532 matches
-
control, ajunge, în mod invariabil, să se situeze în organul corespunzător și să îi afecteze funcțiile și, dacă i se permite să continue, ajunge să dăuneze matricei celulare. Furia extrem de puternică, de exemplu, inflamează ficatul, făcându-vă să vă simțiți „livizi”. Dacă furia devine o reacție obișnuită în viață, aceasta poate duce cu ușurință la o boală cronică a ficatului, iar această boală, la rândul ei, creează o predispoziție pentru furia frecventă, creând un cerc vicios de autodistrugere. Frica împiedică buna
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
bănuitoare. Pe asta și pe semenele ei voia guvernatorul să le înlăture cu limpezimea grațioasă a stilului modern. În clădirea aceea, veche de două secole, locuiau băbuțele cele mai pitorești, ieșite direct din povești - cu broboadele lor groase, cu fețele livide ca moartea, cu mâinile ciolănoase, aproape vinete zăcându-le pe genunchi. Când ni se întâmpla să pătrundem în lăcașul acela întunecos, întotdeauna mă îneca mirosul înțepător, greu, dar nu întru totul neplăcut, care plutea pe coridoarele ticsite. Era mirosul vieții
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
scobită în care zvâcnea sângele. Trebuia să o cunoști pe mama ca să deslușești în ea copila încremenită în fața ferestrei întunecate, sub un cer plin de stranii stele șuierătoare, în prima dimineață de război. Pentru a vedea în ea adolescenta scheletică, lividă, care se îneca înfulecând coji de cartofi... Le cercetam viața printr-o perdea de lacrimi. Îl vedeam pe tata, într-o seară caldă de iunie, întorcându-se după lăsarea la vatră, în satul lui natal. Recunoștea totul: pădurea, râul, cotitura
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul unde eram noi. Ne-am dezmeticit auzind curentul clipocind deja la rădăcinile sălciilor. Cerul devenea violet, negru. Stepa, vâlvoi, încremenea în șocante peisaje livide. Un miros înțepător, acru, ne-a pătruns o dată cu prospețimea primelor răpăieli. Iar Charlotte, împăturind ștergarul pe care prânzisem, își termina expunerea: - Dar la sfârșit, în ultimul vers, există un adevărat paradox al traducerii. Brusov îl depășește pe Baudelaire! Da, Baudelaire
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
părut că zăresc o siluetă feminină, într-un mantou lung, care s-a strecurat sub o boltă. Am rămas în picioare, fără vlagă, sprijinindu-mă de un perete. Lumea se dezagrega, zidul ceda sub palma mea, ferestrele unduiau pe fațadele livide ale clădirilor... Ca prin farmec, s-au ivit câteva cuvinte scrise pe o placă de metal înnegrită. M-am agățat de mesajul lor așa cum se agață un om, gata să se scufunde în beție sau nebunie, de o maximă a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
seama ce-l tulburase, dar nu reuși. - Am văzut totuși ceva care te-ar putea interesa. E o inscripție veche pe peretele navei. - Ai putut să o citești? - Da. Îl vom apăra pe Dumnezeul nostru de furia necredincioșilor." Abatele deveni livid și încercă să se ridice din fotoliul în care stătea. Mișcarea i se frânse însă la jumătate și se prăbuși la loc. În piept simți o durere sfâșietoare. Mâna stângă îi amorți imediat și tâmplele începură să-i vâjâie. Cu
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
pe quintul ăla, în ciuda felului jalnic în care încerci să ascunzi asta. Rămâne să vedem dacă iubeai omul sau soldatul... O să ne mai vedem curând. Îl aștept pe Durdrin și vom lua o decizie în ceea ce te privește. Alaana deveni lividă și privi multă vreme în urma Oksanei. Era ceva în legătură cu mintea Oksanei care o intriga. Avusese un sentiment vag, ca și cum clona ar fi invitat-o să îi pătrundă în minte. Se hotărî ca data viitoare să nu mai irosească oportunitatea de
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Doar că preambulurile acestora din urmă sunt în general pline de umor, ba chiar, ca să spunem adevărul, de bună dispoziție, fiind însoțite de declarația de modestie (datorată siguranței de sine), în timp ce preambulul lui Cancrini este serios, sec, tăios, rece, aproape livid și, prin urmare, îngâmfat (cu siguranță, din cauza lipsei extreme de încredere în sine). De la dedicația către „Poporul vietnamez” la recunoașterea faptului că cercetarea a fost finanțată de către Fundația Agnelli din Torino 1 și la relatările despre modalitățile de cercetare, Cancrini
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
cît se poate de tăios. E o idee proastă. Deja ești la jumătatea sarcinii. Nu-ți schimbi doctorul, punct. Iain e aici. Trebuie să plec. Ne vedem mai tîrziu. Îmi Închide telefonul În nas și eu rămîn uitîndu-mă la mobil, lividă la față. Cum Îndrăznește să-mi spună la ce doctor să mă duc? Și ce-are așa de special doctorul ăsta Braine, al lui, de ține atîta la el? Îmi Îndes celularul și broșura Înapoi În geantă și m-apuc
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ei. Cum dormi, Tallulah-Phoebe, drăguțo? uguiește femeia, dîndu-mi la o parte toate pungile de plastic. — Vă rog s-o lăsați În pace! zic, pornind spre cărucior. E foarte sensibilă... și nu-i plac străinii... A dispărut! strigă bătrîna și Înțepenește, lividă la față de consternare. A dispărut copilul! N-a mai rămas decît păturica! Rahat. — Îhm... Mi se urcă tot sîngele În obraji. — Sinceră să fiu... — Domnișoară, cartea de credit pe care mi-ați dat-o nu e bună, spune bărbatul de la
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
spatele. Ia să profit și să Încerc și eu Warriorul. Apuc mînerele solide și-l Împing să văd cum e. — Glumești, Îl aud pe Luke spunînd tăios. Răsucesc roțile Warriorului pînă cînd sînt cu fața spre el. E Încordat și livid și ascultă Încruntat ce-i spune interlocutorul, cine-o fi el. S-a Întîmplat ceva? zic pe mutește, Însă el imediat se răsucește pe loc și se Îndepărtează cîțiva pași. — Aha, Îl aud că spune. Trebuie să... ne gîndim la
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
să-i trimiți la plimbare? — Nu-i trimiți la plimbare pe cei de la Vogue! ridic vocea, enervată. E vorba de Vogue, ce Dumnezeu! Ridică din umeri impasibilă, cum face ea, și simt, brusc, cum m-apucă toți dracii și mă fac lividă la față. Știa că vin. A plănuit În detaliu toate astea. Nu poate să-mi facă una ca asta! — Fabia, mă aplec spre ea, respirînd tot mai greu. N-o să te las să-mi distrugi unica șansă de a apărea
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
o descreierată fără pic de profunzime... — Habar n-ai despre ce dracu’ vorbești, așa că taci naibii din gură. Glasul lui Luke a devenit subit o rafală de mitralieră. Mama dă să protesteze auzindu-i limbajul, Însă el e atît de livid la față că Închide gura la loc, stresată. — Becky e o ființă cu principii, așa cum tu n-ai fost niciodată, continuă, privind-o pe Venetia cu dispreț. E curajoasă. Se gîndește Întîi la ceilalți, și abia pe urmă la ea
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
moarte, doarme țărănește și zace,/ de departe i se văd degetele de la picioare,/ cum stă trântit în plasa lumii, de insectă rapace;/ cu gura-n pământ, parcă ucis în bătăi,/ prin orbite-i putrezesc pietrele ochilor frați;/ pe sfecla feței, lividă, spălată să fie dată la oi,/ se coc tumorile vânătăilor, ca mugurii degerați.” Apare mitul Magnei Mater, sunt invocate Muma-Zeiță, Maica-Mumă, Sfântul Gineceu. Poate fi admirat și chipul poetului, socotit a fi Marele Mut, preot „al unui oracol vorbind în
GHEORGHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287231_a_288560]
-
zbuciumată. Dar rareori mi-a fost dat să aud, în cursul peregrinărilor mele, vreo înjurătură, în clipa cînd degetul de foc al Cerului era pus pe-o corabie, cînd „Mane, Tekel, Fares“ era scris citeț în greementul ei. în vreme ce flăcările livide ardeau pe catarge, puține vorbe ieșiră de pe buzele încremenite ale marinarilor; strânși la teuga, se uitau cu niște ochi strălucitori la lumina aceea fosforescentă, ca la o constelație depărtată. Pe fundalul acestei lumini spectrale, uriașul negru Daggoo părea de trei
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Harponul lui Ahab - cel făurit în forja lui Perth - rămăsese bine înfipt la prova ambarcațiunii, prelungindu-se dincolo de ea, dar talazul care sfărîmase fundul ambarcațiunii smulsese teaca de piele a harponului; din vîrful dezvelit al acestuia, țîșni deodată o flacără lividă, ca o limbă de șarpe. în vreme ce harponul ardea în tăcere, Starbuck îl apucă pe Ahab de braț și-i strigă: Ă Dumnezeu îți stă împotrivă, bătrîne! Renunță! Expediția asta a început prost și continuă prost - e o expediție blestemată! Dă-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
sau cum te-ai prăbușit. Eu unul făceam parte acum din această istorie oribilă. Mai mult chiar decât făcuse parte Rusty Regan. Dar bătrânul nu trebuia vârât în ea. Trebuia lăsat să zacă liniștit sub baldachinul patului, așteptând cu mâinile livide strânse sub cearșaf. Inima îi era un murmur scurt și nesigur. Gândurile îi erau cenușii ca scrumul. Iar în curând și el, ca și Rusty Regan, avea să doarmă somnul de veci. Atmosfera lugubră, de scepticism amar, total necaracteristică literaturii
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
sau cum te-ai prăbușit. Eu unul făceam parte acum din această istorie oribilă. Mai mult chiar decât făcuse parte Rusty Regan. Dar bătrânul nu trebuia vârât în ea. Trebuia lăsat să zacă liniștit sub baldachinul patului, așteptând cu mâinile livide strânse sub cerașaf. Inima îi era un murmur scurt și nesigur. Gândurile îi erau cenușii ca scrumul. Iar în curând și el, ca și Rusty Regan, avea să doarmă somnul de veci. În ce constă, la urma urmelor, „oribilitatea” istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
la care, cu zece zile Înainte, fusese să vadă Le Tango de la Mort. Pentru o clipă - și probabil că și asta e o halucinație - simte mirosul iasomiei proaspete de la Bournabat. Inspiră adânc acest miros. Șalupa ajunge la vas și Sterghiades, livid, urcă la bord. Și apoi generalul Hajienestis dă singurul ordin militar din ultimele săptămâni: ― Ridicați ancorele! Porniți motoarele! Cu toată viteza Înainte! Pe mal, Lefty și Desdemona priviră cum se Îndepărtează flota grecească. Mulțimea năvăli spre mal, Își ridică cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
școlar și intersocial nu pot fi tolerate nici măcar când este vorba de crema învățământului nostru. Vor fi luate aspre măsuri pentru pedepsirea celor care vor fi găsiți vinovați de instigare la răzvrătire. La auzul acestor cuvinte, fețele colegilor mei deveniră livide și total lipsite de orice culoare, căci știau până unde pot merge aceste măsuri și pedepse ce vor fi implementate și voit exagerate de către cei care le vor pune în aplicare. Mai știau că, deși nu ei erau capii răzvrătirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
temător. M-am dus să văd cum stăteau lucrurile prin școală. Pardon, colegiu. În prima sală, totul era normal. Ei erau un pic terifiați și scârbiți de ceea ce văzuseră. Cei care n-au asistat la "spectacol" se dădeau pe lângă cei livizi și albi la față și-i întrebau ca și cum ar fi fost niște copii mici: "Și cum a fost? Cum a fost?". Parcă-i întrebau dacă mai au bomboane. Ce să le răspundă? Poți descrie? Poți explica cum e să vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Nu îi păsa nici dacă lumea se sfârșea în afară! Într-un pat din infirmerie zăcea Ana. Așternutul îi era pătat de sânge, dar rănile îi fuseseră deja cusute și îngrijite de Sarah Medico. Părul îi era murdar și fața lividă, iar pe ea avea o expresie senină de împăcare. Era inconștientă. Pieptul i se urca greu când respira și trosnea ușor când cobora. Își încrunta ușor sprâncenele uneori, atunci când în corp i se mai trezea vreo durere ce nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
că împăratul s-a oprit în fața sa: — Eu ignor cu bună știință bârfele care circulă despre mine, însă o conspirație e cu totul altceva. Îl scrutează din priviri: — Acuzația este extrem de gravă, așa că sper că ai dovezi solide! Fulcinius devine livid. — E o conspirație, nu? insistă Augustus. Amărâtul nu îndrăznește nici să încuviințeze, nici să nege. — Dezvăluită de cine? Că tu nu ești decât un maimuțoi! Trio tace. — De Flaccus Vascularius! tună dintr-odată împăratul în ure chea sa. Trio Fulcinius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Cezareea? repetă Rufus uluit. În clipa următoare îl apucă pe Vittelius de sinus-ul togii: — Poți să-mi spui și mie ce naiba caut eu în Cezareea, când am interdicție de a intra în Iudeea? — N-o mai ai, șuieră procuratorul, livid la față. Se eliberează din strânsoare: — Tu și Pusio plecați în seara asta. Rufus trage cu putere aer pe nas și simte în nări un miros ce nu-i este străin. Pericolul. Primejdia îi dă din nou târcoale. De asta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
am notat pe un ostrakon, murmură către procurator. — Atunci citește-l odată! se răstește acesta. Călărețul scoate de sub centură un ciob de lut. Îl apropie de ochi și începe să silabisească lent, cu greutate: — Raș... Rașu... Rașe... — Rachela! șoptește Rufus livid la față. Misiunea vine într-adevăr de la principe. Numai el ar putea ști. Epuizat, se lasă pe vine. Rachela! geme încetișor. N-a fost vina mea. N-am vrut să mă las implicat în revoltă. De ce n-am făcut nimic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]