27,128 matches
-
dai de un răspuns ca cel pe care l-am ales ca titlu al recenziei. Probabil că analizele de orice fel, psihologice, antropologice, literare chiar - sînt răspunsuri de o neașteptată plasticitate, superbe explicații suprarealiste ale lumii, ar oferi rezultate nebănuite. Lectura cea mai "indicată" e totuși prima, inevitabilă de altfel, cea care nu te lasă să citești mai departe pentru că nu îți poți stăpîni rîsul. Remarcabil e faptul că experimentul începe în plin comunism, în anii '70, adică în-tr-o perioadă în
"Unii vorbesc normal, iar alții vorbesc în ghilimele" by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15341_a_16666]
-
noilor mijloace ca telefonul, radioul și filmul sonor. Într-o epocă a vizualului, lucrarea lui Reinhart Meyer-Kalkus readuce vocea și arta vorbirii pe scena interesului public. Cele două capitole selectate din carte și reproduse în continuare reprezintă o mostră de lectură menită să stârnească apetitul pentru o confruntare directă cu textul lucrării. Primul capitol, Despre "Lauda vocalelor" de Ernst Jünger este o analiză pe marginea "imnului" închinat vocalelor de către E. Jünger. Cel de-al doilea capitol, "Literatură pentru rostit și ascultat
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
estetică a audiției unui discurs rostit exemplar de o voce carismatică? Sau este vorba mai degradă de o eliberare a ochilor obosiți de ecran, o întremare a fanteziei noastre ca o consecință a suprasolicitării prin stimuli vizuali? După ce atâta timp lectura în tăcere a fost calificată ca singurul mod adecvat de abordare a cărții, ca rezultat al unui proces critic și reflexiv, calea auditivă nu se dovedește a fi nicidecum o simplă formă ce a supraviețuit, ci mai degrabă o formă
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
viabilă de receptare, nu numai a textelor clasice literare, ci și a celor documentate istoric sau a literaturii pentru copii. Acest consum audio are propriile "forme de sociabilitate" (R. Chartier) care diferă cu totul de actul recitativ din societățile de lectură, saloane sau amfiteatre conform obiceiurilor din Germania de la 1800. Noua ascultare se produce individual și asocial prin intermediul căștilor audio și al difuzoarelor și nu reprezintă altceva decât clasicul consum de muzică devenit fond sonor pentru locuitorii metropolelor. Nu se mai
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
devenit fond sonor pentru locuitorii metropolelor. Nu se mai înființează grupuri sociale în sensul așteptărilor pe care le aveau Herder și romanticii în ceea ce privește prezentarea orală a creației poetice. Alături de acest mod de abordare își găsesc aprecierea și vechile forme de lectură cu voce tare. În Germania citirea de creații poetice în grup a fost considerată încă de pe vremea lui Goethe un act de supremație a poeziei. În acest caz, spre deosebire de radio sau de cărțile sonorizate, este vorba de o trăire în
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
gurii" la care își supunea textele proaspăt scrise recitându-le cu voce tare în camera sa de lucru. Într-adevăr, nu există un mijloc mai de încredere de a testa limba scrisă în privința ritmului, sunetului și a tensiunii interioare decât lectura cu voce tare. Autori ca Goethe sau H. von Kleist și-au compus și transformat textele recitându-le. În opinia lui Goethe, poezia nu poate fi percepută vizual, nu este creată pentru ochi. El însuși era un remarcabil declamator și
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
poezia nu poate fi percepută vizual, nu este creată pentru ochi. El însuși era un remarcabil declamator și orator și considera actul recitativ piatra de încercare pentru efectul sonor al textelor. Plăcerea estetică deosebită pe care o au ascultătorii la lecturile de autor este evidentă. Autorul imprimă textului său o fizionomie inconfundabilă și un ton specific. Chiar și particularitățile idiosincretice ale rostirii, nuanțele dialectale și greutățile articulatorii sunt receptate drept semne ce dezvăluie relația tensionată dintre autor și text. Vocea autorului
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
citirea operei lirice a lui Gottfried Benn. Vocea autorului nu reprezintă o certitudine în ceea ce privește înțelegerea textului. Citirea de către autor a textului este doar una dintre interpretările posibile și are de multe ori avantajul de a evidenția specificități pe care o lectură în tăcere nu le-ar revela: intenția prozodică, ritmul, intensificările de tempo, gradul de emotivitate și atitudinea rostirii. Performanțele interpretative vocale - datorate fie autorului, fie altor recitatori - ar trebui să devină o întrebare firească în lumea artei literare și teatrale
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
și au determinat implicit și o schimbare în propria receptare a textelor. Vocile celor mai mulți dintre autorii ce au publicat după 1950 ne răsună în urechi; nu mai putem citi un text fără ca un rest de sonoritate să nu ne însoțească lectura. Cititorii contemporani refac fizionomia textului pornind de la un fond sonor - vocea autorului - pe care îl atașează cuvintelor. Este vorba despre o nouă plăcere estetică ce surprinde prin originalitate. Oare mai pot fi citite textele lui Ernst Bloch, Elias Canetti, Hans
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
o nouă plăcere estetică ce surprinde prin originalitate. Oare mai pot fi citite textele lui Ernst Bloch, Elias Canetti, Hans Magnus Enzensberger, Ingeborg Bachmann, Arno Schmidt sau Theodor Adorno fără a le asocia vocea autorului? Cititorul poate alege între o lectură multidimensională, în care vocea este atașată textului sau renunțarea intenționată la această dimensiune. Alfred Döblin considera că lectura romanelor la radio are un efect restrictiv, de limitare asupra fanteziei "cititorilor". Pe de altă parte prezența vocii este considerată un aport
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
Canetti, Hans Magnus Enzensberger, Ingeborg Bachmann, Arno Schmidt sau Theodor Adorno fără a le asocia vocea autorului? Cititorul poate alege între o lectură multidimensională, în care vocea este atașată textului sau renunțarea intenționată la această dimensiune. Alfred Döblin considera că lectura romanelor la radio are un efect restrictiv, de limitare asupra fanteziei "cititorilor". Pe de altă parte prezența vocii este considerată un aport interpretativ binevenit. Cât de la îndemâna oricui a devenit acest mod plural de receptare o dovedește opacitatea anumitor texte
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
înregistrări sonore la un alt nivel, concretizate în orele dedicate scriitorilor, înainte ca televiziunea să adopte aceeași inițiativă. În acest sens s-a dezvoltat o estetică proprie a discursului care nu era nici expresia tradiționalei arte declamative, nici cea a lecturii cu voce tare din saloanele publice, ci era mai degrabă tributară vorbitului la microfon: o muzică de cameră a rostirii, care nu ar fi fost posibilă în nici un alt mediu. Nu poate fi negat însă faptul că formele discursului oral
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
mai degrabă tributară vorbitului la microfon: o muzică de cameră a rostirii, care nu ar fi fost posibilă în nici un alt mediu. Nu poate fi negat însă faptul că formele discursului oral, fie că acesta se desfășura în saloane de lectură, fie că era transmis la radio, reprezintă față de textul în sine o limitare a plurivalenței interpretative. Adepții structuralismului și ai deconstructivismului și-au exprimat tocmai de aceea anumite rețineri în acest sens. Prezentarea textelor sub forma discursului oral reprezintă într-
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
oral reprezintă într-adevăr un fel de fixare a sensului, "o monosemantizare a polisemantismului" la nivelul interpretărilor prin prozodie și artă recitativă, accente și tempo. Oare nu este pusă sub semnul întrebării întreaga concepție în ceea ce privește așteptările referitoare la actul de lectură care dăinuie încă de pe vremea iluminiștilor - acutizarea percepției critice a cititorului și eliberarea acestuia din raportul de dependență față de un recitator? Oare nu instituie autorii în felul acesta o nouă autoritate în ceea ce privește situația unei lecturi oarecum impuse? Un argument contrar
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
așteptările referitoare la actul de lectură care dăinuie încă de pe vremea iluminiștilor - acutizarea percepției critice a cititorului și eliberarea acestuia din raportul de dependență față de un recitator? Oare nu instituie autorii în felul acesta o nouă autoritate în ceea ce privește situația unei lecturi oarecum impuse? Un argument contrar este faptul că asemenea obiecții s-ar putea aduce fiecărui spectacol teatral, fiecărei predici sau prelegeri. "Ça n'empęche pas d'exister!" am putea să strigăm împreună cu Sigismund Freud și profesorul său Charcot. Oare nu
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
față de ceea ce reprezintă "vitalitatea textelor", față de înlesnirea unor condiții diferite ale emiterii și receptării și a unor forme diverse de plăcere textuală? Oare nu reprezintă o simplă himeră căutarea unei înțelegeri adecvate a textului redus la simplul act al unei lecturi în tăcere?
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
întreagă discuție în jurul aceleiași probleme, optînd pentru dispunerea cronologică. Eugen Simion discută despre opera lui Geo Dumitrescu în Scriitori români de azi urmînd aceeași linie istorică. Se pare însă că poetul nu e de acord cu o asemenea direcție de lectură. Ediția de acum e construită din nou aleatoriu față de anul scrierii poemelor. Una dintre ultimele poezii din volum e Libertatea de a trage cu pușca. Din volumul Biliard lipsește tocmai poemul pe care l-am învățat cu toții la școală, Cîinele
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
aceia care înțeleg, dar că aceia care înțeleg se salvează. * Deși Cronicarul are obiceiul (tabiet, nu glumă) de a citi întîi și întîi în Dilema rubricile lui Codrescu (dacă dl Agathon ar citi, textul despre Dracula Land i-ar fi lectură obligatorie) și Cosașu, trebuie să recunoască, după ce a văzut numerele 473 și 474, că sînt multe alte lucruri demne de a fi semnalate în revista pomenită. Ancheta despre mass-media (pusă sub sugestiva întrebare: Scopul scuză mijloacele de informare în masă
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
a dat seama cum au ajuns la graniță"), discuțiile "inteligente", complezente și înalt morale despre anorexie, a locui sau nu cu părinții după o anumită vîrstă, a educa într-un fel sau altul copiii - toate acestea nu încurajează deloc continuarea lecturii. în a doua jumătate a cărții lucrurile se mai schimbă. Copiii cei mici ai lui Ingrid se dovedesc personaje simpatice, cu un limbaj convingător, originale și "la zi". De cînd intră în scenă, Micky "the baby" e o sursă inepuizabilă
Un personaj fără "vino-ncoa" by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15343_a_16668]
-
face cu o poezie atipică, pe care formulele nu reușesc să o epuizeze. Deși poetul pare că rămîne egal cu sine de la un volum la altul, fără metamorfoze neașteptate sau schimbări de tonalitate, lirica sa își dezvăluie, la fiecare nouă lectură, o altă dimensiune. Ceea ce ne atrage, mai cu seamă, atenția este conduita cu totul remarcabilă a eu-lui poetic care preferă postura păianjenului captiv în însingurarea pînzei sale (destul de transparent în acest sens este, de altfel, și titlul noului volum); pornind
Geometria visătoare by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15365_a_16690]
-
Petroff/ în mijlocul deșertului/ va trebui să clădești un acoperiș/ deasupra capului / sau măcar așteptarea/ acel ciudat corolar al pierderii." Există și un fel de experimentalism formal la un moment dat. Poemul Rayuela este, după indicația autorului însuși, un șotron al lecturii, Cuvântul indică faptul că versurile pot fi citite fie ca 27 de poeme de sine stătătoare, fie ca un alt lung poem ce poate fi descoperit schimbând ordinea secțiunilor. Această mișcare sugerează fie arbitraritatea emoției și a condiției poetice, fie
Metaforele și răscumpărarea by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15364_a_16689]
-
spunem, deși Iranul, în ultimii 10-15 ani, produce niște filme absolut remarcabile? Se poate film fără literatură? Există mari regizori de film care să nu citească? Vă întreb ca pe un avid cititor ce sînteți. Presupun că nu, presupun că lectura este, totuși, fundamentală pentru orice om care vrea să creeze, în general, nu neapărat în domeniul cinematografic. În același timp, sistemul de lectură al unui artist (și spun artist pentru că nu vreau să limitez ceea ce am de spus numai la
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
să nu citească? Vă întreb ca pe un avid cititor ce sînteți. Presupun că nu, presupun că lectura este, totuși, fundamentală pentru orice om care vrea să creeze, în general, nu neapărat în domeniul cinematografic. În același timp, sistemul de lectură al unui artist (și spun artist pentru că nu vreau să limitez ceea ce am de spus numai la domeniul cinematografic) este puțin diferit de sistemul de lectură al unui critic sau al unui erudit sau al unui enciclopedist. Un artist nu
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
să creeze, în general, nu neapărat în domeniul cinematografic. În același timp, sistemul de lectură al unui artist (și spun artist pentru că nu vreau să limitez ceea ce am de spus numai la domeniul cinematografic) este puțin diferit de sistemul de lectură al unui critic sau al unui erudit sau al unui enciclopedist. Un artist nu are nevoie să citească organizat, să epuizeze un autor, de exemplu, sau să treacă, aplicat, prin diverse curente literare. Un regizor de film poate să citească
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
critic sau al unui erudit sau al unui enciclopedist. Un artist nu are nevoie să citească organizat, să epuizeze un autor, de exemplu, sau să treacă, aplicat, prin diverse curente literare. Un regizor de film poate să citească haotic și lecturile lui pot să-l influnțeze în moduri absolut neașteptate. De foarte multe ori, se poate întîmpla ca lectura unui simplu articol de ziar să devină o experiență fundamentală pentru un film sau pentru o carieră. Alteori, desigur, stimulentul poate fi
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]