548 matches
-
de respect față cu Coroana și cu orice autoritate constituită, egalitarismul american pot astăzi să puie temeliile unei solide organizări monarhice și creștine. D. Brătianu o simte asta atât de bine încît în timpul din urmă s-a vorbit mult despre lepădarea sa de elementele acelea dintre roșii care reprezintă esența partidului său, de Caradale, de Pătărlăgeni etc. Noi nu știm modul în care voiește s-o facă, nici credem că e cu putință, nici admitem ca corectă o asemenea procedare. Din
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
în sistemul vicios de guvernământ al proorocului reversibil, se vor convinge, spre marea dumnealor părere de rău, că alături cu invidia nulităților de tot soiul ce compun partidul roșu nu e chip de-a trăi și că cea mai formală lepădare de opoziție, cea mai formală apostazie politică nu va putea împăca nicicând pe d-nii Campiniu, Mărgăritescu {EminescuOpXI 249} și alții. Când confrații de la "Steaua Romîniei" ar putea să-și renege tot ce-au învățat înainte de toate, dac-ar uita să
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
identicului (Dumnezeu)" (op. cit., p. 62). Declarând un adevărat război avangardei moderniste, fundată pe tradiție și renovatoare a tradiției (vezi, de pildă relația dintre tradiție și modernitate la Picasso, Joyce, Ezra Pound sau Brâncuși), postmodernismul a proclamat ca logică a ființării lepădarea de Dumnezeu și de orice tradiție, adică demitizarea totală, lichidarea cultului strămoșilor, distrugerea identicului și a etnicului, a spațiilor culturale și morale, clădite de veacuri și milenii, a filozofiei ca înțelepciune a ființării, a schimbării radicale a procesului de învățământ
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
scriitor român. [6 iulie 1877] MESERIILE Se știe că meseriile în Moldova au trecut din mînile românilor în ale străinilor și aceasta din multe cauze, dintre care vom arăta și noi vro câteva. Una este modificarea răpede a portului și lepădarea în pripă a tuturor costumelor vechi, încît clasa veche de croitori n-au putut să urmeze această răpede schimbare. Drept dovadă aducem tablele vechi ale croitorilor jidovi, pe care stă scris: croitor de straie "nemțești", un semn că moldovenii lucrau
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în noua situație în care se afla. El, continuând să zâmbească, mă luă de braț, și mergând alături îmi spuse: - Nu mi-a fost ușor. Principalul este detașarea... Dar asta se învață cu trecerea vremii. Eu am avut timp... Odată cu lepădarea robei, a încetat pentru mine o lume, nu în care am trăit, ci în care am gândit. Nu înțeleg nici acum de ce n-a mai fost nevoie de oamenii acelei gândiri. Am fi fost fără îndoială de folos pentru că totdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dogmatice, o alta, proprie, eretică și scandaloasă, ca expresie a iconoclasmului său funciar.) "Vino, Niculae Iorga, în mijlocul scriitorilor cu simplicitate și pornește în ora a douăsprezecea, cea din urmă, laolaltă cu ei, lucrul încă nefăcut. În crepusculul rugăciunii și al lepădării de sine, este loc pentru o aripă proaspătă la suflet și pentru o plecare nouă către o lumină mai mare a condeielor închegate-n întuneric." Ultimul pasaj e învestit cu forța persuasivă a invocației omiletice, imperativul schimbând registrul adresării și
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
înălța, / vine moartea și mă ia!" (Bucuroasa moarte). Credinciosul V. Voiculescu e ortodoxul în absolut; Arghezi, psalmistul, se sfâșie între adorație și îndoială; Cezar Ivănescu (în al său Rosarium) se autoculpabilizează: dă semne de umilitate, de pietate și pocăință, vizează lepădarea de sine, dar se simte împresurat de demoni; chinuit, așteaptă grația divină, tinde spre puritate și redempțiune, crede în mizericordie și în apostolul Pavel, însă conștiința izbăvirii întârzie. Accente înălțătoare sunt dedicate Mariei-Fecioara. Un ciclu, Către discipoli, se deschide la
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
transcendența, că repudiază dubiile, meditând și narativizând cu aerul că nu-și pune întrebări, constructorul de vise înregistrează simulând pasivitatea dimensiuni ale unei lumi inventate. Din fragmentele unui relicvarium psiho-moral planetar ies la suprafață fosforescențe. Teme și contra-teme, egotism și lepădare de sine, fantasmagorie și livresc acestea fac din Dimov o figură de certă audiență. Vocea sa e a unui creator cu personalitate, unul dintre cei mai originali devenit model și făcător de discipoli. FASCINAȚIA CERBULUI SIMBOL NICOLAE LABIȘ Atâtea vieți
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
găsit într-un Cântec naiv: Când trecea fecioara lui Brumaru / Se topea de oftică mărarul / Și cădea cojit de pe crini varul (...) / Liote de îngeri scurși prin leică / O încolăceau ca pe-o suveică / Dornici să le fie teleleică..." Intempestivă, neașteptata lepădare de sine a celui care într-un alt Cântec naiv își clama smerenia (" Noi nu vrem să fim geniali") înduioșează. A reculegere ambiguă seamănă o Invitație la Dolhasca (în Adio, Robinson Crusoe): Vino la mine să jucăm popice! Tu bile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
avem ceva sfânt Vom trăi pe-acest pământ. Toate ideile de aici, cu rădăcini în milenarium, orientează spre timpul vertical al națiunii, timp reactivat, reinvestit cu rezonanțe noi. Alteori aripile poetului se lasă peste cei de rând, peste ființe sugerând lepădarea de sine, lângă întristați și umili Ceea ce în unul din primele volume pillatiene fusese duioasa poveste despre un Pictor ignotus "necunoscutul meșter" italian din "veacul lui Cellini", la Nicolae Dabija e Zugravul anonim, poem dedicat "ctitorilor de frumuseți nepieritoare" în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
este „moartea vitează” a soldatului căzut pe cîmpul de luptă, ca și „moartea glorioasă” a martirului, slujitor lui Iisus Hristos. Falsă este moartea comună, obișnuită, biologică, fără nici o conotație morală. Omul modern și „liber cugetător” își dorește cu lașitate și lepădare de sine un subit, o stingere spontană, eventual în somn; călugărul de la schitul de bună tradiție creștină preferă să i se dea, înainte de stingere, un canon de suferință, în speranța că, prin patimi, își asigură apropierea de modelul lui suprem
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
își consolidează în timp profilul unui poet modic distinct. Lirica sa, unitară ca tonalitate, întâlnește zone tematico-prozodice foarte diverse, cu trimitere concomitentă la modelul câtorva poeți: Lucian Blaga, Ion Pillat, V. Voiculescu, dar și Al. Macedonski și Ion Minulescu. Dorința lepădării de materie, a desprinderii de lut, a înălțării spre azurul spiritului constituie matca întregii sale poezii, ceea ce este sugerat, între altele, și de utilizarea insistentă a simbolurilor și metaforei zborului. Versul relevă însă, nu o dată, discursivități și o exaltare imagistică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288931_a_290260]
-
au oscilat vizibil pe pantele Muntelui Măslinilor sau ale Colinei Sionului, s-au deplasat dintr-un cartier în altul, că unele dintre ele le-au atras pe celelalte sau, dimpotrivă, s-au despărțit, căința Sfîntului Petru detașîndu-se, de exemplu, de lepădarea sa și fixîndu-se într-un alt loc. Dacă totuși Biserica și credincioșii se obișnuiesc cu aceste variații și contradicții, nu este oare pentru că memoria religioasă are nevoie să-și închipuie locurile pentru a evoca evenimentele pe care le leagă de
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
cu ifos și cu nerăbdare. Dugheana Cotnarului însă (pustie) păzea cu muștele ei, încă o păcăleală a lăudăroșeniei moldovenești, care spune mereu „am” în loc de „oi fi avut”. Strâ mbau cuc onii din nas la miresmele fără cin, uitându-se cu lepădare. După un timp, iaca și Manaș venind de la butiile Cotn arului, cu pestelcă albastră, tichie, ochelari pe vârful nasului (roș) și lumânare (ca Diogene), - Bună ziua la boieri și la cucoane. - Dar unde s cucoanele? întreabă un fârlifus cu monoc lu
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
spre păcat și după botez, poate fi consolidată definitiv în puritatea ei primordială. Asceza nu are un ideal negativ: omorârea naturii, ci unul pozitiv: purificarea naturii și adevărata ei frumusețe și eliberare, restaurarea caracterului ei paradisiac. Purificarea se câștigă prin lepădarea de sine și prin lepădarea de nume. Voturile monahale: sărăcia, fecioria și ascultarea indică tot atâtea sectoare în care se angajează lupta omului cu patimile de tot felul. Purificarea se extinde atât la simțuri cât și la suflet. Prin simțuri
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
poate fi consolidată definitiv în puritatea ei primordială. Asceza nu are un ideal negativ: omorârea naturii, ci unul pozitiv: purificarea naturii și adevărata ei frumusețe și eliberare, restaurarea caracterului ei paradisiac. Purificarea se câștigă prin lepădarea de sine și prin lepădarea de nume. Voturile monahale: sărăcia, fecioria și ascultarea indică tot atâtea sectoare în care se angajează lupta omului cu patimile de tot felul. Purificarea se extinde atât la simțuri cât și la suflet. Prin simțuri primim impresiunile obiectelor care trezesc
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
împotriva statuilor, care e cu mult anterioară iconoclasmului, era același popor grec, care le adorase până ieri, iar astăzi le vedea deșertăciunea. Nu era un act de barbarie anticulturală, cum e acuzat cu superficialitate creștinismul, ci un act de supremă lepădare de minciuna religioasă reprezentată în marmură. Nu era o luptă împotriva artei, ci împotriva zeilor sculptați și a templelor unde se adăpostea deșertul lor cult. Totuși, nepracticând statuia monumentală, din aceste motive care au devenit tradiție, ortodoxia n-a exclus
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
viață socială și culturală, încât toate domeniile culturii omenești devin autonome. Autonome apar știința, arta, Viața de stat, economia, întreaga viață socială și cultura întreagă. Acest proces de diferențiere și de autonomizare e ceea ce se numește secularizarea culturii omenești... Această lepădare de adâncul spiritual cu care erau legate împreună puterile omului și prin care se simțeau lăuntric întărite, nu e numai eliberarea puterilor omenești, dar și superficializarca vieții omenești, din adâncime la periferie, e trecerea de la cultura religioasă medievală la cultura
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
umană, dacă se poate, la forme vegetative și biologice. Această acțiune de înjosire nu trebuie confundată cu ideea de umilință creștină. Umilința creștină e o înjosire în fața lui Dumnezeu pentru a face posibilă înălțarea la noblețea spirituală. Umilința creștină e lepădarea de tine însuți pentru a te reintegra în ordinea supranaturală a harului dumnezeiesc. Ea e condiția ridicării din mizeria terestră. Căci în concepția creștină omul e investit cu atâta demnitate încât depășește însăși demnitatea îngerească. Fecioara Măria e mai presus
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o numim astfel dacă, de fapt, sfântul n-ar fi altceva decât propria sa capodoperă, dacă el nu s-ar aduna din lume decât pentru a trăi prin sine. Condiția omenească a sfințeniei e asceza. Dar asceza nu înseamnă numai lepădarea de lume, ci, în plus, lepădarea de sine însuși, care e lucrul cel mai greu și cel mai eroic, când izbutește să fie realizat. Sfântul nu cunoaște nici o satisfacție de sine. Voința lui, care nu e un act spontan ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
sfântul n-ar fi altceva decât propria sa capodoperă, dacă el nu s-ar aduna din lume decât pentru a trăi prin sine. Condiția omenească a sfințeniei e asceza. Dar asceza nu înseamnă numai lepădarea de lume, ci, în plus, lepădarea de sine însuși, care e lucrul cel mai greu și cel mai eroic, când izbutește să fie realizat. Sfântul nu cunoaște nici o satisfacție de sine. Voința lui, care nu e un act spontan ca genialitatea creatoare, se exercită împotriva ei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cel mai greu și cel mai eroic, când izbutește să fie realizat. Sfântul nu cunoaște nici o satisfacție de sine. Voința lui, care nu e un act spontan ca genialitatea creatoare, se exercită împotriva ei însăși fără îndurare și fără milă. Lepădarea de lume în asceză nu are atât un sens exterior, cât unul lăuntric, lepădarea de lumea care există în tine, de păcatul care te desfigurează. Pentru realismul creștin, lumea e de o parte, iar eul cugetător de alta. Lumea există
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cunoaște nici o satisfacție de sine. Voința lui, care nu e un act spontan ca genialitatea creatoare, se exercită împotriva ei însăși fără îndurare și fără milă. Lepădarea de lume în asceză nu are atât un sens exterior, cât unul lăuntric, lepădarea de lumea care există în tine, de păcatul care te desfigurează. Pentru realismul creștin, lumea e de o parte, iar eul cugetător de alta. Lumea există ca realitate obiectivă în afară de noi și fără noi, iar în noi există subiectiv ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
înlăuntru; deci într-însa te folosești de aceste reprezentări bine sau rău; căci greșitei întrebuințări a reprezentărilor îi urmează reaua întrebuințare a lucrurilor”(Maxim Mărturisitorul: Centuria II 31, în Filocalie, vol I). Sfântul se leapădă de lumea din afară prin lepădarea de reaua întrebuințare a gândurilor despre lume. Tocmai de aceea, lupta cea mai crâncenă a ascezei creștine e lupta cu sine însuși, adică cu propriile idei pătimașe în legătură cu lumea. Izolarea monahală nu e deci inadaptabilitatea iscată din conformația organică a
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
însuși, adică cu propriile idei pătimașe în legătură cu lumea. Izolarea monahală nu e deci inadaptabilitatea iscată din conformația organică a geniului, ci izolarea de propriile tale gânduri în legătură cu lumea. E ceea ce se numește cu termenul consacrat: „războiul nevăzut” împotriva gândurilor. Astfel, lepădarea de lume în sens ascetic se reduce în esență la lepădarea de sine însuși. Această deșertare a spiritului de lumea subiectivă e termenul ultim al ascezei, dar numai cu această lucrare a voinței sale omul n-a devenit propria sa
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]