el i-ar fi făcut niscaiva „propuneri”. Nu-s de acord cu aprecierea ei, totuși recunosc că felul lui de a discuta seamănă adesea a „iscodiri”. Le pun
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
monstruozitatea societății în care trăia, cu toate excesele, exagerările și enormitățile ei de care nu încetează să se și să ne amuze. Prin urmare, Caragiale ne înscrie în memorie un avertisment, iar în fibra cea mai intimă a acestui mesaj labirintic se află Minotaurul. Asupra unei alte etimologii mi-a atras atenția Regele arinilor, romanul lui Michel Tournier, etimologie posibil eronată, dar chiar și prin eroare edificatoare. În opinia naratorului, monstrum vine din latinescul monstrare , „a arăta”, păstrat și în franceza
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cabină de observație unde veghează zi și noapte un colonist înarmat. La primul și la al doilea etaj al unui imobil marcat cu drapelul alb-albastru israelian poate locui în continuare o familie de arabi. Pătrunzând într-una din aceste structuri labirintice în care se înghesuie unii peste alții coproprietari ostili care-și dispută fiecare metru pătrat, și urcând niște scări șubrezite, m-am trezit aproape nas în nas cu domul moscheii Al-Aqsa, situat la doi pași. Era locuința provizorie a unei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
pășește "în afara Europei, în gol", căci "unde se termină Europa încep basmele Orientului"246, acolo în "zonele de cezură de la marginea Europei"247. Este spațiul de viețuire a "balcanicului" cu tot ce semnifică acesta în imaginarul apusean: "așadar dezordinea, impenetrabilitatea, labirinticul", mască sub care se ascundea "strategia celui inferior față de o îndepărtat superioară, intangibilă, nemiloasă și adesea crudă stăpânire", care este dictatura de tip balcanic. Diferența imuabilă dintre Europa și Balcani (diferență ce se materializează în spațiul românesc în special, unde
by CARMEN ANDRAŞ [Corola-publishinghouse/Science/947_a_2455]
-
Galați). În basme, ursita ideală trebuie să fie definită de spectrul metalului nobil prin tot ceea ce o definește: podoaba capilară, pasărea ei devin factori declanșatori ai căutării inițiatice. Simpla găsire a cosiței de aur sau a unei pene în pădurea labirintică creează, la nivel primar, suspiciunea unei legături amoroase, însă întâmplarea are valoare premonitorie și de consacrare. În basmul Șperlă Voinicul, viitoarea soție a eroului vine în chip de „pasăre frumoasă, cu penele de aur, cântă fără curmare în grădina castelului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
el cu mâna s-o prindă”. Dimensiunea sacră se deschide acum amplu pentru flăcău, apropierea de pasărea măiastră permite observarea ei prin intermediul imperfectului, care caracterizează inclusiv lăcașul mitic, prin continuitatea specifică a începuturilor de lume. Vânătoarea îndreaptă feciorul prin tărâmul labirintic către nucleul căutat și conține epifania ființelor infernale. Feciorul născut în afara legii omenești de către mama mutilată și exilată în decorul silvestru specific are o singură ocupație: „Și copilu când s-a făcut mare, a devenit șî cam năzdrăvan copilu. Șî
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
poartă de acces spre dimensiunile vecine. Toate atribuitele vulpii au fost deja observate în ipostaza lupului, suprapu¬nerea și interșanjabilitatea celor două fiare fiind dată de funcția comună de călăuze în spațiul morții: „animal psihopomp și subteran, săpând lungi vizuini labirintice, vulpea l-a călăuzit pe Orfeu când a coborât în Infern”. Ajutorul vulpii a fost obținut prin ofranda mâncării, ceea ce corespunde imaginii ei în Extremul Orient (Japonia, în special), ca „zeu al hranei”. În basm, intrarea în adâncuri este știută
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
atunci când este copleșit de vegetație, fascinat de levitația proprie fiecărui anotimp, chiar și atunci când se definește în funcție de un loc anume, de căderea luminii, a ploilor, a amurgului, a nisipurilor, mortuare sau sărbătorești, este un peisaj moral, mai mult, o arhitectură labirintică de emoții, cu sens exorcizant și finalitate autoscopică. Efluviile naturiste, captate de energiile puberale, stau alături de motivul romantic-baroc al „marelui mim îndoială”, dar măștile și tentațiile de cuprindere a ordinii terestre într-o viziune carnavalescă sunt părăsite în numele rigorii sapiențiale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
cu tine însuți”: apte să-ți releve, cu adevărat, „limitele”, cele nebănuite, devenind pur și simplu prizonierul propriului tău trup. Aceste „două mistere”, cum le-am numit, ale firii mele, Cartea și Erosul, nu numai că mi-au „bântuit” lunga, labirintica mea tinerețe, dar, după ce m-au „chinuit” decenii, mii și „milioane” de ore, zile și mai ales nopți, albe, fosforescente, tensionate, vii, m-au „salvat” până la urmă, proiectându-mă într-un destin intim și social ritmat, cu aparențe oarecum logice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
formă arogantă de a clama libertatea însăși. Libertatea persoanei ce cu greu se distinge azi, după mai bine de un secol de „mișcări de masă”, de „revoluții”, de suspectare a individului și a individualității. Pentru mine, în post-adolescența mea „extrem labirintică”, dezordonată, lipsită în aparență de un scop sau motivație plauzibile, această „frază” a lui Nietzsche a devenit un „scop” deoarece, cum ușor se poate observa, aveam nevoie de ea, dar nu o nevoie „oarecare”, o necesitate amestecată printre altele, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
exprima „pe mine” și epoca mea în forme majore, apte de un simbol și o metaforă universală?! Și această „problemă” a capacității mele de expresie majoră și universală mi-am pus-o încă de la începuturi, la ieșirea mea îndelungată și labirintică din anii „infiniți” ai adolescenței și din poziția mea marginală, chiar și față de propria mea generație biologică, în al treilea deceniu de existență; acestea, ca și „obrocul”, șapa de plumb stalinistă ce sufoca și turtea relieful mândru altădată al națiunii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
capitole recompun, folosind date reale, atmosfera copilăriei poetului la Ipotești, scriu și descriu istoricul casei, al celor două biserici una a familiei, cealaltă a satului, construită la inițiativa lui Nicolae Iorga și Cezar Petrescu în amintirea lui Eminescu, precum și istoricul labirintic al celor 420 hectare de pământ ce alcătuiau moșia Eminoviceștilor de la Ipotești. Cum întâmplările din trecut sunt într-o oarecare măsură cauzele evenimentelor din viitor 3, am găsit de cuviință să nu ne oprim cu ele la moartea părinților sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
75, Biblioteca Academiei Române, București; fotocopie în Fondul documentar Ipotești, inv. nr. 349. 2. O casă de piatră, dar cam strâmbă... și destinul ei Casa de la Ipotești a intrat și ea în legendă, ca aproape tot ce a atins Eminescu. Pentru ca labirintica ei poveste să poată fi istorisită, este necesară o incursiune care să releve date și fapte, în directă legătură cu ceea ce îndeobște se consideră că a fost casa copilăriei poetului. Așadar, la 12 mai 1841, prin decret domnesc, purtând iscălitura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
f. 114 r. 132 Ibidem, f. 199 r. 133 Mihai Eminescu, Opere I, ed. cit., p. 69. 4. Țerâna aceea, unde zace ce-am avut mai scump în lume... Istoria tărâmului din care s-au nutrit rădăcinile poetului înglobează drumurile labirintice ale unei realități care transcende datele stricte ale existenței; dezvăluindu-se ori, dimpotrivă, învăluindu-se în mister, aceste fețe o preschimbă în destin. La rândul său, istoria destinului Eminescu se răsfrânge asupra istoriei locurilor de origine; astfel, argumentele devenirii dobândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în Mira1 se deschid și porțile inimii, dar și cele ale documentului. Aruncând o privire asupra Ipoteștilor prin timpuri, Ipotești care vor deveni natala vâlcioară/ Scăldată în cristalul pârâului de-argint2 și pe care poetul i-a iubit atât de mult, labirintica poveste se deslușește în tot realismul său. Înaintea acestuia, însă, legenda spune că, la început, Sitna pârâul de argint era o frumoasă fată care trăia cu mama ei în valea cu același nume, la poale de codru. Era crăiasa acelei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
său, Nicolae, să fi rămas "tolerați" pe moșie până la capăt, în condițiile mai sus pomenite? Deocamdată, documentele tac; fie pentru că au dispărut demult, fie pentru că se ascund prin cine știe ce arhivă obscură. Cert este însă că întreg acest spațiu, al cărui labirintică istorie a fost creionată cât mai fidel cu putință, e astăzi reînvestit cu o aură metafizică de către destinul lui Eminescu. Țărâna Ipoteștilor a rodit adânc în creația sa, risipind polenul trăirii omului Eminescu în viața atemporală a operei. Acest raport
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și iar lume!106 Ce simțăminte va fi trăit Mihai, fugar peste noapte în codrii Baisei, nu se va ști niciodată. Se poate intui doar că viața sa afectivă și-a croit de la începuturi alte cărări, cu lăcașuri vii și labirintice, lăcașuri originare (și originale deopotrivă) ce închideau în ele taine pe care numai lumina tinereții le-ar mai putea restitui. Și în cea mai mare parte, numai lui. Dar nici lui pe toate, căci poveștile, de spus se pot spune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-i crima, ce doi oameni/ A o face azi putură?/ C-am furat ca niciodată (s.n.) / De la tine drag-o gură168. Idila trădează formele nevinovate ale unui joc: Adesea ea se prefăcea că se supără și se ascundea prin tufișurile labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în estaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sânul ei, străluceau pe albul ei corp până ce, uscîndu-se într-un cerșaf țesut din argint, corpul ei alb era și mai neted, și mai dulce, și mai strălucit. Adesea ea se prefăcea că se supără și se ascundea prin tufișele labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încît, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în estaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și cînd zîmbi el, se luminắ ea Precum un Nour luminos în vremea secerișului; însă cînd Urizen se încruntắ ea plînse-nvăluită-n Cețuri peste cioplitu-i tron; și cînd el spatele-și întoarse 185 La sala-i Daurită și caută portalurile Labirintice Ale întinsului sau cer, Tremurînd, rece, palida de frică, șezu Umbră-a Disperării; de-aceea spre Apus80, Urizen făcu În zid lăcaș pentru că focuri luminos să ardă peste-a' femeii Mădulare palide-n absența lui, și-ades Fiicele ei pe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]