1,589 matches
-
VIII. A fost limba majoritară a populației din așa-zisă Occitania până la începutul secolului XX. Primele atestări documentare scrise în întregime în această limbă au apărut în secolul X, dar mai înainte unele cuvinte pur occitane se arătau în textele latinești. Între secolele X și XV a fost limba dominantă în cultură, administrare și știință, concurând cu latină și depășind franceză în Galia și regiunile vecine. Perioada trubadurilor i-a dat occitanei prestigiul și recunoașterea peste toată Europa. Începând cu sfârșitul
Limba occitană () [Corola-website/Science/296959_a_298288]
-
conține ghimbirul sunt compuși specifici numiți gingeroli, fenoli, ulei volatil. Cuvantul "ghimbir" provine, asemenea altor denumiri ale plantei în mai multe limbi europene (”Ingwer” în germană, ”gingembre” în franceză, ”ghimbir” în română, ”zenzero” în italiană, ”ginger” în engleză etc.) din latinescul ”zingiber”, împrumutat și el din greaca veche (”zingiberis”). Cum India a fost sursa de ghimbir a Europei în antichitate, denumirea greacă este, de fapt, o preluare din limbile vorbite pe teritoriul Indiei în acea perioadă: ”singivera” în pali și ”shringavera
Ghimbir () [Corola-website/Science/301561_a_302890]
-
Acesta fusese ajutat de către Maria Sturdza, care ilustrase ca pictoriță multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin și prieten apropiat al familiei Sturdza. Influențele neogotice se regăsesc în decorațiuni cum ar fi: turnulețe gotice, armuri medievale, sală de manej, dictoane latinești înscrise pe pereți, turn de intrare cu pod peste șanțul de apă. În interior, castelul avea scări centrale din marmură de Dalmația, mobilier din lemn de trandafir, minuțios sculptat, sobe din teracotă, porțelan sau faianță, aduse de peste hotare, parchet cu
Castelul Sturdza de la Miclăușeni () [Corola-website/Science/303984_a_305313]
-
Jurnalul intim este o specie a genului autobiografic. Termenul jurnal provine din limba franceză veche, "journal", care, la rîndul său, descinde din latinescul tîrziu "diurnalis". Un jurnal este, de obicei, un caiet în care există niște intrări aranjate, de cele mai multe ori, în ordine cronologică. Poate fi folosit pentru a planifica niște activități viitoare sau doar pentru a înregistra ceea ce s-a întîmplat în
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
Dacă a fost scris doar pentru uzul scriitorului, el face acest lucru cu o sinceritate care este improbabilă în jurnalele scrise pentru publicare. În limba română, termenul păstrează o legătură cu „jour”, în timp ce termenul englezesc "diary" are un ascendent în latinescul „diarium”, (porție zilnică) derivat din latinescul "diaria", pluralul lui "dies" „zi”. Cuvîntul "jurnal" are exact aceeași rădăcină și provine din latinescul "diurnus" = „al zilei, de-a lungul zilei”. În limba engleză, diary, etimonul latinesc este mult mai vizibil. Cele mai
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
uzul scriitorului, el face acest lucru cu o sinceritate care este improbabilă în jurnalele scrise pentru publicare. În limba română, termenul păstrează o legătură cu „jour”, în timp ce termenul englezesc "diary" are un ascendent în latinescul „diarium”, (porție zilnică) derivat din latinescul "diaria", pluralul lui "dies" „zi”. Cuvîntul "jurnal" are exact aceeași rădăcină și provine din latinescul "diurnus" = „al zilei, de-a lungul zilei”. În limba engleză, diary, etimonul latinesc este mult mai vizibil. Cele mai vechi jurnale se găsesc în cultura
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
pentru publicare. În limba română, termenul păstrează o legătură cu „jour”, în timp ce termenul englezesc "diary" are un ascendent în latinescul „diarium”, (porție zilnică) derivat din latinescul "diaria", pluralul lui "dies" „zi”. Cuvîntul "jurnal" are exact aceeași rădăcină și provine din latinescul "diurnus" = „al zilei, de-a lungul zilei”. În limba engleză, diary, etimonul latinesc este mult mai vizibil. Cele mai vechi jurnale se găsesc în cultura japoneză, unde au existat încă din perioada medievală celebrele cărți sau caiete de pernă ("Makura
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
englezesc "diary" are un ascendent în latinescul „diarium”, (porție zilnică) derivat din latinescul "diaria", pluralul lui "dies" „zi”. Cuvîntul "jurnal" are exact aceeași rădăcină și provine din latinescul "diurnus" = „al zilei, de-a lungul zilei”. În limba engleză, diary, etimonul latinesc este mult mai vizibil. Cele mai vechi jurnale se găsesc în cultura japoneză, unde au existat încă din perioada medievală celebrele cărți sau caiete de pernă ("Makura no soshi", a lui Sei Shonagon este cea mai cunoscută), dar și jurnale
Jurnal intim () [Corola-website/Science/300752_a_302081]
-
o relație sexuală). Dragostea interpersonală poate fi platonică, concept prin care se înțelege o afecțiune purificată de gesturi sau dovezi de natură fizică. Termenul „dragoste” are ca sinonime variantele iubire (sinonim total), amor și libov (parțiale). În afară de „amor”, de origine latinească, toate celelalte cuvinte au fost preluate din limbile slave. În timp ce „dragoste” și „iubire” sunt întrebuințat pentru orice categorie a respectivului sentiment, ceilalți termeni vizează numai unele posibilități. Astfel, „libov” poate exista numai între parteneri romantici (termenul mai are și înțelesul
Dragoste () [Corola-website/Science/306595_a_307924]
-
deznodământul, nunta Rigăi cu măselărița. "Crypto" înseamnă, cel tăinuit (sau inimă ascunsă) și reprezintă apartenența la neamul ciupercilor și postura de rege al făpturilor inferioare din regnul vegetal. Lapona sugerează originea de la pol a eroinei, iar Enigel poate veni din latinescul Angelus. Ea reprezintă specia umană, cea mai evoluată formă a regnului. Între cei doi există pe lângă incompatibilitate și o asemănare și anume statutul superior în interiorul propriei lumi. Riga Crypto trăiește într-un spațiu caracterizat prin umezeala permanentă, un spațiu impur
Riga Crypto și lapona Enigel () [Corola-website/Science/310617_a_311946]
-
acestuia, Dangereuse, care a fost și metresa lui William al IX-lea, Duce de Aquitania. Căsătoria părinților ei a fost organizată de către Dangereuse și bunicul ei patern, Trubadurul. Eleanor a fost numită după mama ei Aenor și numită "Aliénor", din latinescul "alia Aenor", adică "altă Aenor". A devenit "Eléanor" în "langues d'oïl" (nordul Franței) și "Eleanor" în engleză. Mai există totuși înregistrată o Eleanor anterioară: Eleanor din Normandia, mătușa lui William Cuceritorul, care a trăit cu un secol mai devreme
Eleanor de Aquitania () [Corola-website/Science/311642_a_312971]
-
s-a logodit în anul 1544 cu o fată de origine umilă, Claudine Denoese, logodna fiind cunoscută doar de doi prieteni, însă Beza promisese că o va face publică de îndată ce i-o vor permite circumstanțele. Publică o colecție de poeme latinești, "Juvenilia", care îl făcură faimos, fiind considerat ca unul din cei mai buni poeți în latină ai vremii sale. Dar în curând a căzut bolnav, ceea ce l-a îndemnat să se convertească. Atunci a hotărât să rupă relațiile vremii și
Theodorus Beza () [Corola-website/Science/303677_a_305006]
-
Cuvântul pace derivă din latinescul "pax". El definește în general, în sens pozitiv, o stare de liniște, o stare lipsită de conflicte militare. În Grecia antică, ideea de pace era legată de "vârsta de aur" inițială a umanității. În mitologia greacă, Irina ("Eirene") este o
Pace () [Corola-website/Science/313571_a_314900]
-
a (denumită științific "Lens culinaris") este o plantă anuală leguminoasa, scunda, păroasa, cu frunzele paripenat-compuse ale cărei semințe sunt comestibile. Etimologic, numele acestei plante înseamnă "lentilă" și provine din latinescul "lens", datorită formei bombate și circulare a semințelor. Plantă are cca 40 cm iar semințele se găsesc în păstăi, ca și mazărea și fasolea. Spre deosebire de mazăre și fasole, semințele de linte sunt în general numai câte două în fiecare păstaie
Linte () [Corola-website/Science/302378_a_303707]
-
trăsătura timpului trecut și a anteriorității față de un reper; infinitivul perfect este rar și aparține registrului livresc. În general prin „infinitiv” se înțelege prima formă, în timp ce a doua este numită „infinitiv perfect” sau, în lucrări mai vechi, „infinitiv trecut”. Infinitivul latinesc s-a păstrat în română sub forma infinitivului lung (de exemplu "venire"). Acesta este în general substantivizat, dar păstrează urme semantice ale acțiunii, numind rezultatul acesteia. Cu valoare verbală s-a conservat în registrul stilistic arhaic, dialectal și în registrul
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
arhaic, dialectal și în registrul popular, folosit în formele inversate ale viitorului/ale condiționalului. Exemple: Infinitivul propriu-zis are desinențele "-a", "-e", "-ea", "-i" și "-î". Forma numită "infinitiv lung" are desinențele "-are", "-ére", "-ere", "-ire" și "-âre"), provenite din infinitivul latinesc: Infinitivul este marcat formal prin morfemul "a", fără funcția caracteristică prepozițiilor în general, care nu se omite când se folosește altă prepoziție. Morfemul "a" este totuși omis în unele cazuri: Redusa întrebuințare a construcției de tipul "a" + infinitiv lung (cf.
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
1852 francezul Henri Giffard a fost primul care a combinat forța ascensională cu forța de propulsie. El a folosit un propulsor cu aburi, iar în loc de aer cald a folosit hidrogen. Deoarece balonul putea fi dirijat, a fost denumit „dirijabil” (de la latinescul "dirigere", „a dirija”). Aproape zece ani mai târziu, ofițerul german Ferdinand von Zeppelin achiziționează de la un inventator croat, David Shwarz, un proiect pentru dirijabilul cu schelet de aluminiu. Așa au apărut "dirijabilele Zeppelin". Ele erau construite de firma germană Luftschiffbau
Dirijabil () [Corola-website/Science/304638_a_305967]
-
înobileze viața spirituală. Se păstrează de asemenea numeroase inscripții, care, luate împreună, creează o adevărată arhivă a satelor românești. În acestea aflăm date, nume de ctitori, slujitori, conducători, meșteri, evenimente istorice sau naturale, scrieri în potcoave, rune, răboj, în grai, latinești, slavonești, ungurești, grecești, călindare, unități vechi de măsură, obiceiuri, credințe, superstiții, povești, boceli, versuri, formule de cântec și descântec și multe multe altele pe care le-au uitat până și bătrânele și bătrânii satelor. În majoritatea bisericilor de lemn se
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
încadrează într-o abatere de valori ce reprezintă unu la 10 parte din valoarea determinată. Deși simbolul vitezei în fizică este ""v"," pentru viteza luminii în vid se folosește un simbol consacrat, litera minusculă ""c"", mai rar „"c"”, de la cuvîntul latinesc "celeritas" (viteză). Lumina se propagă cu viteză atât de mare încât nici un fapt empiric comun nu permite evaluarea sa pe cale obișnuită; de-a lungul istoriei au existat polemici științifice și filozofice privind caracterul finit sau infinit al vitezei ei. Viteza
Viteza luminii () [Corola-website/Science/298266_a_299595]
-
care au avut organizare statală bine configurată în Transilvania, întărituri menționate în izvoare ca indagines, gyepũ sau presaka (prisăci), erau zone împădurite lăsate în paragină, prevăzute cu locuri supravegheate de trecere, denumite porta (latină, română), clusa (în româna medievală, din latinescul clausura, devenit apoi clisură, loc strâmt) sau kapu („poartă” în maghiară și turcă), fiind apărate de miliții locale, amintite în izvoarele maghiare timpurii redactate în latină sub denumirile speculatores, sagittarii, respectiv őrök („străjeri”, (în maghiară). Sunt menționate în diverse cronici
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
Un arhitect este o persoană care se ocupă de proiectarea, design-ul și controlul calității unei clădiri. Cuvântul „arhitect” provine din latinescul „architectus”, care derivă din grecescul arkhitekton ( arkhi= șef + tekton = constructor). În sens larg, arhitectul este persoana care traduce nevoile omului în realitate, prin construcție. Un arhitect trebuie să cunoască neapărat legile de construcție pe care trebuie să le aplice și
Arhitect () [Corola-website/Science/308332_a_309661]
-
publicată în 1879, are un titlu poate derutant: pune accent pe istoria Prusiei în detrimentul celorlalte state germane, și relatează istoria popoarelor germanofone prin perspectiva destinului Prusiei de a le uni sub conducerea sa. Crearea acestui mit „borussian” ("Borussia" este numele latinesc al Prusiei) a făcut din Prusia mântuitorul Germaniei; destinul tuturor germanilor era să fie uniți, după cum susține acest mit, iar destinul Prusiei era cel de a împlini aceasta. Conform acestei istorii, Prusia a jucat rolul dominant în aducerea statelor germane
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
apare pe primele hărți ale lui Tasman, dar această denumire a fost schimbată de către cartografii olandezi (Dutch) în "Nova Zeelandia", după provincia neerlandeză Zeeland, la ceva timp după ce Hendrik Brouwer a demonstrat în 1643 că teritoriul Americii de Sud este o insulă. Latinescul "Nova Zeelandia" devine "Nieuw Zeeland" în neerlandeză. Locotenentul James Cook . Noua Zeelandă are o climă temperat-oceanică. Valorile istorice maxime și minime sunt 42.4 °C (108.3 °F) la Rangiora, Canterbury și −21.6 °C (−6.9 °F) la Ophir, Otago
Noua Zeelandă () [Corola-website/Science/298131_a_299460]
-
cele mai remarcate metale prețioase, multe persoane au devenit interesate cum să găsească un mod de a transforma alte substanțe în aur. Acest fapt a condus la formarea unei noi pseudoștiințe, anume "alchimia". Însă, numele de "chimist" derivă din substantivul latinesc "chimista", o abreviere a cuvântului "alchimista" (Alchimist). Alchimiștii au descoperit multe procedee chimice ce au condus la dezvoltarea chimiei moderne. Chimia, așa cum o cunoaștem noi în prezent, a fost inventată de către Antoine Lavoisier, cu ajutorul idei sale despre "Conservarea masei" din
Chimist () [Corola-website/Science/309630_a_310959]
-
un posibil cuvânt asociat este termenul protobaltic "*źemē," care înseamnă „pământ”. Pe lângă limbile finice, înrudite cu finlandeza, acest nume se folosește și în limbile baltice letonă și lituaniană. Altfel, s-au propus și termenul indo-european *"gʰm-on" „om” (cf. goticul "guma", latinescul "homo"), împrumutate ca *"ćoma". Cuvântul se referea inițial doar la provincia Finlanda Propriu-Zisă, și ulterior la coasta nordică a Golfului Finlandei, regiunile nordice ca Ostrobothnia fiind la început excluse din noțiune. Teorii mai vechi propun o derivare de la "suomaa" (țara
Finlanda () [Corola-website/Science/296867_a_298196]