340 matches
-
Laviniei (Lavița, cum își spune singură), care mâzgălește cu febrilitate, opt ore pe zi, scrisori de dragoste către un oarecare Doru. Textul lor e foarte spațiat pe paginile roze, portocalii, albăstrii sau violete, așa încît rămâne loc destul pentru desene. Lavița, cu limba scoasă de-un cot, ca un copil mic, desenează cu creioane colorate flori, prințese cu ochi mari și nasul format doar din două puncte negre, porumbei și inimioare. Până și plicurile în care își pune scrisorile seamănă cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ca un copil mic, desenează cu creioane colorate flori, prințese cu ochi mari și nasul format doar din două puncte negre, porumbei și inimioare. Până și plicurile în care își pune scrisorile seamănă cu niște automobile pictate de artiști pop. Lavița transformă și cearceafurile, imediat cum se schimbă paturile, în mari scrisori adresate lui Doru. Pe pânzele de in scrie cu creion maro, desenând niște litere caligrafice de zece centimetri înălțime fiecare și umplând spațiile albe cu desenele ei colorate pueril
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
urmă a venit sora de gardă și a stat cu noi, spunîndu-ne povești și cîntîndu-ne ca în Sunetul muzicii. Mira și Altamira se strângeau în brațe și se uitau speriate împrejur, obraz lângă obraz, ca niște pui de maimuță, iar Lavița, în patul ei multicolor, cu cerceaful în cap, urla ca o hienă. Pe cearceaf desenase până și un timbru de vreo jumătate de metru lungime, cu zimțișori în regulă, și care înfățișa biserica de lemn din Muzeul Satului. Normal că
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
arcuită câteva minute, cu un tampon de vată udă apăsat pe locul înțepăturii, apoi o întinseră încet pe spate, trăgând pijamaua pe ea. Nu trebuia să miște capul cel puțin douăzeci și patru de ore. Cele mai multe dintre bolnave nici nu se uitaseră, Lavița plânsese să se omoare cu fața în cearceafuri, Paula stătuse calmă cu fața la perete. Doar eu și cucoana aceea cu pareză facială priviserăm totul, eu răsucindu-mi pe deget, cu destulă nervozitate, buclele, ea cu o expresie de arlechin, zâmbind cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și noi, cu unghiile deja cojite. Cu ele am ținut pixul. Deci - cine a scris? Nu mai am mult. În câteva zile termin. Și apoi voi lăsa teancul ăsta de pagini pe masă, căci n-am mai multă pudoare decât Lavița. Poate să citească oricine, poate să-și închipuie oricine orice. Poate să se găsească orice motivație, orice interpretare acestei acoperitoare de oglindă, acestui text, acestei texturi, acestei textile. Acestei cârpe reușite numai dacă prin ea nu se vede nimic. Nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prelată, să joc această psihodramă cu stalul și lojele goale. Pentru cine am scris comedia asta? Ești tu, acum lângă mine? Poți tu, acum, să mă ajuți? Poți ? Din păcate, lângă mine, acum, uitîndu-se languroasă peste umărul meu, e doar Lavița, care așteaptă să i se schimbe cearceafurile. Până atunci își scrie mai departe scrisorile de dragoste, cu carioca divers colorată, chiar pe corpul ei, pe care l-a umplut, peste tot unde a ajuns, cu litere și desene naive. Acum
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ploaia. Într-o zi, Ana, ieșind din camera ei, îi spuse: Tată, uite, aici, am niște desene. Să vezi și tu dacă sunt bune. Să le studiem! Erau zeci și zeci, muncă multă, migăloasă. Îi zâmbeau de pe hârtie scaune, dulapuri, lavițe, colțare, mese, policioare, toate măiestrit lucrate, fasonate... Mai erau sticle și borcane, mai mari, mai mici, nimic de forma obișnuită a unei sticle sau a unui borcan. Totul era artă, artă și naivitate caldă, adevărată, îmbietoare. Mai erau etichetele, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mă fac că nu știu. Apoi, alături, mi-a așezat pe un suport luneta. Am o bucurie ascunsă, de nimeni știută. Călătoresc cu ajutorul ei prin lumea stelelor. O lume tăcută, frumoasă, nebănuită, misterioasă. Badea Ion mi-a făcut și o laviță pe care mă așez, din când în când, ca să mă odihnesc. Sub ea stă Toni, cum ar veni, avem "paturi suprapuse". Ziua, când sunt la masa de scris, Toni stă lipit de piciorul meu. De aici de sus, prin lucarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Îi aparținuseră. Miquel dormea de cîteva nopți Într-o pensiune de pe strada Canuda, o cocioabă lugubră și umedă ce emana culoarea și mirosul unui osuar. CÎnd am văzut Încăperea În care ajunsese, un soi de sicriu fără ferestre, cu o laviță de temniță, l-am luat pe Miquel și l-am dus acasă la mine. Tușea Încontinuu și se vedea că e mistuit. El a spus că era un guturai Încă nevindecat, o afecțiune pasageră de fată bătrînă, care avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și, În timp ce vălul conștiinței Își lua zborul, am recunoscut zîmbetul știrb și supus al lui Fermín Romero de Torres. M-am trezit Îmbibat Într-o sudoare care Îmi opărea pielea. Două mîini mă susțineau ferm de umeri, așezîndu-mă pe o laviță pe care am crezut-o Înconjurată de lumînări, ca Într-o cameră de veghe. Chipul lui Fermín s-a ivit la dreapta mea. ZÎmbea, Însă chiar și În plin delir i-am putut ghici neliniștea. Alături de el, În picioare, l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pat, Îndepărtînd brațele lui Fermín. M-am uitat În jur. Pereții se unduiau ca niște alge Într-un lac. Tavanul se Îndepărta dintr-o suflare. Abia m-am mai putut ține. Fermín, fără nici un efort, mă culcă la loc pe laviță. — Nu te duci nicăieri, Daniel. Ce erau pastilele alea? — Alifia lui Morfeu. Ai să adormi buștean. Nu, acum nu pot... Am continuat să bîigui pînă cînd pleoapele și lumea s-au prăbușit fără drept de apel. A fost un somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
profesoare. Fiecare se grăbește la sarcinile ei. Lângă Occia rămân doar Rex Sacrorum și noua preoteasă. Fetița o trage temătoare de mână. — Ce fac acolo? Unde? o întreabă vestala plimbându-și ochii stinși peste templu. — De ce s au așezat pe lavițe lângă vatră? — Nu sunt lavițe, o corectează bătrâna, ci mese sfinte. Nu avem voie să le mutăm din loc decât cu aprobarea și participarea Marelui Pontif. Îi surâde copilei cu îngăduință. — Din străbuni ne-a rămas obiceiul să-i aducem
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
sarcinile ei. Lângă Occia rămân doar Rex Sacrorum și noua preoteasă. Fetița o trage temătoare de mână. — Ce fac acolo? Unde? o întreabă vestala plimbându-și ochii stinși peste templu. — De ce s au așezat pe lavițe lângă vatră? — Nu sunt lavițe, o corectează bătrâna, ci mese sfinte. Nu avem voie să le mutăm din loc decât cu aprobarea și participarea Marelui Pontif. Îi surâde copilei cu îngăduință. — Din străbuni ne-a rămas obiceiul să-i aducem Zeiței drept jertfă mâncăruri pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
căsuța noastră. Aud parcă flacăra clipind în vatră din cauza puținelor lemne. Iubita mea mamă, ce mai fac surorile mele pe care le iubesc atât de mult? Au învățat să toarcă cum trebuie? Mi le imaginez parcă stând alături de tine pe lavița de la gura sobei, torcând. Anisiei îi plăceau poveștile cu pajuri și cu zmei, iar Victoriei îi plăcea să te asculte. Să le spui că-mi lipsesc tare mult și îmi este dor de ele. Însă, mamă dragă, de tine mi-
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Cantemir. Dacă bătrânul castan ar putea vorbi, ne-ar spune că orașul acesta a văzut multe. El însă parcă se ridică în vârfuri, vrând să arunce o privire peste fereastra deschisă a celui de-al doilea etaj. Caută cu înfrigurare lavița, masa și vatra în care deseori focul se stingea, dar focul speranței din inimile locuitorilor săi a rămas mereu viu. Octombrie-și adună norii și-i mână spre marginea orașului, spre coșurile fumegânde care se văd în zare. Ploaia hrănește
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
-ntr-a doua... Pe a treia, nu ne-ai povestit-o... sau n-am citit-o eu? Poate... Când ți-a tăiat trunchiul, le-a fost frică păsărilor. Dar tu te-ai așezat cuminte în vatră, noi neam odihnit pe laviță și tu ne-ai dat în mână condeiul și ne-ai poruncit să luăm notițe. Să fi fost iarnă când te-ai stins? Nu mai știi. Oricum, de-abia era dimineață, și eu adormisem de mult. Magda Geană, clasa a
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
dar, după ce deschise gura, își luă seama și păși brusc în tindă. Nu găsi ușa odăii și se înfurie: "El cântă în loc să..." în odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul cu grinzi negre și crăpate. Se simțea frânt, ca după o muncă istovitoare. " Pînă la masă am să mă odihnesc puțin, să-mi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
câteva clipe cu ochii la Petre, ca și cum n-ar fi îndrăznit s-o citească. " Iată, mi-e frică și de slova mamei, se gândi cu amărăciune. Atâta m-a făcut de laș execuția unui trădător!" Apoi se așeză mânios pe laviță, trase lampa mai aproape, rupse plicul și citi pe nerăsuflate: " Dragul mamei mult dorit. Tare-mi tremură inima de grija ta, că de o săptămână n-am primit nici o știre și pe aici geme pământul de oaste și cătane, de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
stătea lângă pat, neștiind ce să facă cu mâinile, uitîndu-se la Apostol cu o curiozitate înfricoșată și mai ales așteptând din clipă în clipă să se întîmple o minune. În sfârșit, după o tăcere apăsătoare, Apostol Bologa se așeză pe laviță, între ferestrele dinspre uliță, și vorbi deodată cu glas rece și străin, cum ar fi vorbit cu un soldat oarecare: ― Dar tatăl tău ce-a mai dres de când am plecat? Ilona se repezi asupra întrebării parc-ar fi fost chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochii locotenentului. " Adică ce-mi pasă mie cu cine a vorbit bădăranul, chiar dacă a vorbit cu ea? răspunse Bologa întrebării care-i tot sfârâia în minte. Am să ajung de râsul lumii cu asemenea..." ― adăugă apoi nervos, așezîndu-se iarăși pe laviță, unde stătuse adineaori când fusese și Ilona în odaie. Căuta să se gândească la altceva, dar simți că nu e în stare, iar din fundul inimii auzi un glas limpede: "Ilona mi-e dragă..." Apoi nu se mai împotrivi glasului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi fost amenințată de pieire dacă nu i-ar fi jertfit ei toate clipele. Teama că Ilona nu va veni îl ustura până în măduva oaselor. Cartea îi tremura în mâini și lumina lămpii începu să-l enerveze. Trânti volumul pe laviță și se plimbă de ici-colo, din ce în ce mai repede, ca și cum ar fi vrut să grăbească mersul vremii și apropierea clipei hotărâtoare. În sfârșit nu mai putu răbda lumina și stinse lampa. Mai umblă câteva minute prin odaie, dar neliniștea nu-l părăsi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Doamne, ce-am uitat? zise Apostol, uitîndu-se întrebător la ea. Atunci își dădu seama că minte și că numai pentru Ilona a venit. Dar nu avu puterea să lepede îndată minciuna și începu să caute cu înfrigurare, răvășind cărțile pe laviță, la căpătâiul patului. Din întîmplare îi căzu în mâini harta cu pozițiile frontului, pe care, într-o seară, o completase și o uitase aici. ― Uite!... Așa-i c-am găsit? strigă triumfător către Ilona, ca să-și scuze minciuna. O desfășură
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o poiana cu fagi mulți. Coasele care intraseră dis-de-dimineață în iarbă plină de roua, treceau una cate una la odihnă, sprijinite de fagii pădurii, alături de ulciorul cu apă de izvor și bocceaua cu mâncarea de pranz. Gheorghe stătea așezat pe lavița de frunze, așteptând grăbit cosașii care începuseră să prânzească. Gândul lui era departe... Ochii albaștri priveau pierduți în zare, căutând parcă un petec de nor, posibil aducător de ploaie. Era ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit... Iarbă
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
ȘTIUCÎ Deodată, conversația spătarului și a lui Barzovie-Vodă fu întreruptă de chemarea plină de o bucurie reținută a pescarului creștin: „La masă!” Cât ai zice pește, sumedenia de Agarici și micuța Știucî năvăliră în jurul unei mese lungi de brad încălecând lavițele fixate pe stâlpi groși în pământ, înșfăcând lingurile scurte într-o copilărească gălăgie și pofticios freamăt. Slavă domnului, tacâmuri erau destule, așa că mica busculadă sfârși în veselie: copiii apucară lingurile și cu o dexteritate uluitoare, începură să le învârtă în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau legături de ceapă și usturoi, mănunchiuri uscate de mărar, picioare afumate de porc, hălci de slănină. Ba, pe-o laviță, Vodă zări și-un mic ghiudem și-un ardei iute început. — Ce-i asta? - întrebă el oprindu-se în mijlocul încăperii. — Ce să fie? Vistieria! - răspunse Ximachi. — Asta-i vistierie? - făcu Vodă, Asta-i cămară! Banii unde-s? — Care bani? - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]