4,107 matches
-
ochii cuiva care face dragoste, asta nu-mi imaginasem niciodată - mi s-a părut maxima apropiere posibilă, aproape o posedare definitivă. Atunci am avut senzația că într-adevăr luam cu mine secretul. Am fixat ochii lui Andre care mă privea legănându-se sub Luca. Știam ce lipsea, și m-am aplecat s-o sărut pe gură, n-o făcusem niciodată, voiam dintotdeauna s-o fac, ea își întoarse fața și îmi oferi obrazul, apoi își puse mâna pe umărul meu ca să
Alessandro Baricco - EMAUS () [Corola-journal/Journalistic/4296_a_5621]
-
jumătatea ei de lamă. Buricele degetelor noastre arătătoare își lipesc bobii de sânge unul de celălalt. Ros tim un jurământ. Nu ne vom părăsi niciodată (și vom ajunge, într-o bună zi, în Vestul Sălbatic). Acum mâncăm mere și ne legănăm picioarele pe o băncuță de scânduri, sub bolta de vie și sub corcoduși. Laila îmi povestește că a fost la video, la niște copii mai mari. Îmi spune că a văzut un film porno. Au făcut clătite și s-au
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pe valurile dharmei. Sunt o undă în marea de unde care e universul, în vidul absolut din care apă rem ca niște holograme și unde ne întoarcem la sfârșit. Simt pacea și sunt una cu tot. Respir în fiecare om, mă legăn în vânt ca frunzele copacilor. E timpul, îmi spune o voce interioară, și deschid ochii. Femeia se îndreaptă spre banca pe care mă aflu. Mă ridic ușor și pornesc spre ea. Ne despart aproape trei sute de metri. E frumoasă, constat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
sunt brațele mamei care te țin la piept În siguranță. Țara ta sunt izvoarele care-ți adapă setea și te răcoresc. Țara ta sunt munții care te Învață să urci pînă la cer. Țara ta sunt dealurile domoale care te leagănă și te ocrotesc. Țara ta sunt cîmpiile care-ți aștern covor mângâietor de iarbă și flori. Țara ta sunt oamenii care-ți vorbesc În graiul tău. Țara ta sunt păsările care-ți cântă. Țara ta sunt animalele care te cunosc
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
Tresări pe neașteptate zărind o umbră în cămașă. Avea capul gol și șoșoni în picioare. Căra o căldare de apă. Zgâlțâită în mers, căldarea se vărsase, udând pantalonii omului de la genunchi în jos. Venea spre el, aplecat într-o parte, legănându-și capul alb, înconjurat de un roi de muște, ca un nimb. Păzea, puștiule. Unde naiba te duci? E razie în oraș! Fii atent! Mulțumesc! îi spuse Miluță și-o luă la fugă. Strecurându-se prin locuri dosnice, fugi până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prăbuși, amintindu-și de asta în stradă auzi un țipăt jalnic, ca un schelălăit de câine. Ceva negru i se puse în fața ochilor. Căzu peste-o masă. Masa peste el. Totul se-nvălmăși, se întunecă, apoi se limpezi și se legănă înnegrindu-se din nou. Urechile-i vâjâiau. Un compresor gonea în el și-un fierăstrău electric îi despica țeasta. Cu fața-n jos, zdrelit până la sânge, buimăcit, se simți apucat de mâini și de picioare, ca un buștean, și aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
dat? Cerboaica se ridică în capul oaselor, încolăcindu-și brațele lungi și subțirele ca de copil în jurul genunchilor. Da, eu! spuse, și aruncă o privire scurtă spre salteaua unde dormea Miluță. Rămase în așteptare cu capul plecat, cu gâtul subțire, legănându-și umerii rotunzi și delicați. Eu! șopti cu vocea îndulcită de somn. Se legănă mai departe, făcând să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de copil în jurul genunchilor. Da, eu! spuse, și aruncă o privire scurtă spre salteaua unde dormea Miluță. Rămase în așteptare cu capul plecat, cu gâtul subțire, legănându-și umerii rotunzi și delicați. Eu! șopti cu vocea îndulcită de somn. Se legănă mai departe, făcând să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l roadă moliile. Bătrâna rămase cu ochii larg deschiși, parcă ar fi vrut s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
greu. Ținea coatele strânse la piept, fața îngropată în podul palmelor, ochii îi erau pustii. Privea totul în același fel, intens și dureros, dar nu părea speriată. Mai curând buimăcită de ce vedea: de mașinile acelea și de tunurile care se legănau greoi, surpându-se la vale, mașini și tunuri, unele după altele, mașini și tunuri, mașini și tunuri... La un moment dat, tresări. Ușile mari ale cârciumii se deschiseră ca sărind în aer, smulse din balamale. În prag apăru Invalidul. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
porunci. Vin de la depou! L-au prins pe taică-tu, vru să spună, dar îi pieri vocea. Apa clăbucită, răspândind mirosul trupului ei, i se scurgea pe umeri în minusculele explozii solare, și toată beția aceea lâncedă în care se legăna și era și nu era, cu ceva dureros, nesigur și înșelător, ca-n vis, neted și mângâios și-adânc, ca atunci când, copil fiind, plutea destrămându-se ca păsările se sfârși tăios, curmându-i răsuflarea. Auzi ușa dincolo. Un pas apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Vagonul lui se apropia vertiginos de conul orbitor de lumină, parcă se pulveriza în explozia aceea, orbitoare. Drugul de oțel îl stingherea, dar n-avea ce face, cum n-avea ce face nici cu dorința lui de-a asculta mereu, legănat de goana trenului, cântecul atât de curat că închise ochii să nu zărească-n cădere fața cântărețului, care încă mai plutea pe valurile visului și ale valsului, ridicat în picioare deasupra podului să privească-n beznă imaginile despuiate de degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
înalte, care-i ajungeau până la genunchi, unduindu-și umerii și brațele, de parcă ar fi vrut să zboare. Zurgălăii veseli sunau în aer. Se rostogoleau, sub picioarele ei, prin zăpezi. Fulgii, căzându-i peste gene, aveau luciri de cristale. Pădurea se legăna văzută prin sticlă aburită, încețoșată pe margini. Frenezia inefabilă și aproape iluzorie care învăluia totul, irupând în lumină, făcea dorința ei neastâmpărată și nerăbdarea ei dureroasă. O gaiță îi strigă ceva de pe-o creangă de stejar, dar ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
României, Dulce ca o azimă dospită în miere, Turta din miere și fiere a tatălui nostru Carele ești în ceruri, Bălcescu. (La moartea lui Paul Popescu) Abundă referințele livrești, poetul mărtu-risindu-și astfel afinitățile: Amețit sufletul de atâta slavă Să se legene ca rimbaldesca navă. (Protocol) Ca Prince Henry am stat (Duo) Intonînd hölderlianul acord... (Dintr-o iarnă) Două poezii poartă chiar titlurile Gérard de Nerval și Coleridge. Eminescu ocupă un loc proeminent în această arenă, care capătă treptat ecouri mitice și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pânză de-a dreptul din baladă. Dincoace, pe pământ, în jurul mesei praznicare, scunde, moldovenești, s-a adunat familia care a pregătit bucatele împreună cu toate cimotiile ogrăzii, văzute și nevăzute: doi zăvozi smoliți, alergând după umbra unui pește, un mâțișor înfășat legănat de părinții săi dungați, un melc cu cochilia sidefie subțiată de timp, înaintând cu delicatele sale cornițe în vânt spre aburul ademenitor, înscriindu-se astfel și el în cohorta chemaților. O prezență semnificativă este mitologica zână, parcă înfățișată ca o
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
pe mine, ca și pe alții ca mine, de cele mai frumoase amintiri, încorporând în sufletele multora tristețea, ura și disprețul. Parcă mai ieri au fost acele clipe fericite când ne întorceam seara de la câmp în vârful carului ce se legăna alene tras de două văcuțe, una porumbă pe care o chema Dumana, ce era înjugată în partea de către om, iar pe cealaltă o chema Florica și era înjugată în partea dreaptă, adică în brazdă. Pe Florica o avea tata de la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
chiar nu sunt de acord, Înțelege exact ce-ți cer; câte mame am eu? Gândește-te la mine dacă pentru tine spui că nu mai contează. Ești o teroare...scoate rebusul poate reușesc să mă deconectez cu el , dar mă leagănă trenul asta ca o căruță, nici rebus nu pot să fac. Lasă-l Încolo de rebus, uite mamă, a Început secerișul. Tu care admirai altă dată și un fir de iarbă, ce ai acum? Mama renunțase și la rebus și
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
mă dezmeticesc, dar dacă este un vis...aș vrea să nu se sfârșească. Nu am sperat niciodată că În viața mea va apare vreodată un om ca tine. Hai să dansăm și noi. S-au amestecat printre perechile ce se legănau În ritmul muzicii. Iată că au luat o decizie Îi șoptise Silviu la ureche Andreei, acum dansează. Vezi ce bine se potrivesc? Încă de la barieră mi-a fulgerat prin mine că dacă voi sunteți singure și noi singuri... poate că
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
binecuvântează! Cu evlavie fluxul muzicii de sfere urcă spre cupola cerului. Duminică 24.10.2013 Retrăire Am interzis cândva sentimentelor născute să înflorească și am greșit. Nălucire de tentații înăbușite! Ce frumoase erau, ce blânde și moi, parfumate ca iarba, legănată sub soarele imperios sub ploaia îndărătnică de vară. Împotriva cui m-am protejat? Cine ar putea să știe? Să mă convingă... Ele au rămas în memorie uscate de timp, rătăcite și deznădăjduite de neîmplinire. Sub bagheta cărui regizor căutam o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
luminii oare mai trăiești? * * * Răcoare și larmă de vânt coboară aerul pe pământ. Mișcarea clatină miere și patimă. Grație, miraculoasă făptură culori peste sâni și gură. S-a răsfrânt crinul la picior și mirosul mă-ngroapă ușor. Muzica de sfere leagănă iarbă și flori. Niciodată nu te-ai gândit c-ai să mori?! La treizeci de ani, tot liniștea o căutai! Din toate părțile venea. Se insinua ca o neîmplinire într-o lacrimă mare, arcuind brațele în așteptare. Devora rafinat clipele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cărare lăsată de o furnică cu suratele negre din lumea ei. Drumul era anevoios, un destin într-o lume întoarsă pe dos. Pentru mine a rămas întortocheat în suișuri printre bolovani până a coborât în brațele mamei care m-a legănat și mi-a cântat despre amforele de sticlă din lumea ei. Ulcioarele au dispărut, fetele duceau paus cu apă neîncepută din fântână pentru toți morții din sat. Un bocet metafizic s-a desprins din frumosul chip, inteligent și distins al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
frigeau păstrăvi mulți și mari, iar zgomotul neîncetat al apei îi făcea să întoarcă mereu capul spre bulboana unde se zbenguia atîta ispită. Și parcă nici țancurile munților, nici cascadele cu multicolorele lor jocuri de ape, nici vulturii care se legănau peste culmi nu mai aveau farmecul dinainte. Nimic nu-i mai atrăgea așa de mult. Iar dintre toți, cel mai tăcut și mai posac devenise Nuțu. Mergea în urma tuturor, preocupat parcă de teama ca nu cumva vreo mînă străină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
tine, care voiau și cărora le plăcea. Și... și mai ce? Să fii... așa... omulețul meu. Femeia Lego. Să joci cum îți cânt. Să te iubesc și să te fac bucăți, dacă-mi tună mie, și după aia să te legăn, să te alint, să te pocnesc, să te las naibii să putrezești și să te cobor din lift pe tocuri cui, vopsită cu Londa și cu oja sărită. Să te port prin tramvaie cu plânsul în gât și să te
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
bătaie la ușă, până la el. Umerii aduși se înde părtează. Dominique se întoarce în așternutul de culoarea păpădiei și-și trage plapuma până sub bărbie, până sub ochi, până la rădăcina frunții. A fost un vis, își spune, și închide ochii, legănată de min ciuna din care se ridică, odată cu zorile, inexpugnabilă, dezamăgirea. Prima dată se clătinase. Cam ca un om beat. După atâția ani în care n-ai atins pământul cu tălpile, fermitatea lui bruscă, neașteptată, nu poate decât să-ți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
prea puțini cei care știau, poate pentru că, în timp, copilul devenit, de-acum, cu mult mai învățat ca dascălii lui înțelesese primejdia tainei și o ținuse pentru sine, o păstrase ferecată sub haina lui de prinț arab, acolo unde se legăna uneori, aproape de inimă, un inel cu safir, neștiut nici măcar de Tariq ibn Ziyad, uneltitorul, și despre care tatăl lui, Musa, îi spusese că era piatra lui Solomon și că fusese a mamei lui, Isabel. Nici despre ea nu spun nimic
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în tot acest răstimp; nici o zi de pauză, să fi putut respira în voie. Nici un singur minut... La început, alimentate de apa zăpezilor topite, plantele țîșniseră din pămînt și acoperiseră, curajoase, întinderile golașe; copacii crescuseră tinere frunze zglobii care se legănau, visătoare sau neastîmpărate, în adierile prietenoase ale vîntului. Și pămîntul se umpluse de viață. Dar acum? Căldura și seceta uscaseră tot. Rîuri învolburate altădată, transformate acum în pîrîiașe fără vlagă, reușeau anevoie să astîmpere setea animalelor. Soare arzător și uscăciune
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]