265 matches
-
nerăbdare, scutură sec de pe umăr mâna fraternală pe care o puseserăm acolo și se ridică de pe scaun. Acum părea mai Înaltă, cu ceva mai mult corp, o doamnă moarte așa cum trebuie, capabilă să facă să tremure pământul sub picioare, cu lințoliul care se târăște pe jos ridicând fum la fiecare pas. Moartea e supărată. E vremea să scoatem limba la ea. Cu excepția câtorva cazuri rare, ca acelea ale acelor muribunzi cu vedere pătrunzătoare care au Întrezărit-o la picioarele patului cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
până la bucătărie, În pacea și liniștea nopții, cu câinele care vine mereu după el și uneori cere să se ducă În curte, alteori nu. Acest bărbat trebuie să moară, zici tu. Moartea este din nou un schelet Înfășurat Într-un lințoliu, cu gluga ușor căzută pe frunte, astfel Încât ce era mai rău din țeastă să fie acoperit, dar nu merita să aibă atâta grijă, dacă asta i-a fost intenția, pentru că aici nu e nimeni să se sperie de spectacolul macabru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
pe pământul nimănui, unde viața se oprește și moartea nu vine încă. Atunci când neputința îți pătrunde în mâini, în priviri, când simți că nu vei reuși și catafalcul acela de cearșafuri verzi își arată chipul său cel mai crud: sub lințoliul de pânză se află un om care pleacă. Aud bipul de alarmă al monitorului. Tensiunea scade. Alfredo urlă: — Repede! Este în stop!, și masca i-a alunecat pe bărbie. Alerg spre tine, spre inima ta. Ghearele mele de tată se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
În sătucul Malazgirt, din Anatolia, o răsunătoare victorie asupra Imperiului Bizantin, a cărui armată a fost decimată, iar Împăratul, capturat. În toate moscheile, predicatorii Îi laudă faptele de vitejie, istorisesc cum, la ceasul bătăliei, el s-a schimbat Într-un lințoliu alb și s-a parfumat cu aromele Îmbălsămătorilor, cum a Înnodat cu propria-i mână coada calului, cum a reușit să surprindă, În Împrejurimile taberei sale, iscoadele ruse trimise de bizantini, cum a poruncit să li se taie nasul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Nu, zise Dallas cu o voce bizară. (Îl priviră surprinși.) Avem o sarcină mai urgentă de efectuat! Ochii lui ținteau spre capătul coridorului. Corpul lui Kane zăcea în același loc, prăbușit lângă masa popotei... Adunară destule materiale pentru fabricarea unui lințoliu improvizat pe care laserul lui Parker îl închise curând. Sicriul fusese realizat în aceeași manieră, și această macabră ceremonie ― acest marș lent și penibil spre sasul principal ― îi întristă profund. Se consolară zicând că făcuseră tot ce le-a stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
negre Cîrlova oștirea chiamă, În prezent vrăjește umbre dintr-al secolilor plan; Și ca Byron, treaz de vântul cel sălbatic al durerii, Palid stinge-Alecsandrescu sânta candel-a sperării, Descifrând eternitatea din ruina unui an. Pe-un pat alb ca un lințoliu zace lebăda murindă, Zace palida vergină cu lungi gene, voce blândă - Vieața-i fu o primăvară, moartea-o părere de rău; Iar poetul ei cel tânăr o privea cu îmbătare, Și din liră curgeau note și din ochi lacrimi amare Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
iuți până În bezna udă. * Ce noroc, controlorul era la doi pași de tine, dar nu te-a zărit! Ce noroc că nu te vede nimeni cum te zbați sub mormanul de haine, paltoane grele, uniforme, smokinguri, trenciuri foșnitoare, cearșafuri albe, lințolii din care se Înalță un nor de molii. Nu, e mereu aceeași albină. — Bitte den Fahrscheine! Ai țâșnit din dulap și ai luat-o la goană, auzi din urmă cizmele soldaților, pijamaua ți-e descheiată și obrazul plin de clăbuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
unde-i orașul cimerian, poporul cel de-a pururi/ Învăluit În ceață și-ntuneric, că-n veci nu-l vede luminosul soare. * Uite și SPĂLĂTORIA CHIMICĂ, firma prinsă de zidul alb-murdar, Înfipt În pământul nisipos, uite cearșafurile de plapumă, aspre lințolii albe-gălbui, Întinse la uscat, deasupra lor vălătuci negri, pufoși se scurg peste capetele celor care urcă necontenit, coboară geamantane, sacoșe, saci, valize, lumânări Împodobite cu flori de hârtie, cutii mari de lemn, coșciuge. Gâfâi, Îți ștergi cu o mână tremurătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nopții, cuiele care ieșeau din lemnul sicriului scârțâiră lugubru. Pe mal, Ileana tresări, privindu-l speriată. Nu trebuie să te uiți, îi spuse Cristian. Dădu capacul deoparte rezemându-l cu grijă de peretele gropii. Lumină cu lanterna trupul dinăuntru. De sub lințoliul cu care era acoperit cadavrul nu se vedea nimic. Bucata de pânză albă acoperea trupul cu totul. Sper să nu te superi că îți deranjăm odihna, șopti inspectorul în timp ce o dădea de o parte. Pe cât de încordat fusese până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
citadele. Chacha avea șaptesprezece ani; sora ei mijlocie avea treisprezece, iar cea mică urma să împlinească unsprezece. Cu doar un an în urmă, în ziua căderii Castelului Kitanosho, cele trei fete priviseră în urma lor la fumul ce învăluia ca un lințoliu moartea tatălui lor vitreg, Shibata Katsuie, și a mamei lor. Fuseseră transferate din tabăra instalată în provinciile de miazănoapte și nu mai văzuseră decât străini, oriunde se uitau. O vreme, avuseseră ochii umflați de lacrimi zi și noapte și nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
copii. Iată, se face acum cu-adevărat că sunt în continuare imobilizat în patul acela în care boala necruțătoare pe care am căpătat-o în urma păcatelor mele neroade mă țintuiește de ani buni ca între scânduri de coșciug și amarnic lințoliu, asemeni îngropaților de vii ai lui Edgar Allan Poe. Ce poate fi mai înspăimântător decât o astfel de realitate, precum și decât întunericul care mă înconjoară de atâta amar de vreme în această cameră a celor pierduți? Ce poate fi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
supraponderal aruncat prin parbrizul spart, cu pelvisul menopauzal sfârtecat de sigla cromată de pe capotă. La ceas de seară, sângele ei ar traversa cimentul albit al terasamentului, bântuind pe veci mintea unui polițist tehnician care-i purtase bucățile cadavrului într-un lințoliu de plastic galben. Din când în când, Vaughan o vedea lovită de-un camion care dădea cu spatele într-o zonă de alimentare de pe autostradă, zdrobită de portiera propriei mașini pe când se apleca să-și dezlege pantoful drept, contururile corpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
dea niscaiva lucruri din casă, care le puteau fi de trebuință. 4 Sărbătorile de iarnă trecură aproape pe neobservate.. Anul 1954 începea modest, chiar sărăcăcios, și cu prea puțină zăpadă. În afară de câteva ninsori răzlețe, care așternuseră peste pământul înghețat un lințoliu subțire de nea, iarna adevărată, românească era mai mult în filele din calendar. Degeaba făcuse rost Virgil de o săniuță frumoasă, din lemn de fag și cu tălpici de fier, de la un om din Brănești, ai cărui copii crescuseră mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
În acea zi "organele" fuseseră la înălțime, reușind să opereze cu o eficiență demnă de NKVD-ul bolșevic. Revolta studențească fusese înăbușită mai înainte de a începe. EPILOG În timp ce Ungaria vecină era pacificată cu tancurile, iar la București se așternea un lințoliu greu de liniște, familia Teodoreștilor trecea din nou prin momente de cumpănă. Astfel, Virgil, de la a cărui întoarcere acasă nu trecuse decât un an și ceva, hotărî să se mute cu Mariana și cu copiii la Vidra, într-o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
departe semn ca s-o liniștească, apoi ridică de jos cartea, netezi banderola care se Îndoise În cădere, o puse calm pe tejghea și Își pironi privirea În aceea deja sticloasă a lui Gildas. - Un văl care se transformă În lințoliu e un semn rău pentru familia miresei. Scriitorul dădu ușor din umeri văzîndu-l pe fratele Mariei cum strînge din fălci. - Există Întotdeauna un mod de a Îndepărta ghinionul, mormăi Gildas printre dinți. Dă-i drumul. Vorbește. - Asta nu e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mi-l pot reprezenta. Singura imagine ce-mi vine în minte, când mă gândesc la acele clipe, este un cearșaf uriaș cu valuri, sub care abia se putea intui un trup încordat de dorință. Cearșaful avea fluiditatea și transluciditatea unui lințoliu, ce se mișca singur deasupra ei. De sub el, încrețit în valuri, doar picioarele i se dezveleau de la genunchi. Pe ele le recunoșteam, da; ființa, ce părea neînsuflețită din prelungirea lor, mi-era complet străină. Umblam ca siamezii pe aleile rezervației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
fi fost cu toții cuprinși de o amnezie solemnă, în care numele lui de viu nu mai putea fi rostit. A dat pagina și a văzut poza străbunicului din ziua înmormântării. Zâmbea împăciuitor cu ochii închiși, relaxat, destins, învelit într-un lințoliu alb, strălucitor. Capul i se odihnea pe o pernă brodată, probabil foarte confortabilă. Sicriul părea atât de mic, ca de copil; străbunicul fusese un bărbat înalt și frumos, cel puțin așa susțineau mama și bunica, și nu putea înțelege cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din Înalt. Parcă Încercau să lumineze o figură din fața lor: un bărbat Înalt, indiferent la agitația celorlalți. Stătea cu capul Îndreptat spre naos, ca și când ar fi scrutat În tenebre, așteptând sosirea cuiva. Era ceva nefiresc În nemișcarea lui. Parcă un lințoliu Îi acoperea trăsăturile, făcându-le nediferențiate. Bărbatul stătea În picioare, cu mâinile Împreunate la spate. Dante era stupefiat. Pe chipurile zbirilor care se Înghesuiau Împrejur Își citea propria incredulitate. Bărbatul părea să fie, În același timp, victima și martorul mut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care stătea lângă el, aplecat să observe. Pentru o clipă, Dante se gândise că unul dintre muribunzi Încerca să iscodească pe chipul mortului propriul său viitor cumplit. Dar veșmintele sale deschise la culoare nu păreau să fie zdrențele sfâșiate sau lințoliile În care erau Înfășurați ceilalți. Acesta purta uniforma Artei medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui de dominican. Bărbatul se Întoarse cât ai clipi, auzind zgomotul pașilor, și se Îndepărtă rapid de cadavru. — Cine ești și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aud țipând. Opriți sirena. Vă rog, poate să oprească cineva nenorocita aia de sirenă... —Kate! Kate, trezește-te. Nu-i nimic. Nu-i nimic. —Ce? — Totul e-n regulă, iubito. Ai visat urât. Mă ridic. Cămașa de noapte e un lințoliu de sudoare. În colovia coastelor, am o pasăre care zgârie cu ghearele să iasă. — Am lăsat copiii singuri, Rich. Era un incendiu. Nu-i nimic. Zău, nu-i nimic. Nu, i-am lăsat singuri. Și m-am dus la serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mare și astăzi vă zugrumă. Spun popii de-o vecie unde oricare vină Găsește-a ei osândă și binele răsplata - Și mii timizi de frică și de-o speranță vană Trec înșelați pe lângă isvoarăle vieții. {EminescuOpIV 62} iar dacă un lințoliu, piroane de sicriu Răsplata sunt virtuții? Răbdarea cine-o are, tîrască-se-nsetat, Voi soarbeți picătura de timp ce o aveți, Aici fiți mari, puternici, aici fiți fericiți - Aici spirit, curagiul și pumnii au valoare. În mână de vei prinde-a istoriei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nălțîndu-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii gigantice făclii Și-apoi se sting. - Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, vei crede c-ai învins! Căci dacă ești Arhanghel al morții cei bătrâne Atunci ești drept - căci numai ea este dreaptă-n lume, Și cei ce o servesc - căci
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
barba-n vânturi, fruntea ninsă, Rece suflă, -n nori aruncă, vocea-i turbure și plânsă, Îmbătat de mândre stele și cântat de-al mării-acord. Reci și triști petreceau soții; iarna-n zilele-i eterne Văl de-argint peste pustiuri ca lințoliu îl așterne. Vânturi reci îs respirarea undelor ce-au amorțit; Arfa lui prin nouri strigă - inima-i e ger și ghiață - Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la noi potcoave De la iepe de mult moarte - Pune-te de-nvață dragă: Nu știi carte, nu știi carte. 48. LUNA ESE DINTRE CODRI (cca 1874 ) Luna ese dintre codri. Noaptea toată stă s-o vadă. Zugrăvește umbre negre Pe lințolii de zăpadă. Și mereu ea le lungește Și suind în cer le mută, Parcă fața-i cuvioasă E cu ceață învăscută. Ce gîndește? - numai norii Lin se-mbină, se desbină Ca fășii de gaz albastru Ca și aburi cu lumină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de baie Încă mai atîrna de pielea mea, parfumul propriei mele strangulări care mă Îmbrățișa ca o amintire interzisă. 9 Infernul Un praf fin ca o cenușă acoperi pantele dealului cînd roțile din dreapta ale mașinii lui Cabrera Încălecară bordura; un lințoliu cretos, care se Învîrteji printre palmieri și Înecă aleile vilelor arătoase de pe marginea șoselei. CÎnd aerul se limpezi, am putut vedea casa Hollinger pe dealul ei pîrjolit, un uriaș grătar Înfundat cu jar stins. Cu fălcile Încleștate, Paula manevra de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]